Cât de greu va fi mandatul viitorului cancelar al Germaniei. Marile provocări globale pe care le va avea de înfruntat ANALIZĂ

Discuțiile pentru formarea unei coaliții și desemnarea unui nou cancelar în Germania sunt în toi, iar actualitatea politică internațională presează.

După ultimele trei alegeri generale din Germania, dacă ați fi încercat să preziceți principalele provocări de politică externă cu care se va confrunta Berlinul, probabil că v-ați fi înșelat. Cine ar fi putut vedea o pandemie venind în 2017, alegerea lui Donald Trump în 2013 sau criza euro în 2009?

Prezentul este orb față de viitor, iar politica, în special politica externă, este încercarea nesfârșită de a face față imprevizibilului.

Cancelarul Angela Merkel, aflată pe final de mandat, care a preluat din ce în ce mai mult sarcinile de politică externă în timpul funcției, s-a descurcat foarte bine la menținerea unor relații dificile și la gestionarea crizelor - fapt pe care chiar și criticii ei îl recunosc. Pe de altă parte, Angela Merkel lasă în urmă nevoia unei orientări strategice a țării.

Chiar și în lumea bipolară a Războiului Rece, a fost dificil să se stabilească o politică externă pe termen lung pentru Germania. În lumea multipolară a secolului XXI, este și mai provocatoare. Unele evoluții sunt vizibile, unele sunt de așteptat și unele sunt chiar previzibile.

Rivalitățile dintre marile puteri s-au întors. În timp ce ultimii 30 de ani au fost dominați de conflicte regionale, tensiunile dintre Statele Unite și China și dintre Europa și Rusia conduc acum politica globală. Mai mult, tendințele autoritare sunt din ce în ce mai puternice, din Brazilia până în India, dar și în Europa însăși.

Este de așteptat intensificarea concurenței în ceea ce privește tehnologia și digitalizarea - și odată cu aceasta, probabil creșterea continuă a Chinei, care ar putea depăși SUA economic înainte de sfârșitul acestui deceniu.

Și schimbările climatice, care au cuprins lumea și se înrăutățesc, pot fi prezise, cu consecințe sociale, economice și politice previzibile.

Acestea sunt doar câteva dintre evoluțiile pentru care noul guvern federal va trebui să se pregătească, indiferent de cine îl conduce.

"Germania, trebuie să vorbim", este titlul unui eseu scris de Thomas Bagger, șeful departamentului de politică externă al președintelui german, și publicat în revista Internationale Politik Quarterly, vara trecută. Două subtitluri în articol: "O viziune distorsionată asupra lumii” și „ Morala singură nu este politică”- descriu problema. Un al treilea propune o soluție: „ Apărarea proiectului european”. Imaginea germană despre lume trebuie să devină mai diferențiată și mai realistă. Cea mai dificilă sarcină pentru guvern va fi pregătirea pentru „realitatea unei lumi mai dure”, scrie „Der Spiegel“.

O lume divizată

Credința că SUA pot fi chemate în toate circumstanțele - și speranța că o China mai deschisă din punct de vedere economic se va deschide treptat și politic - nu mai sunt de actualitate. SUA, patru ani sub Donald Trump, și China, sub conducerea tot mai autoritară a președintelui Xi Jinping, au schimbat lumea în moduri pe care nimeni nu le aștepta. Mai mult: cele două superputeri sunt acum angajate într-o competiție care amintește de Războiul Rece.

Cu toate acestea, comparația este doar parțial exactă. Până în prezent, China și SUA s-au confruntat reciproc nu ca puteri militare, ci puteri economice și tehnologice.

Nicio țară europeană nu este la fel de afectată de această rivalitate ca aliatul SUA, Germania, al cărui cel mai mare partener comercial este China. Ambele părți împing Berlinul să ia o poziție, dovadă fiind disputa privind furnizorul de echipamente de rețea Huawei. Washingtonul dorește ca Germania să înceteze cooperarea cu furnizorul chinez. Dar Beijingul a amenințat cu consecințele economice dacă se întâmplă acest lucru.

Germania trebuie, de asemenea, să-și integreze interesele cu China și Statele Unite într-o politică externă europeană - care încearcă, de asemenea, să se împace cu noua rivalitate dintre cele două superputerii: de la Lituania critică Chinei la Ungaria prietenoasă Chinei, de la statele baltice favorabile NATO, la NATO – Franța sceptică. Berlinul se confruntă cu un joc de șah tridimensional în ceea ce probabil va fi conflictul definitoriu din următorii ani.

