Si totusi, daca Uniunea Europeana va esua?

Incepand cu 1 ianuarie 2007 (data oficiala a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana), am crezut cu totii ca asistam la "sfarsitul istoriei" pentru tara noastra.

Atinsesem toate obiectivele fixate, tara fusese integrata in sistemul euro-atlantic de securitate si economia se integra treptat in ceea ce atunci se anunta a fi "cea mai mare economie a lumii". Lumea parea mai sigura si parcursul Romaniei urma sa fie unul liniar, prin care sa atingem obiectivele de "convergenta", adica sa reducem treptat diferentele istorice de dezvoltare dintre noi si lumea vestica.

Pentru intelegerea facila a situatiei, trebuie sa spunem ca media Uniunii Europene pe indicatorii sintetici macroeconomici este Italia, inclusiv la PIB/capita in metodologie PPP. Cu alte cuvinte, daca vom atinge nivelul Italiei (tara unde se afla cei mai multi romani plecati de acasa pentru un loc de munca, a patra cea mai mare economie din UE) vom atinge nivelul mediu al UE si vom asista la cel de-al doilea "sfarsit al istoriei".

Ne-am suflecat manecile si am inceput sa mesterim la reducerea decalajelor, prin asimilarea cuminte a tuturor directivelor, deciziilor si recomandarilor UE cu un euro-entuziasm aproape de fanatism.

In 2007, Italia avea un PIB/capita (PPP) de 36000 USD iar Romania unul de 15400 USD. In 2015, Italia afiseaza un PIB/capita (PPP) de 35800 USD iar Romania a atins nivelul de 20800 USD. In 2019, conform predictiilor FMI, Italia va fi la nivelul de 39500 USD iar noi la 26500 USD. Cu alte cuvinte, la aderare eram la 43% din media UE iar dupa 12 ani de UE vom fi la 67% (doua treimi) din aceeasi medie. S-ar zice ca suntem in grafic, nu?

Nu mai vorbim de aspectele politice, unde Romania este fara indoiala singura tara din estul Uniunii unde nu se manifesta tendinte contrare ortodoxiei Bruxelles-ului! Nu mai vorbim de aspectele culturale, unde am imbratisat fara remuscari orice "recomandare" venita de la prea-puternicii filozofi ai multiculturalismului!

Cu toate acestea, un mic nor ne umbreste parcursul de elev premiant al ultimilor ani: slabiciunea genetica, accentuata la maturitate care se pare ca fragilizeaza excesiv Uniunea ai carei particica suntem.

Uniunea Europeana a fost un model de integrare economica care s-a extins in zona politica, culturala, identitara si chiar filozofica. Uniunea are 28 de state dar in curand va ramane doar cu 27, dupa plecarea Marii Britanii. UE va ramane cu o suprafata de aproximativ 4 milioane de kmp si cu o populatie de 445 milioane de locuitori. Dintre acestia cam 100 de milioane sunt germani (adica 22%, cel mai mare procentaj) ; urmeaza cei 66 milioane de francezi (15% din total), apoi italienii cu 60 milioane (13,5%). 6% dintre cetatenii UE sunt nascuti intr-un stat din afara Uniunii. Diversitatea etnica este foarte mare, cea mai mare cunoscuta in istorie, comparabila cu cea din Imperiul roman.

Din punct de vedera al economiei, UE-27 este a treia "putere" a lumii, dupa SUA si China cu aproape 17 miliarde USD PIB in metodologie PPP. Un sfert din aceasta marime economica (cam 4500 miliarde USD) se regaseste in lumea germana (Germania + Austria). Urmeaza Franta cu 2700 miliarde USD (16%) si Italia cu 2200 miliarde USD (13%). Romania, cu un PIB-PPP de 435 miliarde USD reprezinta aproximativ 2,6% din economia UE, fiind a noua cea mai mare economie din UE. Din acest punct de vedere se observa o dispersie la fel de mare precum cea privind nationalitatile componente.

