Viața dublă a fostului director Wirecard Jan Marsalek. Cum și-au salvat serviciile secrete ruse omul

De la prăbușirea Wirecard, Jan Marsalek a fugit și este unul dintre cei mai căutați bărbați din lume. O investigație DER SPIEGEL a dezvăluit cum a intrat în clandestinitate și că este un spion rus.

Povestea lui Marsalek a fost până acum mai mult un thriller financiar, deja o poveste aproape incredibilă despre fraudă, minciună și înșelăciune. O poveste a unui abandon școlar care se ridică pentru a deveni CEO al companiei financiare Wirecard, o firmă considerată pentru o vreme unul dintre cei mai puternici nou-veniți în economia germană din ultimii decenii, curtată de miniștri și premieri guvernamentali. Dar succesul lui Wirecard, după cum avea să devină clar, a fost o farsă. Soldurile conturilor de miliarde de euro s-au evaporat, aproape 6.000 de oameni și-au pierdut locul de muncă și directori de conducere au fost arestați.

Drama ia acum o turnură bizară, intriga devine și mai nebună. Dintr-o dată, thrillerul financiar a devenit un thriller de spionaj. Iar personajul principal nu mai este un șmecher carismatic, ci un răufăcător direct dintr-un film cu James Bond, cinic și periculos. Un bărbat care e încă pe fugă astăzi. Dar unde este el? Și cum a reușit să scape de autorități în tot acest timp?

O investigație comună a DER SPIEGEL, radiodifuzorul public german ZDF, ziarul austriac Der Standard și platforma rusă de investigații The Insider au găsit acum câteva răspunsuri. Pe baza documentelor confidențiale, a datelor de pe telefonul mobil, a înregistrărilor de călătorie, a rezultatelor de laborator, a dosarelor de investigație, a e-mailurilor și a chat-urilor, povestea lui Marsalek poate fi acum spusă în întregime. Marsalek nu este doar personajul principal într-unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din Germania. El este și – așa s-ar părea din interviurile cu agenți ai serviciilor secrete, anchetatori de poliție și oameni de pe orbita lui – un spion care lucrează pentru Kremlin. Un bărbat ale cărui activități în rolul său de agent pun vieți în pericol. Se pare că Marsalek a însărcinat complici bulgari să urmărească criticii Moscovei în toată Europa, să-i spioneze și, eventual, chiar să-i elimine. Complotul a fost descoperit în ultimul moment de către agenția britanică de informații interne MI5.

A luat identitatea unui preot rus

În orașul Lipețk, la 500 km sud de Moscova, se află o capelă galbenă. Oarecum nelalocul ei alături de o clădire modernă cu ferestre cu oglinzi, situată pe buza unui sens giratoriu, Biserica Schimbării la Față, veche de 200 de ani, se adresează credincioșilor dintr-un mare oraș minier care datează din epoca lui Petru cel Mare. În interior, părintele Konstantin Baiazov îndeplinește ritualurile obișnuite pentru enoriașii săi. Întunecat și bărbos, cu o tunsoare scurtă, în stil militar, păstorul bisericii are o rutină standard: slujbe de două ori pe zi. Părintele Konstantin a moștenit slujba – și chemarea – de la propriul său tată, un venerat preot ortodox care, după cum spune legenda locală, a sfidat autoritatea formidabilului KGB în perioada sovietică.

Konstantin, tată a trei copii, obișnuia să călătorească în străinătate. Îi plăcea să viziteze Europa și era deosebit de pasionat de Roma. Cu toate acestea, el nu a mai părăsit Rusia din septembrie 2020. Din data de 5 a acelei luni, pașaportul oficial al părintelui Baiazov, cu numărul 763391844, nu mai aparține unui om al lui Dumnezeu. Mai degrabă, aparține cuiva care poartă un alt fel de guler alb, seamănă foarte mult cu el și este cel mai căutat om din Europa.

Timp de mai bine de patru ani, Jan Marsalek, fostul director operațional al companiei germane de servicii financiare Wirecard, aflată în dizgrație, a trăit în Rusia sub această identitate falsă.

