INTERVIU Dumitru Chisăliță: "Liberalizarea pieței de energie s-a bazat pe minciuni într-un mixt de incompetență și ticăloșie"

Marti, 18 Ianuarie 2022, ora 03:17 6497 citiri
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă

Am discutat cu specialistul în energie Dumitru Chisăliță pentru a afla ce înseamnă liberalizarea pieței de energie, unde s-a greșit și de ce s-a creat tot acest haos care bulversează consumatorii.

Piața reglementată versus piața liberă

- Ce înseamnă liberalizarea pieței de energie? Cum explicăm pe înțelesul tuturor? Plecând de la o situație anterioară, unde, în tot acest lanț, simplificat, exista producătorul, furnizorul care folosea infrastructura statului și clientul final. Și mai exista ANRE care stabilea niște reglementări, inclusiv tarifare.

- Să vedem cât de departe ar trebui să mergem. Pentru că situația descrisă era valabilă prin 1999.

Noi am avut o piață reglementată care a fost dereglementată la 1 ianuarie 2021. Când vorbim de energie electrică. Când vorbim de gaze naturale, aceasta a fost dereglementată la 1 iulie 2020.

Înainte de piața reglementată, aveam o serie producători de energie cum ar fi Nuclearelectrica, Hidroelectrica, CE Oltenia, ELCEN București, OMV Petrom etc. Aceștia produceau energie și își bazau prețul pe așa numitul cost plus. Adică, costul de producție plus un profit, să-i spunem agreat. Și pentru fiecare producător rezulta un preț și producea cu un anumit procent.

Se lua prețul de vânzare care conținea costul plus profitul, se pondera și rezulta un preț mediu ponderat al gazelor sau energiei electrice achiziționate.

Acest preț mediu ponderat era apoi adiționat cu tariful de transport care și acesta este de vreo trei feluri. Tarif pe sistem, tarif de capacitate, tarif volumetric.

După, se punea tariful de distribuție. La final erau adăugate taxele statului, de cogenerare, certificat verde, acciză, TVA. Astfel rezulta prețul respectiv.

Având în vedere că distribuțiile erau diferite și aveau costuri diferite aveam opt tarife reglementate pe energia electrică. Asta era situația înaintea liberalizării.

Odată cu începerea liberalizării, care a început undeva prin anul 2007, au apărut și alți furnizori. Astfel a apărut și posibilitatea ca producătorii să vândă energia electrică și către alți furnizori.

Dar ANRE venea și zicea: prima dată îmi vinzi mie pe piața reglementată și anunța dinainte de câtă energie electrică are nevoie. Prețul pe piața reglementată rămânea la aceași bază (cost plus profit, la care se adăugau tarifele de transport, distribuție, taxe) și rezulta un preț reglementat pe care îl dădeau la toți consumatorii reglementați.

Ceilalți furnizori cumpărau de la aceiași producători și vindeau energia electrică către persoanele fizice sau juridice care erau interesate să achiziționeze energie pe piața liberă. Acest interes a apărut începând cu 2007 și a tot crescut.

Normal că cei care veneau și vindeau pe piața liberă aveau un preț mai mic decât cei care vindeau în prețul reglementat. Pentru că altfel nimeni nu ar fi trecut din piața reglementată în cea liberă.

Practic, piața liberă, în ultimii aproape 20 de ani, de când a început acest proces, a avut în permanență, sau au avut de obicei (pentru că au fost și momente în care s-au schimbat) un preț mai mic decât pe piața reglementată.

A venit 1 ianuarie 2021 când practic s-a decuplat această schemă de reglementare care exista. Adică toți producătorii au vândut la liber, prin intermediul bursei, obligatoriu prin intermediul bursei, energie electrică către toți furnizorii din România.

Și totul pe baza unor considerente. De exemplu, pentru cine plătește în avans, primește mai ieftin. Sau pentru cine ia o cantitate mai mare.

Au fost mai multe considerente de natură comercială care au făcut și ca contractele încheiate pe Bursă cu un furnizor sau altul să fie mai mici sau mai mari.

Și acel mixt, pe care și-l făcea înainte ANRE, și-l face acum fiecare furnizor. Normal că toată lumea a vrut să cumpere de la Hidroelectrica și de la Nuclearelectrica care erau cei mai ieftini.

