Cum ar arata lumea daca ar fi condusa de copii? "Government of Children", proiectul inovator al Ioanei Mischie Interviu

Cum ar arata lumea daca ar fi condusa de copii?

Aceasta a fost intrebarea de la care a pornit "Government of Children", un demers inovator al Ioanei Mischie.

A debutat ca proiect cinematografic inovator, devenind in timp un amplu univers transmedia care astazi reuneste film, platforme web sau extensii pentru realitate virtuala (VR).

Nu este numai un manifest artistic, ci si unul educational, civic si societal, care isi propune sa inspire atat copiii, cat si adultii din societati standardizate si sa genereze o miscare nationala in jurul proiectului.

Romania este doar prima dintre tarile vizate, intentia fiind de extindere in cat mai multe tari din toata lumea.

Am devenit curios despre acest proiect, asa ca am luat-o la intrebari pe Ioana Mischie (scenarist, regizor, artist si futurist transmedia, premiata pentru film, VR si pentru concepte inovatoare la nivel international).

Care este amintirea dvs. preferata din copilarie?

Mi-am petrecut copilaria in satul Arcani si amintirile cele mai vii pe care le pastrez au inspirat oarecum Government of Children - imi placea enorm sa imi imaginez cum arata lumea din jur, cum este organizata sau condusa, de catre cine. Imi placea sa cred ca guvernul/parlamentul (cuvinte pe care le auzeam frecvent) este acest spatiu imens unde oamenii de toate varstele si de toate meseriile se intalnesc pentru a veni cu multe idei. Este ca un fel de brainstorming nesfarsit, din care se filtreaza tot ce e mai bun si mai pur si mai durabil pentru a fi implementat. In imaginatia mea nu existau rivalitati intre partide politice, nu existau replici taioase sau agende ascunse. Era totul la vedere - o manifestare continua si armonioasa. Un fel de coregrafie a ideilor benefice pentru comunitate.

Copiii au acest dar de a se auto-augmenta: de a se imagina medici, profesori, artisti, scriitori, lideri, astronauti cu usurinta si mediul din jur devine instant un adevarat simulator perfect pentru imaginatia infinita pe care o au. Fantana din curte, florile de colt, umbrele formate de lumina soarelui, surubelnitele uitate in pridvor, copacii inmuguriti, animalele de curte capata roluri si devin actanti in acest performance vizionar. O simpla scoarta de copac poate fi un pupitru de la Casa Alba. In fiecare zi, un copil isi poate schimba meseria, pasiunile, visurile, fara sa fie judecat sau stigmatizat. Mi se pare inca fascinanta aceasta versatilitate. Incerc sa o reinvat.

In atelierul meu din Arcani (curtea intreaga si imprejurimile ei) reconstruiam lumea prin fiecare joc care simula o realitate imaginata. Era ca un fel de proto-lab MIT, doar ca in loc de imprimante 3D, foloseam obiecte procurate din natura.

Bunica mea mi-a fost muza pentru primii ani din viata si incercam sa imprumut cate un pic din intelepciunea ei in fiecare zi. Cred ca de la Arcani am preluat cel putin trei idei esentiale pe care le-am conservat in tot ce fac: dragostea pentru natura, dragostea pentru spiritualitate, dragostea de oameni asa cum era inteleasa de Manita - neconditionat. Ulterior am imbogatit aceasta lista cu multe alte tipuri de dragoste: pentru arta, pentru noi tehnologii, pentru educatie, pentru gandirea pe termen lung, pentru inovatie.

Am fost un copil extrem de norocos, am crescut intr-o familie in care ma puteam bucura pe deplin si de mediul rural si ulterior de mediul urban si pendularea constanta intre cele doua medii total diferite cred ca m-a ajutat sa dezvolt o forma de gandire sistemica pe care o pastrez si acum. Am incercat sa absorb bune practici de peste tot - din sate / orase / in-between-uri si sa le recombin intr-o compozitie proprie. Ca sa nu mai zic ca aveam si un televizor in casa noastra de la tara si de fiecare data cand Manita, bunica mea, privea un serial, nu ezitam sa ii citesc subtitrarile si sa le mai si completez cu scenarii proprii. Din acele seriale am vazut pentru prima data peisaje din alte tari, oameni cu alte tipologii si alte moduri de gandire - erau si ele inca o fereastra spre lume. Din aceste explorari televizate, am preluat o forma de nomadism - o forma de a scotoci prin lume dupa culturi si forme de existenta alternative.

Parintii mei lucrau excesiv de mult cand eram copil (mama mea avea garzi periodic, tatal meu lucra o perioada buna din an la Bucuresti), ii vedeam destul de rar cand eram foarte mica si faptul ca ii vedeam rar ma ajuta sa mi-i imaginez des. Astfel, imaginatia mea era acest motor turat la maximum din mijlocul unui paradis rural.

Imi amintesc ca iubeam sa scriu inca de cand eram foarte foarte mica si aveam mereu un caiet si un creion/pix la indemana. Unul dintre momentele preferate ale zilei arcanene era sa stau cu un caiet in fata in timp ce privesc cel mai varstnic tei din satul Arcani - un copac de mii de ani si sa scriu fara cenzura tot ce gandesc. In continuare imi arhivez ideile in primul rand in scris si sunt pasionata de tot ce inseamna arhivare creativa, arhivare a imaginatiei, arhivare a ideilor. Caietele erau si atunci si acum o prima forma de eternitate - in ele, idei aparent efemere ramaneau sculptate in timp.

