Draga sezonierule

Luni, 13 Aprilie 2020, ora 14:08
7359 citiri
Draga sezonierule
Foto: Arhiva Pixabay

Doua mii de sezonieri. Treisprezece zboruri. Cifre. In spatele stirii despre romanii care s-au inghesuit in parcarea aeroportului din Cluj sunt ei, romanii. Oamenii. Si vietile lor.

Mi-am incercat norocul la sparanghel. Am luat la rand anunturile de pe OLX si Jooble. Cu un pic de rabdare, candva, dupa Pastele ortodox, pot sa ma imbarc intr-un zbor spre Stuttgart.

Imi trebuie un act de identitate, certificat de nastere, de casatorie, daca e cazul, o diploma a ultimei scoli absolvite, un cazier juridic si o adeverinta medicala. Pai, intreb, ce boli m-ar face inapt de munca? A, pai, va controleaza acolo. Bun, zic, dar de ce imi trebuie adeverinta medicala daca ma trimiteti oricum in Germania? Nu se stie, dar, zau asa, pe criza care se anunta, cine sunt eu sa mai fac nazuri?

De plecat ar urma sa plec din Bucuresti, luni sau marti dupa Paste, dar pana atunci tot trebuie sa ajung la Sibiu, sa semnez cu recrutorul roman, imi spune domnisoara. Cum ajung? "Pai, cu declaratia aia pe proprie raspundere, scrieti acolo ca veniti la Sibiu in scop profesional".

Parcarea in care s-a prabusit iar statul roman

In timp ce doamna imi vorbeste ma gandesc la cei 2.000 de romani care s-au inghesuit in fata aeroportului din Cluj. Au venit sute de kilometri cu autocare despre care, practic, nu a stiut nimeni ca circula. Pe care nu le-a oprit nimeni pe drum. Niciun echipaj de politie, de la Suceava la Cluj, nimeni sa-i intrebe, la propriu, de sanatate.

Te inspaimanta imaginea acelei parcari a aeroportului, mai aglomerata decat targul de vechituri din Targu Mures in zi de Ocska Piac. Nu atat prin ea in sine, cat prin indolenta autoritatilor aeroportuare, care nu aveau cum sa nu stie ca le vin 13 avioane. Si care, desi asteptau 13 avioane, nu s-au pregatit pentru ce puteau acestea aduce la sau lua de la Cluj. Vin niste nemti.

Dezordinea in care s-a ajuns la Cluj e inca o radiografie a tumorilor statului roman. In dosul formelor institutionale, toate functiile ii sunt atrofiate. Le-au capusat retelele coruptiei, politrucii si amantele, nepotii si obligatiile de partid. Este un talcioc al muncii, nu o piata a ei.

Mana aia invizibila care regleaza economia ar fi trebuit sa impinga recrutori si cursele ocazionale tocmite pe anumite nise reglate de o autoritate rutiera si de un inspectorat de control. Dar sefii ARR vor scapa in curand de acuzatiile de coruptie in urma prescrierii faptelor. Iar ISCTR este un tigru fara dinti, subfinantat, condus interimar si cu o lege de functionare neratificata de patru ani.

Dar cine ar avea nevoie de claritate si predictibilitate, cand transportul de persoane a fost, in Romania, de-a lungul ultimilor 30 de ani, un sinuos traseu al rafuielilor pentru controlul clientelei in detrimentul sigurantei acesteia.

Ca si in cazul institutiilor de protectie a mediului, in care aerul irespirabil al Bucurestilor nu alerteaza pe nimeni in afara orelor de program ale ministerului, garzii sau agentiei, la fel s-a intamplat si la aeroportul din Cluj. Cati dintre cei care lucreaza acolo au vazut ce se intampla in parcare, dar nu au simtit ca e cazul sa sune la 112? Pentru cati absenta unei responsabilitati inscrise in fisa postului a anulat orice urma de responsabilitate civica?

A fost o ultima izbeliste in care statul roman i-a lasat pe oamenii aia care, cu o saptamana inainte de cea mai importanta sarbatoare crestina a natiunii, lasa totul in urma, lasa copiii acasa si se duc in pribegie, cu nimic mai mult decat un troller de speranta.

Lungul drum al disperarii

Deutsche Welle a calatorit, in urma cu sapte ani, din autogara Rahova pana la Dortmund cu un autobuz plin cu romani plecati in strainatate in zorii duminicii Floriilor. Doua mii de kilometri de calatorie apasatoare, de jucarii frumoase promise la telefon celor mici ramasi acasa, de tristete mai grea decat orice speranta de mai bine.