Dar acești producători nu au cum să vândă la toată lumea pentru că au o producție limitată. Și atunci, au trebuit să cumpere și de la CEO, și de la producătorii cu eoliene, din import șamd. Și astfel se realizează acel mixt de achiziție.

Toate celelalte tarife au rămas reglementate. Ele au crescut în timp dar au rămas reglementate. Și atunci, la nivelul prețului mediu de achiziție, se adaugă toate acele tarife care existau și în zona reglementată, plus o marjă comercială.

Această marjă comercială exista și în prețul reglementat și era recunoscut de ANRE și însemna un profit între 5 și 7%. În funcție de situație. Se putea ca, în unele luni, furnizorul să nu câștige nimic, iar în altele să aibă profituri maxime.

De exemplu, la gaze naturale profitul mediu pe an este în jur de 2% pentru furnizori. Asta este piața și așa funcționează în momentul de față.

Piatra de moară

Întorcându-ne la momentul 1 ianuarie 2021, mai avem situația serviciului universal. Adică un număr foarte mare de consumatori casnici nu au trecut nicăieri. Ei au rămas agățați de furnizorul lor de energie electrică, cel pe care-l aveau și înainte, în așa zisul serviciu universal.

Acest serviciu universal a fost gândit ca un tampon, pe o perioadă scurtă, ca oamenii să treacă ușor din piața reglementată în cea liberă. Adică să nu li se dea un brânci, așa cum s-a întâmplat la gaze. Și să fie o perioadă de timp, într-un serviciu universal care este semireglementat. Perioadă în care clienții să aibă timp să își găsească un furnizor care le oferă un preț corect.

Asta a fost gândirea. Problema a fost că atunci când acest serviciu universal a început să funcționeze, în lunile ianuarie, februarie 2021, practic, majoritatea consumatorilor au rămas acolo. Nu au plecat în piața concurențială.

Și atunci, din punctul meu de vedere, la mica înțelegere între companiile acestea, care sunt în număr de opt (din care trei sunt ale statului, iar la celelalte cinci statul este acționar minoritar), s-a ajuns la ideea să nu supere prea tare. Chiar dacă prețul din serviciul universal era reglementat pe niște indicatori, pe o formula care a fost gîndită de așa natură ca să rezulte un preț mai mare decât pe piața concurențială.

- A fost și un scandal parcă, din cauza asta.

- Da, prin luna februarie, când furnizorii au trebuit să dea un discount, să scadă prețul artificial pentru ca oamenii să fie mulțumiți. Dar dacă oamenii nu au fost mulțumiți de schimbarea asta, nu au mai plecat altundeva.

Și atunci, serviciul universal a rămas ca o piatră de moară, o chestie incertă în care se găsesc aproape jumătate dintre consumatorii casnici de energie. Și care culmea, deși există o formulă care este gândită să obțină un preț mai mare decât cel de pe piață, a devenit astăzi (dacă ne uităm pe comparator) cea mai bună opțiune.

Adică, din nou, intervenționismul neoficial în această zonă a făcut ca și la 1 ianuarie 2022, prețul din serviciul universal să nu crească în raport cu ce ar fi trebuit să crească conform formulelor. Și aceasta să fie cea mai bună opțiune.

Este de fapt o invitație să ajungem din nou într-o zonă semireglementată. Pentru că practic, nu este reglementată sută la sută.

Din punctul meu de vedere, această situație este periculoasă pe termen lung pentru că oricând aceste înțelegeri pe sub masa nu vor mai fi valabile. Indiscutabil, serviciul universal va avea un preț mai mare decât serviciul concurențial.

Prețul corect

- Într-o economie sănătoasă, efectul liberalizării trebuie să fie micșorarea prețurilor.

- Trebuie să rezulte prețul corect. Nu putem discuta nici de ieftinire, nici de scumpire. Pentru că ceea ce înseamnă libertatea în general și inclusiv pe o piață, înseamnă posibilitatea de a alege.

Pe o piață reglementată, toată lumea trebuie să fie egală. Fie că vrei să plătești în data de 15, sau în data de 31 ale lunii pentru că atunci primești salariul, nu se poate. Pentru toată lumea trebuie să fie aceași egalitate.

Liberalizarea tocmai asta dă. Posibilitatea ca, în primul rând, să îți alegi o libertate în raport cu partenerul, în funcție de posibilitățile tale.

