Cum a sters Ceausescu datoria externa a Romaniei folosindu-se de aurul BNR

Marti, 11 Mai 2021, ora 03:0518659 citiri
Cum a sters Ceausescu datoria externa a Romaniei folosindu-se de aurul BNR
Foto: Pixabay.com

Criza datoriei externe a Romaniei trebuie situata in contextul crizei care a afectat economia mondiala la inceputul deceniului al noualea al secolului trecut, spune James M. Bought, unul dintre specialistii in istoria Fondului Monetar International, citat in raportul Evolutia stocului de aur al Bancii Nationale a Romaniei in perioada comunista (1946-1989).

In perioada 1979-1982 economia mondiala s-a confruntat cu mai multe socuri, ale caror efecte cumulate cu slabiciunile economiilor tarilor in curs de dezvoltare au determinat declansarea unei crize financiare de mari proportii, care a afectat mai intai tarile din Europa de Est.


Primul a fost socul petrolier din 1979. Acesta a determinat dublarea pretului real al titeiului pentru tarile in curs de dezvoltare importatoare de combustibil lichid.


Al doilea a fost cel determinat de cresterea ratei dobanzii de referinta anuntata de Federal Reserve de la 9,5% in august 1979 la 16% in mai 1982.


Consecinta imediata a fost cresterea abrupta a nivelului dobanzii reale pe care tarile in curs de dezvoltare importatoare de petrol o plateau pentru creditele externe.


Al treilea factor care a contribuit la declansarea crizei a fost extinderea recesiunii in tarile puternic industrializate in anii 1981-1982.


"Aceasta a determinat reducerea posibilitatilor ca tarile in curs de dezvoltare sa-si poata valorifica produsele pe pietele internationale. In consecinta, incasarile din exporturi pentru aceste state au scazut vertiginos determinand reducerea resurselor necesare pentru achitarea serviciului datoriei externe", potrivit raportului Evolutia stocului de aur al Bancii Nationale a Romaniei in perioada comunista (1946-1989).


Ultimul dintre factorii care au agravat situatia a fost aprecierea dolarului SUA cu aproximativ 25% in intervalul 1980-1982, ceea ce a ingreunat sarcina datoriei externe pentru tarile in curs de dezvoltare ale caror imprumuturi erau in cea mai mare masura contractate in moneda americana.


Romania, afectata grav de criza


Contextul economiei mondiale deosebit de nefavorabil a fost agravat, in opinia cercetatorului citat, de mai multe erori comise de tarile in curs de dezvoltare.

Dintre acestea, cel putin doua se pot regasi si in cazul Romaniei: utilizarea unor rate de schimb valutar fixe, ceea ce a accentuat lipsa de competitivitate a produselor autohtone pe piata internationala, si promovarea dezvoltarii economice cu orice pret prin sustinerea intreprinderilor care nu erau eficiente economic.


Economia Romaniei, tara in curs de dezvoltare, se numara, in anii 80, printre cele mai vulnerabile in fata schimbarilor dramatice intervenite pe plan mondial. Dezvoltarea industriilor metalurgice, constructoare de masini, petrochimica, precum si a investitiilor in rafinarii si instalatii de procesare a titeiului au determinat cresterea consumului de energie si au accentuat dependenta tarii fata de importul de titei si materii prime.


Astfel, in numai cinci ani, cererea de petrol a Romaniei s-a triplat, de la 5 milioane de tone in 1975 la 16 milioane de tone in 1980, in conditiile in care productia interna nu depasea 10 milioane de tone.


"Pentru achitarea importurilor necesare mentinerii in stare de functionare a capacitatilor industriale amintite, precum si pentru acoperirea deficitelor inregistrate prin reducerea incasarilor rezultate din exporturi, autoritatile de la Bucuresti au inceput din 1978 sa se indatoreze din ce in ce mai mult pe piata externa. Astfel, in perioada 1977-1980 numai de la Fondul Monetar International au fost obtinute 3 credite in valoare de 350 de milioane de dolari, suma utilizata mai ales pentru finantarea dezechilibrelor balantei de plati din anii respective", se arata in raport.