Cum abordeaza copiii rezolvarea problemelor? Ce resurse isi activeaza si cu ce difera metodele lor fata de cele ale adultilor?

De cele mai multe ori, plec de la premisa ca tot ce ne inconjoara este o forma de energie infinita. Si copiii au harul de a intui aceasta nesfarsire a lumii. Pentru ei, totul este posibil. Nu au nevoie de speech-uri motivationale, de terapeuti sau de personal coach - ei practica in mod nativ optimismul si deschiderea totala, fara frica in fata lumii.

Ceea ce le este specific copiilor este autenticitatea pe care adultii au invatat sa o transforme adesea in masti sofisticate si avataruri sociale over-politically-correct. Copiii sunt sinceri de cele mai multe ori si din sinceritatea lor stii sa recunosti ce anume vine din ei si ce au deprins de la ceilalti. Sunt un muzeu viu cu idei. O oglinda a lor si a noastra. Un fel de canvas partial scris, partial rescris, partial nescris.

Nu au inca o gandire standardizata de sistemele educationale, societale, economice in care traim si vin cu idei hyper-creative, vin cu o forma de libertate si de optimism care devin pe cale de disparitie in randul multor adulti. Pentru ca ei nu cunosc inca lumea asa cum o cunosc oamenii mari, prin filtrele ei capitaliste, economice, se simt liberi in a o reimagina.

Pentru copii, imaginatia este dominanta in raport cu realitatea. Pentru adulti, realitatea este dominanta in raport cu imaginatia. Cred ca la modul ideal avem nevoie de proiecte trans-generationale, care sa imbine tot ce au copiii mai bun si tot ce au adultii mai bun. Sa putem ajunge la un echilibru intre imaginatie si realitate, intre generatii, intre forme de gandire multiple.

Copiii actioneaza intr-o maniera intuitiva, in timp ce adultii actioneaza rational, analitic, studiat. Copiii sunt exploratori, descoperitori ai lumii in timp ce noi ne auto-declaram mult prea des cunoscatori ai ei.

Una dintre cele mai frumoase calitati ale copiilor insa este, cred, faptul ca sunt indragostiti mai degraba de intrebari decat de raspunsuri. Ei chestioneaza totul in jur. "De ce? Cum? Cand?" - este acest leitmotiv pe care il poarta zilnic in ei. Cred ca este o practica utila pentru noi toti.

Multi copii vizionari pot fi priviti, cred, drept adevarati viitorologi ai lumii noastre. Cu totii avem parte de acest miracol de a fi copil, insa foarte putini stiu sa il conserve, sa il continue constructiv.

Vietile noastre de acum sunt mult prea segmentate - pana si conceptele de copilarie, adolescenta, maturitate, batranete mi se par usor depasite. Fiecare dintre noi este alcatuit dintr-un flux continuu. Mi-ar placea sa ne vedem vietile ca pe o forma lichida, nu ca pe o forma solida, rupta in segmente ne-relationate. De exemplu, la MIT au un laborator pentru Lifelong Learning, unde considera ca educatia noastra nu ar trebui sa se incheie odata cu terminarea liceului, ci dimpotriva, sa continue pana la finalul vietii. Nu cred ca exista granite in domeniul cunoasterii decat daca ni le construim artificial.

Multi dintre adulti stiu foarte bine sa identifice problemele societatii in care traim, fiind ancorati zi de zi in ele. In schimb, copiii cred ca stiu sa identifice cu mai multa usurinta anumite solutii imaginative, solutii out of the box. Important este sa stim sa traducem limbajul copiilor in cel al adultilor si pe cel al adultilor in cel al copiilor.

Ceea ce m-a fascinat, dupa intervievarea multor copii, este ca majoritatea dintre ei sunt pacifisti in mod nativ, simt ca vor si pot sa traiasca in armonie chiar si cu cei care au viziuni distincte, cel putin declarativ. Fiind un proiect pe termen lung, ramane de vazut cum vor evolua ideile si actiunile lor. Sentimentul meu este insa ca cea mai grea parte este sa fie exprimate aceste idei, sa fie arhivate, dupa care vom putea actiona mai usor in a le aduce la viata.

Cred ca in general, copiii sunt intelepti, poate cu mult mai intelepti decat ne putem imagina si de foarte multe ori avem de invatat de la ei. Si ei de la noi. Putem face un fel de troc axiologic.

Lumea ar fi mai buna daca am apleca urechea mai des la copii?

Cu siguranta lumea ar fi cu mult imbunatatita daca am sti sa ascultam copiii cu atentie, daca ne-am reactiva formele de imaginatie pe care inca le mai avem si daca am sti sa le oferim o cantitate infinita de sprijin moral pentru a nu-si pierde prospetimea pe parcursul vietii, ci pentru a o extinde.

Cred ca sunt multiple motive societale care duc la ignorarea partiala a unor idei vizionare exprimate de copii.

