Apelul la bunul simț colectiv, educația în materia democrației și așteptările pe care publicul ar trebui să le aibă

Când are de luat o decizie colectivă, cu valoare strategică, care să îi afecteze viitorul pe cel puțin cinci ani, un public național needucat în materia democrației, dar suveran la el în țară, va lua acea decizie (1) fie prin copiere după ce a văzut la alte națiuni, mai educate în materie, (2) fie prin strădania de a alege dintre mai multe alternative pe aceea care i-ar răspunde cel mai bine la întrebarea „nouă ce ne iese din asta?” (3) fie va apela la bunul simț colectiv.

Dintre aceste trei proceduri de decizie colectivă, cea din mijloc, numărul 2, va fi întotdeauna cea mai păguboasă, pentru orice public național needucat în materia democrației.

Adică, va da întotdeauna rezultate defavorabile, dacă nu dezastruoase pentru întreaga națiune.

Asta, deoarece îți trebuie un anumit nivel de educație colectivă în materia democrației, pentru a formula corect așteptările pe care publicul național ar trebui să le aibă, de pe urma alegerii populare.

La noi, cel mai bine se vede asta în studiul de caz al alegerii Președintelui României.

Deși Constituția României, cea adoptată de poporul român suveran prin referendum și modificată tot de el, tot prin referendum, statuează clar care sunt rolurile Președintelui României în stat și în viața națiunii, cei 4 președinți aleși și realeși (3 din 4) de 31 de ani încoace au fost preferații majorității publicului votant și acceptații celor care nu au votat pentru orice altceva decât pentru că ar fi fost cei mai pregătiți, cei mai doritori și cei mai potriviți pentru îndeplinirea rolurilor constituționale ale Președintelui României.

Noi ne-am ales președinții fie pentru ca să ne dea de la stat cât mai mult, fiecăruia dintre noi, doar pentru că Ceaușescu nu ne dăduse destul, pe timpul lui, fie pentru că a promis alesul că va fi altfel decât predecesorul său, fără să ne spună și nouă ce înseamnă asta, fie pentru ca să semene alesul cu majoritatea dintre noi (așa, mai din topor, mai grobian, mai cu chef de una mică, mai cu drag de femei), fie pentru că e prezentabil și vorbește mai multe limbi euro-atlantice, una dintre ele chiar din familie.

Nu a fost niciodată vorba să căutăm măcar, d-apoi să alegem vreun președinte al României care să știe, să vrea și să poată să îndeplinească simultan și cu performanță medie rolurile sale constituționale (să reprezinte statul român; să fie garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării; să vegheze la respectarea Constituţiei; să vegheze la la buna funcţionare a autorităţilor publice; să exercite funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate).

Ca să nu mai vorbim despre faptul că nici dacă am fi vrut nu am fi putut alege un asemenea președinte, din simplul motiv că nici noi, ca națiune, nu știm exact ce este statul, ce sunt autoritățile publice, care sunt puterile statului, ce e aia societate complementară statului, ce înseamnă drepturile și libertățile cetățenilor, ce e aia suveranitate națională, ce înseamnă domnia legii sau „statul de drept”, cum îi zice în Constituție, dar nici cum ar trebui ca autoritățile publice să exercite puterile în stat, în condițiile în care poporul rămâne suveranul și așa mai departe. Adică, noi, ca națiune, suntem analfabeți funcționali în materia democrației constituționale.

Și cine să ne alfabetizeze? Cei care profită cel mai mult de pe urma acestui fapt? Cei care au ajuns să decidă în domeniile publice cum sunt administrația publică, apărarea națională, autoritatea judecătorească, cultura națională, educația națională, infrastructura publică, ordinea publică, sănătatea publică tocmai pentru că sunt ei înșiși analfabeți funcționali, impostori academici, compromiși moral și controlați de cine știe ce asociații, organizații sau servicii, care nu au nimic democratic în ele?

Desigur, niciun popor care a devenit suveran la el în țară nu a fost pe deplin alfabetizat la acel moment istoric, când și-a asumat suveranitatea națională.

Cum spuneam la început, un asemenea popor needucat în materia democrației a apelat la unul dintre cele trei procedee de decizie colectivă strategică, dintre care ziceam eu că cea cu numărul 2 ar fi cea mai păguboasă și am încercat apoi să explic repede de ce e așa.

Dacă ne uităm la alții și la alte timpuri, cel mai de succes procedeu a fost cel al apelului la bunul simț colectiv, național, mai ales dacă națiunea devenită democratică nu a avut după cine să se ia.

Sau mai ales dacă națiunea devenită democratică nu are cum să înțeleagă ce vede la alte națiuni, după care ar putea să se ia.

În sensul că nu are cum să pătrundă cu mintea sa colectivă substratul teoretic al democrației constituționale, așa cum nu poate să înțeleagă funcționalitea principiilor, normelor, libertăților, responsabilităților și drepturilor democratice, în absența unor mentorate sau chiar școli de gândire în materia democrației.

În schimb, cum ziceam mai sus, apelul la bunul simț colectiv este infailibil și de succes. Cu singura condiție ca națiunea respectivă să aibă la ce să facă apel.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Primul Congres Forţa Dreptei. Formaţiunea îşi alege conducerea naţională şi îşi prezintă candidaţii

Primul Congres al Forţa Dreptei este organizat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, formaţiunea urmând să îşi aleagă conducerea naţională şi să îşi prezinte candidaţii la alegerile...

Cine câștigă Primăria Capitalei, potrivit celui mai recent sondaj. Candidatul PSD+PNL, la pământ. Prezența la vot, în creștere

România se pregătește de alegeri. Europarlamentarele vor avea loc în aceeași zi cu localele. ARA Public Opinion a realizat o cercetare sociologică în legătură cu evenimentele ce vor avea...