Mineriada din 13-15 iunie 1990 - cea mai mare umilire a românilor, chiar de către statul român

Luni, 13 Iunie 2022, ora 16:20 4264 citiri

Se împlinesc 32 de ani de la cel mai rușinos episod al statului român! Acela în care un președinte român cheama minerii în București să… planteze panseluțe în Piața Universității!

“Mai bine haimana, decât trădător

Mai bine huligan, decât dictator

Mai bine golan, decât activist

Mai bine mort, decât comunist!”

Oare câți își mai aduc aminte? Ce primăvară frumoasă am trăit atunci, plină de speranță că România se va scutura de mantaua rusească, comunistă, care a apăsat-o 50 de ani și va deveni liberă. Ca o fată frumoasă, care zburda prin câmpiile cu maci către soare, avântându-se dinainte goală, doar cu speranța că va reuși să biruiască Răul.

N-a fost așa! A fost Iliescu! Cea mai mizerabilă figură politică a României, care, alături de Ceaușescu, cu care juca cerculețe, au târât poporul ăsta în noroi și mocirlă, pervertindu-l pentru zeci de ani. Pentru cei tineri, care nu au apucat grozăvia petrecuta atunci, prezint aici, în opinia mea, un scurt rezumat!

După asasinarea lui Ceaușescu, noua putere condusă de Ion Iliescu a dorit să se certifice și justifice în fața țării și a inventat “joaca de-a teroriștii”. Ca urmare, la Revoluție, după ce a fost capturat Ceaușescu, au murit mai multi oameni decât înainte de căderea lui. Multi oameni deschiși la cap și-au dat seama că e o mare mânărie, în urma căreia Iliescu și șleahta lui au confiscat Revoluția. S-a constituit FSN (Frontul Salvării Naționale), care era condus de “ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” în speță Ion Iliescu. Cel care avea inițial rolul de a organiza alegeri DAR FĂRĂ SĂ PARTICIPE LA ALEGERI. În momentul în care FSN s-a organizat ca partid politic și a anunțat că participă la primele alegeri libere din România, cele din 20 mai 1990, totul a luat foc. Toți ne-am dat seama că e o furăciune.

Toate partidele, mai cu seamă cele istorice, au început să organizeze mitinguri în weekenduri. Prin 10 aprilie, dacă nu greșesc, cei de la PNT au avut un miting electoral în Piața Charles de Gaulle. După miting, coloana se întorcea către Piața Universității, iar undeva pe Bulevardul Magheru, o gospodină fesenistă a “scăpat”, ca din întâmplare, un ghiveci cu flori de pe balcon, exact în capul unui participant la miting din coloana. Oamenii s-au revoltat, mai ales că rana produsă a fost destul de importantă.

Lumea, nervoasă, a ocupat Piața Universității și a început să scandeze “Jos Iliescu!” Era într-o duminică superbă. Apoi, luni, marți, miercuri, lumea se aduna după amiaza acolo și ocupa Piața. Până în primul weekend, deja se strângeau, în mod regulat mii și chiar zeci de mii de oameni. Așa a devenit, în timp, Piața Universității cel mai longeviv miting din lume de până atunci din istorie. Am participat în aproape fiecare zi. În timpul săptămânii eu cu Ana (soția mea) făceam schimb, pentru ca unul din noi rămâneam acasă cu copiii, iar în weekend mergeam toți, împreuna cu cei doi băieți ai noștri.

Au fost niște seri nemaipomenite pe care le-am trăit acolo, experiențe fabuloase. Cu speranțe, cu oameni de o mare calitate, cu spirite alese care vorbeau sau cântau, din balconul Universității către Piața, chiar simțeam că e o insulă de libertate. Unde nu ne poate atinge perfidia, mojicia și nesimțirea fesenistă, condusă de Iliescu și clica lui. Cât de mult am strigat eu “Jos Iliescu!” și “Jos comunismul!” în perioada aia, nu cred să mai fi strigat ceva atât de intens în toată viața mea.

Puterea de atunci a încercat tot timpul să denigreze spiritul Pieței, să spună și să arate ca în corturile din fața Teatrului Național erau droguri și acolo niște fete… etc. Nu au reușit să ne împrăștie. Alegerile au fost în 20 mai 1990 și Iliescu a ieșit președinte cu 86%. Eu l-am votat pe Ion Rațiu (PNT-CD), cel care m-a convins să-l votez la ultima confruntare TV cu Iliescu și Câmpeanu (PNL). La partide am votat cu liberalii, pentru că mă înscrisesem la liberali în februarie 1990.

