Vlad Stanculeasa, violonistul care ii calca pe urme lui George Enescu Interviu

Vlad Stanculeasa, la doar 29 de ani, este unul dintre muzicienii care fac cinste Romaniei in afara tarii. A studiat trei ani la Academia "Yehudi Menuhin", iar acum locuieste in Suedia.

Laureat al Festivalului George Enescu, Vlad Stanculeasa a povestit in cadrul unui interviu acordat Ziare.com despre importanta participarii la un astfel de concurs, dar si cum a ajuns sa cante la aceeasi vioara care a trecut si prin mainile lui George Enescu, Sanctus Serafin.

Cum v-ati hotarat sa studiati in Elvetia? De ce ati ales Elvetia?

Sansa de a avea acces la o scoala exclusivista precum Academia Menuhin a reprezentat-o intalnirea cu violonistul Liviu Prunaru.

Dupa o prima intalnire incurajatoare, cel de-al doilea an avea sa se dovedeasca a fi o dezamagire crunta. Mi se spusese ca trebuia sa schimb cate ceva in cantatul meu, iar eu crezusem ca am inteles. Cand am revenit anul urmator, progresul pe care il asteptau de la mine era cu mult peste puterile mele din acel moment. Am ales sa muncesc si mai mult, iar dupa terminarea liceului, student al Academiei de Muzica fiind deja, i-am cantat din nou lui Prunaru, venit in tara pentru a concerta. A doua oara cand ne-am vazut, mi-a spus: "Hai in Elvetia!".

De la ce varsta cantati?

Am inceput sa cant de la sapte ani. Am crescut insa in sunetele pianului la care canta zilnic sora mea, ceea ce cred ca mi-a ajutat modelarea unui auz perfect.

Cum se vede Elvetia in comparatie cu Romania din punct de vedere al unui om simplu, nu al unui artist?

Mi-e foarte greu sa va dau un raspuns la aceasta intrebare pentru ca, practic, in perioada studiilor in Elvetia am fost cam rupt de lume. Academia era un loc foarte retras si exclusivist, ce gazduia 14-15 studenti, intr-un satuc superb in apropiere de Montreux. Pentru mine, acea liniste si izolare s-au dovedit a fi benefice. M-am putut concentra exclusiv pe studiu.

Erati singurul roman?

Nu. In pricipiu, eram destul de multi din Europa de Est.

Pe ce scena v-ati simtit cel mai bine? Unde ati avut cele mai mari emotii si unde v-ati simtit cel mai confortabil?

E greu de spus...o emotie aparte aveam la concertele in care faceam parte din Camerata Lysy (dupa numele profesorului nostru) pentru ca langa noi cantau si profesorii, ceea ce contribuia mereu la mentinerea unui nivel constant de stres. Nu iti puteai permite nicio greseala. Practic, publicul nici nu mai conta, atata timp cat profesorul iti sufla in ceafa.

Cum ati ajuns sa cantati la vioara la care a cantat George Enescu?

Cand am ajuns la academie, in 2004, aceasta vioara (pe care George Enescu i-a daruit-o lui Yehudi Menuhin) era in posesia unei fundatii din Elvetia care o cumparase special pentru un elev foarte talentat si muncior. Rezultatul nu a fost insa unul satisfacator. Pur si simplu, violonistul si vioara nu s-au potrivit, ceea ce nu avea nicio legatura cu talentul sau.

Atunci am aflat ca vioara este un instrument ce trebuie "imblanzit", iar in cazul special al acesteia esti pus la grea incercare. Daca esti respins, acest lucru este evident nu doar pentru tine, ci si pentru toata lumea, ceea ce face ca infrangerea sa fie si mai greu de acceptat. Poate ca in cazul altor viori nepotrivirea nu este atat de "flagranta".

Cand a venit si randul meu, m-am simtit incercat si pus la indoiala, dar in scurt timp toata lumea a observat ca vioara suna din ce in ce mai bine. Cand am terminat studiile, teoretic, trebuia sa returnez vioara. Dovada faptului ca povestea noastra a depasit granitele unui simplu contract a fost decizia de a-mi incredinta instrumentul si dupa terminarea studiilor.