Wirecard, echivalentul german al PayPal, a fost cândva o companie cotată la DAX-30, una dintre cele mai bogate entități tranzacționate pe bursa germană, cu o evaluare de 28 de miliarde de dolari. Apoi a venit iunie 2020, când, în mijlocul unui audit, Wirecard nu a putut localiza active în valoare de 1,9 miliarde de euro despre care susținea că sunt deținute undeva în lume – Rusia, Emiratele Arabe Unite sau Filipine. De fapt, banii nu existau. Valoarea Wirecard se baza pe comisioanele presupus a fi obținute de la trei companii, Al Alam, Senjo și PayEasy, cu sediul în Dubai, Singapore și, respectiv, Manila. Banii Wirecard au intrat în toate cele trei, dar singurele fluxuri documentate în sens invers au existat în imaginația conglomeratului german. Sau, așa cum susține fostul director general Markus Braun, în prezent încarcerat, aceștia au fost direcționați către o rețea complexă de conturi offshore controlate de Jan Marsalek, pe atunci mâna sa dreaptă.

Marsalek, omul responsabil pentru supravegherea falsificării înregistrărilor companiei, a spălării de bani și a amplelor campanii de spionaj și hărțuire împotriva jurnaliștilor și speculatorilor care au dezvăluit enormitatea grațierii Wirecard, a fugit pe un traseu sinuos din Germania, Austria, Belarus și Moscova la 19 iunie 2020, într-un moment în care blocajele COVID-19 au făcut ca circulația peste granițe să fie mai dificilă decât de obicei pentru cetățenii obișnuiți. Dar Marsalek nu este doar un escroc acuzat la nivel internațional. El este, de asemenea, un agent al GRU, serviciul de informații militare al Rusiei. Mai recent, de când a dezertat în Rusia, el a făcut, de asemenea, „comisioane” pentru FSB.

Povestea „puștiului minune“

Povestea inedită a modului în care „puștiul-minune” de origine austriacă a fost recrutat în cea mai mare și mai notorie agenție de spionaj a Rusiei, GRU, are toate caracteristicile unui thriller. Sacha Baron Cohen în rolul lui Bernie Madoff, personajul negativ al lui Bond. Este o saga plină de capcane dulci, avioane de vânătoare MiG, fotomodele erotice, foști spioni siniștri, mercenari și mai siniștri, pașapoarte false, preoți falși care fac teste de sifilis și deghizări ieftine. Povestea implică și răpiri, inclusiv o supraveghere care îl vizează pe un membru al echipei care a investigat cazul lui Marsalek, Christo Grozev.

Născut la Viena la 15 martie 1980 și crescut în suburbia Klosterneuburg din apropiere, Jan Marsalek a fost, după cum își amintește mama sa, un „fanfaron prezumțios”. Tatăl lui Marsalek a fost un muncitor ceh într-o fabrică cehă, care a devenit în cele din urmă director general al unei companii din proaspăt independenta Republică Cehă – „un om mic cu idei mici”, după cum spune fiul său cel mare. Părinții lui Marsalek au divorțat când acesta era adolescent, iar din acel moment va rămâne înstrăinat de familia sa.

În copilărie, își amintește toată lumea, tânărul Marsalek avea două talente principale: știa să vorbească și știa să farmece. „Un geniu al vânzărilor, un manipulator de oameni”, spune un fost prieten. A fost educat la Liceul Francez din Viena, iar când a plecat, vorbea mai multe limbi străine, inclusiv în coduri de calculator. În mod evident, ambițiile sale uriașe se potriveau cu capacitatea sa de a-i convinge pe ceilalți.

Wirecard a fost înființată în 1999 la München, în plin boom al dotcom-urilor, ca procesator de plăți cu cardul de credit pentru vânzătorii online. Atunci, ca și acum, afacerile cu adevărat mari ale internetului proveneau din veniturile legate de jocurile de noroc și de pornografie, plătite de clienții Visa și Mastercard ale căror debite „discret taxate” Wirecard era foarte bucuroasă să le tranzacționeze – în schimbul unui comision. Și dacă asta însemna, în cele din urmă, să clasifice greșit tranzacțiile pentru site-urile de jocuri de noroc online proaspăt interzise, ce mai contează?