In primul rand, o atitudine supraintalnita este ca deseori copiii sunt priviti exclusiv ca niste invatacei, ceea ce cred ca este o subestimare a abilitatilor lor. Ei nu sunt aici doar sa absoarba informatii si pareri ale adultilor, ci si sa emane propria aura, propria viziune, propria creativitate, propria constiinta individuala si colectiva. Cred ca avem datoria sa le construim spatii creative, spatii multidisciplinare pentru cultivarea acestor viziuni si sa facilitam dezbaterea lor. De asemenea, gandirea reductionista de tip bine-rau cred ca nu este cea ideala. Cu totii am putea reinvata o filosofie de viata mult mai permisiva, mult mai fluida, care ar incuraja libera exprimare si filtrarea ideilor constructive.

In al doilea rand, o alta atitudine comuna este ca multi dintre adulti se afunda in task-uri profesionale excesive pentru a urca pe o scara ierarhica, dar poate ca o ora petrecuta cu un copil ar putea sa le ofere mai multa dezvoltare personala decat zeci de programe de perfectionare. Poate suna straniu, insa procesul de intervievare a copiilor m-a imbogatit enorm si recomand cu multa caldura acest demers tuturor celor care intentioneaza sa decopere lumea si altfel: sa isi intervieveze apropiatii, oamenii din jur, oamenii pe care ii admira, oamenii de toate varstele pentru a intelege unghiuri noi de explorare a vietii.

In al treilea rand, cred ca avem nevoie mai mult ca oricand sa actualizam strategiile educationale din tara noastra. Sistemul educational din Romania nu are inca suficiente activitati axate pe imaginatie civica, pe proiecte colaborative, pe dezbateri detaliate intre copii, pe public speaking/visionary thinking, pe retorica, logica sau filosofie. In Statele Unite, de exemplu, exista programe care ii invata pe copii sa isi dezbata ideile deschis, sa practice gandirea pe termen lung, sa puna in aplicare idei pe care le au - de exemplu prin a initia campanii de fundraising pentru ajutorarea altor copii care nu au posibilitati. Avem nevoie in Romania de un sistem educational ancorat nu doar in contemporaneitate, dar si in viitor, pentru ca in definitiv, citandu-l pe Vlad, unul dintre copiii din Government of Children, "scolile ar trebui sa formeze copii pentru meseriile din urmatorii 30 de ani".

In al patrulea rand, copiii au nevoie de modele umane si de povesti fictionale care sa promoveze modele constructive. Devine complicat sa se dezvolte intr-o maniera creativa plurivalenta daca vad zilnic in media persoane agramate sau incompetente, desene animate cu violenta gratuita. Ar fi genial daca am putea facilita intalniri intre copii si marii inventatori ai lumi, intre copii si artistii de astazi, intre copii si cineasti, intre copii si medicii competenti. De asemenea, ar fi genial daca desenele animate si povestile pentru copii nu ar fi spuse numai de catre adulti, ci ar fi co-create cu o parte dintre copii.

In al cincilea rand, la nivel societal, copiii sunt deseori ignorati - ei nu voteaza si nu platesc taxe, ca atare devin neinteresati pentru oamenii politici interesati exclusiv de voturi si de bunuri materiale. Copiii sunt perceputi de multe ori doar adulti in formare. Cred ca este important sa ii pretuim pentru ceea ce sunt si sa le ascultam punctele de vedere, sa le dezbatem la modul cel mai serios.

As vrea sa subliniez insa un gand: cred ca toti oamenii, indiferent de varsta, au propria lor valoare, important este doar sa invete sa o comunice pe limba tuturor si sa invete sa se asculte activ unii pe altii. Doar impreuna putem crea lumi cu adevarat complexe, ofertante pentru toate categoriile de varsta.

Unul dintre artistii transmedia pe care ii urmaresc, Lance Weiler, alaturi de care am avut ocazia sa studiez pentru scurt timp in New York, a creat sintagma serendipity management. Cred ca avem nevoie de noi domenii si de noi categorii care sa includa practici trans-generationale. Atat timp cat pastram institutiile inerte de acum - scoala gandita exclusiv pentru copiii de aceeasi varsta, locurile de munca gandite exclusiv pentru adultii de aceeasi varsta, centrele de batrani, ne va fi din ce in ce mai greu sa facilitam un dialog real si benefic purtat de oamenii de toate varstele. Cred ca o lume mai buna va depinde, intr-o proportie covarsitoare, de facilitarea acestui dialog trans-generational si de reflectarea lui in noi proiecte artistice, societale, educationale.

Cum a aparut proiectul "Government of Children"?

Am initiat proiectul transmedia Government of Children in anul 2017, in timpul bursei Fulbright de la University of Southern California - School of Cinematic Arts, din Los Angeles. La USC am participat activ intr-un grup de imaginatie civica, coordonat de Henry Jenkins, creatorul domeniului transmedia storytelling, un adevarat pionier contemporan, care mi-a fost coordonator. Ideile si intrebarile noastre din acel grup de discutii m-au ajutat sa sistematizez proiectul si sa ii sporesc gradul de intensitate.

De asemenea, in Los Angeles am facut voluntariat pentru un program de leadership pentru copii - Penny Harvest si am ajuns sa intervievez cateva zeci de copii. M-am indragostit instant de viziunea lor si am simtit ca acest demers trebuie sa devina un proiect continuu in sine. Ideile copiilor merita arhivate creativ si aduse la viata, intr-o prima faza intr-un proiect artistic, dar in timp, si in societate.

Desi acel moment declansator s-a produs in 2017, am simtit intotdeauna ca purtam acest proiect cu mine de cand eram copil si ca in acel an doar am dobandit cunostintele tehnice si profesionale necesare pentru a-l crea.

