Inginerul român din SUA propus șef la Transelectrica cu arcanul de George Simion: "Nu am avut niciun fel de comunicare cu domnia sa" INTERVIU

Joi, 17 Februarie 2022, ora 21:04 14458 citiri
Cristian Păduraru are o carieră remarcabilă în SUA, unde trăiește de peste 20 de ani FOTO Arhivă personală

Copreședintele AUR George Simion a vorbit în urmă cu câteva zile la postul B1 TV despre măsurile pe care le-ar aplica, dacă ar ajunge la guvernare, pentru a rezolva criza din energie.

Între altele, Simion a pomenit la un moment dat despre un inginer român din SUA pe nume Cristian Păduraru, pe care l-ar numi șef la Transelectrica dacă ar ajunge la putere.

Liderul AUR s-a adresat auditoriului lăsând să se înțeleagă că ar fi primit un CV din partea lui Păduraru, care și-ar fi oferit astfel serviciile formațiunii politice.

"Îmi scrie Cristian Păduraru. (...) Este mesajul acestui român capabil pe domeniul lui. Nu-l cunosc pe omul ăsta, dar când AUR vine la guvernare - la Transelectrica...", a declarat Simion la emisiunea de pe B1 TV. În acest punct al discursului, moderatorul emisiunii Silviu Mănăstire l-a întrerupt, contestând datele referitoare la procentul electoral pe care l-a invocat Simion, menit să-i propulseze partidul la guvernare.

În realitate, Simion a preluat de pe Facebook, fără a pomeni acest aspect, o postare a jurnalistului Lucian Mîndruță din ianuarie 2022.

Liderul AUR a citit mesajul pe care Cristian Păduraru i l-a scris lui Mîndruță ca și cum i-ar fi fost adresat lui.

Redăm, mai jos, postarea lui Mîndruță:

Momentul în care George Simion citește mesajul lui Mîndruță se găsește în filmul de mai jos la minutul 30.45:

Contactat de Ziare.com, inginerul Cristian Păduraru a ținut să clarifice situația, insistând că nu-l cunoaște pe George Simion, că n-a vorbit niciodată cu el și că nu împărtășește doctrina AUR.

În plus, Păduraru a vorbit despre activitatea sa în SUA și despre contextul în care a făcut demersuri să ajungă manager general la Transelectrica.

Ziare.com: Cum ați ajuns să fiți propunerea lui George Simion de șef la Transelectrica?

Bună întrebare. Încă mai reflectez la asta și încă tot nu pot să cred că e adevărat ceea ce-mi trece prin minte. Anume că omul politic în ascensiune are nevoie disperată de imagine care să-i crească electoratul și de ce nu aș fi eu, adică un specialist cu reputație în Vest, fie și pescuit în apele tulburi ale Facebook-ului.

Ați discutat vreodată cu Simion, ați încercat să luați legătură cu el, să-i trimiteți un CV?

Îmi pare rău să dezamăgesc pe cei care și-au pus speranțele în ‘specialiștii AUR’, însă mie mi-a comunicat un amic din Anglia că am ajuns subiect de discuție la B1 TV. Că să lămurim lucrurile, simplu și sec. Domnul Simion a preluat postarea mea de pe FB share-uită de Lucian Mîndruță, care este un influencer important în mass-media românească. În acea postare eu mă prezentasem ca specialist cu experiență în State, însă Mission Impossible în România, și prezentasem cazul meu, adică cum fusesem ignorat pentru acel post de manager privat la Transelectrica. Imensa majoritate a rezonat cu mesajul meu. Bineînțeles, nu am avut niciun fel de comunicare cu domnia sa. Am analizat cu atenție înregistrarea emisunii lui Silviu Mănăstire și găsesc fascinantă naturalețea cu care a manipulat audiența afirmând că ‘a primit un CV’ de la mine. Mă declar onorat să fiu citat (deși fără voie) într-o emisiune cu audiență națională însă nu am veleități de politician, fiindcă întotdeauna am spus, poate și din confort mental, adevărul.

Cum vă raportați la formațiunea politică numită Alianța pentru Unirea Românilor?