Directorul general al companiei era Markus Braun, un fost consultant KPMG dintr-o familie din clasa de mijloc din Viena. Braun și-a modelat înfățișarea după Steve Jobs, purtând întotdeauna un guler negru și ochelari cu ramă subțire, chiar dacă aspectul de vizionar în domeniul tehnologiei era subminat de jacheta sport neagră pe care Braun insista să o poarte ca parte a ținutei. Cu presupusul său doctorat în științe sociale și economice, Doktor Braun dorea să fie luat în serios de elita financiară din Europa Centrală, dar nu avea carisma și ostentația necesare pentru a vinde o companie tehnologică emergentă.

A apărut Marsalek la orizont. Braun l-a recrutat dintr-un start-up format din doi oameni la Wirecard la un an după înființarea acesteia, în ziua în care Marsalek împlinea 20 de ani. Chiar dacă nu deținea nicio diplomă universitară, „puștiul-minune” a fost numit imediat director de tehnologie al companiei.

Întregul imperiu se baza pe o schemă Ponzi, care consta în mutarea banilor dintr-un cont Wirecard în altul – un proces numit eufemistic „round tripping” – și în strângerea a tot mai mulți bani de la acționarii înșelați. Și mai impresionant a fost modul în care Wirecard a tratat criticii, analiștii fondurilor speculative și jurnaliștii financiari care i-au descoperit frauda și care, din pricina evaziunilor mătăsoase și trucurilor murdare ale lui Marsalek, au fost considerați ani de zile drept adevărații criminali din saga companiei. Wirecard a angajat gorile și spioni care i-au spionat și piratat dușmanii, printre care se număra și McCrum de la FT, care a devenit el însuși ținta unei investigații a autorităților de reglementare financiară germane din cauza minciunilor spuse de companie. Spălătorii de bani ai lui Marsalek au exploatat reputația excelentă a Germaniei în materie de probitate comercială pentru a crește capitalizarea de piață a Wirecard. În tot acest timp, Marsalek s-a bucurat de viața de lux, călătorind în jurul lumii cu un avion privat, distrând asociați și cunoștințe ocazionale, cheltuind câte o mie de dolari pe sticle de Château Haut-Brion sau 15.000 de euro pe o cină la Mandarin Oriental.

Până când totul s-a prăbușit în iunie 2020, în mare parte din pricina contabililor judiciari de la KPMG, fostul angajator al directorului general al Wirecard, Markus Braun. Aceștia și-au dat seama, în cuvintele lui Dan McCrum, că „operațiunile de bază de procesare a plăților din Europa ale Wirecard nu au realizat niciun profit”.

Cucerirea lumii implică, de obicei, cucerirea Moscovei

Relația lui Braun cu cei mai mari și mai puțin buni din establishmentul austriac a deschis această portiță.

Florian Stermann a fost președintele Societății de prietenie ruso-austriacă și un intermediar pentru populiștii de dreapta din Partidul austriac al Libertății (FPÖ). Datorită lui Stermann, Wirecard intrase în negocieri pentru furnizarea de tehnologie de plată fără fir cu trei operatori de telefonie mobilă din Rusia. Unul dintre aceste proiecte a fost un joint-venture cu gigantul de telefonie mobilă Megafon pentru a furniza servicii de plată NFC la metroul din Moscova, care deservește zilnic peste șapte milioane de pasageri. Acesta a fost delegat către Marsalek. Însă, până în 2013, proiectul cu Megafon s-a oprit, deoarece negocierile cu operatorul de metrou deținut de municipalitate au intrat în impas după ce Megafon a început să urmărească dezvoltarea unei soluții interne pentru plățile NFC. Alte încercări de a oferi tehnologia de plată Wirecard omologilor ruși au eșuat, de asemenea, fie pentru că soluțiile Wirecard erau prea scumpe, fie din cauza întârzierilor din partea germană.

Eșecul Megafon nu a fost primul eșec al Marsalek în Rusia. Începând din iulie 2010, la scurt timp după ce a fost ridicat de la funcția de tocilar-șef la cea de director de operațiuni la Wirecard, Marsalek a început să călătorească în această țară, făcând uneori până la patru deplasări pe lună. În decursul următorului deceniu, el avea să viziteze Rusia de peste șaizeci de ori, cea mai mare concentrație de vizite având loc între 2013 și 2016 – exact când încercările Wirecard de a-și exporta afacerile către est se făceau praf.