Imi doream sa aflu cum ar conduce copiii societatea, daca ar fi liderii ei? Cum ar rezolva ei probleme care adultilor li se par nerezolvabile? Ce masuri ar lua pentru combaterea poluarii, a violentei, a saraciei extreme? Cum ar imagina orasele viitorului? Ce inseamna pentru ei tehnologia? Ce rol are natura in vietile lor? Ce inseamna pentru ei banii - ce alte sisteme ar putea imagina? Cum ar gandi ei strategii pe termen scurt, mediu si lung? In ce viitor le-ar placea sa traiasca? Si cum se pot implica ei in acest co-design al viitorului?

Am strans pagini de intrebari pentru copii. Cand am revenit in tara, in vara anului 2018, am creat proiectul in Romania de la zero. Nu am avut nicio finantare de la statul roman intr-o prima faza si ne-a fost incredibil de greu sa demaram acest proiect. Toata lumea la care am apelat in acea vara ne spunea ca este imposibil si il realizam si ca suntem foarte foarte naivi daca noi credem ca putem crea un lung-metraj 3D cu 100 de copii. Ei, bine, nu am avut bani in acel an, dar am avut pasiune cat cuprinde si ne-am hranit cu propriul nostru drive si entuziasm pana am reusit sa il aducem la viata.

Proiectul cinematografic a facut parte din lucrarea doctorala pe care am finalizat-o in cadrul UNATC in domeniul transmedia in decembrie 2019, sub coordonarea doamnei profesor Manuela Cernat. UNATC si CINETic ne-au pus la dispozitie spatiul pentru filmare si echipamentul tehnologic, STUDIOSET produs proiectul si a contribuit cu investitie proprie pentru a acoperi cheltuielile de baza si Asociatia STORYSCAPES a facilitat numeroase parteneriate pentru proiect. Echipa de creatie i-a reunit si pe Radu Voinea (DoP 2D), Zsolt Magyari (DoP 3D), Retro Future (set design si costume design), Cristian Vieriu (sound design), Delia Oniga (editor), Malin Stana (editor), printre multi multi alti oameni tineri de exceptie.

Am avut norocul sa colaborez cu o echipa hyper-activa de productie din cadrul Studioset. Ioana Turcan, de asemenea Fulbright Alumna, a fost in acea vara unul dintre oamenii-cheie din echipa proiectului, care a reusit sa invite foarte multi copii intr-un timp record, si astfel m-am putut concentra pe regie si pe organizarea creativa a filmarii.

S-au inscris peste 100 de copii romani in cadrul unor apeluri pentru inscriere si ulterior au devenit protagonisti ai filmului. Pentru primul film nu am avut un proces de casting, am plecat de la premisa ca ne dorim sa aflam ideile crude ale copiilor, ideile neformatate. A fost un demers din care am invatat foarte mult pentru ca printre altele, pentru mine, cel putin a fost si un proiect de film de debut.

Per total, am reusit sa cream un proiect cinematografic unic in Romania si un proiect transmedia cu totul aparte pe plan international. La nivel global, francizele transmedia dominante provin din Statele Unite ale Americii si consta mai degraba in universuri sci-fi cu supereroi inspirati de comic books. Noi am creat o franciza transmedia izvorata dintr-un documentar si care consta tot in super-eroi, care insa nu au aripi, ci sunt copiii vizionari.

Pentru a continua un proiect atat de amplu, vom avea nevoie de sprijin pentru ca in timp am epuizat toate resursele interne, insa primul lung-metraj GoC are o insemnatate cu totul aparte pentru noi cei din echipa si pentru multi dintre copii. In timp, am reusit sa obtinem o prima finantare pentru a-l continua si acum lucram la avansarea si extinderea conceptului pe plan national si international.

Pre-productia filmului a durat trei luni de zile, filmarea a durat 11 zile, iar post-productia a reunit noua luni de lucru intensiv. Per total, lung-metrajul a fost creat intr-un an de zile si a fost lansat in vara anului 2019. Filmul a fost lansat in 30 de sali de cinema, a fost inclus in cadrul a numeroase evenimente artistice si civice, a fost proiectat in scoli din capitala. O parte dintre copiii din Government of Children au fost invitati la numeroase dezbateri trans-generationale, emisiuni radio si televizate. Ne bucuram sa vedem ca practic, filmul a devenit un izvor pentru un intreg univers artistic, educational, civic.

Pe plan personal, filmul este un omagiu adus tatalui meu, pe care il iubesc infinit, chiar daca nu mai este printre noi fizic. Este unul dintre oamenii cu o vasta imaginatie civica, care si-a dedicat intreaga viata pentru a o pune in practica in ceea ce el a crezut ca este constructiv pe termen lung - crearea unei universitati, modernizarea unui teatru, extinderea infrastructurii etc. Mi-ar fi placut enorm sa il pot vedea in sala la premiera filmului. I-am pastrat insa un loc, simbolic, si ii voi pastra intotdeauna.

De asemenea, filmul este un sincer multumesc adresat tuturor celor care m-au format, de la familie apropiata, la familie extinsa, profesori, colegi de toate varstele.

Si cum se dezvolta proiectul in perioada urmatoare? Care este strategia pentru extinderea in strainatate?