În același timp, dacă există concurență, prețul nu are cum să nu scadă. Prețul rămâne la fel sau crește dacă sunt foarte puțini jucători în piață. Dacă sunt opt jucători în piață, mai ales dacă aceștia au un portofoliu echilibrat, ei nu au niciun interes să vină cu un preț mai mic.

Pentru că au un portofoliul de clienți care le convine. Deci nu au de ce să vină cu un preț mai mic pentru că automat își afectează propriul portofoliu. Și atunci, într-o competiție de acest gen din România, în care sunt opt furnizori care dețin 90-95% din piață, practic nu există o competiție pe bune.

- Poate fi o înțelegere gen cartel?

- Nu zic că există o înțelegere. De ce să fac un cartel când interesul lor este să țină clienții și să țină o marjă de să zicem 5%.

- Interesul este să țină tariful sus.

- Dacă dau tariful mai jos, trebuie să dea drumul clienților. Nu poate să câștige o mie de clienți noi și să piardă opt sute de mii sau un milion cât are în portofoliu. Dacă câștigă o mie de clienți dând cu 10% mai puțin, de fapt pierde 10% din ce are deja în portofoliu. Că trebuie să le dea lor prima oară reducerea și nu le convine.

Concurența

- Bine, dar și furnizorii aceștia mari, pare că au zonele împărțite. Nu prea se calcă în picioare. Unii au pe Moldova, alții pe Muntenia etc. Nu prea se concurează între ei.

- Concurența a apărut în momentul în care au apărut firmele noi care au intrat pe piață. Nu zic că nu au fost multe firme care nu au jucat corect. Dar atunci a apărut concurența.

Când a venit o firmă și și-a propus să atragă, să zicem, o mie de clienți, ca să-i câștige a venit cu un preț mai mic. Și a câștigat o mie de clienți. A venit o altă fimă și și-a propus să câștige și ea o mie de clienți. Și a dat un preț și mai mic. Și tot așa.

De unde au dat prețul mic aceste firme? Au scăzut din marjă. Deci ei au preferat să aibă o marjă comercială mai mică, pentru că au avut și mai puține costuri.

Pentru că o firmă care face vânzare are trei, patru angajați. Nu are nevoie de mai mulți. Spre deosebire de un colos care are o mie de angajați și un sediu a cărui chirie costa zece mii de euro pe lună. Firma mică stă într-un sediu care costă o mie.

Deci au avut și de unde să reducă aceste prețuri. Problema este că, în momentul în care au venit și au ciupit de la firmele mari, acestea au sărit în sus. Nu le-au convenit pentru că pierdeau clienții.

Și au început să dea și ei prețurile mai jos. Ce a făcut de fapt în momentul de față plafonarea. Mai ales pe piața de gaze. Dar, încet încet și pe cea de energie, a eliminat acești mici ciupitori.

S-a zis că fără firme de apartament, că fără ele piața merge în sus. Eu nu zic că nu sunt firme de apartament care nu au un comportament real. Că, până la urmă, piața liberă nu scade, nu crește prețul. Asta este cert. Dar stabilește premise pentru a reflecta foarte fidel care este starea și dinamica sectorului, comportamentul participanților și rigoarea și profesionalismul autorităților.

Eu nu vorbesc de liberalizarea sălbatică. Eu vorbesc de o liberalizare care se desfășoară într-un stat de drept. Și atunci am scoate în evidență niște gunoaie care altfel niciodată nu ies la suprafață.

Cum ar fi faptul că nu avem capacități suficiente, sau că importăm mult. Faptul că nu avem capacități de import, nu avem capacitate de transport etc. Toate acestea erau invizibile când piața era reglementată pentru că nu avea cine și de să le scoată la suprafață.

Toate astea au ieșit acum la suprafață ca fiind probleme și care trebuie rezolvate. Dar, în același timp, avem nevoie de diverse entități care să fie riguroase și profesioniste și să sancționeze comportamentul.

Adică, am intrat ca furnizor și vreau să fac bani. Dar fac bani în condițiile legii. Nu în afara lor. Adică te bagi în condițiile unor relații corecte cu consumatorul nu în afara lor.

Ori aceste entități de asigurare a funcționării pieței trebuie să fie riguroase și profesioniste. Nu se poate să auzi de ANPC doar în urma scandalurilor. Noi doar așa auzim de ANPC.