In plus, daca pana in 1978 deficitele au fost finantate cu ajutorul unor imprumuturi contractate pe termen mediu si lung, ulterior s-a recurs din ce in ce mai frecvent la credite pe termen scurt, ceea ce a determinat cresterea ponderii imprumuturilor scadente in mai putin de un an in totalul datoriei externe a Romaniei.


Romania se imprumuta masiv

Potrivit datelor provenind de la Banca Mondiala, in intervalul 1976-1981, aceasta a crescut de la 0,5 miliarde dolari SUA la 10,4 miliarde dolari.


Pana in 1979, ratele medii ale dobanzilor la imprumuturile contractate se situau intre 7,5% si 8,5%, pentru ca in urmatorii doi ani ratele acestor dobanzi sa ajunga pana la 10-15 la suta pe an.


In luna mai 1980, Nicolae Ceausescu amintea in sedinta Comitetului Central al Partidului Comunist Roman despre "numeroasele neajunsuri si ramaneri in urma" din economia romaneasca.


Cat de grava era situatia, ne spun datele transmise de Romania la FMI.


La 30 iunie 1980 datoria externa a Romaniei in valute convertibile era de 9,19 miliarde de dolari, la care se adaugau dobanzi in valoare de 1,77 miliarde de dolari. Dar aproape o treime din datoria externa in valute convertibile, respectiv 2,85 miliarde de dolari, era datorie pe termen scurt, la care se adaugau dobanzi in suma de 0,25 miliarde dolari.


In acelasi timp, balanta comerciala pe primul semestru al anului respectiv inregistra un deficit de 1,509 miliarde de dolari la incasarile in valuta convertibila.


"Pentru achitarea datoriilor scadente, in suma de 440 de milioane de dolari la sfarsitul anului 1980 si de 1,271 de miliarde de dolari in anul 1981, conducatorii de la Bucuresti au incercat gasirea mai multor solutii", se spune in raport.


In acest scop, s-a apelat la ajutorul FMI, incepandu-se negocieri in vederea refinantarii datoriei, dar in acelasi timp s-a urmarit si suplimentarea resurselor valutare prin vanzarea de aur din stocul Bancii Nationale.


Am inceput sa trimitem aur in afara


In lunile septembrie-octombrie 1980, au fost trimise in Elvetia doua transporturi de aur care au totalizat 19.982,6 kg de aur fin.

La jumatatea anului urmator, in luna iunie, au mai fost trimise in Elvetia inca 9.996,2 kg de aur fin, iar la Banca Angliei alte 9.990,1 kg de aur fin. Trimiterile de metal pretios in strainatate pentru "valorificare" din perioada 1980-1981 au totalizat 39.969,7469 kg de aur fin.


Din aceasta cantitate, 29.979,6143 kg de aur fin au fost depuse la Banca Reglementelor Internationale intr-un depozit aflat la dispozitia Bancii Nationale a RSR, iar 9.990,1325 kg au fost depozitate la Banca Angliei intr-un cont aflat la dispozitia Bancii Romane de Comert Exterior.


Incercand sa obtina o parte din resursele necesare acoperirii ratelor scadente ale datoriei externe in anul 1981, guvernul roman a autorizat Banca Nationala sa vanda din depozitul de la BRI 3.715,3318 kg de aur fin in intervalul 29 mai - 31 iulie 1981, in vreme ce Banca Romana de Comert Exterior a fost, de asemenea, imputernicita pentru vanzarea a 4.244,6965 kg din depozitul de la Banca Angliei in intervalul 15 octombrie - 15 decembrie 1981.


Anul urmator, in lunile martie si septembrie, din depozitul de la BRI au fost vandute alte 5.179, 951 kg de aur fin, iar in februarie 1983 inca 1.000,975 kg de aur fin.


Potrivit materialului informativ intocmit in ianuarie 1985 de Banca Nationala a RSR, din aceste tranzactii a fost incasata suma de 209 148 932,06 dolari SUA.


