Justiție și revoluție, apropo de homosexualitate. A fost Dumnezeu la Sodoma? (5)

Autor: Make
Vineri, 14 Ianuarie 2022, ora 23:51 3189 citiri

Tragând cu ochiul în Biblia închisă

9. Unde este Dumnezeu? (II)

b) Absenţa stranie

Dar, dacă este general acceptat că îngerii care ajung la Sodoma sunt acei bărbaţi plecaţi din Poiana Mamvri, atunci cum de pleacă trei şi ajung doi?!

Tragând cu ochiul în Biblia închisă, pare că Dumnezeu a fost, totuşi, prezent la Sodoma.

În Biblia închisă, cei doi îngeri l-au însoţit pe Dumnezeu la Sodoma, dar ceea ce s-a petrecut acolo a fost atât de ultragiant, încât (abia aici) textul a trebuit modificat de rabinii antici, cititorul a trebuit să fie lovit de orbire, exegeza a fost obligată să manevreze iluzii, viziunile să fie prezentate drept fapte şi invers.

Absenţa lui Dumnezeu de la Sodoma este stranie.

Există două argumente care vor fi expuse aici, conform cărora Dumnezeu a participat, totuşi, împreună cu cei doi îngeri la evenimentele de la Sodoma relatate în Capitolul 19 al Genezei, care îl dă drept absent; (un al treilea argument va fi expus în capitolul succesiv acestuia).

Primul argument:

20. Zis-a deci Domnul: «Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.

21. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu»". (Geneza, 18)

- Înţelesul este evident, Dumnezeu se duce să constate personal dacă faptele sodomiţilor sunt cele descrise de strigarea care s-a suit până la El.

Nicidecum nu este vorba să delege vreun înger.

Exegeza acceptă că rostul acestei pericope este să prezinte ideea exemplarităţii dumnezeieşti privitoare la investigarea faptelor celor cinci oraşe ale câmpiei, la judecarea lor, la condamnarea şi executarea sentintei.

La toate acestea a procedat Dumnezeu..

Exemplul pe care îl primeşte Avraam şi pe care trebuie să îl transfere mulţimii popoarelor de urmaşi, este exemplul lui Dumnezeu însuşi, nu al vreunui înger.

- Deşi expresia "Pogorî-Mă-voi" îşi găseşte o raţiune stilistică în opoziţia cu expresia "s-a suit până la Mine strigarea", totuşi nu aceasta este raţiunea care să-i justifice folosirea.

La Mamvri, Dumnezeu era deja, metafizic, pogorât; pogorârea despre care vorbeşte aici este una motrice, de altitudine geografică, pentru că Poiana Mamvri este la munte, iar Sodoma era la câmpie.

- Nu există niciun motiv ca Dumnezeu să se fi răzgândit să mai meargă la Sodoma, Avraam nu a pledat pentru iertarea necondiţionata a Sodomei, ci doar dacă acolo vor fi găsiţi zece oameni drepţi şi acest lucru trebuia să fie constatat la faţa locului, dacă investigaţia avea un rol exemplar.

Aici nu are relevanţă dacă Dumnezeu cunoaşte de dinainte rezultatul investigaţiei, cercetarea trebuie să fie întreprinsă pentru ca Avraam şi urmaşii săi să ia aminte că aşa se face ( 32).

Al doilea argument:

Dacă este acceptabilă versiunea sugerată de Philon, prin care cei doi îngeri sosiţi la Sodoma sunt atributele lui Dumnezeu-Judecător, atunci ei (ca heruvimi), fiind simboluri dumnezeieşti, Ii semnalează prezenţa. ( 33)

După Philon din Alexandria există un alt motiv pentru care Dumnezeu se eschivează în a se arăta drept autor, la faţa locului, al pârjolirii celor patru oraşe ale câmpiei - Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim (al cincilea, Ţoar, a fost salvat ca refugiu de moment pentru Lot şi fiicele lui).

