Ecaterina: Povestea nespusa a unei eroine (III) Documentar

Povestea Ecaterinei Varga, supranumita Doamna Motilor, incepe cu cativa ani inaintea revolutiei pasoptiste, cand aceasta a luat asupra ei responsabilitatea de a-i apara pe motii din cateva sate romanesti de excesele oficialitatilor habsburgice.

Acuzata de incitare la nesupunere si revolta, Ecaterina este cautata de autoritati, dar motii o apara cu pretul vietii, fiind nevoie de intrigile unui inalt prelat roman, care profitand de increderea oamenilor reuseste sa o smulga chiar din mijlocul lor si s-o predea.

Ecaterina: Povestea nespusa a unei eroine (I) Documentar

Ecaterina: Povestea nespusa a unei eroine (II) Documentar

In iarna lui 1846, la cateva luni dupa numirea sa ca vicar de Sibiu, Andrei Saguna ii da de veste parohului George Suciu ca, dupa ce-si va termina vizita in Abrud, va trece impreuna cu insotitorii lui si prin Izbita.

Vicarul ajunge sa oficieze slujba de Boboteaza in acel sat, iar la sfarsit intreaba de Ecaterina, care nu se sfieste sa iasa in fata. In cuvintele protopopului Simion Balint: "[...] vicarul schimba cu dansa 3-4 cuvinte in limba maghiara, dupa care ii zice sa se suie in sanie. Dansa nu voia[...] o apuca si o arunca in sanie."

O pata de rusine trecuta in uitare

Insusi Saguna repovesteste acest episod pe larg: "Si sosind astfel ziua fatala de 18 ianuarie m-am deplasat la biserica districtului numit Izbita al localitatii Bucium impreuna cu [...] functionari [...] ai comitatului, iar din partea domeniului regal cu controlorul regal Ioan Sulut si administratorul silvic Ioan Wohlhurt, unde dupa serviciul divin, am tinut invatatura arhiereasca, potrivit sarbatorii [...] unei adunari de 600-700 persoane.

Dupa care, invitand poporul sa se pronunte in privinta soartei sale si nepriminind un raspuns, am intrebat poporul daca are un reprezentant [...]. [...] doi insi [...] au adus in fata mea o femeie de statura scunda, pe care am intrebat-o cine este?

Si pricepand de la ea ca este Ecaterina Varga, am invitat-o cu severitate sa spuna amanuntit: cine este ea, deoarece poporul povesteste fiscului despre ea lucruri mari si miraculoase, ca este membra a unei familii mari, ca ar dispune de anumite scrisori privilegiate si peceti, carora nici un functionar nu are curajul sa li se impotriveasca si alte asemanatoare.

Dar la toate aceste a raspuns ca aceste stiri sunt vorbe goale, iar cu privire la cauza taranilor din Bucium a declarat ca, potrivit poruncilor supreme, a fost hotarata o noua cercetare.

De aceea am gasit de bine sa-l rog pe stimatul vicecomite sa citeasca in fata poporului gratiosul ordin al excelentei voastre adresat mie la 14 noiembrie anul trecut, dar in timpul acesta ea a voit sa se furiseze din biserica printre popor, eu, insa, apropiindu-ma de ea, am prins-o si am asezat-o mai aproape de mine.

Dupa aceea, am adus la cunostiinta poporului, in mod deschis toate intrigile si purtarile ei impotriva legilor, prin care obisnuia sa stoarca bani de la ei, precum si marile primejdii in care vor cadea inevitabil daca aceasta instigatoare va mai sta printre ei si care se ascunde acolo numai spre paguba lor.

In urma acestora, am adus la cunostinta poporului de cateva sute de insi adunati acolo, gratiosul ordin de a preda pe Ecaterina Varga, le-am spus de-a dreptul ca nu voi mai lasa printre ei pe aceasta instigatoare periculoasa, ci ca o voi lua cu mine si voi pune sa fie trimisa in patria ei.

Dupa aceia, indemnandu-i spre purtari crestinesti si cetatenesti chibzuite si virtuoase, la supunere si cinste fata de autoritati, cum si indeplinirea punctuala a obligatiilor, am scos-o pe instigatoare din biserica, pe care domnul vicecomite si domnul jude al nobililor au dus-o de brat si m-au urmat impreuna cu ceilalti preoti si slujitori camerali fara ca cineva sa fi pronuntat vreo vorba de protest, deoarece toti erau surprinsi si lamuriti indeajuns asupra uneltirilor acestei femei. Astfel m-am asezat direct in sanie, luand cu mine pe Ecaterina Varga si pe domnul vicecomite.

Atunci s-au auzit cateva cuvinte din partea multimii, ca nu ingaduim sa fie luata doamna noastra, anume Simion Tandra Pitoc, care mi-a apucat caii pentru a ma retine, dar in avertismentul meu s-a dat la o parte numaidecat. Aceasta neinsemnata rezistenta manifestata de cativa tarani m-a convins si mai mult ca poporul insusi a primit si a privit bucuros cele petrecute".

In aceeasi ordine de idei, in "Gazeta de Transilvania", George Baritiu nu se rusina s-o critice pe Ecaterina: "[...] inainte cu sase ani, se apuca in satul muntenesc Bucium sa amageasca pe toti locuitorii romani din acel sat si din altele vecine, dupa ce mai intai le stiu castiga increderea. De atunci stiu a intarata si tulbura pe acei bieti locuitori cu atat rezultat, incat aceia de atatia ani nu vreau a face nici o robota domneasca. Fie ca aceasta stire sa se adevereasca ca asa sa scape si romanimea acelor parti de atatea presupusuri.