Proiectul este intr-o continua dezvoltare si ne straduim cu toate fortele creative, tehnologice sa obtinem resursele financiare necesare pentru a-l extinde pe plan international. Momentan, universul transmedia Government of Children reuneste filmul 3D, o extensie web si o extensie de realitate virtuala. Cele doua din urma sunt active chiar si in aceasta perioada si ne-ar bucura sa participe in cadrul lor cat mai multi copii din tara si din strainatate.

In aceasta perioada, in care scolile sunt inchise, am creat pentru copiii din intreaga lume un documentar web participativ in cadrul caruia isi pot activa camera web si isi pot inscrie viziunile la orice ora (pe site). Pentru copiii care se inscriu pana pe 1 iunie, vom face publice viziunile si le vom oferi si cateva invitatii pe parcurs - ii vom invita in comunitatea Government of Children, unde vor beneficia in mod gratuit de resurse creative si educationale suplimentare. Vor putea fi invitati la filmari sau la evenimente GoC din viitor.

Extensia web a proiectului ne este foarte draga pentru ca este cea care poate democratiza accesul multor copii la proiect. Cu precadere in acest context pandemic, consideram ca exprimarea web este un portal spre creativitate. Acesta este primul pas in vederea internationalizarii extinse si de-abia asteptam sa ascultam viziunile copiilor din medii multi-culturale de pe glob.

De asemenea, in aceasta perioada lucram la extensia VR a proiectului, Tangible Utopias care aduce la viata viziunile copiilor, traducandu-le in lumi virtuale imersive. Acesta este momentan proiectul nostru de suflet si de-abia asteptam sa putem prezenta public primele cadre din orasele viitorului co-imaginate de copii. Misiunea acestei extensii este sa ne convinga ca viziunile copiilor nu sunt doar simple utopii, ci sunt ganduri pe termen lung, cu substanta, care pot fi aduse la viata de noi toti. Proiectul a fost deja selectat la un market international competitiv si de-abia asteptam sa il finalizam cu succes. Va reprezenta o premiera conceptuala si tehnologica pentru Romania.

In prezent, suntem in dialog cu parteneri din trei tari de pe trei continente diferite pentru a continua proiectul in comunitatile lor. In mod evident, vom avea nevoie de finantari internationale pentru a-l putea extinde la o scara mare, insa avem toata increderea ca le vom obtine treptat.

Dupa ce perioada pandemica se va sfarsi, ne dorim mult sa continuam sa ajungem la copiii din satele si din orasele mici ale Romaniei. In Romania sunt milioane de copii si ne-ar onora sa le surprindem viziunile si sa ii incurajam sa le rafineze. Ca atare, in 2021 vom filma Government of Children II, un al doilea lung-metraj documentar 3D cel mai probabil in Romania, pentru a ajunge si la copiii din zonele izolate ale tarii pe care nu i-am putut cuprinde in primul film. Ulterior, vom lucra la prima forma internationala a proiectului, a carei configuratie o vom anunta pe masura ce avem toti partenerii confirmati.

Pentru cei care indragesc proiectul si doresc sa devina ambasadori ai lui, am creat un formular de inscriere. Echipa noastra este foarte restransa si orice forma de implicare ne poate ajuta sa ajungem la mai multi copii care isi pot descoperi veleitati de lider in formare.

Care a fost sentimentul care a predominat/predomina in sufletul dvs. pe toata perioada proiectului si de ce?

Cel mai puternic sentiment a fost sa retraiesc o parte din sinceritatea si din imaginatia infinita pe care o exersam in copilarile. A fost un Renaissance uman. In timpul filmarilor simteam ca ma plimb in fiecare zi prin aceasta biblioteca vie imensa. Tesla afirma la un moment dat in 1933 ca una dintre dorintele lui cele mai arzatoare a fost sa reuseasca sa "fotografieze gandurile oamenilor". Ilustratia din ziarul care includea aceasta declaratie portretiza o tehnologie care transmite telepatic gandul unui om direct pe un ecran. Cam asta am simtit in perioada de post-productie, in cadrul careia revizitam si reascultam pe repeat sute de viziuni ale copiilor. Filmul era practic un tableaux vivant al imaginatiei lor.

Pe plan personal, am lucrat la acest proiect intr-o perioada cumplita din viata mea - in anul in care tatal meu, pe care il iubeam si il iubesc fara margini si fara de care nu concepeam viata sub nicio forma, a incetat sa mai fie prezent fizic printre noi. Nu cred ca exagerez cu mult daca spun ca acest proiect m-a ajutat sa raman in viata in acea perioada in care credeam ca absolut totul in rest este pierdut. Nu mai reuseam sa gasesc un sens al vietii si pentru cateva saptamani bune am fost convinsa ca de la atat de multa suferinta ma voi stinge si eu. Ei bine, cantitatea de optimism pe care o ascultam zilnic de la fiecare copil era absolut molipsitoare si in mod miraculos aproape, copiii m-au ajutat sa reinteleg viata altfel, sa o reorganizez, sa o restructurez. Cred ca acest proiect a fost si un proces de vindecare. Un fel de terapie intensiva cu idei constructive, cu forme sincere de speranta si cu un proactive-ness pe care il uitasem pana si eu, un om ultra-idealist de fel.

