Cat aur a dat Romania ca sa scape de foamete dupa al Doilea Razboi Mondial si cat a costat-o pacea

In 1946 Romania a inceput sa-si utilizeze stocul de aur pentru a securiza mai multe acorduri comerciale ce vizau procurarea de materii prime si alimente.

Astfel ca, acordul comercial incheiat cu Cehoslovacia la 4 mai 1946 prevedea vanzarea imediata catre Banca Nationala a Cehoslovaciei a 500 kg aur fin, pentru achitarea unor importuri speciale destinate CFR, Uzinelor Hunedoara si Societatii Petrosani si, ulterior, plasarea "sub dosar" a 4.000 kg aur fin pentru a se garanta achitarea diferentelor rezultate din derularea in perioada urmatoare a operatiunilor comerciale cu Cehoslovacia, potrivit unui raport intocmit recent la BNR.

Valoarea importurilor preconizate din Cehoslovacia se ridica la 320 milioane coroane, in vreme ce exporturile romanesti reprezentau doar circa 100 milioane coroane.

Pentru punerea in aplicare a acestui acord, Consiliul de administratie al BNR decidea, la 30 iulie 1946, sa predea reprezentantilor Bancii centrale de la Praga 500,0454 kg aur fin.

De asemenea, pana la sfarsitul anului 1946, au fost scoase din stocul de acoperire si considerate "sub dosar pentru Banca Nationala a Cehoslovaciei" 3.001,29943 kg aur fin, pentru care statul roman avea drept de rascumparare pana la 1 martie 1947.

Aur pentru cereale, cu Bulgaria

Un alt acord comercial pentru derularea caruia s-a constituit un gaj de 928,75363 kg aur fin a fost incheiat, la 28 septembrie 1946, cu Bulgaria pentru livrarea de cereale. Derularea acestui contract s-a incheiat in cele din urma prin achitarea cerealelor obtinute cu aurul gajat.

Soldul debitor rezultat din importul de grau se ridica la aproximativ 5 milioane franci elvetieni. O parte a acestuia a fost achitata inca din februarie 1947, la solicitarea partii bulgare, partial in franci elvetieni obtinuti prin vanzarea de aur la Union des Banques Suisses, partial in aur.

Cea de-a doua parte a datoriei a fost rambursata in aprilie 1947, prin constituirea unui depozit de aproximativ 540 kilograme aur la Banca Nationala a Elvetiei, in numele Bancii de Credit Bulgar.

Dar daca tratatele comerciale incheiate in cursul anului 1946 nu au afectat decat in mica masura stocul de aur al Bancii Nationale, prevederile Tratatului de pace semnat in februarie 1947, precum si acordurile comerciale si de credit incheiate incepand cu acest an au determinat in perioada imediat urmatoare reducerea semnificativa a stocului de aur.

Valoarea negocierilor pentru pace, vagoane de aur

Pe fondul negocierilor purtate in cadrul Conferintei de pace de la Paris se conturase din ce in ce mai clar ca unele clauze economice ale Tratatului de pace vor afecta si stocul de aur al Bancii Nationale a Romaniei.

Astfel, inca de la 16 decembrie 1946 Ion Christu, membru al delegatiei Romaniei la Conferinta de pace de la Paris, expunand evolutia negocierii clauzelor economice ale viitorului Tratat de pace preciza ca, potrivit art. 23, se putea solicita Romaniei restituirea catre Franta si Belgia a circa 6 vagoane de aur, aproximativ 300 de milioane de franci elvetieni (75 de milioane de dolari SUA).

In cursul tratativelor, expertii romani au demonstrat ca aurul a fost dobandit de BNR in urma unor tranzactii comerciale, ca BNR a fost un dobanditor de buna credinta si ca lingourile obtinute astfel purtau toate semnele caracteristice aurului german.

Cu toate acestea, preciza negociatorul roman, "vom fi probabil obligati sa-l restituim, pentru ca s-au descoperit la Banca Reich-ului registrele si documentele speciale, metodic facute, in care s-a inregistrat data si numarul de inregistrare al lingourilor, ordinele date, numarul pe care lingourile il purtau la iesire si numarul cu care au fost expediate in Romania", documente care demonstrau ca metalul pretios respectiv provenea de la bancile centrale din tarile ocupate de Germania.

