Ipocrizii despre Diaspora

Autor: Andrei Taranu - profesor universitar
Marti, 14 Aprilie 2020, ora 12:05
18341 citiri

Inceputurile integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana, la fel ca in cazul Poloniei, au insemnat inainte de toate posibilitatea cetatenilor romani sa calatoreasca fara viza in statele europene. Calatoria era un termen eufemistic, evident.

Nu turismul si foamea de cultura au impins milioane de romani sa isi paraseasca tara si familia, ci saracia si lipsa de viitor dintr-o tara subdezvoltata, aflata la marginea civilizatiei occidentale.

Comparatiile din anii '90 cu clivajul nord-sud de pe continetul american nu erau chiar lipsite de veridicitate - doar ca pe continentul european clivajul era est-vest. Tarile din est, abia iesite din comunism, sufereau toate de sindromul subdezvoltarii si al unei saracii cronice, al incapacitatii de adaptare la noile comportamente sociale occidentale si, de aici, de un complex de inferioritate fata de statele Europei de Vest.

In plus, ele inselele se aflau intr-o competitie acerba unele cu altele pentru accesul la resursele economice si de know-how ale Europei Occidentale.

Dintre toate statele Europei Centrale si de Est, Romania si Bulgaria erau - si continua sa fie - cele mai inapoiate si sarace, incapabile sa se descurce in minunata lume noua capitalista si democratica. Aflate permanent la coada clasamentului privind democratia, drepturile omului, economia de piata etc. au intrat si in NATO (2004) si in UE (2007) aproape la coada, dupa ani buni fata de vecinele lor foste socialiste.

De ce a fost asa este o cu totul alta poveste despre care, poate, vom discuta alta data.

Ceea ce ne intereseaza este faptul ca odata cu anul 2002 - anul eliminarii vizelor, desi fenomenul incepuse deja cu cativa ani inainte, milioane de cetateni romani si bulgari au ales sa emigreze in Europa Occidentala.

Iar principalul motiv al plecarii a fost faptul ca nu aveau ce sa faca in tarile lor. Cine isi mai aminteste anii tranzitiei si mai ales anii 1998-1999 cand economiile celor doua tari s-au prabusit complet, Bulgaria intrand in incapacitate de plata a datoriei externe, iar Romania s-a aflat la un pas de acelasi lucru, intelege si de ce au plecat acesti oameni.

Pentru ca, in prima instanta, nu au plecat cei mai bine pregatiti sau cei care aveau mijloace de supravietuire in tara lor de origine. Primii care au plecat au fost cei pe care tara lor ii lasase complet in urma, cei pe care nu ii mai dorea nimeni - somerii si cei fara venituri clare si pe termen lung, in special din orasele mici sau monoindustriale, din mediul rural si mult mai rar din suburbiile marilor orase.

Primii care au plecat nu erau neaparat persoane fara studii sau fara o meserie, ci, mai degraba, cei cu studii medii sau politehnice care nu mai aveau nicio valoare intr-o tara care se dezindustrializa cu mare viteza fara ca sectorul tertiar (cel al serviciilor, considerat la un moment dat sectorul viitorului) sa reuseasca sa absoarba cu aceeasi viteza pe cei lasati pe de laturi.

Primii care au plecat au fost cei tineri si foarte tineri carora tara lor de origine nu le oferea niciun viitor si niciun sprijin, desi au fost si foarte multe doamne de varsta medie (binecunoscutele badante) care si-au parasit familiile, adesea si copiii, ca sa ingrijeasca batrani sau copii in Italia si mai tarziu in Spania.

Statul roman a fost foarte multumit de acest exod al propriilor cetateni si s-a derobat instantaneu de sarcinile sale sociale in ceea ce ii priveste. Marea majoritate a consulatelor romanesti din UE i-au tratat extrem de prost si au reusit sa ii indeparteze si de ultimul sprijin institutional pe care il mai aveau cu statul lor de origine.

Sigur ca problema era ambivalenta pana in 2007 - prea putini dintre cei plecati aveau acte de munca in noile state gazda (si, de aceea, se bucurau de prea putina protectie din partea autoritatilor indigene), iar statul roman nu le oferea practic niciun fel de asistenta, ceea ce ii lasa oarecum suspendati din perspectiva drepturilor civile si de munca.

De aici s-a nascut acea cultura a obedientei si a fricii de a fi dat afara, o cultura a invizibilitatii sociale si politice si spaima fata de autoritatile statului gazda. Dar si o cultura a comunitatii si a intr-ajutorarii, o cultura mitizata a Romaniei (si in bine si in rau, deopotriva) si un dispret aproape universal fata de autoritatile romanesti, considerate toate corupte si incapabile.