Rezultatul alegerilor din 20 mai 1990 a reprezentat o dezamăgire cruntă pentru toată Piața. S-a mai diluat și spiritul și participarea după anunțarea votului, însă fenomenul nu a dispărut de tot. În vietatea ce era “Piața Universității” încă pulsa viața, spiritul ei încă supraviețuia. Îmi amintesc ca în 30 mai 1990 a fost un cutremur destul de baban, pe la orele 14 și ceva. Nu au căzut clădiri, dar a fost destul de nașpa senzația. Și asta a avut replici destul de multe și sesizabile. Una dintre ele a fost în noaptea ce a urmat. Eram singur acasă, și atunci, la 12 noaptea, când am simțit că iar se mișca pământul, am plecat în Piață. Ala era noul meu “acasă”, locul unde eram în siguranță, cu oameni care gândeau ca mine…

După alegeri, Iliescu era turbat, ca abia câștigase alegerile cu 86%, dar nu era recunoscut unanim, îi stătea ca un ghimpe în coasta nenorocita asta de Piață. Un sfat de bine pe care i l-a dat Mircea Dinescu, care era și el parlamentar FSN, a fost “să-i lase pe cei din Piață să fiarbă în suc propriu!” Ca urmare a acestei nesimțiri, de câte ori încerca Dinescu să apară prin Piață, era huiduit copios. După asta, a făcut o șmecherie: a cumpărat fosta gazetă de umor “Cațavencu” – extrem de mișto, inspirată și caustică – și a transformat-o în “Academia Cațavencu”. Asta așa, ca să apară și el în lumea buna ca fiind anti-Iliescu…

După alegeri, apăreau de mult zvonuri că vor aduce minerii să ne “curețe” din Piață. În noaptea aceea cu cutremurul, din când în când, apărea câte o atenționare că “uite, bai, vin minerii pe bulevard, dinspre Piața Romană”. Și ne uitam, cu frică, înspre acolo, ca sa fim pregătiți, eventual, să fugim. Atât de real era pericolul…

Nu au venit în noaptea aia. Ci mai încolo, în dimineața de 13 iunie 1990… Atunci m-am dus și eu în Centru, am fost lângă Arhitectura, la Galeriile “Căminul Artei”, unde un individ în civil a pus un cocktail Molotov sub o furgonetă ce a luat foc instantaneu… Ăla mirosea de la o poștă că era securist și că avea misiunea să creeze diversiuni. Pentru a da Poliției motive să intervină.

Minerii ajunseseră să controleze totul prin centrul Bucureștiului, chiar și mașini prin diverse cartiere, sau la intrările în oraș, să vadă ce e în mașină, ori în portbagaj. În plus, erau sprijiniți și aplaudați de “oamenii de bine din Capitală”.

În zilele alea, copiii mei m-au salvat de mineri! Împreună cu soția mea, mergeam cu ei la dispensar, pentru că băiatul cel mic avea niște probleme, iar eu îl căram în cârcă. Aaaa, am uitat sa va spun! Marea mea vină era că aveam barbă… motiv pentru care un camion plin cu mineri care treceau pe strada lângă noi se uitau după mine. He he,… ce ți-e și cu intelectualii ăștia bărboși!

De aceea, consider ca fiind cel mai rușinos reper al statului român “mineriada” din 13-15 iunie 1990. Nu a fost singura mineriadă, dar e unica organizată chiar de structurile statului.

Tot Vestul, care până atunci ne sprijinise și ne apreciase curajul dovedit în timpul Revoluției, ne-a închis brusc porțile. Iar Ion Iliescu e bine-mersi, probabil se uită la televizor și se gândește cu nostalgie ce bine arăta el la 60 de ani cât avea la momentul răsturnării lui Ceaușescu.

Toate evenimentele din acele zile au fost coplesitoare, aratand cat de fragila era acea pojghita de democratie pe care o adulmecam in acea perioada. Urmatorii ani aveau sa ne arate, in realitate, cat de mult avem de construit pentru o societate democratica in realitate. Acum, dupa 32 de ani, realizam cat de mult mai e de munca.

Blogul autorului Acasă, sau... home sweet home | Postul Zilei

Mircea Gheorghe este caricaturist de la 18 ani, apoi s-a format sa devina inginer si cercetator stiintific, dar mai ales profeseaza in consultanta de sales si marketing. Iar in ultimii ani scrie si picteaza. Asa ca e greu sa-si gaseasca o definitie a ceea ce este... Fiind un curios, inca mai cauta.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News