Viata si istoria germanilor de pe Volga. Oricat vrei sa fugi, istoria te prinde din urma, chiar daca e istoria lui Stalin Interviu

Luni, 27 Aprilie 2020, ora 09:53
20449 citiri
Viata si istoria germanilor de pe Volga. Oricat vrei sa fugi, istoria te prinde din urma, chiar daca e istoria lui Stalin Interviu
Foto: Cosmin Baluta

Omul poate sa incerce sa se ascunda de istorie, sa treaca Volga pe malul nelocuit, sa se indragosteasca si sa creada ani de zile ca poate sa duca o viata ascunsa, chiar si de privirea lui Stalin. Dar istoria mare nu permite astfel de brese si ii trage inapoi pe toti cei care ar vrea sa o fenteze si sa traiasca in afara ei.

La trei ani dupa debutul cu Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publica un nou roman, despre lumea coloniilor germane de pe Volga, dar si despre frica - e Rusia lui Stalin -, umanitate si salvarea prin povesti.

Copiii de pe Volga este tradus la Editura Humanitas Fiction, colectia Raftul Denisei, prilej pentru un dialog purtat la distanta, in scris. Traducerea din rusa a interviului e realizata de Luana Schidu, traducatoarea romanelor lui Guzel Iahina in limba romana.

Guzel Iahina s-a nascut in 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Straine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuieste la Moscova, unde a urmat cursurile Academiei de Cinematografie, sectia scenaristica.

Guzel Iahina, istoria mare se petrece si in lipsa unuia dintre noi. Personajul din aceasta noua carte pe care ati scris-o - Copiii de pe Volga - traieste in afara oricarei comunitati si, astfel, si in afara istoriei. Dar se poate, de fapt, asa? Poate omul sa ramana in afara istoriei mari, sa nu suporte consecintele acesteia, daca traieste izolat sau la un moment dat il ajunge si pe el istoria?

Eroul romanului meu, profesorul Bach, duce o viata "de soarece" intr-o colonie mica de pe malul Volgai - linistita, anonima, fara evenimente iesite din comun. Si, deodata, in 1917, in viata lui Bach si a tuturor compatriotilor sai da navala un proces istoric: Revolutia Comunista, Razboiul Civil, foametea, colectivizarea - toate aceste evenimente epocale, crude au loc inevitabil in colonie si schimba fundamental destinul oamenilor.

Pe tot parcursul actiunii romanului - vreme de 22 de ani - Bach incearca sa fuga de acest crunt proces istoric - pe malul opus al Volgai. Este o fuga de numai vreo cinci kilometri si 22 de ani eroul ba se retrage in aceasta izolare, ba se intoarce intre oameni. Este real oare malul opus? Sau eroul fuge doar in imaginatia lui - intr-un soi de emigrare interioara? Fuga este mai degraba mentala.

Una dintre principalele intrebari pe care le ridica romanul Copiii de pe Volga este: se poate fugi de Timp? Raspunsul este neechivoc. Multa vreme Bach pare ca poate sa se adaposteasca de Istoria Mare care se manifesta in jur, sa se ascunda, sa-si ascunda sotia si copiii. Dar la sfarsitul cartii, el intelege ca nu te poti ascunde de Timp - trebuie sa devii parte din istoria tarii tale.

Puternicul fluviu care a curs mereu pe langa el - Volga - devine, la sfarsitul romanului, un simbol al Istoriei Mari. Si in ultimul capitol Bach nu numai ca se scufunda in acest fluviu, ci ajunge pana pe fundul lui, aproape dizolvandu-se in istoria tarii sale.

Numele de familie al lui Bach se traduce din germana prin "parau". Un parau care se varsa in Volga. Noi toti suntem, mai mult sau mai putin, niste paraie care se varsa in istoria tarii, formand-o.

Sunt doua planuri in aceasta carte. Unul este acela al vietii cotidiene a oamenilor simpli, a lui Jakob Ivanovici Bach si a Klarei, altul e acela al oamenilor care au facut istoria sa fie asa cum este. Ii avem pe Stalin si pe Hitler. Dar si acestia din urma au emotii si sentimente comune. De pilda, frica pe care o incearca Stalin. Ne ajuta sau ne incurca sa stim ca marile personaje maligne ale istoriei au fost la fel de oameni ca noi toti ceilalti?