Fiecare formațiune politică apare foarte democrat, pe criteriul cererii și ofertei. În România dezamăgirile s-au ținut lanț de 30 de ani. Românul a avut întotdeauna așteptări înalte de la toți, cu excepția lui… Dacă îmi spunea cineva la Revoluție, când aveam 20 de ani, că voi avea 70 (șaptezeci de ani) și România tot cu aspirații socialiste rămâne, îi spuneam că e nebun. Eu cînd am văzut că devin captiv în propria mea țară, că nu mai pot face diferența pur și simplu am plecat acolo unde am știut că posibilitățile sunt nelimitate (the sky is the limit). Dacă ramâneam acolo mă plafonam cu precizie de ceasornic elvețian, sunt negruzzist (Colegiul Național "Costache Negruzzi" Iași - n.r.) și majoritatea colegilor mei de liceu excepționali rămăși acasă trăiesc de pe o zi pe alta, unii chiar medaliați la olimpiade școlare naționale! Mă felicit așadar că m-am extras la timp din acea societate alienată, fără mecanisme de autodezvoltare. Din păcate, aceasta este România Profundă, țară interesului personal (vezi pensiile speciale), a disprețului față de aproape (vezi saltimbancii gen Șoșoacă), și față de legi și valoare (vezi cazul Dragnea cu Ordonanța 14). Adică a lipsei de patriotism, un patriot adevărat nu ar face nimic din care să nu câștige țara, înainte de câștigul său personal.

Acestea fiind spuse, oricând m-aș întoarce acolo dacă vreodată s-ar pune problema serios să reconstruim din temelii. Să o facem frumos, după standarde occidentale, așa cum am învățat, cu toleranță zero față de hoție și mediocritate. Din păcate, Alianța pentru Unirea Românilor a confiscat facil acele obiective, uitați-vă cum am ajuns pe penultimul loc în lume la vaccinați la mia de locuitori (țări semnificative d.p.d.v. demografic, cu peste 10 milioane de locuitori, prima țară e Peru). E deplorabil că oameni fără niciun fel de pregătire dar cu tupeu maxim au ajuns să fie stindardul transformării în bine a României. Așadar nu, nu mă pot asocia cu nicio mișcare care nu promovează valoarea că apanaj exclusiv al redresării naționale. În nicio țară populismul deșănțat nu a adus bunăstarea, să nu se uite că România trăiește acum, în capitalism, cea mai îndestulătoare viață, în ciuda aparențelor, iar nemulțumitului i se va lua darul, mai devreme sau mai târziu.

Cine sunteți, domnule Cristian Păduraru?

Sunt un inginer absolvent al Facultății de Energetică din Iași, promoția 1993. În România am lucrat la Departamentul de Protecții prin Relee al Întreprinderii de Rețele Electrice (ulterior E-on). M-am stabilit în Statele Unite în anul 2000, cînd am acceptat o ofertă de lucru de la General Electric în Dallas, Texas. În același stat am lucrat ulterior pentru o firma proiectantă de echipamente de testare al dispozitivelor de protecție, au fost cei mai frumoși ani ai carierei mele fiindcă vreme de cinci ani am avut ocazia să călătoresc și să interacționez cu multe culturi și cu specialiști în domeniu din peste 40 de țări. Din 2006 m-am stabilit în Michigan, unde am lucrat pentru cea mai fenomenală companie de transport de electricitate, fiind prima companie independentă din industrie, model pe care mi l-am imaginat replicat cândva și în România. După 10 ani de experiență și experiențe out-of this-world m-am îndreptat înspre consultanță în domeniul care m-a consacrat - protecțiile prin relee.

În postarea făcută publică de Lucian Mîndruță la începutul anului spuneați că ați inovat sisteme care au salvat milioane de dolari companiilor pentru care lucrați. Puteți detalia, vă rog?

Inovațiile mele au fost soluții practice cu impact semnificativ la, cum se spune aici, ‘the bottom line’, adică profitul net al companiei. Dacă îmi dați câteva minute, pot detalia. În America, toate companiile de electricitate au indicatori de rating, foarte exigent stabiliți de Autoritatea Națională de Reglementare (Federal Electric Reliability Council). Unul dintre indicatorii cei mai importanți a fost indexul de performanță, legat intrinsec de numărul de avarii în fiecare an. Compania de transport la care am lucrat din 2006 cumpărase toate instalațiile electrice de la cele două companii care au fost nevoite să le vândă ca să-și poată achita anumite datorii față de angajații recent pensionați în număr masiv (Baby boomers, cei născuți după Al Doilea Război Mondial).

Ca atare, toate instalațiile erau în situație precară și indexul de performanță părea imposibil de realizat. Inovațiile mele au presupus schimbarea rapidă a dispozitivelor de protecție într-un mod extrem de ingenios. Releele vechi erau deconectate și eliminate în timpul unei revizii programate oricum și, în locul lor, exact în aceeași locație, fără niciun efort de reproiectare, erau amplasate relee moderne, digitale. În America ‘time is money’ și practic m-am ocupat de toate aspectele acestui proiect, în așa fel încât în mai puțin de un an să elimin sursele de avarii cele mai importante. Beneficiul a fost, cum se spune aici, ‘double dip’, adică pe de o parte, avariile fiind mai puține, bonusul anual al companiei ca și al fiecărui angajat era substanțial mai mare - milioane de dolari. Pe de altă parte, s-a elimnat aproape instantaneu activitatea de mentenanță a releelor vechi.