Philon susţine că Dumnezeu, ca şi regii, evită să se asocieze unor pedepse, pe care, de aceea, le aplică prin mijlocitori şi, în schimb, caută să fie prezent doar ca "să ofere daruri bune prin propria sa putere". (Philon din Alexandria/"De Abrahamo", 143-144) ( 34)

Toată lumea ştie că Dumnezeu a ars Sodoma şi Gomora, dar nimeni nu l-a zărit acolo.

Nu cumva şi aceasta este o iluzie conceptuală?

Mare parte din artificiile acestei părţi a Scripturii este posibil să se datoreze straduinţei ca prezenţa lui Dumnezeu la Sodoma să ramână ascunsă, căci o analiză atentă pe text conduce la concluzia că este mai verosimil ca Dumnezeu să fi ajuns în casa lui Lot.

  • D. Se poate, oare, spune: "Dumnezeu a greşit la Sodoma"?
  • 10. În ce constă lecţia arderii Sodomei?

Pe considerente lingvistice privitoare la locul accentelor, Rashi susţine că lectura corectă a versetului 20 (Geneza, 18) "Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare […]" este, de fapt, alta: "Strigarea Sodomei şi a Gomorei a devenit, deja, mare […]".

Astfel de citire exprimă ideea că păcatele Sodomei îi sint cunoscute de mai mult timp lui Dumnezeu, fapt remarcat şi de alţi exegeţi; de aceea, ideea de cercetare la faţa locului - "iar de nu, să stiu" -, urmăreşte de fapt să-i ofere lui Avraam exemplaritatea unei investigaţii, care să stea ca temei solid al judecăţii şi sentinţei, într-un proces în instanţa omenească.

Acest "deja" accentuează că avem de a face cu o lecţie, în vederea căreia Dumnezeu a amânat judecata şi pedeapsa.

Exemplul are rostul ca Avraam, în calitate de străbun al unor numeroase popoare, să le transfere generaţiilor succesive această "cale a lui Dumnezeu", ca Judecător.

Nimicirea Sodomei este amintită drept exemplu al pedepsei Dumnezeieşti în nu mai puţin de treisprezece episoade biblice din Vechiul şi din Noul Testament.

Dar este aceasta un exemplu de pedeapsă pe care să o hotărască oamenii - Avraam şi urmaşii săi?

  • 11. Eşecul lecţiei

Cele patru oraşe ale câmpiei au fost arse cu tot, inclusiv subsolul şi râmele din el şi vegetatia şi rădăcinile ei, iar terenul a devenit neroditor pe termen nedefinit.

Avraam a avut gândul la Lot când a îndrăznit să negocieze cu Dumnezeu să cruţe Sodoma, dacă vor fi găsiţi acolo măcar zece oameni drepţi; dar nici Avraam şi nici Dumnezeu nu au menţionat o a treia şi o a patra categorie (sau mai multe), - nici păcătoşi, nici drepţi -, ci doar nevinovaţi ca nou nascuţii, sau ca Paltith, fiica măritată a lui Lot, care a fost condamnată la moarte de judecătorul Sodomei pentru că şi-a manifestat compasiunea faţă de un străin sărac (Vezi Anexa 1, VIII.) sau ca fetiţa ucisă de albine (Vezi mai departe, 17. Strigătul) şi care nu vor fi fost singurele cazuri de acest fel, sau ca bătrânii care nu-şi mai amintesc faptele lor sau ca muribunzii, care nu mai sunt compatibili cu nicio pedeapsă în această lume.

Există cineva - vreun om sau organizare omenească - îndrituit în timpurile noastre să adopte o astfel de decizie care să ducă la extincţia populaţiei a patru oraşe?

Există cineva - vreun om sau organizare omenească - care să poată susţine astăzi că genocidul este un exemplu Dumnezeiesc?

Pe acest nivel al dezbaterii, singura concluzie a timpului nostru (care a asimilat și a aderat la lecția iudeo-creștină, dar își trage rădăcinile culturale antice și din universul grec și roman), ar fi că exemplul de judecată divină destinat lui Avraam și prin el, omenirii, a eșuat, deși ar fi trebuit să-și păstreze validitatea și în contemporaneitate.

Deci, în ce constă lecția arderii Sodomei?