Asta pentru că Marsalek își găsise noi ispite în Rusia, una dintre ele sub forma unei blonde înalte, așa-zis salvatoare de afaceri, pe nume Natalia Zlobina. Născută în Tașkent, Uzbekistan, Zlobina, pe atunci în vârstă de 29 de ani, era deja director de publicitate. Cu toate acestea, ea era mai ușor de recunoscut datorită carierei sale anterioare în modeling erotic și actorie în filme de serie B, unde cel mai cunoscut rol al ei a fost în „Red Lips 2 – Blood Lust”, un film cu vampiri sexy în care Zlobina juca rolul unui agent secret rus care își ucide victimele folosind un agent neurotoxic.

Și pentru că viața bate filmul, Zlobina avea să devină spion rus.

Când l-a întâlnit pe Marsalek, Zlobina a pretins că are un investitor care ar putea înființa o entitate cu care Wirecard să facă afaceri în Rusia. În august 2013, ea chiar a înființat o companie numită ByteMax Ltd. ca un start-up de facilitare a plăților, menit să fie principalul partener rus al gigantului german. Ea era unul dintre cei doi acționari, celălalt fiind un partener de afaceri al lui Dimitri Piankovski, care era șeful serviciilor de plăți electronice din Moscova. Totul părea sortit succesului.

Corespondența prin e-mail și înregistrările de călătorie analizate de The Insider și Der Spiegel arată că, în anii care au urmat, relația dintre Marsalek și Zlobina a devenit un amestec de afaceri și scopuri personale.

În același timp, relația personală dintre Marsalek și protejata sa a înflorit. Cei doi au călătorit atât împreună, cât și separat în Rusia și în străinătate, Wirecard suportând costurile unora dintre călătorii.

Și le plăcea sado-masochismul. Marsalek era atras de BDSM, la fel și Natalia. De asemenea, erau atrași și de alte persoane pentru care violența era mai puțin o activitate de agrement, ci un mijloc de a-și păstra puterea politică.

Registrele de călătorie arată că Marsalek și Zlobina au călătorit în septembrie 2013 la Groznîi, capitala Ceceniei. Martorii au declarat pentru Der Spiegel că scopul improbabilei călătorii turistice a fost acela de a se întâlni cu familia lui Ramzan Kadîrov, omul forte instalat de Putin în funcția de președinte al regiunii. Clanul Kadîrov avea câteva sute de milioane de euro ascunse în bănci din Hong Kong și aveau nevoie de o modalitate de a le muta în Europa fără a trezi suspiciuni. Potrivit Zlobinei, care cunoștea deja foarte bine rețeaua globală de companii-matrioșka a Wirecard și depozitele lor fictive, Marsalek era omul de încredere al clanului Kadîrov. Conform martorilor, au fost aranjate două întâlniri suplimentare între Marsalek și familia Kadîrov – una la Viena și alta în Asia, locul unde se aflau banii murdari. De partea cecenă, la Viena, se afla Ahmed Pakaev, cu părul său argintiu, care pretindea că este maior în cadrul FSB. Documentele rusești de credit bancar scurse în presă și examinate de The Insider arată că Pakaev a fost anterior reprezentant al Rusiei la Interpol.

În ianuarie 2014, Marsalek a trimis-o cu avionul pe Zlobina la Kiev chiar în momentul în care capitala ucraineană era împotmolită într-o mișcare de protest împotriva președintelui pro-rus, Viktor Ianukovici, care, la îndemnul și încurajarea financiară a lui Putin, a renunțat la promisiunea din campanie de a semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană. În momentul în care a sosit cuplul, mișcarea Euromaidan era deja sub amenințarea fizică a ofițerilor poliției antirevoltă Berkut, loială lui Ianukovici, și a huliganilor în civil, numiți titușki. Activitățile antirevoluționare erau orchestrate de Serviciul al Cincilea al FSB, brațul de informații externe al organizației ruse. La Kiev, Marsalek și Zlobina s-au întâlnit din nou cu Pakaev, care sosise în Ucraina în noiembrie, la începutul Euromaidanului, în scopuri care pot fi doar intuite.