Pe plan artistic, acest proiect mi-a extins toate orizonturile autoimpuse anterior. Am constientizat ca pentru mine ca artist holistic nu mai conteaza atat de mult platforma sau formatul prin care se exprima un proiect (film, web, VR, carte), chiar daca am un background in cinematografie, ci conteaza cel mai mult esenta lui conceptuala, filosofica, vizionara care transcede granitele dintre discipline/platforme/tehnologii.

Acesta este poate cel mai amplu univers transmedia pe care l-am creat si imi place sa cred ca va inspira numeroase practici transmedia pe plan national si international. Cred ca pot fi extrase si continuate numeroase metodologii benefice pentru industria audio-vizuala pentru ca acest proiect deschide orizonturi holistice: participative, trans-disciplinare, trans-generationale, trans-temporale, trans-spatiale ale creatiei artistice. Este in sine un manifest pentru cinema infinit, asa cum imi place sa il numesc de cele mai multe ori. Am arhivat intregul proces de lucru pentru toti cei interesati de domeniul transmedia in detaliu, avem nenumarate materiale de studiu de pus la dispozitie.

Din punctul de vedere al cercetarii, acest proiect cuprinde multiple aspecte sociologice, psihologice, si imi doresc ca prin intermediul lui sa inteleg cat mai aprofundat gandirea umana, pattern-urile noastre de gandire vizionara, de imaginatie civica, modul in care gandurile noastre evolueaza pe parcusul vietii. Tocmai de aceea acest proiect nu este un stand-alone, ci este un proiect continuu. Periodic ii reintrebam pe o parte dintre copii cum vad viata si lumea, daca au idei noi sau abordari noi de impartasit. Periodic ne reintrebam pe noi insine - cum ne raportam la o viziune anume in functie de un anumit context.

Pe plan filosofic, am constentizat ca ma simt atrasa de strategii pe termen lung si foarte lung si asta ma apropie oarecum de lumea atat de indragita de multi dintre copii. Ca atare, in ultimii doi ani, pe langa parcursul profesional de cineast, am inceput sa activez si ca transmedia futurist si acum deseori contribui cu strategii pe termen lung pentru multe alte proiecte sau entitati din Romania si din afara tarii. Le ajut sa creasca, sa se dezvolte organic. Pe plan educational, intrucat tin cursuri de New Media atat la UNATC, cat si la UBB, acest proiect a devenit un studiu de caz pentru explorarea unor metodologii transmedia inovatoare. De-abia astept sa exploram, in scurt timp, universurile transmedia create de studenti.

Care sunt reactiile copiilor atunci cand le propuneti sa faca parte din proiect?

Foarte multi copii se indragostesc instant de idee si cateva secunde mai tarziu li se pare o normalitate deja, se simt in largul lor sa vina cu idei, cu solutii de lideri. De multe ori parintii isi faceau mai multe griji decat copiii insisi, considerau ca intrebarile li se vor parea grele, cand in realitate pentru copii erau ca o joaca.

Sunt si copii care ne marturiseau adesea ca pe ei nu i-a intrebat niciodata nimeni cum ar schimba ei lumea nici la scoala, nici in familie si ca pentru ei este un moment cu totul aparte.

Ca remarca generala, ne-am dat seama ca multi copii au nevoie de mai multa incredere in propriile forte. Parca uneori se tem sa raspunda, sa nu greseasca. Ne alocam destul de mult timp sa ii inconjuram cu toata increderea noastra in viziunile lor si sa le spunem ca nu exista raspunsuri gresite atunci cand ne exersam imaginatia.

O parte dintre copiii care au trecut deja prin proiect si-au luat in serios misiunea de lideri si aproape ca au trecut direct la actiune fara a mai cere validarea cuiva, ceea ce nu poate decat sa ne bucure cat cuprinde. De exemplu, Martha, una dintre fetitele din proiect, face voluntariat pentru a ajuta copiii cu autism, Julia, o alta fetita, se gandeste sa faca un concert caritabil pentru a-i ajuta pe cei care trec prin perioade cumplite, Vlad, unul dintre baietii participanti, a inceput sa studieze mai aprofundat rolul tehnologiei in societate si chiar sa creeze experimente tehnologice benefice.

Proiectul a avut si ecouri poate neanticipate. De exemplu, multi dintre copii, odata pasind pe setul de filmare, s-au declarat fascinati de aceasta profesie si foarte multi dintre ei isi doresc sa afle mai multe despre cinematografie, arta vizuala. Astfel incat la proiectul viitor, ne-ar placea sa ii invitam pe o parte dintre ei pe platou in calitate de membri ai echipei.

Mi-ar placea ca toti copiii se simta ca acasa in acest proiect. Este un proiect gratuit de care se pot bucura nu doar acum, ci si in timp, cand vor dori sa isi reasculte gandurile, sa le reevalueze. Nu conteaza mediul din care provin, conteaza doar sa isi doreasca sa isi exerseze imaginatia civica si sa o practice pentru a imbunatati calitatea vietii, calitatea societatii.

Cat conteaza integrarea tehnologiei si abordarea pluridisciplinara a proiectului in reteta succesului?

Abordarea pluridisciplinara, holistica, este fundamentala in acest proiect. Complexitatea proiectului consta intocmai in regandirea categoriilor societale. Copiii revitalizeaza educatia, transporturile, sistemul de sanatate. Multi dintre copii genereaza ministere si institutii noi, cum ar fi: Ministerul Creativitatii, Ministerul Sperantei, Ministerul Inovatiei.