  • 12. Crucea adevărului

Acesta este adevărul la care cercetarea din acest eseu a condus: "Dumnezeu a greșit".

Dar, cuvintele "Dumnezeu a greșit" se refuză rostirii în indiferent care dintre religiile abrahamice.

Acest refuz a fost postulat și aici, încă de la începutul eseului de față, ca regulă de elaborare (Vezi Anexa 2 - Semnul de Carte), întrucât perfecțiunea Scripturii este perfecțiunea lui Dumnezeu și dacă găsim vreo greșeala în sfințenie, atunci este greșeala noastră de interpretare și trebuie să căutăm un înțeles mai adânc.

Regulile acestui eseu nu permit să spunem "Dumnezeu a greșit", așa cum nu permit să spunem "Cartea Sfântă este greșită".

Situația aceasta, în care adevărul nu poate fi rostit, este, în modul cel mai evident, ceea ce am numit un "Semn de Carte".

Dar, pentru recuperarea perfecțiunii Cărții sfinte este necesar un efort moral pe care (atașat fiind de adevăr) nu mai știu dacă vreau să-l întreprind (aici nu este vorba despre personalitatea autorului eseului, ci a omului echipat cu valorile morale contemporane).

Pentru că adevărul stă la temelia actului de justiție și, astfel, întreaga construcție biblică în jurul transferului Dumnezeiesc către om a atributelor Legii și Îndurării se surpă din interior și nu mai găsim acestor splendide capitole ale Sfintei Scripturi nici un înteles.

De fapt, aceasta este adevărata cumpănă a eseului: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan, 14:6), spune Dumnezeu-Fiul și pare evident că nu se referă la adevărul logic, cel definit de Aristotel drept "a spune că ceea-ce-este este si că ceea-ce-nu-este nu este" (Metafizica, Humanitas/2007, p.179).

Adevărul logic, (adică mărturia care conduce la sentința judecătorului și pe care edificăm statul de drept, evaluând, implicit, valoarea morală a directivelor care ne modelează sistemul de justitie) s-a scindat din Dumnezeu și I se opune atunci când acceptăm cuvintele "Dumnezeu a greșit".

Atare conflict, descoperit prin detaliere (puternic) speculativă înăuntrul interpretării Scripturii, găsește în afară - în ceea ce numim realitate - tocmai ciocnirea dintre autoritățile europene și cele românești, prezentată în știrea de presă din preambul și care a declanșat acest studiu de față.

Vulnerabilitatea la logica a creștinismului apusean și nordic aflat în reflux are virtuți explicative sociologice și politice, în acest punct de cumpănă atât al eseului, cât și al vremurilor.

Ateismul poate să fie satisfăcut cu acest deznodământ, a cărui concluzie este "Iustitia sine Deo".

La asta am ajuns printr-o înlănțuire de interpretări deschise înțelesurilor alternative ale unor părți din textul Bibliei (criteriul adoptării lor a fost plauzibilul, ignorând gratitudinea credinței și/sau mistica slujirii); urmarea se constituie într-o surpriză pe care nu am anticipat-o, deoarece îmi cultiv pietatea față de Scripturi și textele considerate echivalente (motiv pentru care le și cercetez).

Lectura acestui eseu întortocheat poate să obosească pe cititor, iar o concluzie satisfacatoare pare o bună oportunitate să-i pună capăt.

Să consemnăm oprirea în această cruce drept varianta de final recomandată unui anume fel de cititor, pe care, statistic, l-aș situa în Lumea Apusului.

  • E. Rădăcinile Justitței
  • 13. Spada și balanța

Când prezintă distribuția, la final, sunt filme unde rulează scene amânate, care schimbă deznodământul și deodată, în chiloți, apare detectivul pe care toată lumea îl credea mort, zâmbitor mergând pe o plajă din Maldive cu două sucuri în mâini și cu pectoralii fără cicatrici de la împușcături, iar unii spectatori ramân în picioare nemișcați și se aude "Stai, încă nu s-a terminat!".

Tot așa, acest eseu are un al doilea final, diferit, dar care curge din primul, trecând de la acceptarea pluralității interpretărilor, la interpretarea autoritară.