E-mailurile scurse în presă arată că Pakaev l-a prezentat pe Marsalek lui Konstantin Torop, autointitulat director al Corporației Internaționale de Poliție pentru Securitate Publică, o miliție neguvernamentală care ar fi fost investigată de Interpol din cauza acuzațiilor că se dădea drept un organism de poliție publică. Într-o scrisoare adresată lui Marsalek, care a folosit un cont de e-mail care la rândul său imita un oficial de stat din Grenada (jan.marsalek@stateofgrenada.org), Torop l-a informat că, la recomandarea lui Pakaev, Marsalek a primit un ID de membru al organizației „polițienești”.

Marsalek și Zlobina au continuat să călătorească, și nu numai spre destinații terestre. În mai 2016, Zlobina i-a rezervat iubitului ei un zbor în stratosferă la bordul unui avion de vânătoare rusesc MiG. Dar, în timp ce imaginile cu porumbeii în escapadele lor romantice extreme, pline de adrenalină, erau cunoscute de elitele sociale și de afaceri rusești de la acea vreme, aventura a rămas un mister pentru toți, cu excepția câtorva angajați de la Wirecard. La Munchen, Marsalek era implicat într-o relație stabilă și de lungă durată cu Viola, prietena sa germană și, în cele din urmă, logodnica sa. Directorul de operațiuni chiar se lăuda prietenilor săi ruși că o mutase pe Viola la Hamburg, ceea ce îi permitea Zlobinei să îl viziteze mai ușor la München fără să se teamă că ar putea da peste rivala ei.

În timp ce intrarea Wirecard pe piața rusă eșua, Marsalek și Zlobina au lansat împreună cel puțin o întreprindere comună, o fermă de minerit de criptomonede situată în regiunea nord-estică îndepărtată Iakuția. Ferma de trei megawați, denumită Atlas Mine, a fost construită cu echipamente achiziționate de Marsalek prin conturi offshore, folosind un intermediar din Marea Britanie. Proiectul a urmat metoda de generare a veniturilor încercată de Marsalek: o schemă piramidală în care, pentru prețul foarte mic de 100 de dolari, investitorilor li se garantau profituri uriașe în decurs de șase luni. Prospectul ofertei inițiale de monede (ICO) a Atlas Mine făcea referire și la un proiect anterior al aceluiași operator, unul cu sediul în China. Un videoclip de pe YouTube încărcat în mai 2018 arată procesul de instalare și faza „operațională” a ceea ce pare a fi o fermă minieră criptografică de mari dimensiuni. Nu se știe câți investitori a atras proiectul ICO, dacă a atras vreunul. Site-ul său a dispărut din 2021.

De asemenea, nu se știe dacă activitatea lui Zlobina pentru serviciile de securitate rusești a precedat sau a urmat implicarea sa personală și profesională cu Marsalek, dar, în orice caz, ea s-a bucurat cu siguranță de tipurile de protecții de stat neobișnuite asociate de obicei cu agenții de informații ruși. De exemplu, dosarul ei de pașaport – ceva ce poate fi obținut de obicei prin intermediul pieței transparente de tranzacționare a datelor personale rusești pe dark web – a fost înlocuit cu dosarul unei alte femei atunci când The Insider a încercat inițial să îl obțină în 2022. Încercările ulterioare de a prelua dosarul au fost returnate cu o notificare de „persoană dispărută”. În 2024, dosarul pașaportului Zlobinei a reapărut brusc, deși lipseau datele istorice care se găsesc de obicei în aceste documente.

De asemenea, toate înregistrările de călătorie ale Zlobinei pentru cei doi ani de după fuga lui Marsalek în Rusia au fost eliminate din baza de date cuprinzătoare a Rusiei, Magistral – ca nu cumva cineva să reușească să dea de urma austriacului fugar prin intermediul iubitei sale de atunci. Anterior, astfel de ștergeri au fost observate în cazurile spionilor și agenților sub acoperire din Rusia, cum ar fi Vadim Krasikov, asasinul FSB care l-a împușcat mortal pe Zelinham Hangoșvili, un veteran de război cecen devenit agent de informații georgian, în parcul Tiergarten din Berlin în august 2019. (Krasikov, condamnat în 2021, ispășește în prezent o pedeapsă pe viață într-o închisoare germană).