Marea problema a Uniunii este insa aceea ca a fost (re) gandita in ultimele decenii ca fiind compusa din regiuni/provincii, nu din state nationale si astfel s-au creat diferente uriase de dezvoltare; de fapt s-au accentuat tendinte de polarizare extrema.

Astfel daca am privi harta regiunilor componente colorate pe criteriul GDP/capita (PPP) am observa urmatoarele: o axa a "prosperitatii" Nord-Sud, care pleaca din tarile scandinave, se intinde peste Germania, Austria, Luxemburg, Belgia, Olanda, nordul Italiei si se termina la Roma. In jurul acestei axe se afla, in Vestul sau zone de prosperitate medie iar in Est numai zone lipsite de prosperitate, cu mici insulite de prosperitate medie care sunt marile orase/capitalele.

In tot estul Europei singurele trei insulite ale prosperitatii sunt regiunea Bucuresti-Ilfov (130% fata de media europeana), Bratislava (186% fata de media europeana) si Praga (173% fata de media europeana). In estul UE se afla si cele mai sarace zece regiuni (cinci din Bulgaria, patru din Romania si una din Ungaria).

Practic, bomba care ticaie sub fundatia Uniunii este discrepanta crescanda dintre regiunile aceluiasi stat national. De exemplu, daca Bucurestiul are un GDP/capita (PPP) mai mare decat in Madrid sau Berlin, regiunea de Nord-Est a Romaniei este a treia cea mai saraca din Uniune.

Cea mai mare greseala (de proportii catastrofice) din punct de vedere politic a fost decizia de a finanta regiunile UE si nu statele nationale, ceea ce a ridicat granite acolo unde nu erau sau le-a consolidat acolo unde erau. Natiunile nu au mai putut sa faca planuri si proiecte nationale, totul s-a sfaramat pana la nivel provincial, crescand (si nu reducand!) diferentele de dezvoltare.

Harta prosperitatii UE a redesenat harta conducerii politice: Germania (lumea germana, in extenso) a capatat preemineta in Uniune, de facto; axul bogatiei Nord-Sud s-a transformat in axul motor care conduce politic Uniunea. Periferia economica devine si periferie politica (vezi cazul Greciei, al Portugaliei, al Bulgariei) si singura directie politica salvatoare vazuta de la Bucuresti este conectarea (dintr-o pozitie secundara, tacuta si conformista) la axul german numit eufemistic "nucleul dur" (care ar contine chipurile si Franta).

Uniunea Europeana este, asadar, o constructie cu multe nationalitati, cu o economie brutal de inegal dezvoltata si cu o prosperitate polarizata spre axul central. Uniunea Europeana nu are o natiune majoritara (germanii sunt abia peste 20%) si nici macar o economie dominanta (cea germana abia este un sfert din total).

Mai mult, Uniunea Europeana nu are o politica externa comuna (ba chiar viziunile sunt foarte diferite, de la pro-rusismul zgomotos al ungurilor la pro-americanismul la fel de manifest al polonezilor) si nici macar o armata comuna.

Uniunea Europeana a incercat sa creeze o "natiune civica europeana" (comprimand nationalitatea) si a rezultat o lume din ce in ce mai nationalista ; a incercat sa duca proiectarea economica de la nivelul statelor la nivelul provinciilor si a rupt coeziunea nationala, a rupt statele in bucatele mici si foarte diferite, crescand gradul de dispersie.

Uniunea Europeana a incercat sa creasca (inghitind statele din Sud si Est) dar a pierdut (in Vest) a sasea parte din economie si 12% din populatie (Marea Britanie) ; a doua putere politica din Uniune (Franta) este pe punctul de "a alege libertatea", multi dintre cetatenii sai simtindu-se la fel de frustrati ca in timpul regimului de la Vichy.

