Operatiunea Hiroshima - Zâna din Salonic (ep.6)

Joi, 30 Septembrie 2021, ora 12:031880 citiri
Operatiunea Hiroshima - Zâna din Salonic (ep.6)

Deși nu prea îmi stă în fire să planific, totul a început cu o sincronizare perfectă, ca în filmele cu ziua Z. Mihai a ajuns la prânz cu trenul de la Cluj, Seba după amiază cu mașina de la Arad, am făcut inventarul lucrurilor de care credeam că avem nevoie, ne-am urcat în mașină seara și a doua zi la 5, cu două ore înainte de zbor, am ajuns la aeroportul din Salonic, unde trebuia să lăsăm mașina în parcare cu cheile sub preș în așteptarea lui Doru.

Citeste toate textele scrise de Calin Rotarus pentru Ziare.com

Bagajul de cală avea fix câte kilograme aveam voie, fiecare aveam biletul printat, Grigoris era anunțat că venim. Atunci când pleci spre o călătorie pe mare ai impresia că toată lumea știe ce urmează să faci și se uită cu admirație la tine. Grupul nostru era cam răpănos. Mihai, scund și chel ca un bostan, cu un aer de șoarece de bibliotecă, Seba înalt și atât de slab încât te mirai că nu auzi zgomot de oase când merge, eu cu burtică și adus de spate. Dar când întreg echipajul înaintează cu pas sincronizat ai senzația că ești înconjurat de un nor de testosteron care umple de invidie masculii mai puțin norocoși și de dorință doamnele de toate vârstele. Drept urmare, te simți obligat să înaintezi cât se poate de demn, cu spatele drept, privirea ușor încruntată, zâmbind ușor condescendent fotoreporterilor. Asta și aveam impresia că facem, ignorând faptul că la ora aia în aeroport erau doar câțiva pasageri chiori de somn care aveau cu totul altă treaba decât să ne bage în seamă de vreun fel.

Cu un gest imperial, depunem bagajul de cală și ne îndreptăm spre security, la fel de nebagati în seamă. Ne depunem în tăvițe lucrurile, lăsând la vedere orice ar fi sugerat că suntem lupi de mare, gen breloc cu ancoră, doar doar cineva ne-ar răsplăti cu o privire măcar întrebătoare dacă nu admirativă. Domnul rotunjor de la scanner ne-a ignorat și el, și eram cât pe ce să tragem concluzia că băștinașii din zona respectivă au vreo mutație genetică ciudată, când auzim deodată pe cineva alergând în spatele nostru și o voce angelică, încărcată de sexualitate mă cheamă pe nume. Ne oprim tacticos, ne întoarcem încet și coboram privirile spre o făptură minionă (vreun metru patruzeci), delicată (oasele dădeau să îi iasă prin piele), sportivă (probabil echitație, că genunchii erau la vreo treizeci de centimetri unul de altul când ținea gleznele lipite) și sexy – efortul făcut să alerge după noi făcea să îi fremete la fiecare respirație mustăcioara pufoasă și portocalie, care făcea un contrast interesant cu tuciuriul fetei. Dar, când ai o singură opțiune, aceea e cea mai bună, drept urmare ne-am pregătit pentru interviul urmat de sesiunea de autografe, dar dezamăgire, delicata făptură voia doar să ne comunice că nu putem să luăm în avion pluta de salvare, din cauza buteliei aferente. Un marinar e obișnuit să treacă peste orice obstacol, așa că nu ne-am pierdut cu firea și i-am explicat că urmează să traversăm mări furioase, că pluta de salvare e esențială și desigur, știm că se află pe lista cu obiecte interzise, dar suntem convinși că va găși o soluție, poate împreună cu managementul, că să nu ne pună viețile (și orgoliile) în pericol.

În sfârșit, cineva a aflat ce grup special suntem și pentru ce aventură nemaivăzută ne pregătim. Nu e ca și cum ne-ar fi întrebat, dar nu ne-a putut opri să spunem, ceea ce a ridicat îndoieli asupra norului din jurul nostru, dacă n-avea în compoziție și ceva estrogen. Zâna ne-a ascultat răbdătoare, a clătinat sceptic din cap, ocazie cu care am remarcat că era ușor șașie (de fapt mai mult, tot timpul când am vorbit cu ea aveam senzația că vine o nava pe curs de coliziune din tribord), și a plecat. S-a întors după o vreme și ne-a comunicat, evident, că nu se poate. În general, neinițiatii cred că marinarii adevărați se pricep la o grămadă de lucruri, cum ar fi navigație astronomică, meteorologie, interpretat instrumentele alea ciudate care atârna pe pereții fiecărei bărci, îmblânzit mările furioase cu o cutie de ulei. În realitate e ca în știința managementului: Indiferent cât de maronie e situația și cât de lipsit de soluții ești, trebuie să zâmbești superior, eventual să scapi în barbă ceva gen, “aha”, sau chiar mai complex “v-am spus eu că așa se va întâmplă” și să improvizezi ceva, de regulă fără efect asupra situației, dar benefic pentru moralul echipajului. Dacă până la urmă o scoți la capăt îți consolidezi legenda, dacă nu, de obicei nu rămân martori. Ceea ce am făcut și noi. Cu un zâmbet superior și cu o stăpânire de sine și mai superioară i-am zis: În cazul ăsta, să te uiți te rog la știri în fiecare seară săptămâna asta și dacă o să ne vezi culeși de pe vreo plajă să știi că această mică pluta, așa cum îi zice numele, ar fi putut să ne salveze. N-o să ne recunoști ușor, o să fim umflați de apă și vineți. Până și Seba va părea că în viață a fost un bărbat dolofan. A lăsat privirea în jos:

-Călin (până atunci eram Mr. Rotarus), am încercat tot ce se putea, știu cât de importantă e pluta. Am vorbit cu directorul aeroportului, după care am sunat la Atena. Îmi pare rău.

În acel moment am remarcat ce ochi frumoși avea. Și cât de mult farmec avea. Și cât de superficiali suntem când îi etichetăm pe ceilalți de la înălțimea poziției pe care avem impresia că o avem. Îți mulțumesc, făță al cărui nume nu l-am știut niciodată. De cele mai multe ori, când primești un bobârnac peste nas chiar în momentul când te simți șmecher, te ustură, reacționezi după firea ta și după cât te duce capul, după care uiți sau rescrii în memorie episodul penibil. Lecția pe care mi-ai dat-o n-a usturat pe moment, dar și acum mi-e rușine când îmi amintesc de acel moment. Îți doresc să ai în viață ape line, vânt prielnic și să nu te ia prin surprindere nicio barjă din tribord, că din babord e puțin probabil.

Citiți și
Operatiunea Hiroshima - cel ce i-a dat nume (ep.1)

Operatiunea Hiroshima - Echipajul e complet (ep.2)

Operatiunea Hiroshima - Cum să (nu) cumperi o barcă (ep.3)

Operatiunea Hiroshima - Zâna cea bună (ep.4)

Operatiunea Hiroshima - Pe vremea când se potcovea puricele (ep.5)

Despre Calin Rotarus:

Lucrator pe ogorul publicitatii online o jumatate de viata, ceva coaching si training de business si comunicare.

Hoinar pe mari ca Egee, Neagra, Baltica, Nordului, Adriatica, Cretei, Atlantic.

Primul, si pana acum singurul roman care a calatorit cu un velier din Suedia pana in Romania (Lacul Vanern, canalul Trollhattan, Kattegat, Oresund, Marea Baltica, Mittellandkanal, Rin, Main, Europakanal, Dunare)