Toate semnificatiile Zilei Nationale a Romaniei

Marti, 01 Decembrie 2020, ora 05:43
5017 citiri
Toate semnificatiile Zilei Nationale a Romaniei
Foto: Facebook/Urmasii Marii Uniri

In anul 1990, data de 1 decembrie a fost declarata Ziua Nationala a Romaniei si zi de sarbatoare publica, pentru a celebra Marea Unire a principatelor, de la 1 decembrie 1918, cand la Alba Iulia a fost votata in unanimitate unirea Transilvaniei, Crisanei si Maramuresului cu Romania, cu pastrarea autonomiilor locale, pe baze democratice, cu egalitate intre nationalitati si religii.

La 1 decembrie 1918 a fost convocata la Alba Iulia Adunarea Nationala a Romanilor, lucrarile finalizandu-se cu Hotararea de unire neconditionata a Transilvaniei cu Romania, votata in unanimitate.

In prealabil, la 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei si Bucovinei votasera, la randu-le, unirea.

Evocarea unui eveniment istoric - in cazul de fata unirea tuturor romanilor intr-un singur stat, in 1918 - nu se poate reduce la simpla narare a admirabilei performante politice a romanilor din provinciile istorice romanesti, capabili sa-si ia soarta in propriile maini si sa-si decida viitorul, explica Presamil, trustul de presa al Apararii Nationale.

Prin vointa liber exprimata a reprezentantilor tuturor romanilor a devenit posibila, in conditiile concrete generate de evenimentele interne si internationale de la finele Primului Razboi Mondial, crearea Romaniei Intregite. Din nefericire, avea sa dureze prea putin, doar 22 de ani - prilej de reflectie pentru noi, astazi, in aceeasi masura in care evocam entuziasmul si reusitele anului 1918.

S-a dovedit ca Ion I. C. Bratianu a fost prea optimist, in 14 decembrie 1918, cand in fata delegatiei transilvanene care prezentase regelui Ferdinand I Actul Unirii, a spus: "Va asteptam de 1000 de ani si ati venit ca sa nu ne mai despartim niciodata".

Doar 22 de ani avea sa dureze profetia lui. In 1940, Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Herta erau ocupate de Uniunea Sovietica, cea mai mare parte a Transilvaniei, de Ungaria horthysta, iar sudul Dobrogei, de Bulgaria. Romania Intregita in decembrie 1918 devenea astfel istorie.

Unul din marile adevaruri, mai putin stiute insa, este cel rostit de Benedetto Croce, conform caruia "fiecare istorie este contemporana", in sensul ca in scrierea si receptarea istoriei, atat istoricul, cat si consumatorul de istorie sunt preocupati sa gaseasca raspuns la intrebarile si sfidarile timpului lor.

Care ar putea fi, asadar, semnificatiile Zilei de 1 Decembrie pentru noi, astazi?

Strict cronologic, 1 Decembrie 1918 are o dubla semnificatie

Este, pe de o parte, ziua istoricei decizii a Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, care proclama unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania, si pe de alta parte, ziua in care regele Ferdinand I, alaturi de regina Maria, intra in Bucuresti, dupa aproape doi ani de exil in inima Moldovei.

Plecat la Iasi, in 1916, in conditii improprii, sub presiunea trupelor germane, rege al Romaniei mici, Ferdinand se intorcea iar la Bucuresti, in uralele multimii, chiar in ziua in care ardelenii cereau raspicat unirea cu tara, pentru a deveni regele Romaniei Mari, la a carei temelie asezase vointa sa de a fi cu adevarat regele tuturor romanilor.

Rolul armatei romane in realizarea Marii Uniri de la 1918

A avut sau nu vreun rol armata romana in actele Unirii din 1918?

In Basarabia, armata romana a intervenit, in ianuarie 1918, la cererea Consiliului Directorilor Generali al Republicii Democratice Moldovenesti (care juca rolul Executivului, in noua republica independenta) si cu acordul Sfatului Tarii si al aliatilor, pentru a face fata valului pustiitor de jafuri, pogromuri si distrugeri in masa a bunurilor private si publice, provocate de demobilizarea armatei ruse de pe frontul roman.

Ordinea a fost instaurata in teritoriul romanesc de dincolo de Prut, pana la sfarsitul lunii februarie 1918, cu pretul vietii a 3 ofiteri si 122 de soldati, 12 ofiteri si 309 ostasi fiind raniti in confruntarile cu trupele ruse bolsevizate.

Istoriografia sovietica mai ales (dar si unii istorici rusi, astazi, cum este cazul lui Mihail Meltiuhov) este cea care a atacat mereu decizia Sfatului Tarii privind unirea Basarabiei cu Romania, la 27 martie 1918, din perspectiva corelatiei facute intre necesitatea unui vot liber exprimat si prezenta trupelor romanesti in teritoriul dintre Prut si Nistru - in favoarea Unirii s-au pronuntat 86 de deputati, 36 declarandu-se impotriva, in cel mai democratic mod cu putinta.