Desi a fost si este un fenomen social de uriasa amplitudine, in Romania s-au facut foarte putine studii (il amintesc pe cel mai bun, al profesorului Dumitru Sandu, desi nu este singurul, dar printre foarte putine) despre acest fenomen care poate fi considerat un fenomen social "total".

In 2019, Ministerul Romanilor de Pretutindeni considera ca 5,6 milioane de cetateni romani practica o forma de munca in afara tarii in Uniunea Europeana (in perioada respectiva UE era formata inca din 28 de state), pe langa alti patru milioane si ceva care erau cetatenii altor state - adica minoritari romani nativi ca atare in statele invecinate.

O asemenea anvergura de migratie era declarata de INS Romania in 2018 ca fiind a doua mare migratie dupa cea din Siria (cauzata de razboi). Practic, nu exista niciun cetatean roman care sa nu fie afectat direct - prin rude mai apropiate sau mai indepartate - de fenomenul migratiei romanesti.

Un asemenea fenomen poate fi considerat un adevarat cataclism social, economic si demografic pentru un stat, caci raportat doar la cifre, ai un numar tot mai scazut de nasteri pe teritoriul national, un numar tot mai mic de platitori de impozite si probleme sociale extrem de grave (ca sa amintesc doar de numarul imens de copii, practic abandonati la bunici sau rude).

Paradoxal (sau nu) statul roman a fost mai degraba fericit sa se complaca in aceasta situatie de fapt, mai ales inainte de criza economica din 2008, pe vremea cand "diaspora" trimitea sume imense in tara care intrau in consumul intern, dand iluzia prosperitatii. Si pe vremea crizei, din nou, lipsa unor milioane de cetateni care nu mai intrau in sistemul social romanesc a fost o usurare pentru stat, care a facut foarte putin pentru cetatenii din interior si practic nimic pentru cei din exterior.

Iar, dupa aceea, migratia a devenit un lucru absolut normal pentru statul roman, care s-a obisnuit sa il trateze statistic sau electoral, dar fara sa se implice in vreun fel in stoparea lui.

Cand vorbim despre "diaspora", vorbim de fapt despre o intreaga societate romaneasca, pentru ca toate paturile si categoriile sociale sunt implicate in acest fenomen. Au plecat medici, asistente medicale, profesori, ingineri, IT-isti, agricultori, mesteri zugravi, electricieni, constructori, prostituate si hoti de buzunare.

Nu cred ca exista o categorie sociala care sa nu isi fi trimis reprezentantii in lumea larga si in special in Uniunea Europeana.

Plecarea unora din lumea interlopa i-a mai linistit pe cetateni (Romania e unul dintre cele mai sigure state ale UE), plecarea altora (medici, asistente, sudori etc.) i-a nelinistit mult mai tare pentru ca, de exemplu, avem printre cele mai precare asistente medicale la mia de locuitori (ganditi-va la miile de comune din Romania care nu au medic sau dispensar).

Iar imaginea Romaniei a fost recunoscuta unanim in UE ca aceea a unei tari din care vin cohorte de saraci care atenteaza la asistenta sociala a statelor mai dezvoltate.

Pentru ca da, acum putem sa o spunem foarte cinstit: marea masa a celor care reprezinta "diaspora" a reprezentat-o precariatul romanesc de la toate palierele sociale, care a acceptat de cele mai multe ori salarii mai mici decat ale indigenilor, pozitii sociale mai joase si conditii de trai mai precare (dar mult mai bune decat cele de acasa).

Au aparut astfel doua Romanii, cea dinauntru si cea dinafara, legate printr-o multime de emotii si contradictii: regrete, reprosuri, resentimente, iubire, nostalgie, antipatii si simpatii si o intreaga mitologie intretesuta de cei ramasi si cei plecati, bazata pe complexul unora ca au plecat si al celorlalti ca au ramas.

Imaginea celor plecati a fost prezenta in constiinta celor ramasi, de cele mai multe ori, prin extreme: cazul Mailat, traficul de persoane, clonarea de carduri, cersetorii si hotii, cei fortati de autoritati sa plece (precum cei din filmul despre Pata Rat, din Cluj) si cei care au inventat, au creat, profesori, matematicieni, medici etc.

Despre uriasa mediana a celor care au plecat sa isi caute un rost ca badante (despre sindromul Italia s-a vorbit doar la seminarii de psihiatrie si psihologie), ca sudori, ca zugravi, chelneri sau agricultori si multe alte meserii anodine, s-a uitat.