Așadar, trăgând cu ochiul în incendiul din Biblia închisă, pârjolirea celor patru orașe ale câmpiei (care astăzi ar intra la genocid) este exact exemplul de împărțire a dreptății care să nu fie urmat de noi, oamenii; el este la fel de inacceptabil precum ține Ziua Întâi de cu seară, până dimineață, conform cu succesiunea din Geneza,1:5: "Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi."

Si cel putin până la Ziua a șaptea, toate zilele par nopți.

Dar noi toți considerăm că ziua nu este noaptea (35).

Tot așa, în principiu, înțelegem că nelegiuirea trebuie investigată, judecată rezonabil prin compararea faptelor cu legea și tinând seama de circumstanțe și dreptate, să discernem vinovația sau nevinovația și să dăm sentința cu asprime sau îndurare, după cum este cazul și o cere tradiția, iar împrejurările ispășirii să corespundă condiției umane definită de dreptul la potențiala înălțare spirituală.

Astfel de descriere a actului justiției în ton echilibrat, precum cea din fraza precedentă a încercat acordul cu imaginea spadei și balanței, simboluri vehiculate astăzi, ale anticei zeițe grecești a justitiei - Dike, cea legată la ochi.

Modul european în care concepem justiția și-a căutat rădăcinile în altă parte decât în lecția primită în Capitolele 18-19 din Geneza.

14. Infamia tăinuită

Deuteronomul afirmă în clar că Dumnezeu nu a pedepsit orașele câmpiei în mod impersonal, echilibrat, ci la mânie și fără deliberări - intempestiv (în iuțime):

"Văzând pucioasa şi sarea şi că tot pământul este zgură, încât nici nu se seamănă, nici nu rodeşte şi nu răsare pe el nici un fir de iarbă, ca de pe urma Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a stricat Domnul în mânia Sa şi în iuţimea Sa" (Deuteronomul, 29:23).

Cum se explică mânia lui Dumnezeu, când El tocmai se dădea pe Sine drept exemplu de împărțire a dreptății?

Cum se explică iuțimea lui Dumnezeu, în pofida faptului că, după cum se pare, nu atunci luase cunoștință de păcatele Sodomei, ci este plauzibil că îi erau cunoscute de mai mult timp?

Cum se poate ca un exemplu cu rol pedagogic să degenereze în mânie și iuțime (adică furie), manifestări proprii răzbunării, opusă justiției?

"Mânia Sa" şi "Iuţimea Sa" pot fi semne că, de fapt, la Sodoma s-a petrecut un ultraj trecut sub tăcere, care întrece păcatele din lista prezentată de Sefer HaYashar (Vezi 5. Păcatele Sodomei).

Întrezărim aici importanța stabilirii identității îngerilor și importanța observației (credibil demonstrată în 9. Unde este Dumnezeu?/ b) Absența stranie) că Dumnezeu, de fapt, a ajuns și a fost găzduit în casa lui Lot, după cum îl avertizase pe Avraam, ("Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu").

Putem imagina scenariul prin care scopul contorsiunilor textului acestor capitole să fie ca, fără să mintă, să disimuleze faptul că sodomiții i-au pretins lui Lot "Adu-ni-i, ca să ne împreunăm cu ei", cerându-i nu (doar) pe îngeri, ci pe Însusi Dumnezeu.

Daca stăm să cugetăm la această posibilitate…, experimentăm o stare de nerecomandabilă amețeală, (care se poate adânci în sminteală).

Posibil să fie acesta motivul tăinuirii infamiei (dacă reeditarea Scripturii chiar va fi avut loc).

Se poate ca Dumnezeu să sufere surprize?

Dacă da, atunci ceea ce eventual I s-a întâmplat - personal - la Sodoma trebuie să fi fost surpriza unei infamii care Îl va fi făcut să renunțe la intenția pilduitoare și în locul judecății exemplare să fi nimicit, (în mânie și iuțime), ca răzbunare.