Istoriografia sovietica inducea, astfel, ideea invaliditatii votului in Sfatul Tarii in circumstantele mentionate. Prezenta armatei romane in Basarabia, la inceputul anului 1918, a contribuit astfel in mod semnificativ la salvarea fiintei tinerei republici moldovenesti.

Plecarea armatei romane din teritoriul dintre Prut si Nistru ar fi insemnat invadarea imediata a acestui teritoriu de trupele ruse bolsevizate sau ucrainene nationaliste si, ca o consecinta imediata, dizolvarea Republicii Moldovenesti.

Retragerea armatei romane ar fi presupus, pe de o parte, abandonarea intereselor populatiei romanesti majoritare in provincie si sacrificarea intereselor nationale romanesti in ansamblu, iar pe de alta parte, adancirea insecuritatii regionale si crearea unui focar de instabilitate la granita estica a Vechiului Regat roman.

Asadar, prezenta ostasilor romani la frontiera de pe Nistru a prefigurat Actul Unirii, servind drept garantie pentru solutia Unirii si consolidarea procesului de revenire a Basarabiei la statul roman.

In Transilvania, in momentul istoricei decizii a marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, armata romana se afla in sud-estul Transilvaniei, pe o linie de demarcatie stabilita prin armistitiul de la Belgrad, din 13 noiembrie 1918.

Trupele romane, potrivit Instructiunilor Marelui Cartier General, aveau sarcina de a asigura "linistea, avutul si vietile locuitorilor, indiferent de nationalitate". In colaboare cu Consiliile si garzile romanesti, cu Consiliul Dirigent, s-au luat masuri severe pentru inlaturarea cazurilor de jaf si au fost dezarmate bandele izolate maghiare si secuiesti.

In plus, in decursul anului 1919, armata romana a facut eforturi importante pentru asigurarea fiintei noului stat national roman, rezultat al vointei liber exprimate a tuturor romanilor din provinciile istorice.

In zona Hotinului, armata romana a avut de infruntat actiuni ale unor detasamente sovietice, iar in vest s-a confruntat cu pericolul proclamarii, in martie 1919, la Budapesta, a Republicii Sovietice Ungare - Romania gasindu-se in situatia de fi prinsa intre doua regimuri bolsevice, unul la vest, altul la est, a caror actiune conjugata putea pune in pericol existenta noului stat roman.

Prin eforturile sale, armata romana a pus capat efemerului regim bolsevic ungar al lui Bela Kun si a facut fata cu succes, in cooperare cu trupele franceze, atacurilor trupelor sovietice in Basarabia, pe Nistru (in zona Tighinei).

Marea Unire nu a fost insa rezultatul participarii Romaniei la razboi si nici al contributiei armatei romane. Nimeni nu-si imagina, in momentul intrarii Romaniei in prima conflagratie mondiala, ca revolutia bolsevica si destramarea Imperiului Austro-Ungar vor permite Romaniei intregirea frontierelor sale atat la Est, cat si la Vest.

De aceea, liderul conservator P.P. Carp spunea, dupa incheierea pacii, ca Romania are atata noroc, incat nu mai are nevoie de oameni de stat. De fapt, legitimitatea Marii Uniri consta tocmai in aceea ca nu este rezultatul unor actiuni militare, ci al exercitarii dreptului la autodeterminare.

Marea Unire este, in primul rand, produsul voturilor structurilor reprezentative si democratice de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia, prin care s-a decis unirea Basarabiei, Bucovinei, respectiv a Transilvaniei si Banatului cu Romania.

Armata romana nu a facut decat sa asigure cadrul firesc de manifestare a vointei liber exprimate a romanilor din provinciile istorice si sa impiedice actele de dezordine, vandalism sau actiunile concertate ale regimurilor bolsevice instalate in Ungaria, Ucraina si Rusia.

Tratatele de Pace din 1919-1920 au oferit o consacrare internationala a ceea ce romanii insisi, uniti in vointa lor, dorisera si facusera, iar aliatii nu s-au putut eschiva de la indeplinirea obligatiilor asumate fata de Romania, efortul militar depus in anii 1916-1917 de armata romana fiind un argument puternic in favoarea deciziilor luate la Conferinta pacii.

De ce Unirea a durat atat de putin

La nivelul elitei politice se instalase deja convingerea ca destinul Romaniei se decide printr-o diplomatie abila, activa, si nu neaparat printr-o consolidare a puterii armate.

