Jurnal de COVID si inceput de patriotism

Autor: Lia Faur - profesoara limba, literatura, cultura si civilizatia romana la Universitatea El Manar din Tunis, scriitoare
Duminica, 27 Septembrie 2020, ora 00:00
6339 citiri

Privesc atenta bratara de argint de pe mana dreapta cu minusculul simbol al crucii. Stau intr-un pat dublu de hotel. Scriu cu frustrarea unui om prea dedicat scopurilor sale profesionale. Incepe anul universitar si trebuie sa fiu la misiune.

Din Paris nu mi-au dat voie sa plec spre Tunis cu primul zbor pentru ca nu aveam rezervare la un hotel dintr-o lista de patru, pe care un functionar scund si negricios mi-a fluturat-o prin fata ochilor pret de cateva secunde. Poarta pentru zborul Air France, Paris-Tunis s-a deschis cu aproximativ douazeci de minute inainte, iar in aceste conditii ni s-au impartit cate doua formulare de completat, ca la curse. S-a creat agitatie, unii aveau pix, altii, nu. Unii aveau voie sa treaca, altii, nu.

Tipetele furioase au atras politia aeroportului. Imi pregatisem un dosar "blindat", test SARS-COV-2 prin RT-PCR, negativ, permis de sedere, contract de inchiriere, pasaport de serviciu, contract de munca, romanesc si tunisian, traduse in franceza, ordin de ministru etc. De doua ori m-au lasat sa trec de poarta, de doua ori am revenit. Functionarii francezi erau in legatura directa cu functionarii tunisieni. Comunicau ce contin dosarele oamenilor si la celalalt capat se luau masuri fara a respecta aceeasi logica pentru toti. Ba li se parea ca sunt in regula, ba ca nu sunt. Francezii asistau, mirati si ei, la acest haos creat in ultimul moment. Era cel putin ciudat ca te obliga sa mergi la patru stele. Ma gandesc la cei care nu puteau suporta cheltuielile. Am cerut ajutor autoritatilor noastre de la Tunis, dar am fost sfatuita sa ma cazez peste noapte la un hotel apropiat.

Dimineata am cumparat un nou bilet la primul zbor si am aterizat pe aeroportul Tunis-Carthage, care acum era mai frumos luminat de soare decat fusese in decembrie trecut. M-au luat in primire niste fete agitate, cu masti, halate si termometre, apoi doi functionari lejeri, cu masca sub barbie. S-au privit unul pe celalalt si mi-au spus ca se poate face confinementul si la domiciliu, in cazul dosarului meu. Da, dar aveam rezervare, ca asa cerusera tot ei. A, mergeti la hotel, atunci. Daca nu aveam rezervare, ma puteam izola la domiciliu. Peste tot functionari bulversati.

Este a doua mea revenire in Tunisia, o tara exotica in economia turismului international, despre care am scris mereu si mereu pozitiv. Am vorbit despre parfumuri, nu despre mirosuri sufocante sau vigilenta care nu-ti lasa loc de bucurie. Aici ma gandesc la episodul din iarna, cand un tanar mi-a aratat lama unui cutit si mi-a smuls poseta de sub palton.

Am ajuns la hotelul din centru, pe langa care am trecut de nenumarate ori, destul de aproape de apartamentul in care locuiesc. La receptie, un baiat foarte bine pregatit pentru sarcina lui, mi-a spus, fara sa respire, ca transportul costa saisprezece euro, iar cele trei mese pe zi, doua sute! Care mese? Mananc de doua ori. Voi sta, nu voi face efort. Nu mananc carne de oaie, vita sau pui. Insistenta mea nu a avut nicio relevanta pentru ca baiatului nu i se misca niciun muschi pe obraz. Avea politetea unui robot. Si au inceput sa curga caserolele, de dimineata pana seara, in plase de cincizeci de bani. Cu mancare putina, doar felul doi (am inteles de ce esti obligat sa platesti trei mese) de la "impinge tava" autohtona, fara apa. Daca, totusi ti-e sete, cumperi un litru la pretul a sase sticle de doi litri din supermarket, insa pe care nu ai voie sa le introduci in hotel. Cu indulgenta, toata masa putea costa jumatate din pret. In hotel, oameni fara masca se plimbau nestingheriti pentru ca, am aflat, oficial, aici era o celula COVID, cu medic etc., in rest, cetateni liberi, chiar si de masca. Ce se intampla daca o persoana se dovedeste a fi pozitiva? Se inchide hotelul?

Stiu bine de ce ma aflu in aceasta tara si nu regret. Ii invat pe tineri, in general, limba romana. Le tin cursuri despre literatura romana, cultura si civilizatia romaneasca. Romania de acasa are ocazia sa fie primenita. Ma surprind vorbind despre o tara construita din puzzle de amintiri. De obicei, cele mai indepartate. Cum mirosea in casa de sarbatori. Cum se misca lumea iarna ca sa faca rost de brad. Cum inverzea campul primavara. Cat de melodioasa era vocea unor batrani in jurul focului. Sau povestesc despre cum vin si pleaca randunelele. Despre cuiburi de barza construite cu migala pe varful stalpilor de telegraf. Si e verde, mult verde, care, se intampla uneori sa napadeasca vatra unei existente unde s-a trait, s-a iubit si s-a murit.

