Alimentaţia în România, paradoxul politicilor guvernamentale

Luni, 27 Decembrie 2021, ora 15:273834 citiri
Alimentaţia în România, paradoxul politicilor guvernamentale

Pe vremea copilariei mele, am avut șansa să merg la ţară, la bunici, în vacanţe. Acolo am gustat lapte proaspăt de vacă, am mâncat roşii gustoase, ce emanau un miros placut, care umplea toată casa, salata de roşii cu castraveţi şi ceapă fiind un fel principal vara, de multe ori.

Restricţiile din anii ’80, când tot ce însemna aliment mergea la export, nu au şters bruma de seminţe pentru răsaduri, îngrijite în institutele de profil agricol sau în comunităţile de “bulgari” cum li se spunea, din zona Giurgiu, Dâmboviţa. Datorită lor, mai puteai să te bucuri din când în când, de o masa gustoasă cu legume gustoase şi pline de minerale naturale, cu fructe zemoase, excelente la gust, pline de vitamine.

Anii '90, începutul epocii produselor din Olanda și Turcia

După 1990 a început epoca în care au aparut, la inceput timid, apoi din ce în ce mai agresiv, legume din Olanda, Turcia, Maroc, Egipt. Toate cu un singur atu: prezentau o formă de expunere de excepţie – roşu aprins, fără pete, rezistente în timp, dar fără nici un gust, textura ca de plastic.

Am zis că este o fază trecătoare, că soiurile de seminţe autohtone or să fie revigorate şi o să avem din nou roşiile noastre. M-am inşelat. În fiecare an, volumul de seminţe importate creştea, sufocând producătorii locali, ca să nu mai vorbim de randamente, căci de aici se trag belelele. Producţia la aceste seminţe de import depăşea cu 20-30% pe cea seminţelor autohtone la volum de marfă recoltată.

Am aflat ca s-a desfiinţat Institutul de la Fundulea, care asigura răsadurile pentru producţia anului următor, că se pregăteau 5 pieţe de gros în Bucureşti, unde se vor comercializa legume şi fructe din toată lumea. Era inainte de intrarea în UE.

Am intrat în UE, roşiile au devenit tot mai rezistente la boli şi dăunători, tot mai roşii, dar fără nici un gust, cu textura plasticoasă, pieţele de gros promise de guvernanţi, au ajuns nişte hale relativ moderne, in care “baieţi deştepţi” au închiriat tarabe, marfa fiind luată de la producători, en gros, dar vândută en detail, în aceste pieţe. Doar de asta e economia de piaţa, nu?

Producătorii care ar fi vrut sa obţina un loc, în care să-şi expună marfa, nu au mai avut loc. Şi toti cei însărcinaţi cu supravegherea comercializării acestor locuri făcute cu fonduri europene, nu ştiu unde se uitau, când toată lumea vedea ce fel de comercianţi-producători sunt în aceste pieţe.

In 1993 am avut ocazia să văd piaţa de gros din Rungis, în apropiere de Paris. Am stat vreo 2 zile să înteleg mecanismul, am rămas uimit de eficacitatea sistemului care depindea enorm de mult de programare - timming. Tranzacţiile începeau la 4-4,30 şi se terminau la 5,30. Tot ce era proaspăt şi perisabil, se tranzacţiona doar în această perioadă. După care, marfa pleca către centrele de detaliu, supermarket-uri, etc, până la ora 7 piaţa aproape se golea. Şi asta în fiecare zi.

Aşa am crezut că o sa fie şi la noi, deşi locurile alese ca suprafeţe ale pieţelor de gros, cu greu ar fi putut concura cu 5% din piaţa din RUNGIS.

M-am amăgit, la începutul deschiderii acestor pieţe, că, la fel ca la orice initiaţivă privată, trebuie o perioadă până să intre în funcţiune, are nevoie de timp. Am crezut că în 2-3 ani, samsarii de legume şi fructe, cu banii caştigaţi, or să înceapă ei să producă şi atunci or să scadă preţurile. Eroare.

A fost o iniţiativă a unui ministru al agriculturii, acum 4 ani-Programul Tomata- atunci au mai apărut cateva roşii mai bune, inclusiv în supermarket-uri, dar s-a terminat cu distribuirea de fonduri, la sosirea liberalilor şi USR-iştilor la putere. E o constatare, poate chiar o coincidenţă, greu de spus, dacă cei veniţi la putere nu au explicat nimic, ce au de gând cu alimentaţia poporului nostru, nu avem de unde să ştim. Poate, din cauză că s-au ocupat de investiţii, iar acestea se numeau subvenţii. Deh, semantica asta…

Pentru ca nu au mai primit subvenţii, mulţi fermieri au falimentat, distribuitorii au adus tomate din import, mărind şi mai mult deficitul comercial, guvernanţii nu au avut nici un comentariu pe tema (poate că pentru ei nu sunt necesare roşiile) şi noi cumpărătorii şi contribuabilii Bugetului de Stat, rămânem cu gustul şi mirosul în minte şi ne întrebăm până unde poate merge indiferenţa clasei politice.

Am luat exemplul tomatei pentru ca a fost subvenţionată relativ bine prin 2017, la început şi a dat încredere fermierilor, dar putem discuta şi de cartofi, care au dispărut din producţia internă, de ardei graşi, usturoi, etc. Nu e timp să vorbim şi de preţul pe care îl primesc fermierii dacă vor să vândă marfa la distribuitori, alt motiv perturbator al traseului legumelor până la consumator.