Cum este tinuta aceasta? Stiu ca Stradivariusul pe care canta Alexandru Tomescu este pazit cand este dus la un spectacol.

Nu are parte de un tratament special. Este protejata de o cutie normala. Nu am echipa de bodyguarzi care sa mearga cu mine din mai multe motive - vioara nu face parte din patrimoniul statului roman si, bineinteles, valoreaza mai putin decat un Stradivarius.

Cum a fost la concursul George Enescu?

Concursul a fost o conjunctura speciala, pentru ca Albero Lysy a fost invitat ca presedinte al juriului. De asemenea, in acel an, Camerata Lysy fusese invitata sa concerteze la Bucuresti. Era ultimul meu an de academie si alegerea de a merge la concurs venea ca o incununare a studiilor. Bineinteles, Lysy nu a avut dreptul sa voteze (fiind profesorul meu), dar a asistat la evolutia mea si a fost nemultumit de aprecierea juriului care m-a clasat pe locul trei. Nu a considerat niciodata rezultatul ca fiind corect.

Pentru mine insa a fost o experienta frumoasa. Nu imi plac concursurile si a fost un efort fantastic de concentrare, pentru ca nu am reusit niciodata sa abordez un concurs pe toata durata lui, asa cum abordez un concert. Intotdeauna a fost pentru mine o lupta cu frica si nu o lupta in a descoperi muzica - si ma refer la lupta pe care ar trebui sa o dam cu noi insine pentru a ajunge sa cuprindem cu totul bogatia unei lucrari.

Ramane problema cum facem noi ca un concurs sa nu devina o intrecere de cai in care cel care alearga mai repede si mai clar castiga. In sensul asta, nu am reusit niciodata in concursuri sa fiu eu insumi si m-am zbatut sa fiu mai bataus, mai puternic, mai agresiv, dar nu am reusit sa acaparez toata lumea prin aceasta demonstratie de putere.

Acesta a fost cel mai greu concurs?

A fost, pentru ca ma intorceam in tara dupa trei ani si jumatate de studii in Elvetia. A canta acasa nu este niciodata usor.

Va vedeti facand altceva? Sa lucrati, de exemplu, intr-o corporatie?

Nu cred. Cu ceea ce am inceput sa descopar si ceea ce am descoperit in muzica am mers intotdeauna mai departe si acest mai departe nu inseamna neaparat sa fac totul mai bine, ci sa ma identific pe mine si sa identific muzica, precum si mijloacele prin care eu si muzica putem sa ne conectam in asa fel incat sa nu mai existe cele doua ipostaze: muzica nescrisa intr-o stare imateriala si eu, fiinta care materializeaza aceasta muzica pe care nu o poti atinge.

Drumul asta pe care l-am ales este unul aproape infinit, pentru ca momentul in care descoperi ceva duce la ramificarea a tot ceea ce stii. Cateodata si in bine, si in rau. La birou mi-ar placea sa stau, dar ca sa pot sa ma apropii de partitura generala cat mai mult si nu neaparat ca sa imi invat doar partea mea de vioara.

Revenind la concurs, este extraordinar sa te duci acolo sa te cunosti pe tine, nu sa ii invingi pe ceilalti. Un concurs va fi intotdeauna o oglinda a adevarului. Iar daca in povesti, oglinzile sunt obiective, la fel se intampla si in realitate. Daca esti indemnat sa te privesti in oglinda, doar atunci se pare ca reusesti sa iti vezi chipul cel adevarat.

Creatia duce, intre altele, la cunoasterea de sine. Firesc, daca aceasta cunoastere si cautare de sine are un rezultat pozitiv concretizat intr-un premiu la un concurs, este o intamplare fericita.

Care a fost motivul dvs?