Sunt o individa cu talie medie, par deschis spre roscat, dupa modelul celor cu RH negativ, banuiti ca ar fi nefilimi (extraterestri). Am obiceiul de a calatori printre norii laptosi ai imaginatiei. Ma mai extrag din cotidian pentru ca lumea a devenit accelerata si internetul gandeste prea mult in locul meu. Care e Romania adevarata? Deodata Romania nu mai este una singura. Exista una pe care o traiesti inainte de a pleca din ea, una care ramane acasa cu ceilalti si una pe care o iei cu tine. Eu in care traiesc acum? Cand am plecat la Tunis, cand am plecat la Bucuresti sa sustin concursul pentru acest post, devenisem o greutate pentru mine insami. Interiorizam multe din problemele urbei, ale natiei, in materie de educatie, in plan socio-economic, mentalitar, uman etc. Nu mai puteam trai asa. Trebuia sa ies, si am iesit, iar dupa cateva luni de impact cultural am descoperit Romania pe care o luasem cu mine. Era magnifica, eliberata de orice balast. Aici omul politic ajunge doar daca s-a remarcat in istorie ca intregitor, salvator sau vizionar. Cand intri intr-o noua cultura, aduni toate bucatile care te compun si le separi cu grija de a nu se pierde in amalgamul experientelor ce vor urma.

Imi localizam patria in interiorul conturului pe care-l pot desena cu ochii inchisi. O imaginam vazuta in intregime din avion. O puteam redimensiona si invarti ca intr-un tur de muzee 3D. Am vizitat putine locuri si simt un sentiment de vina ca nu am fost in stare sa o cartografiez, asa cum fac acum cu Tunisia. Cunosc Romania mai mult prin literatura. Nu o data am realizat cu studentii o Romanie literara, cu poze si nume de scriitori, cu biografii interesante, care se intersectau in puncte comune, construind chiar o dinamica a relatiilor amoroase. Romania pe care o iau cu mine este compusa din peisaje si mai putin din oameni. Din cuvinte si senzatii. Acolo sunt experientele mele, familia, prieteniile, ca surse terapeutice pentru momentele incurabile. Dispar miile de ore dintr-o viata la jumatate (de parca vom sti vreodata unde este capatul!) in care energia a fost risipita in scopuri fara miza.

Ma gandesc la politica. Am iesit in strada cand miza era mare, am iesit la vot, stiind ca si eu contez printre luminitele aprinse in intuneric. Dar am ajuns sa inteleg ca in Romania politica inseamna relatii, conexiuni ascunse, care pozeaza firescul. S-a constituit o retea de fraude mai solidara decat gesturile manate din patriotism sanatos. Si daca tu nu cunosti pe nimeni, te vor recunoaste ei. Te vor momi sa fii de partea lor. Cati oameni nu s-au pierdut astfel! A fi corect pana la capat este acrobatie pe sarma.

Cat din viata ta o poti oferi comunitatii? Cata schimbare poate produce permanenta framantare si munca in folosul colectiv? Cred ca am ajuns la acel punct in care inchizi pagina si dispari. Te dedici in continuare, dar esti deoparte/departe. Imi construiesc o Romanie alternativa, un colac de rezistenta, cu fragmente din Romania magnifica pe care o redescopar.

Ma numar printre romanii nascuti in comunism, pionieri, educati intr-un fals patriotism. Poate este si motivul pentru care imi analizez tot mai des filonul pe care l-am dobandit nascandu-ma si crescand in "ADN-ul" romanesc. M-am adaptat usor la viata promitatoare de dupa revolutie, mi-am trai anii cum am stiut si cum s-a putut. Cand am iesit prima data din tara, in 1993, in Franta, am simtit dupa doua saptamani o imensa nevoie de a reveni acasa. Iesirea de pe autostrazile Europei si intrarea in vama Nadlac, unde un tractor harait ne tinea in spatele lui, unde gropile erau aliniate din metru in metru, mi-a produs mai multa bucurie decat vederea unui castel medieval din valea Chambery. Era, cred, reactia celui care este lasat in libertate, dar nepregatit pentru ea. Fuga de dinainte de 89 era salvatoare, dar acum cand nu te mai oprea nimeni sa ramai in occident, intervenea frica de a nu fi acceptat. Si nevoia de a aduce occidentul la tine acasa. Simteam ca am o misiune si pot face tot ceea ce am invatat alaturi de la oamenii nascuti in democratie, caracterizati de o noblete molipsitoare. Nu as putea spune ca am esuat. Dovezile imi vin de la cei tineri, in care am crezut mereu si carora le datorez forta si curajul meu. Ei sunt cel mai sigur barometru care indica drumul cel bun.

Lia Faur este scriitoare si profesoara la Institutul Limbii Romane din Bucuresti. Preda limba, literatura, cultura si civilizatia romaneasca la Universitatea El Manar din Tunis. A publicat poezie, dialoguri, eseu. Cel mai recent volum, Piele de imprumut, o reeditare revizuita si adaugita, a aparut la Editura Brumar, 2018.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană
Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană
Decizia instanței arbitrale (luată cu o majoritate de 2 la 1) în litigiul intentat statului român de compania canadiană ce a încercat să dezvolte un proiect minier în zona Roșia Montană...
Liviu Dragnea vrea să dea lovitura într-un domeniu, despre care spunea: "Vorbim de un genocid"
Liviu Dragnea vrea să dea lovitura într-un domeniu, despre care spunea: "Vorbim de un genocid"
”E inadmisibil ce s-a întâmplat acolo. Vorbim despre un genocid. Mulți specialiști de mediu spun că un asemenea dezastru poate produce moarte pe termen lung”, spunea Liviu Dragnea în...
#covid, #tunisia, #Paris, #Romania , #stiri cultura