A fost trimisă Zlobina pentru a-i întins o capcană dulce lui Marsalek sau a fost doar unul dintre cei câțiva spioni și foști spioni cu care directorașul german s-a încurcat de-a lungul anilor fie pentru afaceri, fie de plăcere? A fost aceasta una dintre blondele înalte cu care s-a culcat din întâmplare sau Zlobina a fost însărcinată să-și ofere serviciile operatorului Wirecard pentru a-l „rumeni” pe acesta în vederea recrutării?

Legături cu serviciile secrete rusești

Legăturile lui Marsalek cu agențiile serviciilor secrete rusești datează de un deceniu întreg. Se pare că a fost recrutat inițial de GRU, dar se crede că a lucrat și pentru agenția succesoare a KGB, FSB, în ultimii ani. Zlobina, iubita lui, este în legătură și cu bărbați de la serviciile de securitate. De-a lungul mai multor ani pe care i-a petrecut Marsalek ca șef al unei companii listate la DAX, se pare că a putut să-și extindă în liniște rețeaua de spionaj, călătorind în Rusia de peste 60 de ocazii și folosind șase pașapoarte austriece și un document diplomatic pentru a face acest lucru.

Există o mulțime de indicii că Marsalek a implicat și Wirecard în activitățile de informații rusești – că banii au fost spălați și mercenarii au fost plătiți prin intermediul companiei. A folosit Marsalek modelul companiei germane pentru a ajuta o putere adversară? A ajutat o companie listată la DAX la purtarea războiului? Cum s-au petrecut toate acestea fără ca oficialii germani de informații să fie atenți?

Pe 6 iulie 2014, Zlobina a împlinit 30 de ani. A fost, de asemenea, ziua în care Marsalek l-a întâlnit pe cel care îl manevra în cadrul GRU.

Zlobina îl aștepta pe iubitul ei la bordul unui vas cu pavilion grecesc, „Poseidon III”, în apele Mediteranei, în largul coastei Nisei. Cadoul pe care Zlobina i l-a oferit lui Marsalek de ziua sa de naștere – sau poate chiar ei însăși – a fost o prezentare la bordul iahtului a unui bărbat pe nume Stanislav Petlinski. Zlobina l-a prezentat pe Marsalek lui Petlinski drept „Stas, generalul de la GRU”. La acea vreme, Petlinski se întâlnea cu cea mai bună prietenă a Zlobinei, iar aceasta i-a promis lui Marsalek că „Stas” va fi un plus extraordinar pentru „fanclubul” său tot mai stufos de contacte rusești influente. Și așa a fost.

În anii ’90, Petlinski fusese ofițer supraveghetor în GRU Spetsnaz, sau forțele speciale, și luptase în Cecenia. Marsalek este „obsedat” de spionaj și de toată mistica acestuia, lucru pe care îl atestă și alții. Stas era, de asemenea, un intermediar.

El i-a făcut cunoștință lui Marsalek cu un bărbat cu o siluetă grea, pasionat de ținutele Hells Angels, pe care Petlinski îl numea „Vladimir, mercenarul meu”. Numele real al lui Vladimir este Anatoli Karazîi. La fel ca Petlinski, Karazîi este un fost ofițer GRU Spetsnaz, iar cei doi se crede că au servit împreună în Cecenia. Cel puțin, partea de mercenar a poveștii s-a dovedit a fi adevărată, deoarece Karazîi a aparținut unei grupări mercenare care a devenit faimoasă după debutul său pe câmpurile de luptă din estul Ucrainei în 2014. Grupul Wagner, controlat și a fost fondat de magnatul Evgheni Prigojin.

Până în 2017, Karazîi fusese șeful serviciului de informații al Wagner. Datele de călătorie examinate de The Insider confirmă faptul că, la 5 mai 2017, Karazîi a zburat de la Moscova la Munchen pentru a se întâlni cu Petlinski și Marsalek. Un alt rus de rang înalt căruia Petlinski i-a făcut cunoștință cu Marsalek a fost Andrei Ciuprîgin, de asemenea un fost ofițer GRU – un colonel – care a lucrat pentru Centrul de Studii pentru Civilizația Orientală al lui Petlinski. Ciuprîgin era și el academician, cu un post de profesor de studii africane la Școala de Economie din Moscova. De asemenea, a fost consilier pe probleme legate de Libia la Ministerul de Externe al Rusiei, un titlu pe care Petlinski chiar a aranjat ca Marsalek să îl obțină.

