Războiul lui Klaus cu Iohannis

Miercuri, 03 Noiembrie 2021, ora 16:307795 citiri
Războiul lui Klaus cu Iohannis

Singurul lucru care mai ține PNL la guvernare este prerogativa constituțională a președintelui Klaus Iohannis de desemnare a premierului. Erodați electoral și confruntați cu hemoragia Orban, liberalii sunt total dependenți de toanele prezidențiale.

O alianță cu PSD are, pentru PNL, inconveniente multiple. Pe termen scurt, ar presupune probabil cedarea postului de premier și, în general, acceptarea statutului de vioara a doua, conform rezultatului din alegeri, întrucât e greu de crezut că PSD ar putea să accepte altminteri coaliția cu un partid mai mic care se află și în degringoladă. Pe termen mediu și lung, ar însemna o și mai accentuată erodare electorală ca urmare a unui aranjament politic cu inamicul declarat și o recunoaștere implicită a suspiciunii de blat cu PSD.
O revenire la alianța cu USR este și ea dificil de închipuit în condițiile în care „câștigătorul” Cîțu e repudiat de Cioloșco, fiind motivul pentru care au rupt coaliția de guvernare în septembrie. Practic, USR nu-și poate permite să-l accepte pe Cîțu premier, pentru că o asemenea decizie ar echivala cu a-și asuma vina morală pentru criză și i-ar descalifica irevocabil în ochii propriului electorat. La care se adaugă și ambâțul anti-USR al președintelui Iohannis, incapabil, se pare, de a-și călca orgoliul și să se recunoască învins, în această repriză, de binomul Cioloș-Barna.

Aritmetica nu mai e valabilă


După alegerile din 2020, președintele Iohannis, care, trebuie repetat obsesiv, deține prerogativa desemnării primului ministru, a încredințat mandatul unui liberal (Florin Cîțu), pe logica faptului că aceștia aveau în spate o majoritate în Parlament, împreună cu USR și UDMR. A fost argumentul cu care a refuzat PSD, care deși câștigase cele mai multe mandate, nu avea cum să formeze o asemenea majoritate. Un an mai târziu, argumentul logicii aritmetice de netăgăduit nu mai pare să aibă ecou la Palatul Cotroceni.
Conștienți de această stare de fapt, fiecare dintre actorii politici joacă un teatru absurd, în care personajele recită partituri din scenarii diferite, în speranța că vreunora din ei le va fi decernat titlul de Miss Popularitate și, implicit, premiul cel mare: banii UE din PNRR, plus bugetul anual cel de toate zilele.

Salam săsesc


Animat doar de interesul propriei cariere, Klaus Iohannis a băgat PNL într-o fundătură politică greu de imaginat cu un an în urmă. Mai întâi, ca să scape de incomodul Ludovic Orban, a aruncat partidul într-o bătălie electorală internă pentru șefie în timp ce era la guvernare, ceea ce reprezintă o eroare politică colosală și inexplicabilă din punct de vedere strategic. O eroare de manual, pe care nimeni nu a mai comis-o până acum și asupra căreia e imposibil să nu fi fost avertizat. Apoi, a ținut-o gaia-mațu cu Cîțu pe post de regent supus, deși era evident că nu are calități de politician. Iar comportamentul de jucător la bursă al lui Florin Cîțu nu a întârziat să arunce în aer coaliția de guvernare și să producă falii interne în PNL. Nici picajul electoral, nici scindările previzibile nu au contat în deciziile lui Klaus Iohannis, interesat strict de mandatul său prezidențial și de un ipotetic control asupra rămășiței de PNL care va fi supraviețuit scrutinului următor, fie că va avea loc la termen, în 2024, fie anticipat. Dincolo de gafele de imagine din categoria „palton”, adevăratele păcate ale lui Klaus Iohannis sunt orgoliul și lipsa oricărui interes pentru agenda publică și probleme structurale cum ar fi reforma justiției, sprijinul principiilor meritocrației, ajustarea Constituției, restructurarea unor instituții fundamentale cum ar fi Curtea Constituțională, etc.

Vrabia din mână vs. cioara de pe gard


Pentru PSD, intrarea la guvernare acum, într-o coaliție cu PNL, este o sabie cu două tăișuri. Eticheta de USL 2.0 nu-i deranjează electoral, însă ar deconta, inevitabil, guvernarea, în condițiile în care adevărata amenințare pentru social-democrați o reprezintă AUR, prin capacitatea de a capitaliza nemulțumirile alegătorilor din bazinul lor electoral tradițional, naționalist și de stânga. În plus, Marcel Ciolacu nu e vreun lider providențial sau incontestabil, drept pentru care orice pas greșit este pândit cu acribie de rivalii din partid de tipul binomului Firea-Paul Stănescu.

Sperietoarea PNȚ-CD


„O să aibă soarta PNȚ-ului” este una din profețiile cu care a fost amenințat și PSD în trecut și PNL, acum. Un recul electoral a înregistrat și PSD, la vremea respectivă, și va înregistra și PNL, cu siguranță, la viitoarele alegeri. De dispariție, însă, nu poate fi vorba pentru că situațiile se deosebesc fundamental. Motivul prozaic pentru care partide de genul PSD sau PNL nu sunt amenințate cu dispariția îl reprezintă însăși structura acestor partide. Scheletul de primari, directori de școală sau alte instituții locale care-și datorează postul și cariera partidului. Iar acești oameni au familii, prieteni, amante care își datorează existența, prin asociere, tot partidului. Sunt electoratul de partid, care le mențin în viață și le pulsează voturi în vene, chiar și-n cele mai irespirabile situații, pe principiul că interesul personal primează. Niște klauși iohanniși mai mici. Dintre partidele intrate în actualul Parlament, singurele amenințate cu o eventuală dispariție sunt USR și AUR, pentru că își „trag” seva (voturile) din măsura în care răspund așteptărilor electoratelor proprii.