Ca să vă faceți o idee, discutăm de câteva sute de relee care erau testate de nevoie chiar și anual, zeci de ore fiecare în parte. Noile relee, și prin soluțiile inovative oferite și prezentate de mine la conferințe de specialitate în industrie, urma să fie testate în mai puțin de o oră, astfel făcându-se o diferență semnificativă în bugetul companiei, cheltuieli cu personalul alocat acestor operațiuni.

Au fost multe alte idei care, puse în practică, au făcut diferența pentru fiecare dintre companiile la care am lucrat, inclusiv compania din România, unde am și certificat de inovator la CONEL (viitoare Transelectrica). Important este că întotdeauna am căutat să gândesc ‘out of the box’, fiindcă ăsta e singurul lucru care îți aduce satisfacție profesională.

În ce context v-ați depus candidatura pentru postul de manager la Transelectrica?

Era prin 2015, cred, dacă îmi aduc bine aminte, pe când lucram la compania de electricitate din Michigan, care se numea chiar așa, Compania Internațională de Electricitate. Societatea, înființată în 2004, imediat după avaria majoră din nord-estul Americii din vara lui 2003, a fost un factor care a schimbat strategia națională americană de Transport de Electricitate.

Viitorul patron al acelei fenomenale companii, pornită de la zero cu doar o mână de oameni, și-a prezentat planul de retehnologizare a infrastructurii electrice a rețelei de transport din Statul Michigan, un volum de instalații de câteva ori mai mare decât al României. Practic omul își găsise un finanțator și împreună au negociat acceptarea companiei de către Autoritatea de Reglementare a Energiei de aici. Concret, pe lângă aspectele legale necesare, el a reușit să i se garanteze un profit minim pentru fiecare dolar investit în infrastructură. Au fost 12 ani de muncă pe brânci, însă ca să facem o istorie lungă, scurtă, compania care s-a înființat cu un împrumut de 100 de milioane de dolari a fost vândută cu 10 miliarde, unic în istorie, așadar a demonstrat, prin investiții directe, nu speculații, că o companie pe mâini bune poate fi vândută chiar și la o valoare de 100 de ori mai mare. Și totul imaginat și realizat de un inginer ca și mine. Omul sfințește locul.

Ați întrebat ce legătură au toate aceastea cu răspunsul la întrebarea pe care o așteptați. Ei bine, eu aplicasem la jobul de Manager Privat la Transelectrica având o experiență unică în spate și extrem de utilă pentru îmbunătățirea activității acelei companii. Practic, eu eram în block-start, dacă cineva ar fi avut măcar minimul interes să mă contacteze, așadar atunci puteam iniția, facilita, ca acea companie extrem de puternică americană să aplice același model de succes și în România. Bineînțeles, CV-ul meu probabil nici n-a fost deschis și, practic, nici n-am insistat. De ce? Fiindcă cineva foarte apropiat, care trăiește acolo ‘ancorat în sinergia faptelor‘ m-a adus cu picioarele pe pământ spunându-mi, citez (admit, nu m-aș fi gîndit la așa ceva) că: ‘Sper că realizezi că banii aceia trebuie să se întoarcă la partid’. Banii aceia erau semnificativi pentru un român, discutăm de salariu de peste 10.000 de dolari pe lună și bonus de performanță de un milion! Trist, foarte trist, fiindcă, dacă am înțeles bine, la una din societățile acelea de stat au angajat ulterior pe cineva fără diplomă chiar!

Este planul de atunci încă viabil pentru România?

Planul ar putea fi fezabil din nou, și nici măcar cu mine în vreun rol primordial. Cunosc personal la Transelectrica oameni capabili, zei ai luminii, cum le spun eu. Dar probabil preferă și ei, ca orice specialist care se respectă un low profile, adică nu se simt confortabil să intre în politică, un joc practic perdant pentru oricine, chiar și pentru oamenii onești. Recomand o carte minunată, ‘A Treia Forță, România Profundă’, în care Diaspora se proiectează ca un vector al schimbării, un catalizator al energiilor și resurselor umane atât de mult așteptat.

Am spus-o adesea, România probabil că are cel mai mare capital de experiență dintre țările mici și aflate în situații dificile. Să explic. Exodul minților de după ’90 a avut impactul negativ știut asupra economiei, însă s-a acumulat afară un nivel de experiență reală uriaș. Putem gândi că România Performantă a fost la perfecționare în Vest. Gratis! Și nu discutăm de zeci sau sute de specialiști, ci de zeci de mii! Garantez că sub un program de guvernare care să respire intrinsec necesitatea de a aduce Doaspora Acasă un procent suficient s-ar întoarce și ar face diferența. Însă am eu o expresie, având în vedere situația incredibilă în care s-a ajuns - ‘e ok să visezi, numai să o faci responsabil’. Revenind la povestea în speță, vreau să prezint mai jos, șah-mat-ul la care asistăm în acești ani, mă pronunț doar în domeniul pe care îl cunosc.

