Mihai Șora și prețioasa carte de istorie a biografiei unui om-reper

Mihai Șora s-a născut în plin război mondial. Împlinea un an când a izbucnit revoluția bolșevică. După un veac de nesingurătate, viața lui, care nu le-a dat pace tiranilor, oferă lecții mari românilor și europenilor.

Fericit Mihai Șora, pentru că-și poate iubi în continuare patria la 105 ani. Fericiți ar trebui să fie și cei pe care i-a învățat să gândească, să creadă și să pună umărul la susținerea civilizației iudeo-creștine care se clatină și continuă să pară multora că stă să cadă sub loviturile dușmanilor ei.

Dar nici Timișoara, orașul natal, nici Bucureștiul în care locuiește din anii '40 încoace, nici patria, nici continentul constituind, cultural, lumea sa de baștină, nici generațiile care ar fi putut învăța de la el și de la alți înțelepți ca el, dar au ratat, spre paguba lor și a noastră, ocazia, nu s-au instruit destul de bine ori s-au rătăcit pe drum și nu se prea pot lăuda că ar fi răsfățate de fericire.

Criza românească

Dimpotrivă, România și Europa se află, pe moment, în ochiul furtunii. Or, după cum își sfătuia Mihai Șora compatrioții cu înțelepciunea lui Ulise: ”Nu lunecați, pe timp de furtuni, între vârtejuri, zgomote, furii; nici sub farmecul neostoit al sirenelor”. Și tot el își abandona serenitatea și calmul proverbial când, de nevoie, îl cita pe unul din părinții fondatori ai democrației americane, Thomas Jefferson, potrivit căruia, ”când fărădelegea devine lege, rezistența devine o datorie”.

L-am urmărit nu o dată la coada Girafei din Piața Victoriei pe Mihai Șora rezistând opresiunii. Dădea oamenilor mâna fără ifose. Îi privea în ochi și le zâmbea. Rezista, în zgomotul și vârtejul protestelor, atât farmecului cântecelor de sirenă ultranaționaliste ale televiziunilor securiste, cât și furiei și ipocriziei cleptocrației pe care o apără și o promovează aceste instituții.

Îl cunoscusem când eram copil. Citeam cărțile de cultură universală pe care le edita Mihai Șora la Biblioteca pentru Toți, BPT. Auzisem scriitori, gânditori și artiști marcați, în plină crispare și paralizie mentală comunistă, de vivacitatea și prospețimea dialogului cu el. Îi văzusem pătrunși până în măduvă de noima și profunzimea dezbaterilor filosofiei sale tomiste sau ale filosofiilor idealistă ori marxistă ale interlocutorilor săi, derulate de regulă chiar acasă la el, în vasta sa bibliotecă. Îi văzusem entuziasmați de adâncimea și deschiderea gîndului său, de disponibilitatea lui de a-și lua mereu în serios interlocutorul, de a acorda atenție faptei lui, gândului său, interpretării lui. I-am observat impresionați că fuseseră socotiți importanți, evidență a iubirii sale de aproape.

Știam de obârșia sa în casa unui preot ortodox, de căsătoria lui cu o evreică de limbă germană convertită la creștinism, de confruntarea lor cu generația rinocerizată a României interbelice, de repulsia lor față de fascismul care se înstăpânise, grețos, peste mințile încețoșate ale europenilor, de plecarea lor în Franța, de cartea publicată de el, acolo, de aderarea lui la comunismul francez și de rezistența lui antinazistă din Hexagon. Mi se părea și mi se mai pare exemplul viu al ideii că nu contează cum pornești în cursă, ci mai degrabă unde și cum ajungi la potou. El cu bine a ajuns.

Din reacția multora la interacțiunea intensă cu el în anii comunismului și ulterior se desprindeau surpriza și consecințele benefice ale contactului asiduu cu un om credibil prin autenticitatea și adecvarea lui permanentă la adevărul la care perpetuu medita. Or, dacă absentează ceva din lumea românească și până la un punct din cea europeană de azi, credibilitatea le lipsește.

În România domnesc minciunea, falsul, plagiatul, impostura, duplicitatea, ipocrizia și demagogia. Liderul PNL, un protejat al președintelui care se teme de suspendare și încearcă s-o evite cu mâna dușmanului politic, promisese ferm și repetat că nu se va alia cu PSD și se jurase că nu minte. Or, după numai câteva săptămâni, același președinte al PNL negocia o fetidă alianță cu PSD, în deplin dispreț față de propriul cuvânt, față de propriul electorat și față de nevoia modernizării națiunii sale, a reformării unui stat, dixit președintele, ”eșuat”..