ANPC este o furnicuță care practic, în fiecare zi trebuie să își vadă de treabă. Nu își vede de treabă doar dacă îi atrage atenția un ministru sau dacă apare un scandal. Acum cîteva zile, zicea ministrul la TV că ANPC nu prea are oameni de specialitate în energie. Și atunci, eu ce încredere să am în comunicatul ANPC-ului prin care a amendat pe nu știu cine.

Liberalizarea a scos la iveală lipsa investițiilor

- Ați descris bine și am înțeles toată situația. Pare că nu eram prea bine pregătiți pentru acest pas. Dar cum s-a ajuns aici, ce a produs toată această harababură? Cine este de vină?

- Să ne întoarcem la definiția liberalizării. În primul rând, plecăm de la toate gunoaiele care au ieșit la suprafață. Și anume, faptul că noi nu avem capacități suficiente. Nu avem capacități de import suficiente. Nu avem capacități de producție, de transport etc.

- Dar toate acestea sunt efectele unor lipsuri. Nu s-au făcut investiții, nu s-a făcut mai nimic.

- Legat de investiții, s-a mințit. Dacă ne uităm, acum un an și jumătate, pe toate site-urile, ale ministerului, ANRE etc, se spunea că avem 28.000 Gigawatti-oră capacități de producție. Pe hârtie produceam de țineam cinci țări cu capacitatea asta.

Ori după liberalizare ce am constatat? Când ajungem la șapte mii, deja dăm în tremurici că nu mai avem ce face. Între 20 de mii și șapte mii a fost minciună. A fost doar pe hârtie, nu a existat.

- Dar de ce s-a mințit? Care a fost scopul?

- S-a ținut cifra de 28 de mii pentru că a fost mai ușor să se facă niște calcule, să se dea niște subvenții etc. Această cifră de 28 s-a ținut cu un scop pe hârtie. Când a ajuns realitatea și pe piața liberă, ne-am trezit cu șapte mii. La 28 de mii producătorii puneau și ei doi lei peste pentru că își ziceau că mai sunt vor 20 de mii pe lângă ei și s-ar putea să nu vândă. Și atunci stăteau mai retrași. Dar când au văzut că este doar de șapte mii și dacă Hidroelectrica și cu CEO dacă se pun la un loc au deja cinci mii, au început să pluseze.

- Deci creșterea cea mai mare de tarif s-a făcut la producător.

- Da, la producător. Absolut.

- Și principalul producător este statul, nu?

- Așa este. Cei mai mulți producători de energie și de gaze din România au capital majoritar sau minoritar de stat. Dar problema nu este că statul deține.

Este o problemă de sistem. Pentru că, dacă noi am fi avut 28 de mii Gigawatti-oră capacitate instalată, nu era nicio problemă că deține statul. Că interesul este ca banii să ajungă în bugetul României.

- Minciuna asta s-a perpetuat de la o guvernare la alta, indiferent de culoarea politică.

- Absolut. Este o problemă de sistem. Nu mă interesează că banii au ajuns la stat. Foarte bine. Banii aceștia pot fi folosiți la spitale, la autostrăzi.

Lipsa informațiilor

- Minciuna asta a fost impusă din incompetență sau din ticăloșie?

- Probabil că este un mixaj. Dar să revenim și să vedem ce înseamnă rigoarea acestor entități care produc legi. Pentru că tocmai avem în față o lege foarte proastă.

Avem o grămadă de norme ale ANRE foarte proaste, pe care le schimbă și le reschimbă.

Discutăm de lipsa de rigoare și de profesionalism a unor entități de control, sau a unor entități de prezentare. Pentru că noi nu avem nicio informație publică despre cât este prețul mediu. Nu știe nimeni. Nu calculează nimeni. Nu afișează nimeni. Nu avem nicio informație despre câte gaze sunt în depozitele de înmagazinare. Nu avem nicio informație despre câte gaze se consumă zilnic sau anual în România.

Doar când publică INS, anul viitor, în august, raportul anual aflăm și noi. Și asta se întâmplă pe o piața liberă care se bazează pe informații. În momentul în care nu ai informații, este foarte ușor de manipulat.

- Cine ar trebui să dea aceste informații?