Să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim că un investitor străin ar veni în România, așa cum mă gîndeam eu cândva și, prin investițiile făcute, ar îmbunătăți activitatea de furnizare a energiei electrice, adică ar scădea CPT (Consumul Propriu Tehnologic, pierderile adică) prin înlocuirea echipamentului neperformant. Că asta e unul din principalele motive ale facturilor aberante, practic în America plătesc mai puțin și consum triplu decât acolo. Păi în primul rând investitorul ar trebui să aibă posibilitatea de a cumpăra acele companii de distribuție. După cum știm, companiile de distribuție au fost privatizate acum mai bine de 10 ani.

Însă contractele au fost făcute extrem de defavorabil pentru partea română, DE către partea română. Noi nu putem condamna staff-ul companiilor cumpărătoare fiindcă ele și-au văzut de interesul lor, adică să facă bani fără prea multă bătaie de cap. Și au făcut. Însă în loc de investiții masive, ele au tăiat costurile, tăind în carne vie. Bîneînțeles că au fost multe cazuri în care oamenii tăiau frunze la câini, însă eu am rămas stupefiat să observ că la Departamentul de Protecții de unde am plecat eu nu mai existau decât doi electricieni din cei 50, ultracalificati, câți erau în 2000, când am plecat.

Practic s-a sistat orice activitate de mentenanță profilactică, deci nu se mai fac revizii la echipamente, anual, ci se intervine doar la avarii. Este inacceptabil așa ceva, în America s-au dezvoltat standarde care obligă companiile să investească în mentenanță, care bineînțeles nu este o sursă de profit direct.

Ei bine, problema majoră și insurmontabilă e că acum pot fi și zeci de investitori aliniați, este prea târziu, fiindcă acele companii de distribuție nu mai sunt de vânzare și, ca atare, nimic nu se va schimba, facturile mari sunt rezultatul incompetenței și a jafului post-decembrist din sistemul energetic. N-am să uit niciodată cum ne trezeam cu mături de 100 de euro la departament... Sper că vă mai amintiți povestea aceea crunt de adevărată în care Fenechiu (fost ministru al Transporturilor - n.r.) vindea la Electrica transformatoare uzate revopsite cumpărate de la Electrica. În America, pentru așa ceva, ai sfârșit pe scaunul electric.

România a ratat o ocazie unică, istorică, de a face o privatizarea avantajoasă, din care să câștige toți, așa cum se întâmplă peste tot în lume. Primul lucru pe care l-a făcut acel om care a creat acea companie la care am lucrat în America a fost să se înconjoare de specialiști pe care i-a cointeresat corespunzător, nimeni nu a muncit pe ochi frumoși acolo, s-au făcut milioane, binemeritate. În plus, în acel an, 2003, a fost Perfect Storm, adică odată cu avaria aceea majoră care a deschis ochii guvernanților înspre a investi în infrastructură energetică, companiile de aici de Transport și Distribuție din Michigan au fost nevoite să vândă din instalații ca să poată asigura pensiile celor care munciseră acolo zeci de ani, baby boomers, deci asta a fost ocazia de care spuneam. Și care vine probabil o dată la cîteva zeci de ani, cum a fost și Revoluția, altă ocazie ratată cu poartă goală!

De aceea naționalizarea rămâne practic și trist singura soluție și ea se va întâmpla cu precizie de ceasornic elvețian dacă AUR va câștiga alegerile. Simt nevoia să precizez că în niciun caz asta nu ar fi preferința mea, ar fi contra firii, eu am trăit cei mai frumoși ani ai carierei mele în capitalismul pur sînge, dur dar extrem de fair. Bineînțeles dacă s-ar ajunge la o asemenea ‘soluție’, naționalizarea, consecințele vor fi dezastruoase fiindcă asta va duce la o schimbare majoră a Occidentului față de România, investițiile și interesul se vor diminua și mai mult.

Încă un gând, în încheiere. Îmi pare foarte rău că spusele lui Român în ’90 au fost ignorate, anume el gândea să aducă 400 de specialiști în domeniile cheie, bineînțeles străini, cu experiență reală și dovedită. El înțelegea diferența dintre șef și manager. Praful s-a ales de viziunea lui, fiindcă el văzuse cum funcționează Lumea Liberă, românii - nu. Ei nu și-au vândut țara atunci. Nu, ei au dat-o gratis prin privatizări teribil de iresponsabil negociate. Nici măcar acum, după ce românii au văzut, personal, lumea liberă și democrată, tot nu nu văd pericolul extremismului non-valorilor. Dar avem noi o vorba la români, așa cum îți așterni, așa dormi, sau cum traduc eu, profund, ‘life is about choices’.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News