M-am straduit sa scriu romanul astfel incat sa se poata citi la diferite niveluri.

Exista nivelul melodramatic, unde se povesteste despre personajul principal, un profesor pe nume Bach, despre iubirea lui nu prea fericita pentru o femeie mult mai tanara, despre iubirea lui pentru copii - nici ea prea fericita, dar oferindu-i momente de bucurie.

Exista nivelul istorico-politic, relatand viata Republicii Germanilor de pe Volga, relatiile acestei republici cu statul sovietic si cu conducatorul sau, Iosif Stalin.

Dar exista si un al treilea plan - am vrut sa propun o meditatie asupra unor teme filozofice: tema tacerii si a izolarii de societate, problema intelegerii reciproce dintre parinti si copii. Am construit traiectoriile celor doi eroi - a modestului profesor Bach si a odiosului conducator al URSS, Iosif Stalin - in oglinda.

Protagonistul romanului, Bach, este macinat toata viata de diferite spaime si in cei 22 de ani in care se desfasoara actiunea romanului trece peste aceste spaime, le alunga - pentru ca la sfarsit sa dobandeasca neinfricarea. Iar linia conducatorului se dezvolta in sens opus: de la euforia puterii la o oribila spaima paranoica.

Am construit figura lui Stalin mai degraba ca pe o caricatura in alb si negru: ba asculta, asemeni unui vampir, rasuflarea muribundului Lenin si "suge" energia puterii, ba i se nazaresc pitici si toata lumea din jur ii pare diminuata, el devenind un urias in aceasta "lume mica", ba joaca biliard cu un Hitler imaginar, ba hraneste niste caini vagabonzi gata sa-l sfasie.

Am vrut prin asta sa deslusesc ce motivatii l-au manat pe Stalin atunci cand a daruit republicilor Uniunii Sovietice autonomie si le-a permis sa-si pastreze constiinta nationala, iar apoi a intreprins "epurari" nationale (represiuni impotriva unor populatii intregi pe criterii nationale), a deportat popoare intregi din zonele lor istorice in colturi indepartate ale URSS. Nu am avut scopul de a face din Stalin "un diavol cu coarne" - am vrut sa-l inteleg. Nu sa-l justific, dar sa-l inteleg.

Interesant este ca in Germania - o tara cu relatii speciale, foarte delicate cu memoria trecutului - mi s-a pus intrebarea: Stalin nu apare cumva prea uman in carte? N-ar trebui sa-l zugravesc mai crud, mai univoc? Eu cred ca atunci cand un personaj mai complex savarseste o crima este mai infricosator decat atunci cand face acest lucru un "diavol cu coarne".

Desi personajele par banale - un profesor, o copila care creste izolata de lume, un baiat care isi gaseste adapost la un batran ciudat - ele capata contururi mitice. Tusele sunt mai groase, ca in basmele pe care Bach le scrie. Care e rolul basmului in lume? O explica sau mai degraba deschide o usa de refugiu?

Basmul german este principala metafora a romanului: metafora basmului sovietic. In cele trei capitole centrale ale romanului (pot fi identificate impartind cartea egal in doua) eroului principal, Bach, i se pare ca subiectele folclorice germane se transforma in realitati ale epocii sovietice timpurii - e o transformare vie, generoasa, vesela, bogata. Printre activistii colhoznici Bach recunoaste deodata personaje din folclorul german (Croitorasul cel Viteaz, Hans cel Lenes...).

Ogoarele obstesti sunt strapunse de graul care rasare pentru ca dedesubt piticii isi forjeaza aurul. In plasele pescarilor intra sturioni uriasi, ca in basme. Copacii se rup sub povara unor fructe de dimensiuni nemaivazute. Vrejurile de fasole sunt atat de mari, ca ajung pana la cer. Tractoarele care ara campurile colhozului se numesc "Pitici"...

