Anul in care am scapat de Dragnea

Marti, 31 Decembrie 2019, ora 13:5819216 citiri
Anul in care am scapat de Dragnea

Nu mi-a fost usor sa gasesc un titlu pentru acest articol, care e un soi de bilant al anului politic care sta sa se incheie.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Am vrut sa-i zic initial "anul realegerii lui Klaus Iohannis". Nu e putin lucru sa fii reales la Cotroceni, dupa ce te-au facut cu ou si cu otet inamicii, iar suporterii ti-au reprosat si ei destule.

Dar nu e prima data cand se petrece o asemenea confirmare in functie: si I. Iliescu, si T. Basescu au fost realesi dupa ce au avut de indurat opozitii la fel de aprige, daca nu chiar si mai si.

Alta idee era sa intitulez textul "anul in care Kovesi a fost desemnata procuror european". Reusita fostei sefe a DNA este exceptionala. Mai ales daca tinem seama de masinaria mediatica si institutionala pusa in functiune de Guvern pentru a o bloca. Faptul ca LCK a depasit obstacolele e rodul unui efort individual si nu exprima duhul politicii nationale. Dimpotriva.

O clipa m-am gandit sa asez randurile de fata sub titlul "anul primei noastre presedintii a Consiliului UE". Exercitarea ei a fost, insa, un dezastru politic, intrucat ministrii implicati se chemau Daea, Ciamba ori Carmen Dan. Functionarii au salvat cateva dosare tehnice, iar Iohannis a organizat un summit informal la Sibiu, ca parte a propriei campanii prezidentiale, nu pentru a usura intelegerea publica a institutiilor europene. Prea putin ca sa fie relevant.

"Anul in care s-a schimbat majoritatea in Parlament" putea fi o optiune pentru a caracteriza 2019. Nu e, insa, prima data cand premierul e dat jos prin vot: s-a mai intamplat si-n 2009 (tot inainte de prezidentiale), si-n 2012 (un alt an electoral!), ba chiar si in 2016, cand PSD si-a daramat propriul premier. Dancila e, in acest sens, un nume dintr-o serie de rasuciri ale majoritatii. Girueta nu e o emblema pentru un an ca 2019.

Sunt convins ca multi amici ar fi incantati daca m-ar vedea zicand ca anul care se termina curand e "anul USR-PLUS". Ce-i drept, performanta de la europene a acestei aliante a adus ceva nou in peisaj: pentru prima data dupa 1989, scena noastra politica a fost acaparata de trei forte relativ egale - PNL, PSD si Alianta 2020. Numai ca, la prezidentiale, Dan Barna a coborat alianta de centru mai aproape de scorul useristilor din 2016 decat de cel smuls in mai 2019.

Ei bine, din toate cele de mai sus se poate deduce ca singura formula care sa exprime ce a fost 2019 e cea din titlul la care m-am oprit: intr-adevar, evenimentele descrise mai sus au depins toate, intr-un fel sau altul, de Dragnea.

Realegerea lui Iohannis era mult mai complicata daca PSD n-ar fi fost confiscat de baronul de Teleorman: presedintele a castigat nu doar intrucat a lasat impresia ca poate garanta independenta Justitiei, ci si fiindca a fost capabil s-o rastoarne de la Guvern pe marioneta lui Dragnea, dupa ce acesta a intrat in puscarie.

Nici profilul eroic al Codrutei Kovesi nu ar fi fost atat de pronuntat daca Daddy nu ar fi comandat ofensiva politica impotriva ei. Presedintia romaneasca a Consiliului UE ar fi fost mult mai consistenta daca era urmata linia definita in 2016 de Ciolos, nu contra-selectia ilustrata de ministrii in functie in 2017-2019.

Nici scorul bun al USR-PLUS nu era posibil fara frica si ura produse de monopolizarea deciziilor din statul roman de catre Liviu Dragnea.

2019 e anul in care am vazut din nou cat de grava e confiscarea statului, dar si cum cine se aventureaza pe acest teren ajunge finalmente dupa gratii. Sa speram ca ascensiunea si caderea fostului sef al PSD vor fi o lectie din care se vor trage invataminte.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti si fost deputat european.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News