Noua identitate a lui Marsalek

La numai nouă luni de la călătoria lui Merkel în China, Wirecard AG a depus insolvență pe 25 iunie 2020, pentru că aproape 2 miliarde de euro dispăruseră din conturile escrow. Sau nu a existat niciodată în primul rând. Marsalek s-a ascuns. ID-ul unuia dintre partenerii de afaceri ai lui Petlinsky a fost folosit pentru a închiria un avion privat, iar un contact al fostului agent Weiss a organizat doi piloți de încredere. Au fost apoi întinse urme false către Asia, iar oficialii filipinezi de imigrație au fost chiar mituiți pentru a falsifica intrarea lui Marsalek.

În realitate, Marsalek a aterizat în Belarus în noaptea de 20 iunie și apoi a continuat cu mașina spre Moscova, potrivit unor confidenti ai lui Marsalek care au fost implicați în planurile de evadare. Ei susțin că evadarea lui a fost organizată de un funcționar politic care, altfel, este responsabil de relațiile ruso-libiene. Pe lângă cetățenia rusă, bărbatul deține și un pașaport din Belarus. Și el este, cum ar putea fi altfel, un apropiat al lui Petlinsky.

Apoi s-a lăsat tăcerea timp de câteva săptămâni. Marsalek a trebuit să aștepte noua sa identitate rusească, luând numele preotului Konstantin Bayazov. Pe 5 septembrie, documentul a fost ridicat, iar confidentul Petlinski și suspectul consilier al FSB Evgeniya Kurochkina a închiriat un microbuz și a condus cu Marsalek în Crimeea. Acest lucru poate fi văzut din datele de locație ale numărului ei de telefon mobil, care a fost obținut de The Insider, și alte dovezi. Petlinski era cel mai probabil cu ei. Nu este clar dacă și Natalya Zlobina li s-a alăturat.

În seara zilei de 8 septembrie 2020, telefonul mobil al lui Kurochkina a fost conectat în Sevastopol, Crimeea. Peninsula anexată de Rusia pare să fie populară printre cei care trebuie să dispară rapid. Cu doar un an mai devreme, în august 2019, familia bărbatului care l-a ucis pe georgian în parcul Tiergarten din Berlin a fost ascunsă și aici, însoțită de un agent FSB.

Există indicii că Marsalek și-a asumat ulterior identitatea lui Aleksander Schmidt la Moscova, și probabil și pe cea a unui al doilea preot rus, Vitali Malkin.

Grupul a stat inițial câteva zile în Crimeea. Petlinski a închiriat un avion privat de pe aeroportul Simferopol din Crimeea înapoi la Moscova pe 12 septembrie, potrivit datelor de rezervare. Dar se pare că a fost o problemă și nu s-a îmbarcat în zbor. Petlinsky s-a întors în cele din urmă în capitala Rusiei o zi mai târziu. Și acesta este punctul în care se pierde poteca către Marsalek.

Acesta a marcat și sfârșitul carierei de agent a lui Jan Marsalek? Nu. Se pare că Marsalek a continuat să caute alte modalități de a se face util stăpânilor săi ruși. Modalități care erau și mai extreme. Traseul duce la o sală de judecată din Marea Britanie.

Totul scârțâie și scârțâie în Old Bailey, cel mai faimos tribunal penal din Marea Britanie. Trei bărbați și două femei urmăresc audierea preliminară prin link video din diferite închisori, cu expresii sumbre pe fețele lor.

Acuzațiile parchetului cântăresc atât de greu. Procurorii susțin că Jan Marsalek a conspirat cu inculpații în perioada 30 august 2020 și 8 februarie 2023, pentru a culege informații care sunt direct sau indirect utile unui inamic și, astfel, dăunătoare interesului și securității statului, potrivit unui document al instanței.

Agenții britanici și anchetatorii criminali susțin că Marsalek a însărcinat banda să spioneze oameni antipatici de la Kremlin, să-i urmărească în toată Europa – și, probabil, să-i răpească sau chiar să-i elimine în cele din urmă. Poliția din Londra i-a arestat pe inculpații bulgari în februarie 2023, fiind suspectați de spionaj. Serviciul intern de informații MI5 îi monitoriza de ceva vreme.