Revendicarile privind aceste cantitati de aur isi aveau originea in Conventia privind

reparatiile ce trebuiau achitate de Germania, semnata la Paris la 14 ianuarie 1946.

Recuperarea aurului nazist

SUA, Marea Britanie si Franta au fost insarcinate cu recuperarea aurului furat de Germania nazista de la bancile centrale din tarile europene ocupate.

In septembrie 1946, s-a infiintat, la Bruxelles, Comisia Tripartita pentru restituirea aurului monetar, care urma sa primeasca revendicarile din partea celor care se considerau indreptatiti in acest sens si sa asigure redistribuirea aurului recuperat.

Solicitarile formulate in baza articolului 23 au inceput sa faca obiectul unor discutii chiar in cursul lunii februarie 1947, in contextul negocierilor purtate de Romania pentru achizitia de cereale in SUA.

Ion Christu a vorbit si despre consecintele articolului 26 (devenit 27), care permitea blocarea bunurilor romanesti in tarile aliate pentru acoperirea creantelor pe care aceste tari le aveau fata de Romania. In randul acestor bunuri intrau si depozitele de aur pe care BNR le avea la Banca Angliei si la Federal Reserve. Si aceste cantitati de aur au fost

pierdute pentru Romania.

In cadrul negocierilor s-a discutat si despre creantele poloneze, respectiv despre aurul

lasat de autoritatile poloneze in Romania la Banca Nationala in septembrie 1939.

"Chestiunea aurului polonez nu e suparatoare, intrucat acest aur se gaseste rezervat si niciodata nu ne-am facut iluzia ca l-am putea pastra. El se poate restitui dupa ce in prealabil se va ridica blocarea unei sume de cateva milioane dolari in America, ceruta drept garantie pentru procesul ce ni s-a facut acolo si care e in curs", spunea Ion Christu atunci.

Aur pentru a scapa de foamete

Negocierile ce se purtau la inceputul lunii februarie 1947 la Washington cu privire la procurarea de cereale au fost legate si de onorarea angajamentelor asumate de Romania prin Tratatul de Pace.

Astfel, la inceputul lunii februarie 1947 Gheorghe Gheorghiu-Dej si Ana Pauker, aflati la Moscova pentru a solicita liderului sovietic I.V. Stalin o imbunatatire a conditiilor de aplicare a armistitiului si ajutor economic, precizau ca americanii conditionau acordarea

creditelor necesare pentru achizitionarea de cereale destinate aprovizionarii populatiei infometate de o declaratie a guvernului de la Bucuresti, care trebuia sa se angajeze ca va folosi "aceste cereale doar pentru populatia romaneasca", ca va garanta achitarea lor cu aur si ca va restitui aurul adus de germani in Romania din tarile ocupate.

Stalin i-a sfatuit pe comunistii romani sa accepte cererile americanilor, intrucat cerealele sunt necesare populatiei.

La 18 februarie 1947, Gheorghe Gheorghiu-Dej, aflat inca la Moscova, preciza intr-o discutie cu A.I. Visinski ca, "dupa negocieri indelungate", guvernul american a fost de acord "sa primeasca de la romani doua vagoane de aur si sa considere incheiata chestiunea restituirii aurului german".

In schimb, americanii se angajau in numele tuturor guvernelor interesate ca nu vor mai fi ridicate alte pretentii in aceasta problema si asigurau ca in termen de 10 zile va incepe incarcarea cerealelor pentru Romania. Pentru facilitarea negocierilor, la cererea autoritatilor romane, Banca Nationala a Elvetiei a constituit un depozit de aur in favoarea Legatiei SUA la Berna, menit a garanta angajamentul Romaniei.

"In acelasi timp, un comunicat de presa al presedintelui Harry Truman, datat 17 februarie 1947, anunta disponibilitatea administratiei americane de a facilita guvernului roman posibilitatea sa procure cantitati importante de cereale, dincolo de cele pe care Crucea Rosie Americana (7 000 de tone de alimente) urma sa le puna la dispozitia Crucii Rosii din Romania pentru ajutorarea populatiei infometate din zona Moldovei", se mai arata in raportul BNR.

SUA a cerut guvernului roman sa dea asigurari ca cerealele astfel obtinute, ca si cele existente din recolta interna, nu vor fi utilizate pentru achitarea reparatiilor de razboi, nu vor fi reexportate sau folosite pentru achitarea unor imprumuturi anterioare, iar reprezentantii SUA vor putea urmari felul in care se realizeaza distributia cerealelor provenite din America, astfel incat sa nu aiba loc discriminari pe criterii politice, rasiale, religioase sau sociale.