După cum ar spune Rashi - rabinii antici vor fi considerat afrontul adus lui Dumnezeu într-atât de teribil, încât au decis să modifice relatarea și să treacă faptele sub tăcere, idee care are expresie contemporană în comentariile pentru copii ale "Bibliei Cambridge pentru şcoli şi colegii" (36): " înlocuirea cuvintelor «cei doi îngeri» a fost făcută din motive de evlavie, pentru (1) a armoniza acţiunea acestui capitol cu scena rugii lui Avraam către Iehova din cap. 18 şi (2) să-L despartă pe Iehova de contactul cu răul din Sodoma". [s.n.]

Au rămas, însă, indicii despre posibilitatea Scripturală ca acest contact să fi avut loc.

POST SCRIPTUM

Lumea are grijă să nu îl plaseze pe Dumnezeu într-un context compromițător - nici măcar în vecinatatea răului -, dar cred că, în grija aceasta, de fapt, nu este vorba despre gratitudinea credinciosului față de divinitate (care nu are nevoie de vreo oaste omenească pentru apărare), ci despre protecția sentimentului de cucernicie.

Dar, astfel de preocupare (legitimă, de altfel), poate deturna înțelesurile Scripturii - aceasta este ceea ce vrea să însemne încheierea "Dar nu spunem orice copiilor", că adică, atunci când ne maturizăm (consolidându-ne valorile), dobândim libertatea cercetării.

NOTE

( 32) " Zis-a Domnul: "De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela" (Geneza 18:26).

Ramban: "El l-a asigurat că nu o va distruge dacă se va găsi acolo acel număr de oameni drepţi". Şi El nu i-a spus: „Să ştii că nu este un asemenea număr acolo asa cum ai spus tu”, din moment ce investigatia lor nu fusese încheiată, aşa cum a spus El - "voi coborî acum şi voi vedea".

Ramban (Moshè ben Nahman Gerondi, 1194 -1270) cunoscut ca Nahmanide (preferabil, pentru a nu fi confundat cu Rambam - Maimonide, cel mai mare filosof iudeu, 1135 - 1204, supranumit "Vulturul"), a fost un rabin catalan, teolog, jurist, cabalist, comentator al Bibliei ebraice şi al Talmudului, filozof, poet şi medic.

( 33) Definiția pentru noțiunea de atribut din Dicționarul Religios/1994 este următoarea: " atribút, atribute s. n. 1. Însuşire esenţială a unui obiect, a unui fenomen, a unei fiinţe etc. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. (Gram.) Parte secundară a propoziţiei, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. 3. (Teol., la pl.) Proprietăţi reale ale firii dumnezeieşti, care se constată în creaţie, în purtarea de grijă prin care Dumnezeu Se comunică şi Se manifestă ca fiinţă personală potrivit cu starea noastră. După sf. Maxim Mărturisitorul, acestea sunt: existenţa, existenţa veşnică, bunătatea şi înţelepciunea, pe care Dumnezeu le-a împărtăşit fiinţei raţionale în vederea susţinerii, conservării şi mântuirii acesteia. – Din fr. attribut, lat. attributum."

( 34) "XXVIII. (142) Dar nu am trecut prin toate aceste detalii de dragul de a arăta amploarea acelei calamităţi vaste şi noi, ci pentru că am vrut să dovedesc că dintre cele trei fiinţe care i s-au arătat înţeleptului Avraam sub chipul oamenilor, Scripturile reprezintă doar două ca fiind venite în ţara care a fost ulterior distrusă cu scopul de a-i distruge locuitorii, deoarece al treilea nu a considerat de cuviinţă să vină în acest scop. (143) Întrucât el, conform concepţiei mele, a fost Dumnezeu adevărat şi viu, care a considerat de cuviinţă ca el, fiind prezent, să ofere daruri bune prin propria sa putere, dar să efectueze obiectele opuse prin mijlocirea şi slujirea lui de către puterile sale subordonate, astfel încât să poată fi privit ca fiind cauza numai a binelui şi a niciunui rău anterior. (144) Şi regii mi se par că imită natura divină în acest mod particular şi că acţionează în acelaşi fel, dându-şi favorurile în persoană, dar aplicându-şi pedepsele prin mijlocirea altora".