Pe cei mai multi, la coborare nu i-a asteptat nimeni. Unii mai fusesera, altii mergeau pentru prima oara. Printre ei, si persoane fara vreun angajament ferm. Incepeau saptamani la rand de baut cafele si fumat, din creierii noptii pana spre pranz, pe treptele unui internet cafe din nordul Dortmundului. Schimba priviri circumspecte cu alti romani sau cu bulgari la fel de infrigurati si obositi.

Asteptarea si deznadejdea desfigureaza privirile, lumea aia pare mai degraba o adunare de interlopi decat o mana de disperati cersindu-si dreptul la o paine cinstit muncita. Am intrat in cafeneaua aceea cumva ironic numita Europa, cu aer de bufet al unei gari in care, uneori, poate opreste un tren ce leaga Bucuresti de Sofia.

Eram impreuna cu o colega de la redactia engleza si ne-am prezentat proaspeti casatoriti in cautarea unei echipe de muncitori care sa ne renoveze apartamentul. S-ar fi rezolvat, chiar dintr-a doua dimineata, ne-a asigurat fata de la bar, o bulgaroaica. Desigur, isi favoriza compatriotii. Ni l-a recomandat pe Anghel. Se pricepea la toate - zugravit, tapitat canapele, imbinat mobila de bucatarie.

O zi fericita este aceea in care un maistru de santier apare, la cateva minute inainte de sase dimineata, pe trotuarul din fata cafenelei din Mallinckrodtstrabe, arata cu degetul catre multime - "Tu, tu, tu!" - iar, cand sa plece, se mai intoarce o data si te nimereste pe tine. "Urcati in microbuz!". O zi de munca. Orice, dar munca. Bani. Niste bani. Cativa. Si speranta ca, daca muncesti bine, te va retine, iar maine va veni sa te cheme din nou.

Si, cine stie, poate te lipesti de un contract. Maine va fi o alta zi. Iar maine, da, chiar este o alta zi. Aici, in acest cartier rosu al muncii la negru, nimeni nu te tine minte peste noapte.

Cei ce pleaca, zilele acestea, cu avionul, au destinatii precise. Au joburi antamate. Grele, dar sigure. Cei mai multi au mai fost la munci sezoniere in Germania si, spun, se intorc la acelasi angajator. Stiu pe pielea lor ca aproape nu exista o ocupatie mai nenorocita decat ingrijitul si recoltatul acelui "aur alb" al gastronomiei germane de primavara.

Dar nicio munca nu e usoara. La fel cum nicio munca nu e josnica. Si nici nu se simt sclavi, cum cu batjocura ii numesc ignorantii din fotolii sau din dosul tastaturii mintile prafuite.

Am incercat o ultima oferta de plecat in Germania, una care sa nu ma plimbe prin tara inainte de a semna contractul. Am gasit o firma din Bucuresti care, insa, nu mai angajeaza decat romani aflati deja in Germania. Daca vreau, in mai pot pleca la alte munci agricole.

Mic dejun si pranz platit, asigurare medicala, program de lucru de zece ore, de la 4 la 16, plata de la 9 euro pe ora, o garantie de 680 de lei care mi se returneaza la prima leafa, daca nu plec dupa primele trei saptamani. Castraveti. Sau capsuni. Zmeura. Cirese. Sau flori, in sere, dar in Olanda. Am lasat vorba ca revin luni.

Cand m-am uitat a doua oara, am vazut ca varsta maxima e 50 de ani. Pai, ce stiu germanii astia? In Romania, bunicii si bunicile sunt cei mai buni gradinari!

Cristian Stefanescu

Se interzise fumatul țigărilor electronice în spațiile publice închise și în birouri. Ce mai prevede legea promulgată de Klaus Iohannis
Se interzise fumatul țigărilor electronice în spațiile publice închise și în birouri. Ce mai prevede legea promulgată de Klaus Iohannis
O lege promulgată deja de președintele Klaus Iohannis interzice vânzarea către minori a țigărilor electronice, dar și a dispozitivelor de vapat, cu sau fără nicotină. Acestea au fost...
Marcel Ciolacu închide subiectul programului magazinelor în weekend. „Nu este oportun”
Marcel Ciolacu închide subiectul programului magazinelor în weekend. „Nu este oportun”
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi, 28 martie, că semnalele primite din rândul societăţii arată clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. "În...
#romani munca Germania, #romani sparanghel Germania , #romani Germania