Cum s-au finalizat tratativele

Dupa acceptarea de catre Romania a clauzelor referitoare la retrocedarea "aurului german" au inceput negocierile privind obtinerea unor imprumuturi destinate achizitionarii de cereale. Pentru a asigura succesul tratativelor purtate la Washington, conducerea Bancii Nationale a Romaniei a pregatit, inca din 21 februarie 1947, o parte din aurul adus de la Manastirea Tismana pentru a fi expediat in strainatate.

Pentru aceasta, 8.171 lingouri tip standard (1.022 casete) si 2.676 lingouri tip international (669 casete) au fost reambalate in casete noi, fara sigilii. Negocierile s-au purtat intre Banca Nationala a Romaniei si banci private americane.

Reprezentantul Romaniei in SUA, Mihail Ralea, a fost imputernicit de Institutul de emisiune de la Bucuresti sa negocieze in acest scop cu Chase National Bank.

Tratativele s-au finalizat la 18 martie 1947 prin incheierea unei conventii de credit.

Banca Nationala a Romaniei primea un imprumut de 7 milioane dolari, cu termen de rambursare la 18 martie 1950 si o dobanda care a variat intre 3,75 la suta si 3,25 la suta pe an.

In preambulul conventiei se precizau cu exactitate destinatia banilor si faptul ca utilizarea acestora nu trebuia sa fie incredintata unor institutii ale statului.

Inceperea derularii creditului era conditionata de constituirea unui gaj in aur la Union de Banques Suisses, in valoare egala cu valoarea creditului acordat, pretul aurului fiind socotit la 34,9 dolari uncial de aur fin.

Termenul limita pentru depunerea cantitatii de aur necesare pentru constituirea gajului era de 90 de zile incepand cu data de la 17 martie 1947. Conventia de credit impunea ca lingourile aduse din Romania sa fie in totalitate retopite "pe riscul si pe cheltuiala imprumutatului".

Metalul pretios era verificat si returnat in noi lingouri purtand mentiunea "bun pentru livrare la Londra" (good for delivery).

Noi negocieri

Concomitent, la 4 martie 1947, la solicitarea Ministerului Finantelor, BNR a acordat

o noua imputernicire lui Mihail Ralea sa inceapa tratative pentru incheierea unui acord de credit in valoare de 50 de milioane de dolari cu aceeasi banca si in aceleasi conditii.

Negocierile s-au finalizat, la 2 iunie 1947, prin incheierea unui accord suplimentar care modifica si completa acordul din 18 martie si prin care BNR obtinea un imprumut de pana la 5 milioane dolari SUA. Cele doua credite au fost unificate intr-un singur imprumut de 12 milioane dolari SUA, scadent la 18 martie 1950.

Diferenta intre solicitarile romanesti si oferta creditorilor americani era uriasa si

reflecta starea precara a economiei romanesti, dar si debutul "razboiului rece" intre

cele doua sisteme social-economice.

Pentru inceperea derularii primului acord de credit, in vederea negocierii celui

de-al doilea, dar si pentru a acoperi pretentiile privind restituirea aurului german

au fost transportate in Elvetia, in intervalul 26 martie-28 mai 1947, cu avioanele

Societatii Transporturi Aeriene Romano-Sovietice (TARS), 73 652,6837 kg aur fin.

Pe locurile pasagerilor erau ladite cu aur

Potrivit fostului demnitar comunist, Gheorghe Gaston Marin, care a insotit unul dintre

aceste transporturi, au fost utilizate avioane de pasageri, doar ca in locul acestora se aflau asezate "ladite cu cate 50 kg lingouri de aur".

La aterizare, pe aeroportul din Zurich, avionul era asteptat "de camionete, automobile si politisti condusi de reprezentanti ai Union de Banques Suisses, care au preluat incarcatura".

Din cantitatea de metal pretios transportata in Elvetia, 63.503,8579 kg aur fin au

fost depuse in gaj la UBS pentru garantarea creditelor primite de la americani, iar

restul a fost constituit in depozit la Banca Nationala a Elvetiei pentru inlocuirea gajului

constituit de aceasta banca in favoarea Legatiei SUA de la Berna la cererea Romaniei

pentru garantarea restituirii "aurului german".