Cea mai mare parte a acesteia, mai precis 104 251 793,39 dolari SUA, a fost pusa la dispozitia Bancii Romane de Comert Exterior pentru diverse plati externe, in vreme ce 9.053 179,98 dolari SUA s-au utilizat pentru rambursarea partiala a unui credit SWAP de 56 de milioane de dolari SUA contra aur, angajat de Banca Nationala a RSR la BRI.


Alte sume rezultate din aceste vanzari de aur, mai precis 43 de milioane de dolari SUA, au fost puse la dispozitia Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (MCECEI), in vreme ce alte 50 de milioane de dolari au fost puse la dispozitia ICE Petrolexportimport.


Situatia financiara a tarii, la fel de dezastruoasa


In pofida aportului valutar obtinut prin vanzarea de aur, situatia financiara a Romaniei a continuat sa se deterioreze in cursul celui de-al doilea semestru al anului 1981.


Declansarea crizei datoriei externe nu a putut fi stopata, desi, la 15 iunie 1981, Consiliul Executiv al FMI a aprobat Romaniei un credit de circa 190 de milioane de dolari SUA in cadrul facilitatii de finantare compensatorie pentru nerealizarea exporturilor si un credit de circa 1.320 de miliarde de dolari in cadrul unui aranjament stand-by pe o perioada de trei ani.


"Amintim in acest context ca primul credit a putut fi accesat integral in aceeasi luna, in vreme ce eliberarea transelor trimestriale in cadrul acordului stand-by a fost conditionata de adoptarea anumitor masuri de politica economica de catre guvernul de la Bucuresti. Printre acestea se numarau: stabilizarea financiara, reorientarea directiilor de dezvoltare a economiei, majorarea preturilor, deprecierea cursului de schimb al leului fata de dolarul SUA etc", potrivit raportului BNR.


Acordul s-a derulat cu multa dificultate pana la sfarsitul anului 1983, Romania reusind sa obtina numai circa 1 miliard de dolari din creditul initial.


La inrautatirea pozitiei financiare a Romaniei au contribuit atat temerile creditorilor privind posibilitatea extinderii crizei datoriei publice care se declansase in Polonia in prima parte a anului 1981, cat si sporirea neincrederii in capacitatea guvernantilor de la Bucuresti de a gestiona datoria pe termen scurt.


Bancile straine au inceput sa retraga depozitele din Romania si au anulat liniile de creditare interbancare, iar pana la sfarsitul anului au fost acumulate arierate, in valoare de 1 miliard de dolari SUA, aferente achitarii ratelor scadente la datoria externa a tarii. In aceasta situatie, la 3 noiembrie 1981, autoritatile romane au solicitat principalilor creditori straini sa accepte o amanare cu pana la 6 luni a platii datoriilor.


Cateva saptamani mai tarziu, FMI a anuntat ca din cauza situatiei economice a tarii nu va debloca a doua transa din acordul stand-by, in plus a recomandat initierea de negocieri cu principalii creditori pentru reesalonarea platilor in contul datoriei externe.


In ianuarie 1982, Romania a inceput prima runda de negocieri cu reprezentantii a 9 banci occidentale din 6 tari vest europene. FMI a participat la negocieri in calitate de observator. Tratativele s-au finalizat la 7 decembrie 1982. Pentru reesalonarea platilor la imprumuturile guvernamentale, in iulie 1982, s-au purtat negocieri cu 15 state creditoare reunite in Clubul de la Paris. Acestea au acceptat incheierea unor conventii, prin care s-a agreat planul de restructurare a datoriei externe a Romaniei. Pe ansamblu, s-a reusit reesalonarea platilor pe o perioada de 6 ani si jumatate, cu o dobanda medie de 3,5% pe an.


Rambursarea datoriei, cu moment dificile

Cu toate acestea, rambursarea datoriei externe in urmatorii ani nu s-a derulat fara dificultati. Principala resursa valutara era reprezentata de excedentele balantei comerciale.


Pentru obtinerea acestora au fost fortate exporturile si reduse dramatic importurile. Aceasta politica a afectat nu numai buna functionare a industriei, care s-a vazut lipsita de materiile prime necesare, de piesele de schimb si chiar de reinnoirea dotarilor cu masini si instalatii moderne, ci a afectat in egala masura si nivelul de trai al populatiei.


