Roman in diaspora: O seara la cinematograf in Munchen

Colaborator: Florin Comanici
Duminica, 23 Iunie 2013, ora 17:01 3575 citiri
Foto: www.city-ton.de

Cel mai prost la un week-end este cand nu ai nici un plan ce sa faci, unde sa te duci sau pe cine sa inviti la tine daca nu esti invitat la cineva. Si mai rau este cand si vremea rea isi bate joc de tot si de toate (si asta se intampla in Munchen nu rareori), caci atunci posibilitatile de recreere se reduc primejdios, apoape de zero.

Sambata, te scoli dimineata si tragi de timp in pat sau lungesti micul dejun in speranta ca cerul se va lumina sau cerul te va lumina pentru a gasi ceva de facut, dupa o saptamana stresanta de munca.

Intrebarile de tipul "crezi ca se face frumos" sau "ce sa facem astazi" sunt descurajator de inutile si nu gasesc nici un raspuns. Ba mai aduc cu ele o stare de nemultumire, caci raman deschise. Asa incat taurul trebuie luat de coarne cat mai curajos sau cat mai inventiv (depinde de situatie!) altfel riscand ca sfarsitul de saptamana sa se transforme intr-o "furtuna electromagnetica" neaparat necesara a alunga plictiseala: jocuri pe calculator, jocuri la iPad sau la consola, televizor for ever pe fond de snack-uri, bere, cola si asa mai departe... Pfui!

Cel mai simplu este atunci sa cauti pe Internet programul orasului, ca sa te inspiri. Paginile orasului sant actualizate pentru cetateni permanent si partea buna a iPad-ului este ca te ajuta sa gasesti repede ceea ce doresti, fara sa astepti minute in sir sa se incarce sistemul de operare.

Destul de atragator ar fi fost in aceasta seara un concert de pian la Gasteig, interpretul venea de undeva din Asia si era clar ca dupa pretul biletelor (24 de euro) trebuia sa fie doar un tanar in faza de promovare. Ce sarea frumos in ochi pe lista era Bethoven si cu toate ca nu sunt in nici un caz un oaspete de nadejde al concertelor din Munchen, ar fi fost o distractie mai ieftina decat un restaurant.

Cu o atingere pe ecranul iPad-ului am trecut insa mai departe la lista cu programul cinematografelor. Inca o atingere a display-ului si hotararea era deja luata: in jur de ora 18 puteam ajunge la Mathaeser, cinematograful cel mare din centrul Munchenului unde se gaseau bilete oricand si la (aproape) orice film care juca zilele acestea in Germania.

Citeste si Roman in diaspora: Workshop in germana. De ce nu voi ajunge niciodata neamt

Cu metroul am mers linistiti, eu evaluand in minte diferite scenarii pentru dupa spectacol: o pizza la italienii de la Sendlinger Tor cu un pahar de vin rosu ar fi fost potrivit daca filmul ne-ar fi implinit asteptarile si trebuia comentat in liniste. O bere si un carnat in vreo berarie din apropierea zonei pietonale era ceva potrivit daca filmul merita sa fie uitat cat mai repede!

Am renuntat la visarea cu ochii deschisi concentrandu-ma pe mersul metroului si pe calatorii care urcau si coborau cu fete zambitoare pe masura ce ne apropiam de centru. Totul era bine, in fond era weekend, in ciuda ploii marunte de afara.

Dupa jumatate de ora cu metroul am ajuns in centru, unde am schimbat pentru o statie luand trenul rapid ca sa ajungem la cinematograf. Din statie nu aveam de mers mult, trebuia urcat pe doua scari rulante si apoi de umblat doar cateva zeci de metri prin pasajul nou renovat de la Stachus plin de chioscuri pestrite cu fast food si sucuri stoarse proaspat, cafenele mici si cofetarii de buzunar, farmacii... Am iesit insa cu putin inainte din pasaj, ca sa luam si o gura de aer (nu neaparat curat).

Multimea de oameni care se scurgea sambata seara ferindu-se de ploaie pe langa magazinele si hotelurile scaldate in lumini din centru ne atrase in monotonia ei linistita. Printre sirurile de masini care mergeau disciplinat pe langa tramvaie, se strecura din cand in cand cate o motocicleta intrerupand murmurul orasului.

