Într-o declarație a guvernului federal, Angela Merkel justifică politica Germaniei privind Afganistanul. Cancelara pune multe întrebări corecte, dar nu dă niciun răspuns. Și este dezamăgitor, consideră Marcel Fürstenau.
Când vorbește despresituația sinistră și deznădejdea din Afganistan, Angela Merkel spune multe adevăruri: „Asistăm la niște drame umane teribile“. Sau: „Evoluțiile din ultimele zile sunt îngrozitoare, amare.“ Sau: „Pentru mulți oameni din Afganistan este o tragedie“. Așa este. Dar o știe ea, o știm noi și o știe toată lumea cel târziu de la înaintarea talibanilor în Kabul și preluarea puterii în întreaga țară.
Din partea unui cancelar aflat în funcție din 2005 și care a purtat răspunderea politică timp de 16 din cei 20 de ani ai angajamentului Germaniei în Afganistan ar fi trebuit să vină mai mult, având în vedere prăbușirea extrem de rapidă a vechiului regim după retragerea militară pripită.
Ar fi trebuit să vină ceva mai mult decât binemeritatele și de la sine înțelesele mulțumiri adresate soldaților, diplomaților, voluntarilor și colaboratorilor afgani. Cancelara și-ar fi putut face măcar autocritica. Sau și mai bine ar fi fost să fi prezentat o scuză, în numele Germaniei, pentru două decenii de politică nereușită în Afganistan și pentru a fi lăsat de izbeliște atâția oameni care au ajutat Bundeswehr și alte organizații.
La început, obiectivele declarate păreau credibile: lupta contra talibanilor, pentru democrație și drepturile omului. Dar curând a devenit limpede că alianța internațională și-a propus mai mult decât putea să ducă. Toate avertismentele au fost ignorate, inclusiv de către cele patru guverne pe care creștin-democrata Angela Merkel le-a condus – de trei ori în coaliție cu social-democrații și o dată cu liberalii. Prin urmare, și ei sunt responsabili pentru dezastrul din Afganistan.
Un cancelar nu are voie să se ascundă în spatele lor. Și totuși o face, câtă vreme pune o întrebare după alta, dar nu încearcă nici măcar o dată să dea un răspuns. „Au fost obiectivele noastre prea ambițioase?“, este prima ei întrebare. Răspunsul ar fi fost simplu și ar fi constat într-un singur cuvânt: „da“! „Ar fi trebuit luate mai în serios diferențele culturale și dată mai multă importanță experiențelor istorice?“ Din nou niciun răspuns. Dar și acest răspuns ar fi trebuit să fie afirmativ. „Am subestimat nivelul corupției, respectiv impactul acesteia asupra factorilor de răspundere din Afganistan?“. Răspunsul este „da”!
Angela Merkel pune multe alte întrebări dezvăluind astfel propria ei dezorientare. Poanta vine la sfârșit: „Îmi pun aceste întrebări știind că ar fi prea mult să avem acum niște răspunsuri întemeiate sau chiar finale.“ Are mare dreptate, întrucât răspunsurile nu pot fi, în niciun caz, finale, cât timp soldații germani încă mai sunt în periculoasa misiune de evacuare. Totuși, Merkel alege calea cea mai ușoară cu această evaluare. Fiindcă toate întrebările ei nu există de doar câteva zile, ci de mulți ani încoace.
În acest răstimp au existat constant răspunsuri: că obiectivele au fost prea ambițioase, că diferențele culturale ar fi trebuit luate mai în serios, că în Afganistan corupția este uriașă. Acestea și alte explicații au venit din partea experților militari, a specialiștilor din domeniile economie, cultură și știință. Au fost prezentate și de către parlamentari în Bundestag.
Dar diversele guverne federale la conducerea cărora s-a aflat Angela Merkel le-au ignorat, fiindcă nimeni n-a vrut să recunoască eșecul misiunii câtă vreme SUA erau prezente în Afganistan. În încheiere, cancelarul care în curând va părăsi această funcție ar fi putut menționa și acest aspect.
Articol preluat din Deutsche Welle.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