Iar oamenilor din tara li se pare in timpul acesta ca acusi-acusi se va infaptui basmul sovietic. In afara sunt pur si simplu anii 1926-1927: in URSS aceasta este epoca unei efervescente nemaivazute, a avantului artei, in primul rand al literaturii, al cinematografului, epoca marilor sperante si a energiilor creatoare.

Inca n-a fost redusa la tacere Opozitia, inca n-au inceput procesele politice, inca n-a fost izgonit din tara Trotki. Tara traieste o asteptare fericita a zilei de maine...

Dar basmul sovietic, din nefericire, nu se va infaptui: din anul 1928 vor incepe sa se impleteasca cele mai sinistre si mai crude subiecte.

Si eroul romanului, Jakob Ivanovici Bach, va intelege acelasi lucru - basmul nu se va infaptui. Si iata ca Fluierarul din Hamelin ii ia pe toti copiii-pionieri dupa el, pentru a-i desprinde pentru totdeauna de parinti. Si caii colhozului vor impietri, precum caii din legenda germana. Si vor veni seceta, foametea si boala, ca in cele mai sumbre saga germanice...

Am putea spune ca romanul Copiii de pe Volga este despre cum basmul sovietic nu s-a infaptuit. Oamenii au crezut in el, s-au apropiat, au sperat. Dar el nu s-a infaptuit.

M-am straduit sa alimentez romanul cu mitologie - nu numai la nivelul subiectelor si al sub-subiectelor, ci si la nivelul lexicului: am citit de multe ori legendele germane si am scos de acolo figurile cele mai frecvente si mai proeminente, ca sa realizez o serie metaforica cu aluzii la folclor. De asemenea, numele de familie ale multor personaje ale romanului - Grimm, Hoffmann, Handel, Wagner... - trimit la cultura si povestitorii germani.

Cu toata mitologia, in roman exista mult adevar. El este aparat de "scanteierile" de basm si pare ca majoritatea detaliilor sunt inventate. Dar, daca luam paragraf cu paragraf, fraza cu fraza, putem sa ne convingem ca multe lucruri s-au petrecut in realitate.

Cantecul femeilor, pe care-l aude fiecare in jurul sau, nu este inventat, l-am gasit in jurnalul unui calator care a trecut prin coloniile germane si auzea de dimineata aceste cantece guturale ale gospodinelor din Povolgia germana.

Sau, de exemplu, injuratura "Lua-o-ar Necuratul", pe care o folosesc personajele. Pare un artificiu stilistic, dar nu, chiar este o injuratura frecventa la germanii de pe Volga. Ei erau foarte religiosi si sa foloseasca cuvinte ca "drac" sau "diavol" le era interzis. Retetele culinare, superstitiile, textele cantecelor si ale zicatorilor, modelele cercevelelor si asa mai departe - toate acestea sunt reale, totul este luat din surse etnografice.

Astfel, daca e sa cercetam fiecare detaliu al romanului, vom constata ca este adevarat.

Un cititor atent va vedea ca nu exista in carte nici macar un eveniment fantastic. La drept vorbind, este un roman realist. Toata "fantezia" se construieste in imaginatia personajului principal si de asemenea este creata prin limbajul naratiunii. Daca scoatem din actiunea romanului tonul de basm si lasam structura dezgolita, vom obtine o relatare istorica veridica, in care fiecare eveniment este exact la locul lui.

Eu, ca autor, consider asadar ca romanul Copiii de pe Volga este realist. El relateaza istoria reala a Republicii Autonome a Germanilor de pe Volga.

Trauma il face pe Bach sa nu mai poata vorbi. De ce tocmai vocea i se ia? De ce nu privirea, auzul? Care e semnificatia neputintei de a vorbi? Devine scrierea basmelor o compensatie?

Multi dintre locuitorii Rusiei de astazi stiu foarte putin despre stramosii lor: sa fie de vina oare evenimentele tragice ale primei jumatati a secolului XX, care au adus dupa ele rupturi si distorsionari ale legaturilor de familie, sau tacerea generatiei care a girat primii ani ai puterii sovietice? De altfel, aceasta generatie asa si este numita in tara noastra - "generatia tacuta". Este generatia bunicilor mei.

