Domnia legii și cheful guvernanților în România. De la momentul „10 august” la protestul AUR de la Parlament

Miercuri, 22 Decembrie 2021, ora 13:502947 citiri
Domnia legii și cheful guvernanților în România. De la momentul „10 august” la protestul AUR de la Parlament

Toată lumea știe că, în România, nu există domnia legii (rule of law). Adică, nu se aplică principiul universal că toți indivizii, toate instituțiile, agențiile, organizațiile, întreprinderile, afacerile, entitățile publice și private sunt fiecare și toate la un loc supuse controlului de dreptate bazat pe litera și spiritul Constituției și ale legilor.

Nu este însă un consens privind ce domnește totuși în România. Sau cine?

Unii ar zice că, în România, domnește liberul arbitru, cheful celor aflați la putere. Între anumite limite, desigur. Limite trasate de cei care i-au pus în scaunele puterii pe ăștia cu cheful. Argumentele celor care ar zice așa ceva fiind că cei de la putere sunt prea proști, inculți și inadecvați ca să poată domni prin cheful lor nativ (moștenit de la mama lor de acasă), fără să se accidenteze. La fel cum nu sunt în stare să treacă singuri strada.

De unde rezultă că cineva din umbră trebuie să îi mânuiască, să le spună unde să stea, ce să zică, când să tacă, așa ca pe Dăncilă, dacă mai țineți minte acest nume de premier al României.

Alții ar zice că, în România, domnește improvizația, în condițiile în care nimeni, de la Președintele României și până la portarul celei mai mărunte primării comunale, nu își desfășoară activitatea doar pe bază de Constituție, legi, norme, reguli și cutume, ci doar pe ce cred ei că ar scrie în acestea, cu suficient de largă aproximație. Iar ceea ce nu cred sau nu își aduc aminte se compensează printr-o permanentă improvizație. Cum ar veni, fiecare este cu legea lui.

Și ar mai fi cei care sunt mulțumiți cu precizarea constituțională că „România este stat de drept” (Constituția, Art. 1 para 3), chiar dacă nu au de fapt habar ce înseamnă asta și nici nu există vreo materie care să îi învețe pe cetățeni cum e cu „statul de drept”. În tot cazul, aceștia consideră că, într-un „stat de drept” nu domnește nimeni, că de aia e republică. Cică ar fi suficientă precizarea că „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” (Constituția, Art. 1 para 5) ori că „nimeni nu este mai presus de lege” (Constituția, Art. 16 para 2). Ca și când declarațiile ăstea ar avea vreo valoare acțională, în orice sens.

Să luăm un exemplu

Articolul 39 din Constituția României vorbește despre Libertatea întrunirilor: „Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.”

Într-un stat în care domnește legea, această libertate a întrunirilor, formulată astfel, se transpune în legi privind ordinea publică, din care să rezulte că singura grijă a celor care populează cele trei puteri constituționale ale statului (juridică, executivă și judecătorească) este să nu încalce această libertate și să asigure caracterul pașnic, fără niciun fel de arme, al oricărei întruniri, de orice fel.

Adică, dacă o întrunire e pașnică, participanții la ea nu au arme de niciun fel, mai departe nu mai e treaba nici a legiuitorilor, nici a forțelor de ordine și nici a magistraților să aibă ceva de spus despre acea întrunire.

Și invers, desigur. Orice întrunire care nu e pașnică nu mai este despre exercitarea libertății constituționale a întrunirilor, conform Constituției și legilor.

Atât de simplu este, când vine vorba despre domnia legii.

Când însă nu domnește nimeni, în statul de drept, ci doar e obligatorie respectarea Constitiției și a legilor (de către cine nu se spune, până la urmă, în Constituție), ori când domnește cheful guvernanților (cum s-a văzut în 10 august 2018, de exemplu, când un președinte de cameră a avut el cheful să stabilească că demonstrația împotriva proastei guvernări ar fi o lovitură de stat, chef însușit de premier, de ministrul Internelor, de alți oficiali), sau atunci când domnește improvizația (cum este cazul cu oricare formație de „oameni ai legii”, care niciodată nu știu ce scrie în propriile lor regulamente și proceduri despre gestionarea unei întruniri devenite violente și de aceea improvizează la greu), atunci avem situații paradoxale, în care întruniri pașnice și deci constituționale sunt tratate ca încălcări ale legii, iar întruniri violente sunt tratate ca libertăți constituționale.

Deși sunt și excepții de la aceste atitudini.

Eu nu am să obosesc să evoc cazul din 10 august 2018, când organizatorii represiunii au ținut neapărat să indexeze manifestația din Piața Victoriei ca pe o întrunire violentă, în care participanții erau înarmați inclusiv cu arme de foc. Ei, organizatorii represiunii, nu ar fi depus efortul de a simula violențe și de a „înarma” mulțimea cu cel puțin un pistol marca Carpați, aparținând unei jandarmerițe, dacă nu ar fi știut că altfel orice gest îndreptat împotriva demonstranților, chiar și un singur puf de gaz lacrimogen, ar fi însemnat o încălcare grosolană a Constituției și legilor prin care se asigură libertatea întrunirilor.

Dacă v-ați așteptat să zic ceva și despre ceata de derbedei care au umplut știrile din ziua de 21 decembrie 2021 că au călcat în picioare iarba din curtea Parlamentului României, înseamnă că nu mă cunoașteți.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News