Puțini înțeleg, în acest context, ce e stânga și ce e dreapta, cine reformează și modernizează țara realmente, și cine se preface spre a o jefui mai vârtos. Ori de ce raporturile domnind în vest nu sunt transferabile și aplicabile fără rest condițiilor românești. Mihai Șora știe. Dar prea puțini îl ascultă.

Dezvățări europene

Nici în Europa democrația nu stă pe roze. Pe continent domnește cultura postadevăr, a victimizării și ierarhiilor ei, a emoționalizării perpetue, a disprețului față de fapte și de adevăruri obiective, față de dezbaterea deschisă și de respectul necesar celuilalt și opiniei sale divergente sau contrare. În numele acestor emoții, a securității față de presupuse ”microagresiuni”, a științei care numai știință nu e, uneori, a combaterii urii și conspiraționismelor, se cere conformismul și se practică cenzura. Una similară celei pe care o combătea cândva, ca director de editură, Mihai Șora. Cum s-a ajuns aici?

O istoriografie parțial eronată a eludat lecțiile comunismului și a extras din nazism și Holocaust concluzia falsă a unei presupuse inutilități a națiunilor. Or, fără ele, democrația nu e posibilă.

Împinsă de o exaltare desprinsă de realități a lumii ideilor, de năzuința spre progres și universalism, precum și de relativism moral și cultural, proasta adecvare la om, la valorile civilizației și la istorie a devenit doctrină nihilistă, apoi propagandă, și a distrus mai întâi limba, iar apoi gândirea multora. Căci propaganda nu perturbează doar informarea, ci nimicește și mințile. Care, de frica solitudinii și răspunderii se înregimentează și se rinocerizează galopant. Așa s-a ajuns ca dubiul față de convingeri, teorii sau prezumții date drept cuceriri științifice ”inatacabile”, să coste scump. Să se perceapă pentru îndrăzneala de a-l articula prețul anulării și amuțirii celui ce pune la îndoială dogmele noilor ideologii postmoderne și religii seculare. Gloate militante pedepsesc, tot mai violent, tot mai inchizitorial, tot ce invocă adevărul obiectiv sau dreptul contestării.

Nu argumentul, drag filosofului român, domnește, ci contondența dogmatismului, care pune pe butuci libertatea și responsabilitatea individuală, cele pe care s-a clădit și spre care țintește civilizația iudeo-creștină.

Un reper continental și taina lui

Întrucât în România și chiar dincolo de frontierele ei Mihai Șora continuă să fie un reper moral și intelectual, ba chiar e tot mai mult așa, e bine să examinăm ce-i face biografia deosebită, dincolo de neobișnuita ei longevitate, ce miez și ce tâlc se pot desprinde din ea și ce povețe prețioase, pe care poate încă ni le ascunde, ne-ar putea face să ne regăsim calea spre care pășește el. O cale parcă tainică. Una care le pare multora a duce clar și univoc spre adevăr, dreptate, pace.

Am crezut că întrezăresc secretul său în smerenia unui suflet bun și în setea de libertatea, dar și de omenie, a unei minți briliante. Nonconformiste. Care nu suportă nici un soi de totalitarism. Am avut impresia că-l deslușesc în ascensiunea ei spirituală lentă, dar constantă. Mi s-a părut c-o identific în capacitatea gânditorului de a fi congruent cu el însuși, de a face perfect un șpagat pe axa timpului și valorilor, între trecut și prezent, între aderența la sfințenia Scripturii și loialitatea conservatorismului său axiologic, pe de o parte, și flexibila sa adecvare la modernitate, pe de alta.

Poate că taina lui rezidă în știința, rară, de a rămâne simplu și direct fără să uite arta transformării limitelor în deschidere și a deschiderii în limite protectoare de libertate. Poate rezidă în încrederea în ajutor miraculos întru despărțirea definitivă de vremelnicele neajunsuri ale propriei ființe și gândiri. Poate că i se poate spune ”credință”. Poate că i se poate și mai bine spune: ”răspundere”. Cert mi se pare că România și Europa au nevoie de o doză amplă din secretul acestei biografii. Dar n-au cum beneficia de ea, dacă refuză să deschidă volumele sale de căpătâi și cartea de istorie a biografiei lui.

Deutsche Welle

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Cătălin Drulă, despre candidatura la prezidențiale: „Eu sunt natural un candidat posibil”. Care sunt obiectivele USR și Dreapta Unită pentru 2024

Președintele USR Cătălin Drulă a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători” și a vorbit despre obiectivele USR și ale Dreptei Unite pentru alegerile din 9 iunie, despre misiunea...

Cîrstoiu răspunde criticilor din ultimele zile: "Nişte lupi în haine de oaie încearcă să transforme oaia în lup"

Atacat în ultimele zile atât de adversarii direcți la alegerile locale, cât și de alți politicieni, dar și de ziariști, Cătălin Cîrstoiu, candidatul susţinut de PSD şi PNL pentru...