La sfarsitul anului 1947, in evidentele Bancii Nationale a Romaniei este consemnata

cantitatea de 18.002,70904 kg aur fin in depozit blocat la Banca Nationala a Elvetiei

pentru Guvernul SUA, cu mentiunea "aur german".

Aceasta cantitate de aur era inregistrata in conturi de ordine, dar a fost trecuta definitiv in posesia Legatiei SUA la Berna la data de 4 martie 1948.

Revenind la negocierile romano-americane, al doilea acord de credit cu Chase National

Bank a fost incheiat doar pentru suma de 5 milioane dolari SUA, cele peste 63 de tone de aur destinate garantarii imprumuturilor americane au fost doar partial afectate scopului initial. La 30 iunie 1947, in bilantul Bancii Nationale cantitatea de aur constituita in gaj la UBS pentru cele doua credite era de 13.377, 641 kg.

Potrivit evidentelor BNR, aurul transportat in prima jumatate a anului 1947 in Elvetia

si ramas neintrebuintat, respectiv 41.890,8 kg aur fin, a fost readus in tara pana la

finele acelui an363. In acest sens, inca din 26 iunie 1947, Consiliul de Ministri autoriza

Ministerul Finantelor sa "invite Banca Nationala a Romaniei sa aduca in tara intreaga

cantitate de aur liber apartinand BNR si aflat in Elvetia".

Pe langa acordurile negociate cu Chase National Bank, in cursul anului 1947, pentru

acoperirea nevoilor generate de importul de cereale, dar si de alte bunuri, au mai fost

incheiate si alte acorduri comerciale si de credit, a caror rambursare a fost garantata cu

gajuri de aur si, de asemenea, au fost vandute importante cantitati de metal pretios.

Astfel, pentru acoperirea cheltuielilor necesare intretinerii corpului diplomatic, BNR

a vandut 500 kg aur fin, inca din luna ianuarie 1947, la Union de Banques Suisses,

la pretul de 4.775 franci elvetieni pentru 1 kg aur fin. Tot la inceputul anului 1947,

BNR a obtinut de la Banca Reglementelor Internationale un imprumut de 2 milioane

de franci elvetieni, gajat cu 501,78639 kg aur fin pentru o perioada de un an

cu dobanda de 3,5 la suta.

In acelasi timp, negociatorul roman in Elvetia, Bucur Schiopu, era autorizat la 15 februarie 1947 de Consiliul de administratie al BNR sa valorifice prin gaj, vanzare sau orice alta forma cantitatea de 50 de tone de aur in favoarea unor institutii bancare elvetiene care vor acorda BNR credite in devize libere. Astfel, Acordul privind schimburile comerciale si transferul platilor, incheiat intre Romania si Elvetia la 29 iunie 1946, a fost intregit prin doua angajamente confidentiale definitivate la 7 februarie si 4 martie 1947.

Potrivit Conventiei incheiate la 4 martie 1947 intre Ministerul Finantelor din Romania

si Credit Suisse, Societe de Banque Suisses si Union de Banques Suisses din Zurich,

cele trei institutii de credit elvetiene acordau statului roman un imprumut de 30 de

milioane de franci elvetieni, fiecare cate 10 milioane, cu dobanda de 4,5 la suta pe an,

rambursabil in trei transe cu scadentele 1 iulie 1948, 1 iulie 1949 si 1 iulie 1950.

Am gajat cu aurul BNR

Pentru garantarea creditului, Ministerul Finantelor, prin Banca Nationala a Romaniei, trebuia sa constituie un depozit in lingouri de aur la Banca Nationala a Elvetiei, a carui valoare urma sa acopere valoarea sumelor prelevate din credit la care se adauga o marja de 2%.

De asemenea, prin conventia de credit mentionata, statul roman se obliga sa rascumpere obligatiunile datoriei publice externe a Romaniei detinute de institutii bancare si de cetateni elvetieni.

In plus, Romania trebuia sa achite si sumele ramase neacoperite din clearingul bilateral pentru anul 1943, care se ridicau la 3,5 milioane franci elvetieni. Pentru acordarea creditului de 30 de milioane franci elvetieni a fost constituit in gaj la UBS un depozit de 6.300,593 kg aur fin.

