Contaminarea politica a redactiilor a daunat increderii tuturor - Interviu cu Mihai Ursu

Mihai Ursu este acum prezentatorul emisiunii "Revendicarea" de la Prima TV, dar are in spate o lunga cariera in presa, timp in care a fost in unele dintre cele mai periculoase zone din lume, fiind de multe ori trimis de-a dreptul pe front.

Totusi, el nu considera ca a fost corespondent de razboi, ci corespondent din zone de risc, dupa cum a declarat intr-un interviu acordat Ziare.com.

Jurnalistul ne-a si povestit cateva dintre aventurile prin care a trecut in Irak, Kosovo sau in timpul atentatelor de la Londra, dar si cum descopera cazurile prezentate in emisiunea "Revendicarea", un reality show in care se incearca rezolvarea problemelor unor oameni ale caror drepturi au fost incalcate sau ignorate de autoritati.

Cum gasiti subiectele pentru emisiunea "Revendicarea"? Va contacteaza oamenii direct sau cautati voi cazurile?

Avem o echipa de reporteri-documentaristi care cauta in mod activ cazurile pentru emisiunea noastra, dar foarte multe sesizari ne vin pe adresa de mail revendicarea@primatv.ro si la telefon 0723.073.654. Noi ii incurajam pe oamenii care vor sa ne aduca la cunostinta o problema sa foloseasca adresa electronica, unde pot anexa si documente referitoare la cazul lor.

Reactia telespectatorilor a fost peste asteptari. Telefoanele si mailurile au inceput sa curga cu mult inainte de lansarea programului, iar echipa noastra lucreaza din rasputeri sa examineze dosarele si sa raspunda fiecaruia in parte.

Pentru noi, asta inseamna ca o sa avem mult de lucru in perioada urmatoare, dar reprezinta si un barometru ingrijorator al tarii in care traim. Nepasarea, neglijenta, reaua-vointa si nerespectarea legii ar trebui sa fie exceptii intr-o societate civilizata. Insa, la volumul de sesizari care ne vin, am sentimentul ca in unele institutii bataia de joc la adresa cetateanului este mai degraba regula.

Cum v-ati hotarat sa realizati o astfel de emisiune?

Priviti in jur si examinati putin ce apare in mass media din Romania. Prea putina preocupare pentru problemele cetatenilor, foarte multa propaganda politica, polarizare excesiva a unor entitati de presa in jurul unor grupuri de interese care nu au legatura cu grijile si cu nevoile telespectatorilor.

Prea multe mijloace de informare cultiva ideea ca oamenii simpli au putere doar in ziua votului si ca in rest nu prea conteaza. Iar, atunci cand un caz social este expus in presa, este foarte greu sa nu fie asociat cu implicatii de natura politica.

Noi, pe de alta parte, nu facem politica. Ne pasa prea putin cine este ministru la nu stiu ce portofoliu. Important este ca demnitarul si subordonatii sai sa-si faca treaba. In caz contrar, s-ar putea trezi cu o vizita surpriza din partea noastra.

A ramas vreun caz nerezolvat?

Deocamdata avem un singur caz in care ne-am lovit de refuzul categoric al celor responsabili, insa justitia a dat deja un prim verdict in favoarea reclamantului.

O companie de asigurari i-a refuzat un dosar de dauna unui client, fara sa ofere nicio explicatie rezonabila. Niciun reprezentant al companiei nu a dorit sa dialogheze nici cu noi, dar nici cu petentul.

Este trist ca unele firme mari, cu prestigiu, isi provoaca propriii clienti sa le dea in judecata, in loc sa-si faca pur si simplu datoria. Mizeaza pe faptul ca un proces in instanta dureaza mult, costa, iar multi renunta. Este o metoda murdara de a juca, una pe care as vrea sa nu o mai intalnesc niciodata.

Ai fost corespondent de razboi. Care este cel mai socant lucru pe care l-ai trait?

Eu sunt un tip modest, poate ca aici am gresit toata viata. As spune ca am fost corespondent in zone de risc. Reporter de razboi a fost Hemingway, un mare jurnalist si scriitor, pe care il consider un model profesional de urmat. Am insa ceva istorii cu palpitatii.