Si atunci, de ce sa nu credem ca exista sanse de esec al proiectului Uniunii Europene? Mai mult, ar trebui sa ne amintim de exemplul trist al maririi si decaderii unei constructii similare, mai mica si mai veche, fosta Iugoslavie. Iugoslavia a fost o federatie de sase state (unul dintre acestea, Serbia, fiind ulterior impartit in trei provincii: Voivodina, Kosova si Serbia propriu-zisa). Natiunea iugoslava era una "civica", fara nationalitati propriu-zis dominante (sarbii erau cam 37%, croatii in jur de 20%, musulmanii bosniaci 9%, slovenii si albanezii cate 8%, bulgarii 6%, muntenegrenii 3%, etc) ; economia era cumplit de inegal dezvoltata cu un varf in Slovenia (peste 200% din media Federatiei) si cu niveluri extrem de joase in Kosovo, Skopje, Titograd sau Banja-Luka (70% din medie) ; conducerea politica era asigurata de presedintia colectiva, nivelul de decizie si de proiectare strategica era cel provincial/regional. Federatia iugoslava a cunoscut un mare succes: politic era curtata si de Occident si de blocul socialist, fiind liderul programatic al Miscarii Statelor Nealiniate, economic a atins o culme in anii 1980, ajungand a 24-a economie a lumii, avea un PIB/capita comparabil cu al Cehoslovaciei, era referinta lumii sudice si estice pentru prosperitate si calitatea vietii.

Iugoslavia avea, practic, toate ingredientele pe care astazi strategii UE le considera ca fiind ingredientele succesului: suprimarea nationalitatii, coeziune civica a societatii, puterea politica difuzata catre prea multi, regionalizare.

Si cu toate acestea, frumoasa si utopica constructie iugoslava a facut "poc" si nu datorita unor conspiratii externe (cum gresit cred inca unii) ci din cauze interne, din lipsa de coeziune interna, din lipsa de responsabilitate politica clar asumata (avea in 1987 o datorie externa de 22 miliarde USD, dublu fata de Romania, o inflatie de 170% si un somaj de peste 16%!).

Situatia spre care se indreapta astazi Uniunea Europeana seamana oarecum cu situatia fostei Iugoslavii din anii 80: nationalitatea se diminueaza in favoarea unei identitati civice, regionalizarea duce la scaderea coeziunii, frustrarile datorate inegalitatilor conduc la spargerea monopolului politic al mult-laudatului centru politic in multe regiuni/provincii/state, responsabilitatea politica este mult prea difuza, lasand spatiu de manevra unor figuri prea sterse (Donald Tusk) sau prea exotice (Jean Claude Juncker), economia stagneaza marindu-se distanta fata de zonele lumii care se dezvolta puternic (SUA, China).

Singurul element posibil de coeziune al Uniunii (crestinismul) a fost dat de-o parte de religia laicitatii si civismului; societatea europeana nu este nici macar animata de dezbaterile aferente "razboiului cultural" din America: totul pare condamnat sa apartina unui fetisizat centru politic si mult invocatei corectitudini politice.

Moneda unica, simbolul primordial al spatiului economic comun, responsabila de cresterea inegalitatilor dintre regiuni, este si constituentul cel mai riscant al Uniunii, fiind posibil sa declanseze o permanentizare a stagnarii ca urmare a incercarilor gauche-iste de a imblanzi "pietele" si de a salva banci deja aflate in stadiul terminal.

Cu un astfel de context, merita sa luam in calcul si posibilitatea unui esec al proiectului politic al Uniunii Europene si sa ne imaginam lumea cu o Uniune mult relaxata spre functiunile initiale sau cu mai multe Uniuni cu viteze economice si/sau de integrare diferite sau chiar fara nici un fel de Uniune.

Prabusirea fostei Iugoslavii sau a fostei Uniuni Sovietice sunt lectii ale istoriei care nu trebuie minimalizate sau gresit interpretate. Ideea ca noi suntem altfel, ca noua nu ni se poate intampla ceea ce s-a intamplat vecinilor sau inaintasilor sunt idei paguboase, care nu ne protejeaza de mersul istoriei ci ne vulnerabilizeaza si mai mult.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....

Clotilde Armand ironizează PSD-ul după ce i-a cerut demisia: "Mai stau, să vă scot din minţi că nu mai puteţi fura"

Trimisă în judecată pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Clotilde Armand, primarărița Sectorului 1 a declarat răspicat că nu va demisiona, aşa cum i-au cerut...