Motivul a fost conjunctura. Prezenta mea implicita la concertul Cameratei, sfarsitul studiilor si nevoia unei confirmari a ceea ce reusisem sa realizez dupa o munca sustinuta. Imi amintesc faptul ca profesorul meu a fost reticent si a incercat sa ma convinga sa renunt, spunand ca "noi, romanii, nu ne ajutam unii pe altii, ba din contra"...

Imi este clar acum faptul ca in perioada aceea nu stiam prea multe despre ce se intampla cu mine, care avea sa fie drumul meu. Stiam doar ca eram in forma maxima si nimic nu mi se parea mai potrivit decat sa ma arunc in acest tur de forta.

Profesional, cat de mult v-a ajutat concret?

Foarte mult. Drumurile pe care mi le-a deschis concursul au fost frumoase si am avut ocazia sa cant in festival, ceea ce va fi intotdeauna o oportunitate extraordinara. Este unul dintre cele mai bune festivaluri din lume si ar trebui sa ne mandrim ca putem atrage la Bucuresti artisti de talie mondiala. Pana la urma, acesta este cel mai de pret aspect al premiului meu la concurs - biletul de acces in programul festivalului.

Aveti de gand sa reveniti definitiv in Romania?

Deocamdata nu. Lucrurile au pornit intr-o anumita directie acolo unde sunt. Poate in viitor. Acum simt ca ma extind, progresez, iar posibilitatile de acolo, dublate de liniste, se dovedesc a fi combinatia castigatoare. Pentru aceste aspecte, Suedia se dovedeste a fi de nepretuit.

Cum arata o zi din viata dvs?

Depinde ce program am in saptamana repectiva. Daca sunt in Suedia, ma trezesc la 7, mananc, studiez pana la 10, ora la care incep repetitiile orchestrei. Un pic de odihna de la 14:30 si o noua repriza de studiu seara. Cam atat. Cand nu am vacanta cam asa arata totul.

Si in vacanta veniti in Romania?

Nu. De obicei, am vacanta vara si prefer sa stau la mare.

Ce va lipseste cel mai mult din tara?

Familia si familiaritatea pe care romanii o avem intre noi. Apropierea dintre indivizi si felul in care se ofera afectiune.

Suedezii sunt mai reci?

Multa lume e mai rece. Cu ei poti sa ajungi sa comunici dincolo de aparente, dar descoperi o alta lume. Sunt mult mai introvertiti, inchisi, in sensul unei timiditati excesive, nu in sensul lipsei de caldura.

Sunt mult mai civilizati?

Da si nu. Cred ca sunt mult mai naturali. Sunt multe lucruri care sunt mai putin civilizate decat la noi, dar nici nu imi dau seama unde este limita, de ce le merge lor mai bine sau nu. De multe ori, mi se pare ca noi am avea mai mult bun-simt, ca suntem mai bine educati (ma refer la codul bunelor maniere). Acolo ai dreptul sa faci ce vrei, daca ai chef sa arunci popcorn-ul in sala de cinema, o faci, pentru ca oricum cineva va curata dupa tine.

Apropo de curatenie. Bucurestiul e mai murdar sau nu in comparatie cu Goteborg?

E si mult mai mare. Nu se compara cu Goteborg. Bucurestiul se poate compara cu Stockholmul, insa daca ne gandim la capitala suedeza, cred ca nicio comparatie nu isi are locul...pur si simplu vorbim despre lumi diferite.

Ziare.com va prezinta o serie de interviuri speciale cu fosti laureati ai Concursului Enescu si personalitati culturale

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Nicușor Dar îl provoacă pe Piedone la o dezbatere electorală. Răspunsul ironic al Primarului Capitalei după ce AUR l-a amenințat cu plângerea penală

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi, 25 aprilie, că aşteaptă de la contracandidatul său Cristian Popescu Piedone un răspuns în ce priveşte participarea la o dezbatere...

Ciolacu anunță că întrerupe orice comunicare cu Piedone: "Îi urez succes"

Marcel Ciolacu a tăiat orice cale de comunicare cu Cristian Popescu Piedone. Președintele PSD a declarat joi, 25 aprilie, că nu va mai exista niciun dialog și nicio ofertă pentru Piedone....