Unirea din 1859 fusese consecinta celebrei politici a "faptului implinit" si a unui context international favorabil. Independenta, desi armata romana se jertfise in luptele de la sud de Dunare, nu se castigase pe campul de lupta, ci la masa verde a pacii, iar Marea Unire din 1918 nu era rezultatul victoriilor militare decisive ale armatei romane, ci consecinta actelor de unire de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia si a eforturilor diplomatice la Conferinta pacii si in primii ani interbelici.

Mai bine de 15 ani de la terminarea Primului Razboi Mondial, guvernele care s-au perindat la carma tarii au contat aproape exclusiv pe diverse combinatii diplomatice si aranjamente economice externe, in cadrul sau in afara Ligii Natiunilor, dar care, la momentul potrivit, desi admirabile in litera lor, s-au dovedit a fi complet inaplicabile sau caduce.

Nu au fost luate masuri ferme pentru crearea unui potential industrial - si, in general, a unui potential economic - care sa asigure inzestrarea armatei cu tehnica de lupta si resursele economice corespunzatoare.

Armata romana n-a tras un foc de arma in apararea Romaniei Mari, fiind silita sa se retraga, acoperita de umilinta si rusine, dupa ce ceruse, in repetate randuri, sa puna la punct macar un plan de retragere din Basarabia, care, la momentul potrivit, ar fi putut fi utilizat in conditii oricum preferabile haosului ce a urmat notelor ultimative sovietice, din iunie 1940.

Cu toate reformele politice, economice si sociale, Romania interbelica nu a reusit sa devina acea democratie pe care si-o imaginau si o conturau, in Proclamatia lor de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, liderii ardelenilor.

Apoi, asupra actului de unire de la Chisinau, la 27 martie 1918, si asupra Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, a existat, in intreaga perioada interbelica, dar si dupa aceea, o diferenta semnificativa de perceptie.

In timp ce primul eveniment a fost privit ca un gest firesc, inevitabil, in conditiile prabusirii Rusiei tariste, al doilea a fost mereu socotit ca fiind actul fondator al Romaniei intregite.

Privirile romanilor au fost mereu indreptate spre Alba Iulia, in timp ce Chisinaul a cazut in uitare, dispret si desuetudine. In intreaga perioada interbelica, elitele politice si culturale, precum si intreaga societate au valorizat diferit cele doua acte de unire.

Pentru toti romanii, adevarata "Mecca" a fost mereu Alba Iulia, in vreme ce Chisinaul era considerat capitala unei provincii marginale, unde, pentru un functionar public al administratiei centrale, orice numire in post reprezenta un exil si o aspra pedeapsa.

In conditiile instaurarii regimului comunist si proclamarii prieteniei "de nezdruncinat" cu popoarele Uniunii Sovietice, Basarabia avea sa dispara din preocuparile societatii romanesti, inclusiv ale istoricilor, care se vedeau acum siliti sa reia vechile teze ale propagandei sovietice cu privire la originea si evolutia distincte ale populatiei si a limbii locuitorilor dintre Prut si Nistru.

Basarabia ramanea doar o rana deschisa despre care nimeni nu va mai indrazni sa vorbeasca limpede, in deplinul respect al adevarului istoric.

Trebuie sa recunoastem ca ochii romanilor au fost atintiti, in special dupa 1 Decembrie 1918, mai degraba spre Transilvania decat spre Basarabia si ca, in scurtul interval de timp in care implinirea idealului national s-a concretizat in existenta Romaniei intregite, nu am stiut sa valorificam resursele umane si materiale, atatea cate vor fi fost, ca si intreaga noastra inteligenta politica, pentru a putea pastra si consolida un edificiu care se dorea a fi longeviv.

Insa lectia majora a romanilor din provinciile istorice romanesti, in 1918, ramane, astazi, perfect valabila.

Acum, uitati-va la cel de langa dumnevoastra si spuneti cu mana pe inima daca impreuna puteti colabora pentru implinirea binelui comun sau a unui ideal national, trecand peste ceea ce temporar si meschin va desparte. Oare raspunsul pe care vi-l veti da este asemanator cu acela pe care romanii din 1918, spre cinstea lor, l-au dat?

Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, este cotat cel mai bine în majoritatea sondajelor de opinie pentru a câștiga Primăria Capitalei. El este văzut adesea „pe teren”,...
România a depășit 1.091 km de autostradă şi drum expres în circulaţie. Anunțul ministrului Transporturilor despre viitoarele proiecte
România a depășit 1.091 km de autostradă şi drum expres în circulaţie. Anunțul ministrului Transporturilor despre viitoarele proiecte
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 28 martie, că sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea a încă 729 km de drum de mare viteză....
#Marea Unire, #1 Decembrie 1918, #Ziua Nationala a Romaniei, #Armata Romana, #Bratianu, #Basarabia , #cultura generala