Ambiguitatea Washingtonului

Să tratezi cu prietenii poate fi uneori mai epuizant decât să negociezi cu dușmanii. Washingtonul este în prezent un partener foarte îndepărtat pentru Berlin. Speranțele că relația se va îmbunătăți după ce Donald Trump a plecat de la Casa Albă s-a îndeplinit doar parțial. Joe Biden subliniază că vrea să lucreze cu Germania și Europa într-un spirit de încredere, dar relația, care va fi punctul de plecare pentru un nou guvern german, a fost deja umbrită de două crize grave. În primul rând, retragerea SUA din Afganistan, care nu a fost coordonată cu aliații NATO. Și, în al doilea rând, acordul dintre SUA, Marea Britanie și Australia, fără a informa Franța și care privat Parisul de miliarde de dolari.

În ceea ce privește politica externă, Washingtonul este fixat pe conflictul cu China - este unul dintre puținele puncte asupra cărora sunt de acord taberele politice polarizate din SUA. În cel mai bun caz, Europa joacă un rol secundar în acest număr. Din punct de vedere economic, UE este o putere mondială care are resurse cu care poate crea presiune atât pentru China, cât și pentru SUA - ca să nu mai vorbim de țările vecine dificile precum Rusia sau Turcia.

Brexit-ul a slăbit Europa, dar în cadrul UE, echilibrul puterilor s-a schimbat în favoarea Germaniei și Franței. Dacă Berlinul și Parisul nu folosesc această greutate pentru a reforma UE, ambițiile politice globale ale Europei vor rămâne neputincioase, notează „Der Spiegel“.

Acest lucru nu se aplică doar operațiunilor militare comune - este valabil și în cazul proiectelor orientate spre viitor. Aceste programe pot părea vagi, dar au o mare importanță strategică. Este un interes major pentru Europa și Germania ca Africa să fie dezvoltată, ca Orientul Mijlociu să nu se prăbușească din punct de vedere economic și ca UE să aibă parteneri puternici în Asia de Sud-Est. Spre deosebire de relațiile lor cu Rusia, de exemplu, Bruxelles-ul și Berlinul au o mare marjă de acțiune acolo.

Cooperarea franco-germană

Agenda viitoarei cooperări franco-germane include o mai bună coordonare a politicilor de apărare, climatice și digitale, precum și reforma Pactului european de stabilitate, o problemă cheie pentru statele din sudul Europei. Dacă Macron este reales după alegerile prezidențiale din aprilie anul viitor, ceea ce pare probabil în acest moment, el ar putea continua politica pentru care se bate din 2017: o politică externă activă pentru o Europă încrezătoare care poate rezista SUA și Chinei.

Relații cu Rusia

Rusia nu a fost niciodată un partener ușor pentru guvernele germane, dar oricine va deveni cancelar după Merkel va prelua o moștenire dificilă. Relațiile germano-ruse au atins un punct scăzut și nu este clar cum pot fi îmbunătățite pe termen mediu, este suficient să fie păstrate macar la nivelul actual.

Relația cu China

Dacă există o țară care a fost foarte mulțumită de politica externă a Germaniei, aceasta este China. Berlinul a fost partenerul ales de la Beijing: este puternic din punct de vedere economic și orientat spre export, este o piață mare și este dispus să investească în China în ciuda condițiilor inegale. Cel mai important, însă, este mai mult sau mai puțin lipsit de ambiții geopolitice.

Din punctul de vedere al Beijingului, exact așa ar trebui să rămână lucrurile. Istoricul chinez și expert în Europa, Xiang Lanxin, spune că are „cel mai mare respect” față de cancelarul Merkel care părăsește funcția. El spune că oricine o va succeda ar fi bine să fie sfătuit să urmeze exemplul lui Merkel și „să construiască un pod între Est și Occident”. Există cel puțin două lucruri care se vor schimba probabil între Germania și China în următorii ani: viziunea economică a Berlinului asupra Chinei și importanța crescândă a politicii climatice.

Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen avertizează că „problema chineză e agravată de culcarea pe-o ureche a Europei”. E vremea ca europenii să se confrunte cu noua realitate globală: America s-a întors, dar lumea s-a schimbat. În Europa mai există încă amenințări de securitate, nu în ultimul rând din partea Rusiei, dar pentru Washington prioritatea o constituie campania de hegemonie a Beijingului. Dacă SUA își pierde dominația în Indo-Pacific, acest fapt va declanșa o undă de șoc globală care va cuprinde și Europa.

Europenii, neputincioși în a întări apărarea antiaeriană a Kievului. ”Dacă americanii ne-ar putea trimite sisteme Patriot”

Mai multe țări, inclusiv Franța, sunt reticente în a se despărți de sistemele lor de apărare avansate, chiar dacă secretarul general al NATO a încurajat capitalele europene să transfere...

Cea mai recentă dronă spion supersonică a Chinei seamănă mult cu una americană care s-a prăbușit acolo în 1971

Pe 20 martie 1971, un bombardier B-52 special modificat al Forțelor Aeriene ale SUA din Escadrila 4200 de Suport a decolat de la Baza Forțelor Aeriene Andersen din Guam, purtând o aeronavă...