Toate adunate, cresc deficitul comercial al ţării, când am putea avea producţii calitativ mai bune ca cele importate, dar care trebuiesc subvenţionate, aşa cum fac toate statele din UE. Dacă polonezii vând sub preţul fermierilor nostri, nu e din cauza costurilor mai scăzute ci din cauză că, folosind subvenţia, le rentează să ofere un preţ CIF-antrepozit România, mai scăzut decât costul producătorilor locali, care nu pot vinde în pierdere. Ei rulează şi caştigă, noi nu subvenţionăm producţia locală că nu avem fonduri sau că nu dorim… şi pierdem.

O piaţă de multe sute de milioane de euro este demantelată, poate involuntar, fără ca responsabili din Ministerul Agriculturii, cu toate unităţile din subordine, să-şi ceară scuze pentru starea deplorabila a agriculturii – producţie record la cereale, dar vândută la pret mic, din cauza lipsei silozurilor. Nu că n-am fi avut. Poate cineva din branşă poate lămuri aceasta lipsă. M-ar interesa ce raţiuni au fost în domeniu.

Zootehnia, crunt lovită de pesta porcină şi alte boli aduse de nu se ştie unde, după ce şi-au decimat animalele, nu au mai avut resurse să reia ciclul de creştere, în urma dezinsecţiilor făcute. Şi uite aşa, am ajuns să importăm cca 80% din carne, din ţări care înainte se băteau să fie clienţii noştri.

Vorbim de alimentaţie sănătoasă peste tot, dar nu am auzit pe nimeni din organele de control sanitar că au interzis vreun producător pentru calitatea furajelor cu care hrănesc animalele. Iar mă lovesc de memoria mea şi-mi aduc aminte de gustul porcului sacrificat de bunicul meu în ajunul Crăciunului şi oricât aş fi de indulgent, n-şs putea găsi vreo asemănare între carnea pe care o cumpăr din supermarket si cea realizată de bunicul meu. Din pacate, atat mi-a mai rămas, memoria, bunicul s-a dus demult, şi piaţa nu se îndreaptă către ceva bun pentru consumator. Sub ochii ANSVSA si ANPC.

State dezvoltate, în instituţii de control, preferă să angajeze emigranţi-IRS din SUA (omologul ANAF), are numai pakistanezi în serviciu. Şi se colectează tot. Nu-şi doreşte nimeni să vină IRS la tine în control. E o temă grea pentru ministrul finanţelor, dar care trebuie rezolvată. Urgent. Şi cred că numai noi singuri putem face curat în propria ogradă.

Au fost controale, în ultimul timp, ale ANSVSA si ANPC pe citrice şi fructe exotice din afara UE şi s-au constatat depăşiri mari de valori la pesticide. Nu s-a spus de cât timp se întamplă asta, de ce nu s-au testat la intrarea în ţară, cine e vinovat de situaţie. Simplu, necomplicat. După care, sunt suficiente articole de lege pentru sanctiuni.

Dar nu se aplică. Si copiii noştri mănâncă citrice şi banane, în speranţa că le va face bine şi vor fi mai sănatoşi. Oricum, cantităţile de pesticide găsite în fructele importate, sigur nu fac bine sănătaţii oamenilor, acest lucru este de necontestat. S-au oprit la jumatatea drumului, în loc să descopere până la capăt eludarea legilor, să documenteze ancheta pentru înaintarea ei la instanţele competente, subiectul a dispărut după câteva zile ca şi când n-ar fi fost. Dacă s-ar fi fcăut şi la tomatele din import aceste analize…ce surprize am mai fi avut?

Nu am învăţat, înca, în această economie de piaţă, cum să speculăm momente în care putem schimba structura produselor din piaţă. Dacă nimeni n-ar mai cumpara roşiile de import propuse de hiper/supermarket-uri, ar fi o modalitate prin care s-ar pune presiune pe decizia lor. Dar trebuie să existe şi contraofertă cu roşii locale, care să corespundă calitativ şi commercial, pentru a intra în competiţie. Pentru că e greu să le explici copiilor sau celor vârstnici, că e mai bine să nu cumpere, ca să schimbam comportamentul furnizorilor. Deci, trebuie să existe contraoferta.

Sa vedem cum se achită de sarcini în primul semestru 2022, noul ministru al agriculturii, care, până acum, a avut iniţiative lăudabile, să vedem câte vor fi acoperite şi cu resurse financiare pentru realizare. Început bun, promiţător – cca 1 mld. Euro dat fermierilor la sfârşit de noiembrie.

România are şansa să redevină exportator de legume şi fructe, dar constituirea asociaţiilor, care să poată asigura prin fonduri puse la comun, linii de ambalare produse, utilaje specifice la cules şi sortare, mijloace de transport moderne, cu lanţ de frig unde e necesar, întarzie mult. Sunt multe de spus la cauze. Dar dacaă ar exista o reglementare fermă în constituirea acestor asocieri, cu subvenţii acordate la constituire, dar şi cu obligaţii de cantităţi vândute, astfel ca ciclul de producţie să se poata relua la nivele mai mari, la sfârşitul fiecărei perioade de recoltă, sunt convins ca tot mai mulţi fermieri ar fi de acord să se asocieze. Cei care şi-au făcut asociaţii de acest fel, acum sunt departe şi se bucură de roadele muncii lor, cu mândrie. Si se văd în oferta hipermarketurilor, eu bucurându-mă de fiecare dată când mai văd o nouă etichetă cu “Produs in România”.

Doru Sinca este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, in prezent pensionar

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News