- În primul rând statul ar trebui să organizeze ca aceste informații să fie pe piață. Unele trebuie să le dea ANRE, unele companiile, altele Bursa Română de Mărfuri, unele operatorul de transport. Dar cineva trebuie să organizeze.

Și ne întoarcem la rigoarea din punct de vedere al controlului. Eu am făcut nenumărate sesizări la diverse instituții de control. Mai ales legat de derapaje ale unor furnizori. Și nu s-a făcut nimic.

Mai ales pe o piață liberă, care pleacă cu astfel de chestiuni, nu face decât să invite pe această piață și alți șmecheri și alți hoți, delapidatori. Pentru că o piață liberă înseamnă în primul rând să aibă niște câini de pază foarte buni.

Nu există piață liberă fără câine de pază foarte buni. Să luam exemplu SUA unde este normal să fie piața liberă, acolo așa se nasc. La ei, în momentul în care s-a dat o lege antitrust sau de dumping (n.r. vânzarea sub sub prețul de producție cu scopul de a elimina alți concurenți de pe piață) le este frică la toți. Pot să fie companii ca Exxon sau Chevron că nu încalcă legea orice ar fi.

În condițiile în care la noi, ministrul invită pe toată lumea să dezvoltăm dumpingul. Hidroelectrica, care vinde la populație cu 0,3 lei și la un alt consumator industrial sau de altă natură cu 1,2 lei, face dumping. Dacă noi invităm să se încalce legile este normal ca pe piață să fie așa.

Asta nu este datorită liberalizării ci din cauza acestor factori despre care am vorbit și care nu își fac treaba.

70% din preț ajunge la stat

- Dar, din prețul final al energiei sau a gazelor naturale, cât ajunge la stat? Cred că este în jur de 50% dacă nu mai mult.

- Depinde ce înțelegem prin asta. Că ce ia statul direct sunt aceste taxe care există în preț. Și mai este ce ia statul indirect, adică prin faptul că majoritatea producătorilor și operatorilor de distribuție sunt de stat. Cumulate, toate acestea se duc undeva la 70% din prețul final care intră la bugetul de stat. La fel cum este și cu benzina. Undeva la 60-70% sunt taxe, accize.

- Cum vedeți compensările impuse de guvern? Sau reducerea TVA?

- Din punctul meu de vedere, problema este la nivelul legii care a fost făcută prost. Legat de TVA, dacă se face așa, vom constata din nou peste șase luni că nu vor fi mari efecte.

Eu am fost primul care a propus reducerea TVA, în august, anul trecut, dar eu am propus-o complementar cu alte metode. Pentru că altfel, peste șase luni de zile reducerea este mâncată de marja comercială a furnizorilor și nu mai are niciun efect.

De aceea reducerea TVA trebuie făcută cu alte metode, complementare ca reducerea să rămână la consumator.

- Nici compensările nu par să fie o soluție. Practic iei dintr-un buzunar și bagi în altul. Tot din banii noștri se fac și compensările.

- Corect. Sunt bani pe care îi plătesc tot cetățenii. Eu am spus anul trecut că plafonarea face foarte mult rău pentru că este o rezolvare a efectului și nu a cauzei.

Dacă vrei să elimini situația, te duci la cauză. Este adevărat că azi avem nevoie de eliminarea efectului pentru că suntem în groapă. Și trebuie să ieșim din groapă. Dar eliminarea acestor efecte trebuie făcută pe o perioadă foarte scurtă concomitent cu a ști de pe acum ce măsuri voi lua pentru eliminarea cauzei.

- Iar eliminarea TVA probabil că va duce la introducerea altor taxe, sau mărirea altora pentru a acoperii gaura de la buget.

- Dacă anul trecut Cîțu spunea că nu se pune problema de măriri sau introduceri de taxe noi, acum nu mai recunoaște ca a spus asta. De ce? Tocmai pentru că se pune problema eliminării TVA pe energie. Pentru că o mare parte din TVA-ul real colectat în România este din energie. Dacă dispare, trebuie să pună ceva în loc.

Dumitru Chisăliță este președintele Asociației Energia Inteligentă. Asociația reunește profesioniști din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei electrice și eficienței energetice.

Membrii săi militează pentru un preț corect al gazelor și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România.

Dumitru Chisăliță este profesor universitar, specialist în energie și a lucrat mulți ani în domeniul energetic (la Romgaz - unde a fost și director general, ENEL și Ministerul Energiei).

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News