Acest imprumut era destinat achizitionarii de cereale si acoperirii sumelor necesare pentru rascumpararea obligatiunilor datoriei publice a Romaniei detinute de bancile elvetiene. In acelasi timp, a mai fost contractat un alt credit in valoare de 3,5 milioane franci elvetieni, garantat de asemenea cu aur (718,7153 kg aur fin), imprumut destinat cel mai

probabil reconstituirii sumelor necesare functionarii clearingului romano-elvetian.

A urmat, la 4 martie 1947, confirmarea de catre Consiliul de administratie al BNR a

unei noi vanzari de metal pretios catre Union de Banques Suisses. Banca elvetiana

cumparase de la BNR 1.800 kg aur fin la pretul de 4.775 franci elvetieni kilogramul de

metal pretios.

Tone de aur pentru alimente

In intervalul ianuarie-aprilie 1947 se preciza ca banca vanduse in strainatate aur, in greutate de 2.624 kg, pentru a obtine devizele libere necesare cumpararii de cereale in contextul secetei care a afectat dramatic posibilitatile de aprovizionare a populatiei.

In ciuda atasamentului afisat pentru conservarea stocului sau de aur, conducerea Bancii Nationale nu va reusi nici in lunile urmatoare sa stopeze diminuarea acestuia din cauza obligatiilor asumate fata de URSS prin angajamente comerciale.

In perioada 15-26 iunie 1947, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministrul Industriei si Comertului, si Traian Savulescu, ministrul Agriculturii, au negociat la Moscova achizitionarea din Uniunea Sovietica a 8.000 de vagoane (80.000 tone) de cereale, respectiv 6.000 de vagoane de grau si 2.000 de vagoane de orz.

Modalitatile de plata au fost stabilite prin acordul comercial din 25 iunie 1947. Potrivit acestuia, pentru achitarea cerealelor, pana la 15 iulie 1947, au fost transferate in contul Bancii de Stat a URSS, deschis la Banca Nationala a Elvetiei, 7.079 kg aur fin in doua transe (2.252 kg si 4.827 kg).

In acelasi timp, la 2 iulie 1947, cu prilejul transferului celei dintai dintre cele doua transe de metal pretios, Ministerul Finantelor declara in numele guvernului roman "ca se

vor lua masurile necesare pentru a se face ulterior exporturile in devize libere din

care sa se poata reconstitui cantitatile de aur cedate Bancii de Stat a URSS in aplicarea

conventiei".

Aceste angajamente oficiale erau insa luate in contextul in care, cu o zi mai devreme,

la 1 iulie 1947, Consiliul de administratie al BNR se vazuse nevoit sa aprobe vanzarea

a 1.700 kg aur fin catre Union de Banques Suisses la pretul de 4.810 franci elvetieni/ kg,

pentru achitarea a 2,1 milioane dolari SUA datorati tot URSS, dar in cadrul protocolului

de colaborare incheiat de Romania cu aceasta tara la 20 februarie 1947.

La data respectiva au fost incheiate mai multe acorduri intre guvernele roman si sovietic care reglementau schimbul de marfuri si platile intre cele doua state, precum si o conventie privind acordarea unui credit de 10 milioane dolari SUA cu dobanda de 3 la suta pe an, pentru achizitionarea de marfuri din URSS. Creditul urma sa fie rambursat incepand cu anul 1948 in termen de 4 ani, in transe egale.

Rambursarea se realiza prin livrari de marfuri, in special produse petrolifere si lemn. Fata de acordurile incheiate in anul 1945, cele semnate in 1947 erau exprimate in dolari SUA,

iar soldurile debitoare existente la incheierea derularii acestora puteau fi lichidate

fie prin transfer de devize libere convertibile, fie prin aur.

In concluzie, potrivit reconstituirii realizate de specialistii Bancii Nationale la inceputul anilor '70, au fost vandute si cedate in anii 1946-1947 aproximativ 55,6 tone din stocul de aur, din care 40 de tone, ca rezultat al aplicarii prevederilor Tratatului de pace (18 tone reprezentand aurul cedat guvernului SUA pentru stingerea pretentiilor asupra aurului de provenienta germana, 10,4 tone, aurul blocat de guvernul britanic la Banca Angliei si 11,4 tone, aur blocat de guvernul SUA la Federal Reserve) si 15,6 tone pentru procurarea resurselor necesare mai ales achizitionarii de cereale si materii prime destinate reluarii activitatii economice.

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO

Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...

OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită

OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...