Va zdrobi un nou război visul european de independență față de gazul rusesc? De ce are UE nevoie de o strategie clară privind Azerbaidjanul ANALIZĂ

De la începutul invaziei Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin, pe 24 februarie, Azerbaidjanul și vastele sale rezerve de petrol și gaze au devenit un front cheie în războiul economic dintre Rusia și Occident. De săptămâna aceasta, și Azerbaidjanul este în pragul unui adevărat război.

Luni, 1 august, autoritățile de facto din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, a cărei populație este majoritară etnică armeană, au raportat că forțele azere au atacat regiunea. Miercuri, Azerbaidjanul a declarat că a desfășurat „o operațiune antiteroristă împotriva grupărilor armate ilegale armene pe teritoriul Azerbaidjanului”. Nagorno-Karabah a anunțat o mobilizare militară parțială ca răspuns.

Luptele au loc la doar câteva săptămâni după ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat Baku și a încheiat un nou acord bilateral care urmărește să dubleze cu mai mult decât dublarea importurilor de gaze azere ale Uniunii Europene — de la 8,1 miliarde de metri cubi în 2021 la 20 de miliarde de metri cubi în 2027. s-a angajat să sprijine „potențialul puternic de energie regenerabilă neexploatat” al Azerbaidjanului.

Azerbaidjanul se află în centrul eforturilor de rupere a dependenței energetice a Europei față de Rusia. Dar izbucnirea luptei la mai puțin de doi ani de la sângerosul război armeano-azer din 2020 din Nagorno-Karabah este încă un semn că abordarea Occidentului față de Azerbaidjan eșuează. Nu are o strategie adecvată pentru abordarea riscului de conflict în Nagorno-Karabakh. În ciuda tuturor discuțiilor fericite despre importurile accelerate de gaze, aceste obiective nu sunt în prezent realiste.

Eșecul Europei de a lua în serios relațiile cu Azerbaidjan riscă să amplifice criza energetică a continentului, să exacerbeze criza de securitate din Caucaz și să dea putere Rusiei. Din păcate, există puține semne de schimbare în capitalele occidentale.

Diplomația occidentală a lipsit în septembrie 2020, când luptele au izbucnit în cel de-al doilea război din Nagorno-Karabah. Cu sprijinul crucial din partea Turciei, Baku a reluat aproximativ 20% din districtele Nagorno-Karabah și din împrejurimi ale Azerbaidjanului controlate de Armenia de la Primul Război din Nagorno-Karabah din 1994. Ofensiva Azerbaidjanului s-a încheiat când Rusia a intervenit. Putin i-a chemat la Moscova pe președintele azer Ilham Aliev și pe prim-ministrul armean Nikol Pașinian, după ce un elicopter rus a căzut în circumstanțe neclare de-a lungul graniței dintre Armenia și Azerbaidjan. În 24 de ore, cele două țări au convenit asupra unei încetări a focului, Rusia fiind cosemnatară. Pactul includea un acord pentru ca trupele ruse să servească ca forțe de menținere a păcii, inclusiv supravegherea coridoarului Lachin, singura legătură rutieră dintre Nagorno-Karabah și Armenia.

Diplomația occidentală a rămas în mare parte absentă de atunci. Grupul Minsk al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa – creat în 1992 pentru a rezolva conflictul armeano-azer din Nagorno-Karabah; coprezidat de Rusia, Franța și Statele Unite — nu a reușit să facă niciun progres în 30 de ani. Grupul Minsk nu a jucat niciun rol semnificativ în răspunsul la războiul din 2020, la fel cum formatul Minsk a fost impotent în fața agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei.

În timp ce Azerbaidjanul se străduiește să picteze Armenia ca stat clientar rus, Pașinian a păstrat neutralitatea Armeniei în ceea ce privește Ucraina. Diviziunile din Caucazul de Sud sunt, de fapt, mult mai gri. Aliev a îmbrățișat rolul de salvator de energie al Europei, dar a căutat, de asemenea, un acord cu Moscova. Pe 22 februarie, la o zi după ce Putin și-a recunoscut teritoriile marionetă din Ucraina, Aliev a semnat cu el o „declarație privind cooperarea aliată”.

