Concertul de Anul Nou de la Viena, care ne-a incalzit inimile

De peste sapte decenii, la fiecare inceput de an, Viena devine incontestabila capitala muzicala a lumii. A devenit si anul acesta. Incantatorul concert vienez de Anul Nou, transmis prin Eurovision, preluat de peste 90 programe de televiziune si 350 posturi de radio de pe intregul glob, a putut fi urmarit luni la amiaza pe canalele televiziunii noastre nationale.

Nu trebuie sa fii un strasnic meloman ca sa prinzi drag de muzica vieneza. Armonia si melosul familiei Strauss, farmecul valsurilor si al polcilor, ambianta luxurianta a palatelor vieneze capteaza emotia ascultatorului de la primul pana la ultimul acord.

Cu atat mai mult, cu cat la pupitrul Filarmonicei austriece s-au perindat de-a lungul timpului numerosi monstri sacri ai baghetei din intreaga lume.

L-am admirat pe americanul Lorin Maazel, pe japonezul Seiji Owawa, pe italianul Claudio Abbado sau pe germanul Herbert von Karajan, despre care nu multa lume a auzit ca s-ar trage dintr-o familie de aromani din Grecia.

Conform unor autori, familia faimosului dirijor, disparut dintre noi cu cativa ani in urma, s-a numit initial Caraion si a emigrat in Germania cu mult inaintea Primului Razboi Mondial.

Stramosul dirijorului ar fi fost inobilat atunci de imparat, redenumit din Caraion in "von Karajan" si incununat cu distinctii pentru meritele sale.

Desi informatia pare verosimila, iar sustinatorii ei pretind ca o pot proba cu acte, in opinia mea, ar trebui totusi mentionata cu cunoscuta rezerva italiana: "se non e vero, e ben trovato".

Concertul de anul acesta a fost condus de cunoscutul Riccardo Mutti, fost director artistic al operei "La Scala" din Milano, timp de 19 ani, iar in prezent director al Orchestrei simfonice din Chicago.

I s-a incredintat pentru a cincea oara pupitrul concertului de Anul Nou al Filarmonicei din Viena, dupa ce s-a mai gasit la acelasi pupitru in 1993, 1997, 2000 si 2004.

Ca si altadata, Riccardo Muti si-a ales un repertoriu care merge la inima ascultatorului, din creatiile unor compozitori foarte bine cunoscuti publicului de pe tot globul: Johann Strauss fiul, Johann Strauss tatal, Josef Strauss, Franz von Suppe si Alphons Czibulka.

De altfel, as putea spune ca aproape intregul program a fost axat pe creatiile familiei Strauss, cu doua excepti: uvertura la opereta "Boccaccio" a austriacului Suppe si gavota Stephanie, a slovacului Czibulka.

Amatorilor de frumos, chiar daca nu sunt dintre adoratorii muzicii, programul le-a oferit fermecatoarele scene de balet, pe fondul valsului "Trandafirii din Sud" (Johann Strauss-fiul), si al gavotei Stephanie (Czibulka).

O parte din filmari, facute la castelul si domeniul de vanatoare imperial Eckartsau si la fosta gara privata a imparatului Franz Josef, "Hietzinger Hofpavillon", ne dau ocazia sa admiram arta si bunul gust al potentatilor vremii care comandau castele si pavilioane, dar si al arhitectilor care le executau punandu-si in valoare talentul si fantezia creatoare.

Mie, ca roman, doua dintre piesele repertoriului straussian mi-au dat totusi motive de meditatie, alta decat cea muzicala.

Cea dintai este galopul "Wilhelm Tell" de Johann Strauss-tatal, op 29b. Intreaga piesa depinde de o tema melodica preluata din ultima parte a uverturii la opera cu acelasi nume de Gioachino Rossini. Mi-am permis sa ma intreb: sa fie oare un plagiat?

Evident, ar fi o impietate sa-i aduci asemenea acuzatie celui care a creat prestigiul european al valsului. Asta in primul rand pentru ca Strauss insusi s-a ferit sa ascunda sursa de inspiratie, intitulandu-si gavota sa cu exact aceeasi denumire cu care Rossini si-a intitulat opera, citata de altfel pe partitura galopului.

Ce frumos ar fi fost daca si plagiatorii nostri ar fi scris chiar pe coperta, pe prima pagina sau in prefata, de unde si pana unde se intinde un citat sau altul si care sunt paginile scrise de ei insisi! Ar exclude comentarii penibile despre cu sau fara ghilimele, cu sau fara "apud", sau despre referirile scrise cu litere minuscule in coada lucrarii.

Cea de a doua piesa la care as vrea sa ma refer priveste aceeasi tema si ii apartine lui Johann Strauss-fiul. Este cadrilul "Un ballo in maschera" (bal mascat), op 272, si preia la randul sau teme din opera cu acelasi titlu al compozitorului italian Giuseppe Verdi. Faptul ca e acelasi titlu spune totul.

N-am cuvinte sa explic cat regret ca, in loc sa inchei exprimanu-mi incantarea pentru muzica vieneza, m-am trezit ca inchei tanguindu-ma pentru de niste jalnice intamplari bucurestene.

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...

Primar bătăuș, susținut în continuare de PNL după ce a fost filmat cum agresa un cetățean. ”A fost sub imperiul unei mari emoții” VIDEO

Cazul primarului din comuna Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean, în luna februarie, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat...