Libertad: despre Bastilia cubaneza

Miercuri, 14 Iulie 2021, ora 17:373426 citiri
Libertad: despre Bastilia cubaneza

Ce pret va avea revolta din Bastilia cubaneza? Cate capete sparte, oase sfaramate, persoane arestate, existente distruse si inimi zdrobite va mai costa debarcarea regimului comunist de la Havana? Si de ce tace vestul?

Citeste toate textele scrise de Petre M. Iancu (DW) pentru Ziare.com

Flamanzi rau si satui pana peste cap de coruptia si demagogia regimului comunist de la Havana, cubanezii au iesit duminica in strada cu miile, transformand multe orase ale fostului "paradis" castrist "al muncitorilor si taranilor" in scena unei imense Bastilii in aer liber. Care n-a cazut inca, precum originalul francez, dupa sangeroasa luare cu asalt a fortaretei, la 14 iulie 1789, spre a-i elibera in fine pe cei doar sapte detinuti restanti intre zidurile blestematei inchisori pariziene.

Sunt lucruri care pe masura ce se schimba mai mult, pe atat raman la fel. Asa e, zicea noul presedinte al Israelului, Herzog, antisemitismul. Si asa e si obiceiul revolutionarilor de stanga, de a darama Bastilii doar pentru a edifica imediat altele proprii, noi. Cei cubanezi nu fac exceptie.

Prin comparatie cu Franta, Cuba e o insula-inchisoare plina ochi de puscarii, doldora si ele de disidenti. Temnitele ei stau sa plesneasca de gemetele detinutilor lor de constiinta, a caror "vina" e ca detesta regimul totalitar si terorist de inspiratie marxista edificat de Fidel Castro si compania. Mai nou li s-au adaugat cu zecile sau poate cu sutele cei arestati in spontana revolta duminicala. Care a debutat la San Antonio de los Banos, langa Havana, protestele, alimentate de naufragiul unei economii de comanda, socialiste, care nu se poate lipsi de banii murdari, capitalisti, proveniti din turismul occidentalilor, ce n-au mai venit din cauza pandemiei, extinzandu-se rapid, gratie informatiilor transmise in retea, pana ce statul a pus internetului, introdus in Cuba abia din 2018, capac. Impotriva protestelor au intervenit si pe strada, ca de obicei in regimurile comuniste, provocatorii, agentii sub acoperire ai politiei politice si securistii insarcinati sa puna poporului calus, sa-l plesneasca, daca nu e cuminte, sa-i aresteze reperele rapid, sa-i schingiuie si sa-i omoare reprezentantii disidenti care nu mai cred in religia atee, apuseana, a "icoanei" Che Guevara.

In ciuda caracterului sporadic al informatiilor parvenind din aceasta mare inchisoare in aer liber care este si un "rai" al cenzurii, inclusiv al foarfecii digitale, e clar ca au avut loc revolte de o anvergura fara precedent in Cuba, cel putin din 1994 incoace. Cand razvratitii si-au luat lumea in cap, pornind in barci, pe mare, spre Florida, in cautarea libertatii din largul coastelor americane.

Dar pe atunci America nu avea inca elite de extrema stanga. Ori o administratie democrata intimidata de neomarxisti si, aparent, complice cu anticapitalistii militanti, pentru care Cuba castrista a fost, este si ramane o "tara ca soarele de pe cer", astfel incat fruntasii SUA fie sa taca din gura, fie sa minimalizeze infamia regimului comunist cubanez si eroismul oamenilor care au iesit in strada spre a cere "libertad". Culmea poltroneriei si dezinformarii, asistenta secretarului de stat american a avut tupeul sa afirme, intr-un tweet, ca in Cuba oamenii ar protesta contra politicii antipandemie, a "numarului mare de decese cauzate de Covid si impotriva altor lipsuri medicale".

Atata a putut Julie Chung, vicesefa diplomatiei americane. Care a mai baguit niste aiureli insidioase, sprijinind agitpropul comunist, potrivit carora cubanezii si-ar fi asumat, protestand, libertatea lor de intrunire si "dreptul lor la asociere pasnica". De parca secretara de stat adjuncta n-ar sti nimic. De parca Chung n-ar sti ca, din 1959 incoace, sa-i fereasca Cerul pe cubanezi sa protesteze contra regimului comunist si sa-si asume vreun "drept de asociere pasnica", daca nu vor sa fie maltratati si arestati, sau sa infunde pe ani de zile puscaria. Ori sa fie asasinati.

Seful ei, Blinken, n-a gasit cu cale decat sa adauge recomandarea avansata autoritatilor cubaneze de a "restabili accesul la internetul mobil". Halal. Ar fi de ras daca n-ar fi de plans.