In Irak am avut parte de o aterizare in care am crezut ca acolo ne raman oasele, cand aparatul de zbor a inceput sa coboare de la 11.000 m de parca avea de gand sa se infiga in nisip.

Eram la bord cu vreo suta de militari din Batalionul 265 Politie Militara si toti ne zambeam in timp ce pierdeam altitudine, ca sa aratam ca suntem niste viteji si ne place adrenalina.

Imi imaginez ca, in sinea lui, aproape fiecare blestema clipa in care a avut ideea sa se urce in avionul respectiv. Abia dupa ce am aterizat in siguranta - cam zguduiti, dar intregi - pilotii ne-au spus ca asa se aterizeaza in zone de conflict: coborare in spirala, cu pierdere rapida de altitudine, ca sa nu te ia la ochi vreo instalatie antiaeriana inamica.

Altadata, in Kosovo, niste sarbi au vrut sa ne dea foc la masina, convinsi fiind ca eram de la CNN - am reusit cu mare noroc sa scapam si chiar sa ne despartim prieteni. Mai am si alte asemenea istorii, dar daca le relatez acum, s-ar putea sa le fac probleme unor prieteni. Cum ies la pensie, vi le spun si pe acelea.

Ce te-a impresionat cel mai mult in acea perioada?

In iulie 2005, relatam din Londra, unde teroristii tocmai detonasera patru bombe in metroul londonez si intr-un autobuz. Eram chiar la King's Cross, epicentrul tragediei, cand ne-am trezit evacuati de urgenta.

La 10 m de locul unde ne aflam fusese descoperit un pachet suspect, care putea fi o alta bomba. Primul meu gand a fost sa sun la Bucuresti si sa intru in breaking news, ceea ce am si facut, in timp ce in jurul nostru fortele de interventie se ocupau sa neutralizeze pericolul.

In haosul acela, am remarcat un batranel care afisa cea mai calma expresie din lume. Mi-a spus ca nu se teme de niste pustani care si-au lipit cu sarme o bomba, acasa, si ca nu ii vor putea ucide pe toti. El luptase in Al Doilea Razboi Mondial si apoi a stat 20 de ani cu teroristii IRA in coasta, dar atitudinea asta au avut-o foarte multi britanici in acele zile. Oamenii erau hotariti sa infrunte primejdia, iar misiunea teroristilor a esuat, pentru ca nu au putut semana groaza in sufletele englezilor.

Ai intrat in contact, de pilda, cu oamenii obisnuiti din Afganistan. Cum traiau ei acele momente? Ce iti spuneau?

Afganii se temeau sa vorbeasca liber, mai ales in 2002, cand regimul taliban abia fusese alungat. Cu femeile nici nu se punea problema sa vorbim, era strict interzis.

Am fost printre afganii simpli in Kandahar, unde viata isi urma cursul, atat cat se putea. Pe terase, barbatii stateau la ceai si discutau despre banalitati, tocmai pentru ca exprimarea libera le fusese strivita de puterea fundamentalista atata vreme.

Sub talibani, oamenii nu puteau asculta muzica straina, nu aveau acces la carti, la filme si la divertisment, femeile erau condamnate sa stea in case, sa faca mancare si copii. Dintr-o data, restrictiile acestea erau ridicate, cel putin formal.

Barierele din mintea oamenilor au mai ramas inca multi ani, pentru ca odata ce ai fost prizonierul unui asemenea regim abuziv, gratiile din suflet mai raman multa vreme dupa ce au fost doborate cele de la ferestre.

Ai repeta experientele de acest gen?

La ce ora plecam?

A existat un moment in care ai spus "Gata. Pana aici mi-a fost"?

Au fost astfel de momente, despre cateva am povestit si mai sus. Daca intrebarea are legatura cu o eventuala schimbare de cariera, deocamdata nu se pune problema. Sunt prea batran ca sa mai invat o alta meserie. As reveni cu placere la stiri, oricand si aproape in orice rol.

Cum a privit familia dorinta ta de a merge in zone de care altii fug cat pot?

