Negocierile din această săptămână, dintre Rusia și Occident, care aduc aminte de Războiul Rece, sunt un avertisment că nimic nu este permanent în ceea ce privește aranjamentele de securitate ale Europei.
Pentru administrația Biden, discuțiile directe care au început luni, 10 ianuarie, la Geneva, au legătură cu reducerea riscului unui nou război major în Europa – care ar putea începe odată cu o invazie a Rusiei în Ucraina – și despre consolidarea principiului că națiunile nu pot redesena granițele internaționale cu forța.
Pentru președintele Vladimir Putin, problema este cu siguranță mult mai amplă: dacă va putea da timpul înapoi la mijlocul anilor '90, folosind acest moment din istorie ca să „recreeze vechea sferă de influență sovietică”, după cum a spus istoricul conservator Niall Ferguson.
Cererea Rusiei, repetată la Geneva, luni, nu este deloc nouă. Implicațiile sale pentru relansarea rivalității dintre marile puteri sunt frapante: dacă occidentul vrea încheiere a amenințărilor privind Ucraina, trebuie să-și retragă armamentul, forțele și chiar armele nucleare din fostelestate sovietice, spune guvernul rus. În același timp, trebuie să se angajeze că Ucraina și celelalte state din regiune nu vor intra niciodată în alianța NATO.
Lecția din ultimul an este aceea că, deși Războiul Rece s-a încheiat de mult, comportamentul caracteristic acelei perioade continuă. Iar la 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, tensiunea dintre cei doi mari adversari nucleari ai lumii nu a fost niciodată mai mare – astfel, calea spre o dezamorsare este cu atât mai greu accesibilă, notează New York Times.
Iar acest lucru a fost clar când secretarul adjunct de Stat,k Wendy R. Sherman, un diplomat cu experiență care i-a înfruntat pe nord-coreeni în anii '90 și pe iranieni în timpul ultimului mandat al președintelui Obama, a vorbit despre „propunerile de securitate ale Rusiei care sunt pur și simplu n-au nicio șansă”, la capătul a opt ore de negocieri.
“Nu vom permite nimănui să închidă politica ușilor deschise a NATO, care a fost mereu centrală alianței NATO”, a declarat Sherman jurnaliștilor. „Nu vom renunța la cooperarea bilaterală cu statele suverane care-și doresc să colaboreze cu Statele Unite. Și nu vom lua decizii despre Ucraina fără Ucraina, despre Europa fără Europa sau despre NATO fără NATO”.
Este posibil ca declarațiile sale publice să-l forțeze pe Putin să lase deoparte ambițiile sale mai mari pentru o altă zi. Diplomata a descris două zone în care SUA sunt disponibile să negocieze: relansarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare, pe care Trump l-a abandonat și implementarea de „limite reciproce privitoare la mărimea și aria exercițiilor militare”.
Însă ambele ar duce Rusia înapoi la starea de fapt de după Războiul Rece. Și aparent tocmai de acest lucru vrea Putin să scape.
„Europa s-a confruntat deseori cu momente la fel de urâte și înainte, când chestiuni de viață și de moarte, de pace și de război, au depins de balanța de putere și de testul de voință dintre despoți și forțe mai binevoitoare”, a scris Frederick Kempe, de la Atlantic Council.
Tensiunea dintre regiuni este în creștere, iar președintele rus este din ce în ce mai dispus să-și asume riscuri geopolitice și să-și exprime cerințele.
Pentru cine și-a imaginat la începutul anilor '90 că Rusia, în 2022, ar putea fi integrată în Europa, ceea ce se întâmplă în această săptămână este o reamintire a faptului că nimic nu este permanent în arhitectura de securitate a Europei de după Războiul Rece. Pentru Putin, cel puțin, a fost un aranjament temporar, suspus la renegocieri atunci când distribuția puterii în ordinea globală părea promițătoare pentru el.
Serghei Riabkov, șeful delegației americane la discuții, a evidențiat că acest moment a sosit.
„Trebuie să asigurăm limitarea activităților distructive ale NATO, care au loc de zeci de ani și să aducem NATO înapoi în poziția echivalentă practic cu cea din 1997”, a spus Riabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, cu câteva ore înainte de întâlnirea cu opmologul său american. „Însă tocmai cu privire la aceste probleme vedem cea mai puțină disponibilitate de partea americană și NATO”.
Riabkov nu a ales anul 1997 ca exemplu din pură întâmplare. Acesta este anul Actului Fondator NATO-Rusia, despre care administrația Clinton spunea că este un „parteneriat puternic și durabil între Alianță și Rusia”. Acordul spunea clar că Rusia nu are drept de veto asupra deciziilor Alianței și că aderarea la NATO „va rămâne deschisă tuturor democrațiilor europene emergente”.
De atunci, 15 state au aderat la NATO, în ciuda obiecțiilor stridente ale Rusiei. În timp ce există puține șanse ca Ucraina să se califice pentru aderare în anii imediat următori, Putin a subliniat că nu este suficient doar să fie oferite garanții că Ucraina, pe care o el o consideră parte din inima fostului imperiu sovietic, nu va face niciodată parte din NATO.
Putin vrea să se asigure și că armele și trupele occidentale sunt retrase complet din fostele state ale Pactului de la Varșovia, inclusiv România și Polonia. Temerile oficialilor occcidentali sunt că o asemenea retragere ar pune în pericol aceste democrații și i-ar permite lui Putin să-și consolideze strategia de intimidare, prin intermediul amenințărilor de invadare, ingerințelor electorale, atacurilor cibernetice și altor forme coercitive.
Riabkov a declarat că intenționează să negocieze “dinamic, fără pauze” pentru a împiedica Occidentul să „pună frână acestui lucru și să-l îngroape în discuții nesfârșite”. Adică exact ce Washingtonul și aliații său europeni ar vrea să facă: să încetinească procesul în timp ce încearcă să negocieze o retragere a celor 100.000 de militaru ruși din apropiere de granița cu Ucraina.
Analiștii de la Pentagon cred că Putin știe că această fereastră este limitată. Batalioanele sale pot efectua o invazie majoră doar în timpul iernii, când pământul este suficient de înghețat încât să permită deplasarea tancurilor și transportoarelor blindate dincolo de graniță. Prin aprilie începe să apară noroiul.
Odată cu începerea discuțiilor NATO-Rusia de mâine, 12 ianuarie, la Bruxelles, întrebarea este dacă Putin caută o ieșire elegantă din situație, o victorie parțială sau un pretext pentru o invazie.
