Cu sange rece, sa ne executam presedintii

Parafrazand un fost presedinte, as putea sa ma intreb ce blestem o fi pe tara asta sa aiba un popor care ritualic isi sacrifica presedintii si premierii cu o pofta rar intalnita in alte tari si culturi.

Poate printre cele mai exotice triburi sa mai existe ramasite ale unui trecut in care comunitatea isi celebra existenta cu o decapitare ritualica a liderului de grup.

Asa am putea parea priviti de la oarecare distanta, daca ar fi sa dam credit trendului care pare sa cuprinda justitia romana. Un fost presedinte care cred ca are toate sansele sa fie condamnat pentru crime impotriva umanitatii, un alt fost presedinte care imi pare ca doar ce asteapta ca procurorii sa faca si ultima legatura intre fosta sa mana dreapta, Elena Udrea, stenogramele din cazul ALRO si grupul infractional din jurul sau cu ultimele acuzatii aduse in cel mai nou dosar al "baietilor destepti" din energie.

De Ponta, premierul trimis deja in judecata, nu mai are nimeni timp nici sa discute, daramite sa se si ocupe.

Ce tara o fi aia in care doi fosti presedinti par a fi amenintati de spectrul catuselor, un fost premier a fost condamnat iar un altul, in prezent in functie, e in asteptare? O fi tara unde anticoruptia si pofta de justitie si dreptate s-a trezit brusc cu un succes nemaivazut.

Poate ca e asa din cauza coruptiei prea generalizate si adanc patrunse in toate mediile sociale, economice si politice. Poate ca era cazul sa luam un tratament, dar ideea de a-l administra asa, in supradoze si alandala, cred ca risca sa scape de sub control efectele sociale care pot destabiliza si mai mult o tara decat una cu o coruptie tinuta cat de cat sub control.

Treziti dintr-un somn de un sfert de veac si impinsi de la spate de o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din septembrie 2014, care obliga statul roman sa faca dreptate victimelor crimelor impotriva umanitatii indiferent de timpul scurs de la fapta, procurorii romani au sarit acum sa faca dreptate celor care au mai avut putere sa o caute. Desi dosarul exista din 2007 si a fost plimbat si inchis de atunci de mai multe ori.

Sa-i acuzam pe cei care s-au facut ca nu aud inregistrarile publice ale presedintelui Iliescu si ca nu vad imaginile de o violenta barbara din Piata Universitatii.

Propun ca inainte sa inceapa procesul lui Iliescu sa facem fiecare o judecata a istoriei recente. Pentru o clipa, sa ne punem in locul judecatorilor care il vor judeca pe Iliescu. Oare inainte de a incepe nu s-ar putea intreba unde este dosarul celor care s-ar face vinovati pentru ca au lasat sa treaca 25 de ani fara ca victimele mineriadelor sa isi primeasca dreptatea?

Cauza asta cine o administreaza? Un raspuns ar face rezonabila imbratisarea brusca si oarba a principiului mai bine mai tarziu decat niciodata. Daca ar fi asa, atunci asteptam rapid continuarea dosarelor din seria care sa cuprinda si Revolutia si celelalte Mineriade si produsul lor, inclusiv apogeul puterii la care a ajuns M. Cozma pana in 1999, sub atenta supraveghere si consultanta oferita de actualul vicepremier al Romaniei, generalul Gabriel Oprea.

Dincolo de intrebarile judecatorilor, presa ar trebui sa isi faca o ultima datorie din a aminti fapte cel putin la fel de grave. Daca s-a deschis cutia Pandorei cu Ion Iliescu, atunci sa fim pregatiti sa ajungem si la trecutul ceva mai apropiat.

Un capitol asteptat ar fi, dupa parerea mea, sa aflam cum s-a petrecut renasterea serviciilor in 1990 si forta cu care apoi, mana-n mana cu clasa politica, au contemplat cum o populatie tot mai decimata si impinsa catre un exod continuu a fost saracita si furata cu atata cinism.

Cred ca ar trebui sa nu-l transformam pe Ion Iliescu, la 85 de ani impliniti si la 25 de la comiterea faptelor, in raul absolut al Romaniei, in tapul ispasitor perfect pentru toate esecurile noastre din ultimul sfert de veac. Pentru ca eu nu cred ca este. Cel putin nu singur si nu alaturi numai de Magureanu si cine stie ce alt tortionar octogenar uitat de timp si vremuri.

Sa nu incercam sa fugim de prezent prea mult in trecut. Sa nu ramanem prinsi intr-o eterna prigoana doar a celor care au pierdut si ultima farama de putere, cu alte cuvinte mereu pe urmele celor slabi. Ca si cum am avea o fascinatie sa-i lovim doar pe cei cazuti deja la pamant.

Am putea avea demnitatea sa nu numim asta dreptate sau justitie.

Clotilde Armand: „De fiecare dată când deschide gura Ciolacu asistăm la un fel de stand-up comedy plătit din banii noştri”

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 afirmă despre Marcel Ciolacu că de fiecare dată când deschide gura, asistăm la un fel de stand-up comedy plătit (fără să vrem) din banii noştri şi...

Dreapta Unită a pornit la vânat de voturi din diasporă. Tur de forță pentru liderii alianței, în Marea Britanie și Italia

Lideri ai Dreptei Unite s-au întâlnit cu românii din Marea Britanie şi Italia pentru a le prezenta priorităţile pentru diaspora, informează, duminică seară, un comunicat transmis de...