Progresiștii conservatori


„Tinerele speranțe” ale politicii, USR, se află într-o poziție strategică fericită. Tocmai pentru că sunt un partid care se bazează pe votul unui electorat educat și pretențios și nu au o camarilă de sprijin în caz de restriște electorală, prezența la guvernare era de natură să-i afecteze cel mai grav. Marele Strateg Cotrocean nu a sesizat această slăbiciune sau nu a contat în calculul său subordonat strict interesului personal și de moment. Un USR în opoziție, cu PNL la putere, nu poate decât să le crească procentele. O revenire la putere, în coaliție cu PNL și UDMR dar fără Cîțu, nu poate decât să-i profileze ca învingători politici ai crizei și să le retușeze imaginea de imberbi politici. Adevăratele probleme ale USR, cum ar fi lipsa unei doctrine clare, eterogenitatea membrilor, șamd, rămân deocamdată sub preș, însă nu pentru totdeauna. Mai devreme sau mai târziu, USR va trebui să ia poziții clare în probleme controversate, întrucât, în caz contrar, ambiguitatea și semipromisiunile neonorate îi vor trimite imediat în aceeași bulă cu PNL și PSD, însă fără camarilă, ceea ce va echivala cu dispariția. Oricum, obiectiv vorbind, și dacă își joacă cărțile perfect, la orizontul 2024 USR nu poate visa la mai mult de 25% din simplul motiv că nu există un procent mai mare de electorat progresist.

Viitor de AUR, stânga noastră are


Surpriza ultimului scrutin, AUR, a știut să profite din plin și de pandemie, în general, și de babilonia politică generată de președintele Iohannis, la care au contribuit din plin rivalitatea PNL-USR și, în particular, ambițiile lui Cîțu. Intrați în Parlament pe mâna voturilor electoratului vadimist, AUR a evitat erorile de tipul Partidului Popular Dan Diaconescu. Parlamentarii de strânsură au înțeles să rămână uniți, cu excepția notabilă a electronului liber și bezmetic Diana Șoșoacă. Și cum să nu rămâi unit când vezi că partidul crește în sondaje ca pâinea în țest? Conjunctura e favorabilă iar partidul capitalizează de minune atât naționaliștii, cât și anti-vacciniștii. Mai mult, eventualii naivi din bazinul electoral de stânga, dezamăgiți de eventualul pact, subteran sau nu, al PSD-ului cu PNL, ar avea acum unde să se refugieze: în brațele AUR. Ceea ce reprezintă USR pentru PNL este și AUR pentru PSD.

Eva UDMR-ista


Partidul maghiarilor este, probabil, cel mai lipsit de griji. Nu total, dar statutul lui de unică opțiune pentru electoratul maghiar îi asigură o liniște relativă. Faptul că nu reușește să livreze ceea ce așteaptă maghiarii din România nu e o amenințare pentru UDMR tocmai pentru că, aidoma lui Adam în grădina raiului, nici unii nici alții nu au de unde alege. Singurul potențial pericol pentru UDMR ar fi conjuncția a doi factori: o prezență mare la vot coroborată cu dezamăgirea firească a maghiarilor. De aici, UDMR s-ar putea trezi că nu face pragul electoral de 5%. Chiar și așa, atât timp cât electoratul nu are alternativă iar statul român nu e capabil să le ofere maghiarilor perspectiva unei schimbări de mentalitate care să-i determine să ia în calcul și alte argumente de vot decât opțiunea naționalistă, UDMR va renaște ca Pasărea Phoenix.

În loc de concluzii


Dincolo de fumigene și declarații politice menite să prezinte albul ca negru, soluțiile posibile la criza guvernamentale stau în aritmetica simplă. Ca să avem un guvern, cineva (o coaliție de partide) trebuie să însumeze o majoritate în Parlament.

În urma votului din decembrie 2020, Parlamentul are următoarea configurație: un total de 465 de parlamentari, senatori și deputați. PSD are 157 de parlamentari (110 deputați și 47 senatori). Al doilea clasat, PNL are 134 de parlamentari (93 de deputați și 41 de senatori). Al treilea, USR are 80 de parlamentari (55 de deputați și 25 de senatori). Apoi AUR, cu 43 (30 de deputați și 13 senatori) și UDMR, cu 29 (20 de deputați și 9 senatori). Acestora se adaugă 18 deputați ai minorităților naționale și 4 parlamentari neafiliați.
Indiferent de soluția ce va avea câștig de cauză – USL 2.0, refacerea coaliției PNL-USR-UDMR sau anticipate – ceea ce e cazul să pricepem este că o soluție miraculoasă și o schimbare peste noapte este imposibilă. Pentru că, de fapt, structura Parlamentului este structura societății în ansamblul ei. Pentru că români cu drept de vot sunt și progresiștii și naționaliștii. Și religioșii, și conspiraționiștii, și diasporeni, și camarilele de partid și... Și culmea, și narcisistul de la Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News