Am cotit la stanga pe langa Kaufhaus-ul de la Stachus unde zgomotul si entropia crescura din cauza aglomeratiei din fata cinematografului, dar si a bistrourilor turcesti cu chebab si cartofi prajiti dimprejur unde se vorbea ceva mai tare (in toate limbile) si se zabovea ceva mai mult la cozile din fata grilurilor rotitoare.

In Germania, conform statisticilor, se pare ca cel mai iubit fast food este chebabul, inaintea sandwich-urilor de la McDonald sau de la Burger King. Conform studiilor, se pare ca bombele calorice turcesti sant mai sanatoase caci contin intre feliile de paine calda pe langa bucatile de carne si salata, rosii, varza etc. In plus sandwich-urile turcesti sant preparate proaspat in fata clientului.

Am urcat pe scara rulanta catre casele de bilete de la etaj. Acestea erau aliniate una langa alta, la o tejghea lunga de peste cincisprezece metri, incadrata fiind de afise mari si panouri publicitare.

Nefiind ora de varf, din zece case numai trei erau deschise, fiecare cu cate sase, sapte clienti la coada. La restul, placutele de metal cu scrisul mare asezate pe tejghea anuntau ca sunt inchise. Cei trei casieri de serviciu tipareau in picioare pe display-urile din fata lor, incasau banii si dadeau biletele clientilor cu gesturi linistite.

Imi uitasem ochelarii acasa asa incat pentru a ne uita ce filme avem de ales ne-am dat ceva mai la o parte, aproape de margine, proptindu-ne de o casa inchisa unde puteam sa ne uitam si la afisajele electronice, dar unde puteam rasfoi si prospectele cu informatii despre fiecare film, care se gaseau din belsug in fata noastra, fara se deranjam pe cineva.

Dupa cateva minute in care am "filtrat" toate filmele de pe tabelele electronice au ramas doar doua pe care am fi vrut sa le vedem: unul cu Russel Crowe, celalalt fiind Oblivion cu Tom Cruise. Avand destul timp pana la inceperea spectacolelor, am luat cate un prospect in mana ca sa ne hotaram pentru unul dintre ele. Aplecati pe scrisul marunt din prospecte vorbeam soptit intre noi schimband impresii la care dintre ele sa ne ducem si nu am observat imediat cum in spatele nostru se asezase o pereche tanara care astepta.

Pana sa ne dumirim ce vroiau acolo, am vazut cum in mod miraculos coada se lungeste si in mai putin de doua minute alti cinci oameni stateau asteptand in spatele nostru.

Copilul ne-a parasit pe tacute, iar eu am vorbit romaneste cu sotia mea:

- Sa vezi ca astia stau la coada dupa noi, am zis si am privit-o cu ochi mariti de surpriza si neacceptand inca un comic al situatiei. Vor sa ia bilete!!?

Ea se uita la mine mirata si apoi neincrezatoare la cei care asteptau dupa noi. Mirarea era si pentru ea la fel de mare.

- Casa este insa inchisa, am spus eu, in germana, perechii din spatele nostru si am aratat catre placuta care imi confirma spusele.

- Inchisa? a venit intrebarea inceata a perechii din spate care se desprinse tacut din coada nou formata si a plecat linistita spre o alta coada, unde dirija un casier.

Usor, usor, au inteles si ceilalti clienti din spatele nostru ca aici stau degeaba si dupa cateva priviri si gesticulari catre placuta de la casa (noastra) inchisa, ramaseram din nou singuri.

De ce se asezasera (molipsitor) in spatele nostru, cu toate ca la ghiseul de aici nu era nici un casier, nu se auzea nici o imprimanta de bilete si se statea doar pe loc, va ramane un mister marunt.

Teoria ca nemtii in general se simt atrasi de cozi si se aseaza solidar la orice coada, pastrand disciplina care i-a facut legendari am auzit-o de la diferiti cunoscuti. Chiar si la televizor am vazut anul trecut un reportaj-studiu despre "slavitul" cozilor la nemti in orice loc posibil.

Filmul vazut in seara aceea nu a mai contat. Cel putin pentru mine, seara a ramas in memorie cu imaginea perechii cumintele care a stat dupa noi la o coada formata spontan, intr-un mod inutil.

Sa fie aceasta oare un handicap intelectual la nivel de individ, sau sa arate o disciplina la nivel de grup? Oare sa fie aceasta una dintre solutiile germane la criza de afara? Daca da, atunci dumneavoastra intelegeti lumea aceasta?

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News