(Philon din Alexandria/"De Abrahamo")

( 35) Ibn Ezra: "Interpretarea corectă a lui «Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi» este că a trecut acea seară şi a venit dimineaţa primei zile. Dacă intenţia acestui verset ar fi să spună că seara şi dimineaţa fac o zi, atunci care este sensul lui «Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, a doua zi» (versetul 8)?"

Explicatia este enigmatică.

Este posibil ca ibn Ezra să vrea să spună că "Facerea" are loc pe lumină - "Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte" (Geneza, 1:5) - astfel că, după ce Dumnezeu a făcut lucrurile de peste zi, a urmat seara, iar noaptea (până dimineața) a completat o zi - Ziua întâi. Îndeajuns de complicat dar…zilele abia erau la începuturi…

Avraham ben Meir ibn Ezra, cunoscut ca Abenezra (1092/93 - 1167), cărturar, poet de limbă ebraică, filozof, filolog, matematician, astronom, astrolog, medic şi teolog exeget evreu din Navarra, Spania. (Vezi Wikipedia sau jewishencyclopedia.com)

( 36) Această suspiciune are expresie directă în comentariile "Bibliei Cambridge pentru şcoli şi colegii", în care copiii citesc:

"1. cei doi îngeri (vezi Geneza 18:22). S-a presupus că textul original avea aici, ca în Geneza 19:5; Geneza 19:8; Geneza 19:10; Geneza 19:12, „oamenii” (adică „trei bărbaţi” din Geneza 18:2); şi că înlocuirea cuvintelor „cei doi îngeri” a fost făcută din motive de evlavie, pentru (1) a armoniza acţiunea acestui capitol cu scena rugii lui Avraam către Iehova din cap. 18 şi (2) să-L despartă pe Iehova de contactul cu răul din Sodoma". [sublinierea noastră]

https://biblehub.com/commentaries/genesis/19-1.htm

CUPRINS:

PREAMBUL

A. INTRODUCERE

1. Îngerii Cărţii

2. Rolurile îngerilor

3. Consecinţe

B. INVERSIUNEA

4. Păcatul sodomiei

5. Metehnele Sodomei

C. ÎNGERUL NEVĂZUT

6. Importanţa identificării îngerilor

7. Alţi îngeri

8. Îngeri: percepţii şi simboluri

a) Integritatea Scripturii

b) Scriptura interactivă

c) Modificări asupra Scripturii

d) Efectul Scripturii asupra cititorului

9. Unde este Dumnezeu?

a) Prezenţa stranie

b) Absenţa stranie

D. SE POATE SPUNE "DUMNEZEU A GREŞIT LA SODOMA?"

10. În ce constă lecţia arderii Sodomei?

11. Eşecul lecţiei

12. Crucea adevărului

E. RĂDĂCINILE JUSTIŢIEI

13. Spada şi balanţa

14. Infamia tăinuită

F. DUMNEZEU NU A GREŞIT

15. A treia şi a patra generaţie

16. Altă răscruce

17. Strigătul

G. AUTONOMIA OMULUI FAŢĂ DE DUMNEZEU

18. Interpretarea omenească a Legii

19. Zâmbind, Dumnezeu îngăduie independenţa omului

H. EPILOG: AMELIORAREA SUPRIMĂ IDEALUL

Disjuncţia sângeroasă dintre "Împărăţia lui Dumnezeu" şi "Tikkun ha Olam"

NOTE

1 - 42

Anexa1

Despre midraşul "Sefer HaYashar"

Anexa 2

Semnul de Carte ca regulă de interpretare

Anexa 3

Cei doi heruvimi

Anexa 4

Indicii că dialogul dintre Avraam şi Dumnezeu are o puternică componentă onirică

Sursa: Bursa.ro

Citește și:

Justiție și revoluție, apropo de homosexualitate. A fost Dumnezeu la Sodoma? (1)

Justiție și revoluție, apropo de homosexualitate. A fost Dumnezeu la Sodoma? (2)

Justiție și revoluție, apropo de homosexualitate. A fost Dumnezeu la Sodoma? (3)

Justiție și revoluție, apropo de homosexualitate. A fost Dumnezeu la Sodoma? (4)

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News