Integrarea tehnologiei este, de asemenea, o resursa importanta pentru proiect.

Government of Children I a fost, la momentul lansarii, primul documentar 3D din Romania. Am ales tehnologia 3D pentru a surprinde fiecare copil ca pe o statuie in miscare, pentru a le conferi un grad sporit de imersiune, de autenticitate. In 2018 am vizitat un muzeu din Washington DC unde erau expuse numeroase statui ale unor lideri politici americani, printre care aparea si o singura statuie a unui copil. M-am intrebat instant: cum putem face sa recunoastem meritele oamenilor inca de cand sunt copii? Cum putem sa introducem in perceptia publica ideea ca nu doar adultii, ci si copiii pot fi lideri, daca au idei constructive si actioneaza in directia lor?

Asa am ajuns la gestul simbolic de a filma toti protagonistii 3D. Aceasta alegere s-a dovedit a ne complica ulterior procesul de distributie, pentru ca versiunea 3D a filmului poate fi explorata doar in salile de cinema si chiar si in salile de cinema unele proiectoare 3D nu sunt atat de performante. Cu toate acestea, credem ca a meritat si pentru cei care au avut sansa de a vedea filmul in versiunea lui nativa, experienta este incomparabila.

Avem si o versiune 2D a filmului, care poate fi vizionata pe orice tip de ecran si de cele mai multe ori o prezentam pe aceasta in scoli sau in sali de proiectie improvizate.

Universul Government of Children include si un segment de realitate virtuala, de asemenea, inovator din punct de vedere tehnologic, pentru ca generam lumi virtuale procedurale, o practica inca rara la nivel global.

Tehnologia functioneaza ca un semn de punctuatie pentru ideea centrala a proiectului.

Cum ar putea arata scoala romaneasca astfel incat sa mentina viu spiritul creativ al copiilor si sa incurajeze inovatia?

Cred ca scoala romaneasca ar putea opta pentru o sumedenie de masuri precum: predarea leadership-ului in scoli, stimularea imaginatiei civice prin proiecte de grup, initierea unor dezbateri constante intergenerationale si transgenerationale, oferirea de competente in public speaking, oferirea de exemple si studii de caz inovatoare, gandirea unor module de lucru pe teren.

Multi dintre copiii din film vin cu propriile lor propuneri: unii si-ar dori sa aiba un curs de meditatie in scoli, altii si-ar dori macar ca unele cursuri sa fie regandite sub forme de jocuri colective, altii si-ar dori sa aiba si cursuri care sa se desfasoare in natura (de exemplu, sa planteze un copac la una dintre ore), altii si-ar dori sa existe si un fel de scoala pentru prim-ministri etc. Ideile continua ad infinitum. Unii copii ar introduce si noi tehnologii in unele scoli.

Pana vom asista la schimbarile majore din scoala romaneasca, care speram sa se intample cat mai curand, am decis sa extindem Government of Children cu un toolkit educational. Astfel, copiii, parintii si educatorii vor putea exersa si raspunde la provocarile din proiect de la distanta si speram ca in acest mod sa aducem propria noastra contributie la extinderea programelor.

Proiectul a fost deja proiectat in cateva scoli din capitala si ne-ar placea sa extindem acest demers la nivel national. Ne-ar placea mult sa reusim sa convingem scolile si inspectoratele ca un proiect precum Government of Children poate avea un solid rol educational si poate fi proiectat modular in clase, generand multiple teme de lucru pentru copii. Ne-ar onora acest demers si cred ca ar fi benefic atat pentru copii, cat si pentru educatori si parinti.

Ce poate face fiecare dintre noi pentru a sustine creativitatea si ideile inovative ale celor mici?

In primul rand sa ne activam toti receptorii pentru initiative constructive si sa actionam cu altruism, nu cu egoism. Este un om cu o idee geniala in jur? Excelent! Haideti sa il ajutam sa o aduca la viata. Cu siguranta ne va prinde bine tuturor pe termen lung.

In Romania se descurajeaza initiativele mult prea des si s-a ajuns la un laissez faire absolut nociv. Am resimtit pe propria-mi piele o intreaga colectie de inertii institutionale, sictiruri si nepasari ale celor din jur. Ei bine, daca dorim sa avem o societate romaneasca prospera, primul pas este sa ne auto-reeducam atitudinile intr-o directie diametral opusa. Avem nevoie de initiative benefice si de solidaritate mai mult ca oricand.

De fiecare data cand interactionam cu un copil sa fim curiosi - sa ne dorim sa intelegem cum vad ei lumea, cum o vedem noi, cum putem gasi punti intre viziunile noastre. Le putem asculta activ ideile si daca identificam o solutie aplicabila pe termen scurt, mediu sau lung, sa o sprijinim nu doar moral, ci si printr-o forma de implicare directa.

De exemplu, un copil a propus sa alocam o zi pe an pentru a planta copaci in toata tara. Ar fi minunat sa facem asta, nu-i asa?

Prin intermediul proiectului vom lansa un apel pentru adulti numit "Adopta o viziune", in care practic ii invitam sa asculte cu atentie copiii din Government of Children si sa isi aleaga o viziune pe care sa o faciliteze. De-abia asteptam sa vedem gradul de receptivitate si de implicare.

Ce ati invatat dvs. de la copii si ati aplicat pe urma?