Acesti oameni au indurat si revolutia din 1917, si Razboiul Civil, si distrugerile, si foametea din 1921, si foametea din 1933, si represiunile staliniste, si Al Doilea Razboi Mondial... Au indurat - si au tacut.

Bunicul meu, de pilda, a petrecut patru ani din Al Doilea Razboi Mondial pe front - si toata viata lui nu mi-a povestit un singur cuvant despre razboi. N-a vrut? N-a putut? Prin tacerea asta a vrut sa protejeze - pe mine? pe el? - de cele traite. Dar uite, eu am implinit 40 de ani, bunicul nu mai e de mult pe lume - si ca sa aflu cum s-a luptat in armata sovietica trebuie sa citesc memoriile altora. Abia acum imi dau seama cu adevarat ce pacat e ca bunicul a tacut.

Tacerea generatiei batranilor din dorinta lesne de inteles de a-si proteja copiii este una dintre principalele teme ale romanului Copiii de pe Volga. Este oare o solutie sa te ascunzi de procesul istoric care are loc in jurul tau si sa taci? Si daca generatia parintilor amuteste, nu se distruge oare legatura dintre parinti si copii?

Raspunsul pe care-l da romanul este fara echivoc: nu trebuie sa tacem. Asta duce la ruperea legaturilor intre generatii. Daca parintii pastreaza tacerea privind experienta lor tragica, in suferinta prin care au trecut, mai devreme sau mai tarziu se va gasi altcineva care sa povesteasca tinerilor versiunea lui despre ce s-a intamplat. Trebuie sa impartasim copiilor suferinta noastra.

Desi crescuta in izolare, departe de lume, Anntche este atrasa de lumea mare, in care, in cele din urma, si pleaca. Dar acolo devine practic unul dintre cei multi - imbracata la fel, tunsa la fel. Unde era libera si cum se face ca, dupa ce a cunoscut libertatea, prefera sa traiasca intr-o lume uniformizatoare si distrusa de raul comunist?

Anntche n-a avut de ales. Destinul ei este destinul multor copii sovietici ai acelor vremuri. Foarte multe legaturi de familie au fost rupte in primii ani sovietici: copiii erau smulsi de langa parinti din ratiuni ideologice si chiar se deziceau de ei.

La inceput chiar aveam de gand ca Anntche sa se dezica de tatal ei, dar apoi am indulcit acest aspect. Pentru copiii sovietici, Stalin "parintele popoarelor", ii inlocuia deseori pe tatal si mama adevarati.

Exista si un personaj colectiv, coloniile germanilor de pe Volga. De ce ati vrut sa spuneti tocmai povestea acestora?

Cultura germana este o parte importanta a vietii mele. Bunicul a fost profesor de germana, de la el mi se trage interesul fata de aceasta limba. Mai tarziu am devenit eu insami profesoara de germana (dupa terminarea institutului pedagogic), am lucrat toata viata cu companii germane si la proiecte germane. Asa ca limba germana este una din marile mele iubiri.

Iar Volga este o alta mare iubire, e cel mai important rau din viata mea. Este esenta mea, am crescut scaldandu-ma in Volga. Ii stiu gustul, culoarea si mirosul. Asa ca romanul Copiii de pe Volga despre Povolgia germana s-a nascut la intersectia dintre aceste iubiri.

Am vrut sa oglindesc in roman macar evenimentele cele mai importante care au avut loc in epoca sovietica privind Republica Autonoma a Germanilor de pe Volga: din anul infiintarii ei, 1918, pana in anul deportarii totale a populatiei germane, 1941.

Personajul principal, Bach, tine un calendar in care sunt cifrate metaforic momentele cheie ale istoriei. 1918 este Anul Caselor Nimicite (in acest an, imediat dupa Revolutia Comunista, casele multor oameni inlesniti au fost distruse si jefuite), 1919 - Anul Smintirii (adica al Razboiului Civil din Rusia), 1920 - Anul Viteilor Nenascuti (in acest an statul, in conformitate cu politica comunismului de razboi, a inceput sa rechizitioneze de la populatie nu numai grane, ci si carne), 1921 - Anul Celor Flamanzi (anul unei mari foamete in tara), 1922 - Anul Copiilor Morti (epoca in care vagabondajul a atins un apogeu in Uniunea Sovietica si 1,5 milioane de copii au ajuns in strada)...