"Un moment de cotitura a fost reprezentat de anul 1985, cand Romania a inregistrat intarzieri in rambursarea ratelor scadente la imprumuturile obtinute de la institutii financiare, precum Fondul Monetar International si Banca Reglementelor Internationale", spune raportul.

Cum a decis PCR sa vanda aurul BNR


Nu intamplator, inca din ianuarie 1985, la solicitarea conducerii PCR a fost intocmita nota privind situatia "valorificarii" aurului trimis in strainatate in intervalul 1980-1981.


Potrivit acesteia, din valuta obtinuta in urma vanzarilor de aur din anii 1981-1983, mai erau disponibili 2.111.801,67 dolari, aflati in depozit la termen, si 732.157,02 dolari depusi in cont la vedere, in numele Bancii Nationale a RSR la Banca Reglementelor Internationale.


De asemenea, la data intocmirii notei, Romania mai avea in strainatate 20.134,2120 kg aur fin la BRI si 5.745,4360 kg aur fin la Banca Angliei.


"Cel mai probabil, informarea amintita a fost solicitata in contextul in care Nicolae Ceausescu pregatea adoptarea deciziei privind interzicerea pe viitor a apelului la credite straine si rambursarea in cel mai scurt timp a intregii datorii externe a Romaniei. In acest scop, la mijlocul anului 1985, a fost conceput un plan, prezentat ulterior creditorilor externi si opiniei publice internationale. Aplicarea acestuia avea in vedere mai ales utilizarea excedentelor balantei comerciale, obtinute in urma fortarii exporturilor, fara a se neglija aportul pe care il putea aduce atingerii obiectivului propus continuarea "valorificarii" aurului din stocul Bancii Nationale a RSR", spune documentul.


Vanzarea a 80 de tone de aur


Astfel, in semestrul al doilea al anului 1986, la propunerea lui Nicolae Ceausescu, conducerea de atunci a Romaniei a decis prin Decretul Consiliului de Stat nr. 325/1986, vanzarea unei cantitati de 80 de tone de aur din stocul Bancii Nationale pentru accelerarea platii datoriei externe, urmand ca aurul respectiv sa fie rascumparat dupa incheierea achitarii datoriei.


In conformitate cu actul normativ mentionat, in intervalul 27 octombrie-27 noiembrie 1986, au fost transportate la Banca Reglementelor Internationale 54.991,4 kilograme aur fin in lingouri. Aceasta cantitate se adauga celor 25.879,65 kg aur fin, aflate deja in strainatate la sfarsitul anului precedent.


In total, la sfarsitul lunii noiembrie 1986 se aflau in strainatate 80.871,1 kg aur fin.


Potrivit vointei conducatorilor de la Bucuresti, acest aur trebuia vandut pana la 31 decembrie 1986.

Dar, asa cum isi amintea Florea Dumitrescu, guvernatorul Bancii Nationale la acea data, s-a aprobat in cele din urma prelungirea acestui termen pana in martie 1987, pentru a nu se influenta pretul pe piata aurului.


"Documentele anexate bilantului Bancii Nationale a RSR pentru anul 1986 consemneaza ca la sfarsitul acelui an Romania mai avea in depozit la Banca Reglementelor Internationale 32,8 tone de aur, ceea ce ne indreptateste sa presupunem ca se reusise vanzarea a aproximativ 48 de tone de aur. Intrucat, la sfarsitul anului 1987, evidentele Bancii Nationale nu mai inregistreaza nicio cantitate de aur in depozit in strainatate si din documentele disponibile pana in prezent nu rezulta readucerea vreunei cantitati de metal pretios in tara in cursul acelui an, putem concluziona ca cele peste 32 de tone de aur depozitate la BRI au fost "valorificate" in termenul impus de guvernul de la Bucuresti", spune documentul.


In urma vanzarii celor 80 de tone de aur au fost incasate 1.040 de miliarde de dolari, suma utilizata pentru rambursarea unor credite la care dobanzile se situau intre 7% si 11% pe an.