Cred ca am reinvatat sa imi ascult vocea interioara mult mai des si mult mai atent, sa imi redoresc imposibilul, atat timp cat acest imposibil imbogateste spiritul uman.

Pe plan profesional, am invatat sa imi selectez mult mai atent proiectele in care cred. Acest univers transmedia este un adevarat creator de aripi, atat pentru copii, cat si pentru adulti. Daca il veti viziona in tihna, veti vedea ca nu este doar o capsula a timpului, ci si o capsula a constiintei umane, aflata intr-o permanenta evolutie.

Pe plan personal, am reinceput sa caut un sens al vietii si sa ma intreb constant: cu ce pot contribui eu pe parcursul vietii mele, la prezent, trecut si viitor? Am invatat sa imi reprioritizez gandurile, actiunile.

Am reinceput sa ingrijesc natura in mod activ, sa plantez copaci, chiar saptamana asta am plantat (sper, si cu succes) cinci ginkgo biloba. Si am capatat o rutina pe care o iubesc: exersez, aproape zilnic, imaginatia civica. In definitiv, chiar tine de noi sa personalizam societatea in care traim prin ceea ce facem si nu cred ca trebuie sa existe bariere de varsta, mediu social, profesional.

Care sunt sperantele dvs pentru acest proiect?

Acest proiect este un perpetuum mobile - este un univers infinit si speranta mea este sa fie continuat pentru cat mai mult timp de acum inainte, de copiii care vor creste si vor fi curiosi sa vada cum gandesc noile generatii de copii. Avem nevoie sa regeneram societatea cu viziuni proaspete, etice, inovatoare in mod constant.

Pe termen scurt, vom continua sa il extindem in spatiu (pe celelate continente), in timp (reintervievand copiii la un interval de timp), din punct de vedere tehnologic (aducand on board tehnologii inovatoare).

Cred ca acest univers transmedia propune o noua abordare artistica, sociala, educationala pe termen lung de care avem nevoie vitala in Romania si cred ca, peste tot in lume. Evident, vine la pachet cu numeroase provocari - sistemele de finantare actuale nu au sectiuni pentru proiecte continue si ca atare in fiecare an suntem nevoiti sa incepem de la zero. Sunt convinsa ca in timp, asa cum am creat noi metodologii creative putem genera si noi metodologii pe partea de finantare si auto-finantare.

Din punct de vedere social, proiectul nu este inca inteles pe deplin in toata complexitatea lui, insa poate fi un izvor pentru o noi forme de co-existenta umana, un izvor de noi paradigme societale.

Imi place sa cred ca toti copiii din proiect si de pretutindeni vor fi intrebati, ascultati mai des cu privire la scenariile de viitor pe care ni le dorim si ca vor deveni in timp constienti de propriul lor har creativ, imaginativ, civic, social, artistic, vizionar. Si pe termen foarte lung, imi place sa cred ca vom putea alcatui forme societale / artistice / educationale mult mai avansate inspirandu-ne din aceste arhive ale imaginarului uman.

In final, i-am rugat pe cativa dintre copiii implicati in proiect sa raspunda la intrebarea "Cum ai face lumea asta mai buna?"

Sandra Kraus: Stiu ca in viitor vom fi mai avansati, dar asta s-ar putea sa creeze mai multa poluare si s-ar putea sa devina mai greu pentru noi toti. As face orice sa impac si oamenii, dar si pe mama natura.

Antonio Lixandru: Pe oameni ii face fericiti ca ei, cand isi propun un lucru, sa reuseasca. Este un sentiment incredibil. Eu as face lumea un loc mai bun si as vrea ca toti sa fie fericiti. Dar asta e cam imposibil, deci... imi doresc imposibilul. Eu cred ca in viitor societatea in care traim va fi mai buna, mai ordonata, mai disciplinata daca vor fi legile mult mai clare. Daca as fi presedintele tarii, as acorda mai multa atentie copiilor pentru ca ei sunt viitorul tarii si trebuie sa creasca intr-un mediu mai bun.

Dragos Ciorba: Eu cred ca lumea poate sa fie condusa si de adulti si de copii.

Vlad Chiritescu: Peste 100 de ani, vom fi pe mai multe planete si atat extraterestrii cat si oamenii vor avea mai multe natiuni si toate aceste natiuni se vor putea uni si astfel Romania va deveni o parte a unei noi tari (globale), numita Terra.

Amza Dima: Mi-as dori ca masinile sa poata sa zboare, ca sa nu mai fie atat de multe accidente. Am putea construi un fel de dom unde ar sta oamenii si masinile ar merge pe deasupra acelui dom. Si daca ar cadea o masina de la inaltime, s-ar opri automat intr-un loc special din acel dom.

Marisa Aghenitei: Ar fi super sa poti zbura chiar cu casele - am avea niste manete si am putea pune tot ce ne trebuie in dulapuri, dupa care am trage de o maneta si ne-am muta pur si simplu. Astfel, daca vrei sa te muti in alt loc cu casa, poti face asta.

Strada surpată la Slănic s-a construit peste o mină. Ciolacu: ”Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, întrebat despre situaţia de la Slănic, Prahova, unde o stradă s-a surpat, formându-se un crater de doi metri, că a fost făcut un drum peste o mină....

Ciolacu anunță că implementarea salariului minim european va începe de la 1 iulie: ”Am dat și ordonanța”

Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa....