Avem si noi povestile noastre cu monstri. Nu atat de mediatizate precum cele cu urati, vrajitoare si zombie de Halloween- marketingul monstrilor e specialitatea americanilor. La noi, legendele cu strigoi stau infipte bine in imaginarul colectiv si se spun din gura in gura, cu cruci si inchinari facute pe loc.
Sau cel putin asa mergeau lucrurile. Acum, impinsi de tehnologie, strigoii s-au mutat si ei pe Internet, pe forumuri, bloguri, pe chat-uri. Cum sa ramana in umbra cimitirului din varf de deal, unde riscau uitarea? Asa, tot cautatorul pe Google poate afla ca, la o luna dupa ce lumea se costumeaza in tot felul de ciudatenii pentru un alt motiv de petrecere, au si strigoii neaosi noaptea lor: noaptea Sfantului Andrei (30 noiembrie).
In mitologia romaneasca, strigoii sunt suflete ale mortilor care se presupune ca ies noaptea din mormant si iau o forma fantomatica sau de animal, pentru a pricinui necazuri. Pe la tara, de regula, se zice de oamenii rai, avari, cu suflet "mic si negru", ca vor deveni (sau au devenit) strigoi dupa moarte.
Tot asta se spune despre copiii care se nasc cu anumite semne, interpretate de secole in mediul rural drept "brand de strigoi". Prin zona rurala din jurul Clujului, in zona Bistritei sau Bihorului sau in sate din sud (Gorj, Olt) ori in Maramures si Moldova, istoriile sunt bogate in strigoi (de fapt, fiecare zona geografica are setul sau de povesti cu strigoi, cu datini de implinit pentru a te feri sau a scapa de ei).
Am auzit multe povesti, variate, care, toate, curg in aceeasi legenda: ca strigoii se transforma in lupi sau varcolaci ori in animale ale diavolului; ca fura si mananca animale dupa ce cade intunericul, facand paguba oamenilor; ca ies in fata cuiva care umbla noaptea pe drum singur si il sperie de il baga in mormant, numai ca sa ii ia sufletul; ca isi chinuie rudele dupa moarte sau pe cei care considera ca le-au gresit cu ceva; ca mortul care e strigoi nu poate fi scapat de acest blestem decat daca e scos din mormant si i se infige un tarus direct in inima; ca microbul strigoiului se transmite in familie.
Versiunea 2.0: strigoi? Stai sa intreb Internetul
Ca tot a fost weekend de Halloween si pana si la micul magazin de cartier cu-de-toate se discuta de petreceri si costume, am ochit pustii care isi fac veacul prin spatele blocului, adunati la cate o scara, la povesti, baut bere sau fumat (nu le cere nimeni buletinul). Generatie de betoane in totalitate, fara mamaie la tara, fara prea multe carti citite, dupa cum recunosc ei insisi ("alea de joc se pun?"), dar cu iPhone, iPad si imPresii. Ce stiu ei despre strigoi?
"Pai is vampiri. Strigoii sunt vampiri".
"Esti prost. Nu is vampiri. Is un fel de rude cu vampirii".
"Is din astia de Halloween, care ies din mormant. Zombi!"
"Eu n-am auzit de strigoi. Eu stiu de zombi, nu-s la fel?"
"Este o noapte a strigoilor? Alta decat Halloween?! Io nu stiu alta decat Halloween. Nu atunci e cu monstri si din astea, vrajitoare?"
"Ba, am cautat pe Google. Cica nu-s nici zombi si nici vampiri. Is ceva suflete de morti rai..."
"Pai alea is fantome, fraiere!"
"Nu, ma, ca is diferiti, uite pe Wikipedia..."
Iese din scena mamaia, intra Wikipedia. Dezbaterea odata lansata, m-am lamurit: orice ar fi, Google stie sa ne spuna ce si cum. Mamaia nu mai are utilitate, mai ales ca Internetul are si imagini. Trucate, dar expresive. Cool, cum s-ar zice.
Si totusi, ce spune versiunea 2.0 a strigoilor despre legenda care ii inconjoara? Ce spunea si Tudor Pamfile (scriitor, etnolog), caci versiunea 2.0 trebuia sa aiba un 1.0, aceasta fiind cartile si studiile facute de diversi etnologi de-a lungul timpului: strigoiul este inrudit (sau confundat, uneori) cu vidma, varcolacul sau chiar vampirul din mitologia meglenoromanilor.
Etimologia numelui ne arata ca vine din limba italiana, mai exact din cuvantul "strega", care inseamna "vrajitoare". De fapt, imbina vechiul cuvant care face referire la vrajitoare cu "a striga" - de spaima, de groaza, in fata unor lucruri nefiresti, nenaturale.
Etnologul Otilia Hedesan (Timisoara; autoare a doua carti despre mitul strigoilor: "Sapte eseuri despre strigoi", 1998 si "Pentru o mitologie difuza", 2000) a explicat mai pe larg: strigoi deriva din "striga", forma provenita din latinescul "striga", varianta vulgara a termenului clasic "strix", care insemna "pasare de noapte care trece sa sperie copiii" sau, intr-adevar, "vrajitoare". Este un cuvant mostenit in toate limbile romanice, sustine etnologul.
Cum devine cineva strigoi? Prima varianta este ca se naste astfel (de unde si zicala ca se transmite genetic, precum o predispozitie pentru o anumita boala). Pare un copil normal, doar ca are niste semne distinctive: e chel in crestetul capului (pauza de cautat prin par), se fereste mereu de tamaie, are o prelungire a coloanei vertebrale (ca o coada mica) si nu mananca niciodata usturoi si ceapa.
In noaptea de Sfantul Andrei, va dori sa doarma afara. Este noaptea strigoilor in mitologia romaneasca, cand, mai ales daca e luna noua, toti ies din morminte si petrec, iar ca bonus fac rautati specifice. Acum au puteri maxime si sunt cei mai periculosi.
A doua varianta este ca pot deveni strigoi: copiii care mor nebotezati, mortii care au fost oameni foarte rai si au facut multe rele, cei care mor intr-un mod violent si inainte de vreme (impuscati, inecati, spanzurati etc.), bolnavii care, pe durata convalescentei, raman nesupravegheati si o pisica trece peste ei sau mortii lasati nepaziti la priveghi si peste care trec animale (pisica, soarece, caine) sau pasari (gaini, curci, orice).
Se spune ca de aici provine datina vegherii persoanei decedate (mai ales cand este tinuta in casa), printr-un priveghi continuu, zi si noapte, cand macar o persoana trebuie sa fie treaza langa sicriu si sa pazeasca. Citeste mai mult despre Legende cu strigoi: De la mamaia, la Wikipedia pe Think Outside The Box.