Ei, aici a fost simplu. Le-am spus despre operatiunile mele de acolo abia la intoarcere. Iar daca aveam vreo transmisiune live, sunam inainte si le spuneam parintilor ca sunt in Irak, dar sa nu-si faca griji.

De asemenea, ai realizat mult timp "112 - Politia in actiune". Ai simtit vreodata ca ti-e viata pusa in pericol in timpul filmarilor?

Am doar cuvinte de lauda la adresa politisilor alaturi de care am realizat sezoanele mele din "112 - Politia in actiune". Nu s-a pus vreodata problema sa ma simt in pericol, desi am dat ochii cu multi indivizi dubiosi.

Agentii si ofiterii nostri au un grad foarte inalt de profesionalism. Odata ce esti pe mainile lor te poti considera in perfecta siguranta. De la serviciul de ordine publica si pana la directiile de combatere a criminalitatii organizate, am cunoscut doar politisti care-si onoreaza uniforma, insigna si juramintul.

Ai colaborat cu BBC, Euronews, Russia Today si alte publicatii importante din afara. Cum ti se pare presa din Romania in comparatie cu presa din strainatate?

Noi suferim de un narcisism greu de imaginat - poate doar britanicii sa mai aiba impresia ca tot ce conteaza in lume se petrece pe insula lor.

Uneori, presa din Romania da proportii apocaliptice unor evenimente banale - cum ar fi cutremurele de 3,5 grade pe scara Richter.

Daca avem doua intr-o luna, trebuie sa consultam samanii, vrajitoarele, prezicatoarele si comitetul de matusi al scarii de bloc, pentru ca sigur e ceva la mijloc... Si sa facem asta in direct, evident.

Ne leaga, insa, de presa straina faptul ca nu doar la noi se dezbat subiecte care n-au nicio legatura cu interesul public. De multe ori, continutul este dictat sau controlat de finantator.

Uitati-va cu grija la CNN, sa vedeti cam cate reportaje externe sunt platite de Departamentul de Stat. Comisia Europeana plateste sau a platit cu bani grei reportajele despre tarile est-europene, iar aici vorbim atat de materiale care ne avantajeaza pe noi, dar si despre reportaje din care iesim cam sifonati.

Din punctul asta de vedere, ne-am aliniat cu strainatatea, pentru ca si la noi se stie cine plateste pentru anumite televiziuni, in special pentru cele angajate politic.

Ce ai schimba la presa de la noi?

As vrea sa revenim cu totii la statutul de jurnalisti onesti, care sa stea ca un ghimpe in coasta tuturor politicienilor si functionarilor corupti, fara discriminare - nu doar celor desemnati drept tinte legitime de finantatorii televiziunilor. Contaminarea politica a redactiilor a daunat increderii tuturor.

Sa fiu intrebat la un protest din partea cui filmez si sa aud, dupa caz, fie "e ok, esti de-al nostru", respectiv "aha, tu esti cu aia..." am mai patit doar in fosta Iugoslavie.

Acesta este capitalul de imagine pe care ni l-au adus televiziunile ce si-au amanetat onoarea pentru a deveni instrumente de propaganda. Daca vor continua in modul acesta, in curand nu va mai fi cale de intoarcere.

Te regasesti in presa din zilele noastre?

Ma regasesc in "Revendicarea", pentru ca este o emisiune care raspunde nevoilor concrete ale romanilor. Societatea noastra avea nevoie de o astfel de emisiune, care sa fie vocea celor fara aparare in fata abuzurilor unor institutii.

Totusi, voi fi fericit atunci cand nu vom mai avea cazuri pentru emisiunea noastra. Ar insemna ca societatea noastra functioneaza normal si civilizat, iar functionarii si institutiile isi fac treaba.

Cu siguranta ma regasesc si la Focus, un jurnal frumos, echilibrat, nepartinitor, la care mi-a facut placere sa lucrez si unde m-as intoarce fara ezitare. Un colectiv tanar, competent, cu oameni frumosi si pasionati de profesia lor, care realizeaza un produs decent, onorabil, incitant si cu tot mai mult succes la public.

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...