Acele grupuri din piata Romanina, de la marginea Romei, care faceau mici in parcare si beau bere romaneasca la PET, ascultand si dansand pe manele, nu ne faceau cinste, este "diaspora care nu a votat", dupa cum o numea Oana Dimofte. Desi si acolo, la fel ca si aici, acestea sunt grupurile din care e alcatuita tesatura sociala a Romaniei.

Am preferat sa ne extaziem in fata celor care dansau hora imbracati in portul popular in jurul urnelor de vot la ultimele alegeri europarlamentare - alta parte din tesatura sociala a Romaniei.

Odata cu criza epidemica de coronavirus, diaspora a reaparut ca subiect public si nu neaparat ca un subiect pozitiv, cum a fost ultima data la alegerile prezidentiale din 2019. Si in raport cu acest subiect am avut si inca avem de-a face cu acelasi comportament schizoid al celor ramasi: pe de o parte, li s-a reprosat inca de la inceput celor care au revenit in primele zile ale lui martie in Romania ca au venit. Si au revenit peste 300.000 de cetateni romani.

Nimeni nu si-a pus la inceput problema cauzei venirii lor si anume saracia si munca precara, probabil la negru sau chiar ilegala, a cetatenilor romani.

Marea, imensa majoritate a celor care au revenit a revenit din motive strict economice, ceea ce faceau acolo nu se mai putea face pe vreme de epidemie: mii de badante au fost concediate, munca in constructii, mai ales la negru, a fost oprita, magazinele si restaurantele s-au inchis, vanzatorii si vanzatoarele, chelnerii si chelneritele au ramas pe drumuri.

Din ceea ce am vazut pe 16 martie 2020 (in cifre cumulate) numai in Italia se aflau 300.000 de precari. Cati or mai fi in Spania, unde se afla a doua mare comunitate romaneasca de pe continent? Si in intreaga Uniune Europeana?

Daca am afla aceste cifre (desi mie mi se pare ca si 300.000 este foarte mult) am afla ca, de fapt, marea majoritate a "diasporei" este in precaritate cronica si foarte dependenta emotional, economic si social de tara de origine. Legaturile originare nu s-au desfacut de tot la cei mai multi dintre cei plecati si, de fapt, exista o mai mare probabilitate ca ei sa fi fost alungati de conditiile economice, birocratice si sociale din Romania decat sa fi plecat de bunavoie in cautarea fericirii, ca in mitologia liberala a pietei.

Pe de alta parte, a fost momentul cel de la Cluj, desi avioane cu zilieri au plecat inclusiv de la Iasi si din Bucuresti si cred ca si de la Timisoara. Dar cel mai vizibil a fost cel de la Cluj, in care cand 2.000 de concetateni au fost adunati de prin toata tara, inclusiv din zone de carantina completa fara niciun control epidemiologic, si inghesuiti in aeroport pentru a fi trimisi la o munca precara in Germania.

O munca precara si grea, desigur, dar care lor le aduce painea pe tot anul, paine pe care "piata libera" din Romania nu le-o ofera. Astfel, in timp ce presedintele Iohannis le cerea celor din "diaspora" sa nu vina in tara pe parcursul sarbatorilor pascale si domnul Vela, ministrul de interne, ii ameninta ca vor fi bagati in carantina, aceleasi oficialitati agreau ca cetatenii romani sa plece, chiar sezonier, pentru a mari migratia economica din Romania.

Cei care au plecat de la Cluj au plecat in huiduielile societatii romanesti de pe Facebook si de pe canalele media, cei care au venit au venit in huiduielile societatii romanesti de pe Facebook si de pe canalele media. Dar, cred eu, de fapt, in loc sa huiduie, acum societatea romaneasca ar avea un bun moment de meditatie: ce am facut noi pentru acesti oameni care sunt permanent fortati sa traiasca intre veniri si plecari?

Ce am facut pentru imensa mediana din "diaspora", invizibila in societatea romaneasca, la fel ca si in societatea in care munceste? I-am aplaudat pe 10 august pentru ca au venit sa se lupte cu Dragnea, iar acum, ca de obicei, ii abandonam propriei noastre ipocrizii, pana la urmatorul episod dramatic din aceasta societate tot romaneasca.

Andrei Taranu este profesor universitar dr la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA si profesor asociat la Universitatea Federico II Napoli, Dipartimento di Scienze Politiche. Interesat de doctrine si ideologii politice, in special de populism si partide iliberale.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
Discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie, declara liderul liberal Nicolae Ciucă. Ciucă admite că, dacă...
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, este cotat cel mai bine în majoritatea sondajelor de opinie pentru a câștiga Primăria Capitalei. El este văzut adesea „pe teren”,...
#diaspora plecare Germania, #diaspora romani saraci , #romani strainatate