Nu s-a contabilizat cu precizie cati oameni a asasinat politic statul comunist cubanez. Unele dintre estimarile conservatoare si prudente ale bilantului victimelor regimului apreciaza la aproximativ 75.000 numarul cubanezilor exterminati de marxistii cocotati la putere, prin puci, la Havana, in 1959. Regimul castrist nu s-a supus niciodata verdictului unor alegeri libere. O cercetare a reusit documentarea a circa zece la suta dintre oribilele crime politice care li se atribuie potentatilor de la Havana. Care, in mod tipic pentru orice regim colectivist, socialist, nu sunt in stare sa furnizeze populatiei nici macar hrana necesara traiului ei zilnic, necum conditii de trai decente. Cu atat mai iscusiti sunt mai-marii politici de la Havana, in frunte cu prezidentul Miguel Diaz-Canel, in a organiza plutoane de executie si in a minti, atribuind SUA si acum, ca de sase decenii, vina pentru orice rele si, mai ales, pentru neajunsurile produse de coruptia, voracitatea, cruzimea, ineptia si ticalosia lor.

Cumplita risca sa fie ca atare si soarta celor aproximativ 130 de cubanezi arestati pentru ca protestau, pentru ca arborau drapele americane, ori scandau "libertate!", ca demonstrantii pentru democratie din Hong Kong, fluturand aceleasi steaguri inainte de a fi amutiti de alt regim comunist.

Organizatia Amnesty International a admis ca au avut loc in Cuba pane de internet, arestari arbitrare, folosirea excesiva a fortei, care a inclus deschideri ale "focului politiei asupra demonstrantilor". In traducere libera, represiunea sangeroasa e in toi. S-au dezlantuit in Cuba cenzura, violenta, neomenia si barbaria comunista. Viva Cuba libre.

In placida reactie, ONU, care face instantaneu spume la gura cand statul evreu se apara de terorismul rachetelor lansate asupra populatiei civile de catre islamistii palestinieni sau siiti, s-a multumit sa declare ca "monitorizeaza protestele" si ca solicita respectarea drepturilor omului.

In ce-l priveste, corifeul stangii socialiste americane, Bernie Sanders, a pastrat o indelunga tacere. Dupa somari repetate sa ia pozitie, a cerut intr-un tarziu Cubei sa respecte drepturile opozitiei, dar n-a pierdut ocazia sa condamne firescul embargo american impus criminalilor totalitari, comunisti, de la Havana. Stau si ma intreb: unde sunt protestele lumii libere?

Unde e America, ale carei steaguri le flutura luptatorii pentru libertate chinezi si cubanezi? Se ascunde de rusine ca a pierdut rusinos razboiul din Afganistan, fugind de la poalele Hindukusului unde administratia Biden a lasat fetele afgane, care ar fi vrut sa continue sa mearga la scoala, la cheremul ucigasilor talibani ai oamenilor, culturii si invataturii si la dispozitia violatorilor drepturilor femeilor?

Biden minte cand afirma, in raspar cu evidenta, ca SUA si democratiile n-au vrut niciodata "sa construiasca o natiune afgana" (demna de familia civilizata a neamurilor). Mai minte si cand afirma ca administratia din Washington ar fi revenit la multilateralism, de vreme ce, asa cum corect releva Karl-Peter Schwarz, decizia retragerii din Afganistan a fost adoptata unilateral.

Si unde e UE fata cu represiunea cubaneza? Unde e Franta intelectualitatii marxiste, a urmasilor lui Sartre, adulatorul existentialist al criminalilor in masa Stalin, Castro, Che Guevara, care le saluta ultimilor doi "umanismul", desi era perfect edificat cu privire la terorismul tribunalelor lor speciale, al plutoanelor lor de executie, al cenzurii la sange, al crimelor lor economice? Dar autoproclamatii dregatori "liberali" si de "centru-dreapta" ai Romaniei? Cand vor iesi sa sustina poporul cubanez?

Cand isi vor manifesta cu voce tunatoare, sa se auda, solidaritatea cu acest minunat popor redus la sapa de lemn si amutit de barbaria comunista, care flamanzeste, victimizat fiind, ca venezuelenii, de ineptia marxista? Se aude Klaus Iohannis? Florin Citu? Bogdan Aurescu?

Cuba si libertatea ei merita solidaritatea noastra si ajutorul nostru concret. Asa cum merita atentie si faptele noastre de bine oamenii oprimati din Belarus, poporul lui Alexei Navalnii, cel din Myanmar, din China de sub cizma comunista, oamenii anulati cultural in vest, cu carierele distruse si sufletele cenzurate pentru ca si-au spus parerea despre neomarxisti si politicile lor identitare. Politici amintind, in Occident, de rasism si hitlerism, care de asemenea reduc omul la o eticheta identitara. Dar poate ca uselistii si progresistii si neomarxistii de pe malurile Dambovitei pana pe ale Potomacului sunt de alta parere.

Cu sau fara ei, Bastilia cubaneza se va prabusi, iar libertatea si democratia vor triumfa. Dar romanii, europenii si americanii ar face bine sa ia aminte. Tacerea si inadecvarea mai-marilor apuseni in fata barbariei dictaturii comuniste cubaneze nu confera vreo incredere in aderenta lor la principiile statului de drept si ale economiei de piata, singura care nu naseste mizerie si foamete. Daca libertatea e sa aiba o sansa, va fi nevoie nu doar de primenirea clasei politice cubaneze.