Pe lângă pașapoartele falsificate ale grupului și masele de date de călătorie, aproximativ 80.000 de mesaje de chat servesc drept dovezi cheie, spune procuratura. Potrivit procurorilor, spionajul a făcut parte din planurile de răpire sau asasinare ale serviciilor ruse de informații. Instrucțiunile exacte pentru bulgari ar fi venit prin intermediul mesajelor Telegram de la Marsalek. Se pare că au fost plătiți prin criptomonedă și în numerar printr-un intermediar.

Nu se știe exact cum a intrat grupul în atenția contraspionajului. Dar se pare că au lovit ținta potrivită. Anchetatorii ar fi găsit echipamente electronice de supraveghere și 19 documente falsificate, inclusiv carduri de presă și îmbrăcăminte cu eticheta „Discovery Channel” și „National Geographic”. Se pare că unii dintre suspecți s-au pozat în jurnaliști în timpul operațiunilor lor clandestine.

Omul de afaceri Orlin Roussev, în vârstă de 46 de ani, specialist în supraveghere, se crede că este liderul grupului de agenți. Anchetatorii britanici l-au găsit probabil pe Marsalek prin Roussev, o veche cunoștință de-a lui din vremurile Wirecard. După cum arată e-mailurile dintre el și Marsalek, se pare că el a oferit directorului telefoane mobile special securizate în urmă cu câțiva ani. Roussev i-a scris odată lui Marsalek că cunoaște un furnizor chinez care era „mai mult decât capabil” să ofere „soluții personalizate” pentru smartphone-uri și alte dispozitive electronice.

La începutul lunii februarie, autoritățile germane au dezvăluit cât de serios iau acum pericolul reprezentat de Marsalek. Martorul cheie din procesul Wirecard, Oliver Bellenhaus, a fost eliberat din arest cu eliberare condiționată după aproximativ trei ani și jumătate. Fostul reprezentant al Wirecard din Dubai i-a incriminat puternic pe Braun și Marsalek în proces.

De atunci, Bellenhaus a fost escortat la și dinspre sala de judecată de înaltă securitate din München două vehicule grele. Din cauza articolelor publicate de DER SPIEGEL și alte mass-media despre agenții presupus conduși de Marsalek și care operează în afara Londrei, parchetul și poliția consideră că este necesar să asigure Bellenhaus un detașament de securitate.

Procesul de la Londra împotriva rețelei de spioni bulgare urmează să înceapă la sfârșitul acestui an. Unele dintre ținte sunt încă în pericol, deoarece Moscova le are în vizor.

Presupusul director și lider Jan Marsalek, cel mai probabil, nu va fi în acuzație. El rămâne dispărut, bine ascuns de protectorii săi ruși, în mare măsură invizibil.

Seamănă un pic cu monstrul din Loch Ness: se presupune că este văzut din nou și din nou, dar niciodată prins. Unele surse cred că se află în Thailanda, altele spun că India. Și apoi piesele digitale indică spre Caracas, în Venezuela. Kremlinul a scris justiției germane, sugerându-le să întrebe în Kazahstan. Și Wall Street Journal a raportat că Marsalek se află în Dubai.

Tot acolo se întâmplă să fie și Petlinski.

Ce spune el când a fost întrebat unde poate fi găsit Marsalek? „Nu știu, am pierdut contactul din cauza pandemiei”, a spus Petlinski într-o zi caldă de februarie, în soarele deșertului din Dubai.

Spionajul chinez și rusesc, în plină expansiune în Germania

Șase presupuși spioni au fost arestați în Germania într-o succesiune rapidă. Aceștia urmăreau interese economice, atacuri la adresa democrației și obiective legate de războiul împotriva...

Scandal diplomatic pe axa Berlin-Beijing. China respinge acuzațiile Germaniei de spionaj. "Invenţie pură" VIDEO

Acuzaţiile de spionaj venite dinspre Berlin, după ce săptămâna aceasta 4 cetățeni germani au fost arestați cu suspiciunea că ar fi lucrat în contul serviciilor secrete chineze, au fost...