Tot Florea Dumitrescu preciza in memoriile sale ca prin achitarea acestor credite s-a grabit incheierea rambursarii datoriei externe cu 3-4 luni si economia Romaniei a fost scutita de achitarea unor dobanzi in valoare totala de 210-300 de milioane de dolari SUA.


La sfarsitul anului 1987, stocul de aur al BNR mai avea doar 42,5 tone de aur, cel mai redus nivel inregistrat dupa anul 1946, mai scazut chiar decat cel consemnat la sfarsitul anului 1959, cand stocul de aur atinsese, de asemenea, un minim, respectiv 51,2 tone de aur, din care 8 tone erau imprumutate din URSS.


Pana in iunie 1989 stocul de aur al Bancii Nationale a RSR nu a cunoscut schimbari majore, cresterea stocului de metal pretios provenind in exclusivitate din productia interna.


Dupa anuntarea incheierii platilor pentru achitarea datoriei externe au inceput demersurile pentru cumpararea de aur de pe pietele internationale pentru refacerea stocului bancii centrale.


S-a revenit la achizitia de aur


Decretul prezidential nr. 77 din 10 iunie 1989 autoriza Banca Nationala si Banca Romana de Comert Exterior sa achizitioneze 40 de tone de aur la un pret care sa nu depaseasca 12.000 de dolari kilogramul de aur fin.


In acest scop, din fondul valutar centralizat al statului a fost constituit cate un depozit in valoare de 120 de milioane de dolari SUA pentru fiecare dintre cele doua banci.


Ulterior, pentru achitarea cheltuielilor prilejuite de achizitionarea aurului, prin Decretul prezidential nr. 123 din 21 septembrie 1989 fondurile puse la dispozitia celor doua banci au fost suplimentate cu 240 de milioane de dolari SUA.


La 11 iunie 1989, guvernatorul Bancii Nationale, Decebal Urdea, a transmis la Banca Reglementelor Internationale acordul si instructiunile privind inceperea achizitiei de aur. Potrivit marturiilor fostului guvernator, confirmate de documentele vremii, cumpararile de aur s-au facut treptat in cantitati numite cifrat "primavara" pentru o tona de aur fin loco Berna" si "toamna" pentru "500 kg aur fin loco Berna".
Aurul achizitionat urma sa fie depozitat temporar la Banca Nationala a Elvetiei in contul Bancii Nationale a RSR.


Primele tranzactii s-au efectuat pe 12 iunie pentru doua "toamne" si au continuat pana la 15 septembrie 1989, cand au fost sistate. In total, au fost cumparate 20,3 tone aur fin in valoare de 234,3 milioane de dolari SUA.


Pretul mediu de achizitie pentru un kilogram de aur a fost de 11.543,3 dolari, mai scazut fata de cel obtinut la vanzarea de aur din anii 1986-1987, respectiv 12.874 dolari/kg.


"Decebal Urdea preciza in memoriile sale ca Nicolae Ceausescu a sistat achizitia de aur in speranta ca pretul metalului pretios va continua sa scada. Precipitarea evenimentelor politice de la Bucuresti nu a mai permis reluarea achizitiilor de aur. Metalul pretios cumparat in vara anului 1989 a fost adus in intregime la Bucuresti. Potrivit instructiunilor primite de la Nicolae Ceausescu la 15 iunie 1989, urma ca transporturile sa se realizeze pe masura ce se acumulau cate 7,5 tone de aur", spune raportul BNR.


In mod real, aurul cumparat a fost adus in tara in lunile septembrie si noiembrie 1989.


Primul transport, in greutate de 7.296,4423 kg aur, a avut loc la 15 septembrie 1989, al doilea, in greutate de 7.500,8042 kg aur fin, la 29 septembrie 1989, iar ultimul, in greutate de 5.503,7 kg aur fin, la 15 noiembrie 1989.


La sfarsitul anului 1989 Banca Nationala detinea printre activele sale un stoc de aur de 67.610,517 kg aur fin, din care doar 0,125 kg se aflau in depozit la BRI.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News