Regimul lui Aliev poate fi în centrul agendei energetice a Europei, dar corupția și statul său arbitrar de drept au strâns critici puternice în Occident. Războiul din 2020 a adus condamnări suplimentare, inclusiv de către grupurile diasporei armene influente în Occident.

Investițiile în energia occidentală sunt esențiale pentru eforturile Azerbaidjanului de a consolida regimul și de a-și păstra independența față de Moscova – o abordare inițiată de tatăl și predecesorul lui Aliyev, Heydar Aliev. În urma Primului Război din Nagorno-Karabah, el a semnat „contractul secolului” cu BP. Gigantul petrolier britanic a transportat petrolul azer pe piețele globale printr-o conductă nou construită către un terminal de export din Ceyhan, pe coasta mediteraneană a Turciei.

Tânărul Aliev a continuat această abordare. Strategia coridorului sudic al gazelor din Europa depinde de gazul din Azerbaidjan. În 2013, însă, Europa a năruit proiectul conductei Nabucco care prevedea o creștere vastă a capacității de export, optând în schimb pentru două conducte mai mici, TANAP și TAP. Niciun plan nu este pe masă pentru a realiza angajamentul lui von der Leyen de a dubla importurile de gaz din Azerbaidjan, făcând acordul un "tigru de hârtie", în cel mai bun caz.

În ultimul timp, companiile din domeniul energiei au încercat să se retragă din Azerbaidjan. Chevron a vândut în 2020, iar ExxonMobil se gândește să urmeze exemplul. În septembrie anul trecut, BP a vândut jumătate din cota sa dintr-un proiect cheie de explorare către Lukoil din Rusia. În iulie, s-a raportat că BP va renunța la participația rămasă după ce nu a reușit să descopere rezerve comerciale de gaze.

Azerbaidjanul se confruntă astăzi cu constrângeri de aprovizionare internă. În ultimii ani, întreruperile de curent nevăzute din anii 1990 au devenit din ce în ce mai frecvente. Deoarece 90 la sută din producția de energie electrică a țării este alimentată cu gaz, acest lucru nu este de bun augur pentru planurile de export de gaze.

Dacă Azerbaidjanul urmează să devină o sursă alternativă de energie pentru Europa, trebuie depuse eforturi rapide pentru a aranja investiții în sectorul său energetic. Aceasta include angajamentele privind energia regenerabilă din acordul UE, care sunt necesare pentru a elibera mai mult gaz din Azerbaidjan pentru export.

Cadrul pentru o astfel de abordare este în curs de dezvoltare. La summitul G7 din iunie, UE și Statele Unite au convenit asupra unui nou parteneriat pentru infrastructură și investiții globale. În același sens, Bruxellesul a anunțat în decembrie anul trecut planul de investiții în infrastructura Global Gateway de 300 de miliarde de euro, potrivit FP. Trebuie găsită voința politică de ambele maluri ale Atlanticului pentru a distribui unele dintre aceste fonduri în Azerbaidjan.

Dacă Occidentul vrea să prevină un al treilea război în Nagorno-Karabah, trebuie să caute, de asemenea, un nou format pentru negocieri, așa cum Washington a recunoscut cu întârziere. Dacă Occidentul ar abandona Nagorno-Karabah la Baku, forțele reacționare pro-ruse din regimul armean pre-Pașinian ar reveni probabil la putere. Așa-zisele trupe de menținere a păcii din Rusia ar putea, de asemenea, să devină ostile, forțând concesii de la Aliev care ar pune capăt oricăror speranțe de aprovizionare suplimentară cu energie în Europa. Dominația Rusiei asupra Caucazului de Sud ar fi consolidată.

Este o sarcină provocatoare, dar nu imposibilă. Diplomația se va dovedi dificilă. Noile fonduri de infrastructură occidentale ar trebui să permită găsirea banilor. Forțele Rusiei din Nagorno-Karabah și Armenia înseamnă că nu poate fi ignorată, dar nu este nevoie să includem Kremlinul în acțiunile economice. Mandatul Rusiei în Nagorno-Karabah expiră în 2025, oferind Occidentului o oportunitate de a propune alternative.

O fostă republică sovietică se rupe de Rusia: Aliat al Occidentului în curtea din spate a lui Putin

În timp ce atenția internațională s-a concentrat asupra războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu, cu temeri privind un conflict între Iran și Israel, în Caucaz se desfășoară o...

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....