Caci adica credinta noastra politica, tare si neclintita este cum ca romanilor, fie din orice parte, in zilele noaste nimic atat nu le poate strica, precat le-ar strica si cea mai insemnata miscare ce ar purta caracter de turburari politice. Ceriul sa pazeasca pe poporul nostru de amagitori inreautatiti. Nu faptele nesupunerii, ci o treptata cultivare si desteptare a oamenilor nostri este calea catre fericire si catre castigarea oarescarii insemnatati".

Baritiu nu o va ierta nici la patru decenii de la aceste evenimente, numind-o intr-una din lucrarile sale, "Parti alese din istoria Transilvaniei pre doua sute de ani in urma", nimic mai mult decat o "sarlatana".

Ecaterina este mai intai intemnitata la Aiud, dar pentru ca se temeau ca ar putea fi scoasa de acolo, la 26 martie 1847, sub o puternica escorta militara, este transportata la Alba Iulia.

La randul lui, Saguna va fi rasplatit pe masura pentru ajutorul sau. In acelasi an, pe 2 decembrie, trei candidati isi disputau scaunul episcopal si desi el a primit cel mai mic numar de voturi, curtea imperiala nu le va lua in seama si il va numi pe Saguna episcop.

Nu-i de nici o mirare, tinand cont ca inca din luna februarie Teleky ii transmisese cele mai adanci multumiri din partea aceleiasi curti imperiale.

Intr-un purgatoriu al memoriei

In timp ce Saguna urca treptele ierarhiei clericale, Ecaterina era condamnata de tribunalul corectional din Alba Iulia la trei luni de temnita, sentinta pronuntandu-se la 14 decembrie 1850, cu confirmare la 10 februarie 1851 la tribunalul de la Sibiu.

Ea va scrie ca: "In temnita unde m-au inchis lumina soarelui nu patrunde. Pentru mine nu mai e nici zi, nici noapte. Trecerea timpului n-o masoara decat bataile inimii. Eu nu stiu cand rasare soarele si cand apune. Solia lui n-ajunge la mine. In amiaza vietii mele, lumina s-a stins si m-a cufundat in adanc de vesnica noapte. Temnita fara ferestre e mormantul meu.

Eu nu-s decat o umbra topita in intuneric. Acum s-a aprins la capataiul meu o candela, ca la capataiul unui ingropat de viu. La flacara ei sovaitoare scriu aceste randuri. Vor vedea oare lumina zilei? Ochiul de temnita in care m-au inchis e acelasi care a vazut ultimele ceasuri de viata ale aprigului Horea [...].

Privesc alaturi de mine, in umbra, lucrurile neinsufletite care ma inconjoara. Sunt poate aceleasi pe care el insusi le-a privit. In strachina aceasta i-a adus gadele fiertura amara a cinei lui cea din urma. Din ulciorul acesta au sorbit buzele lui arse de setea de dreptate. De acest perete umed si-a rezemat fruntea lui infierbantata. Aceste lanturi i-au insotit pasii in drumul spre locul unde a fost dat mortii in groaznice chinuri. Am ingenuncheat si am sarutat pamantul pe care au calcat truditele lui picioare.

Pana la o vreme, el a fost ca si mine, pribeagul zadarnicelor drumuri pentru cautarea dreptatii. Iarta-ma sfanta umbra ca indraznesc sa ma masor cu tine. Intr-un singur chip ni se aseamana soarta: am cazut amandoi prin tradare".

Dupa ce isi ispaseste pedeapsa, domiciliul fortat ii este stabilit la Halmeag, unde isi va petrece si restul vietii. Ea va trece in uitare. Nici nu se cunoaste cand a murit.

La catva timp dupa revolutia maghiara, baroneasa Banffy spunea ca: "Focarul rascoalei din 1848 a fost comitatul Alba, unde Ecaterina Varga instigase ani de-a randul pe valahi".

Bibliografie:

• Abrudeanu Ion Rusu, "Motii- Calvarul unui popor eroic, dar nedreptatit", Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1928
• Cherestesiu Victor, "Contributii la istoria miscarilor taranesti in Transilvania in anul revolutionar 1848", "Studii si referate privind istoria Romaniei", Bucuresti, Editura Academiei Republicii Populare Romane, 1954
• Din Petre, "Dimensiunea militanta a Ecaterinei Varga in deceniul premergator revolutiei de la 1848-1849", Revista Bistritei XXIV, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2010
• Francu Th., Candrea Gh., "Din Muntii Apuseni", Calendarul Minervei, anul al VI-lea, Bucuresti, Institutul de Arte Grafice si Editura Minerva, 1904

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Gabriela Firea iese în stradă. Candidata PSD la Primăria Capitalei vrea întâlniri directe cu electoratul

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, nu va sta la birou în timpul campaniei electorale. Firea a declarat miercuri, 24 aprilie, că îşi va axa campania în primul rând pe...

Lider PNL inculpat pentru corupție și-a depus candidatura la locale: ”Intru în competiţie bărbăteşte, deschis şi asumat”

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus miercuri, 24 aprilie,...