M-am straduit sa pastrez o acuratete maxima a faptelor si in acelasi timp sa creez un tipar dramatic realist - nu am avut ca scop sa transform cartea intr-o enumerare a unor borne istorice. Am vrut ca ceea ce se petrece in peisajul politic sa atinga ceea ce se petrece in sufletul eroilor.

Romanul se compune din istoria personala a profesorului Bach (scrisa intr-o limba literara, cu multe metafore, trimiteri la mitologia germana) si epilogul in stilul prozei documentare. Acest procedeu il ajuta pe cititor ca in ultimele pagini sa iasa din lumea frizand basmul in lumea cifrelor si faptelor reale, ii aminteste de realitatea tragediei indurate de germanii sovietici.

Mi-am permis sa pun personajelor nume parca scoase dintr-un manual de istoria artelor, ca sa subliniez apartenenta eroilor la marea cultura germana si in acelasi timp sa sporesc contrastul: cat de marunti si neputinciosi se dovedesc acesti oameni in comparatie cu numele lor rasunatoare!

In cele din urma, toti acesti Bach, Brecht, Wagner, Boll, studentul semidoct Durer, stapanul fermei, Grimm, comunistul venetic, Hoffmann si altii s-au pierdut fara urma in stepele Kazahstanului sau in Siberia - acolo au fost deportati de pe malurile Volgai natale in 1941. Destinul i-a maturat de pe malurile Volgai. Lumea lor a fost distrusa.

La fel ca multi rusi, la fel ca multi dintre cei care au cunoscut dictatura comunista, si germanii de pe Volga au avut un destin tragic. Inclusiv profesorul Bach, care si moare intr-un lagar stalinist. Nu scapa, asadar, de istoria mare, il ajunge. Ce s-a intamplat cu aceasta comunitate dupa ce comunismul a cazut? A mai ramas cineva sa spuna povestea?

Destinul germanilor rusi, ca si al altor catorva popoare care au fost deportate in masa, este trist. Multa vreme nu li s-a permis sa se intoarca in locurile natale, iar reabilitarea - adica recunoasterea juridica la nivel de stat a victimelor represiunilor politice - a venit abia la inceputul anilor '90, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Multi germani rusi au plecat din Rusia in patria istorica, Germania.

Acum in Rusia si Kazahstan au ramas urmasii acestor germani, dar multi deja nu mai vorbesc germana, provin din casatorii mixte.

O intrebare contra-factuala: si daca Stalin ar fi lipsit din istorie, ar fi aratat istoria cu mult diferit?

Copiii de pe Volga a fost conceput si scris ca un roman despre doi tati: unul adevarat, modestul profesor de tara Bach, si "parintele popoarelor", Stalin. "Parintele uman" Bach adopta doi copii si isi scarifica de dragul lor intreaga viata - datorita lui cei doi copii nu pier.

In acest timp, "parintele popoarelor" lipseste de grija parinteasca si oprima un popor intreg - pe germanii rusi. Pentru mine, ei sunt un popor orfan.

De aceea, a-l exclude pe Stalin din firul istoriei ar fi imposibil fara a se pierde acest sens important pentru mine.

Cum a fentat Piedone licitațiile. Curtea de Conturi l-a luat la bani mărunți. Nereguli grave și la Direcția Pentru Protecția Copilului
Cum a fentat Piedone licitațiile. Curtea de Conturi l-a luat la bani mărunți. Nereguli grave și la Direcția Pentru Protecția Copilului
Curtea de Conturi a constat la ultimul audit, finalizat la începtutul lunii martie 2024, la Sectorul 5, pentru anul 2022, că instituția condusă de Popescu Piedone a divizat contracte de...
USR acuză Guvernul că se joacă „cu prețurile la energie ca la păcănele”. „Plătim facturi mai mari decât pe piaţa liberă”
USR acuză Guvernul că se joacă „cu prețurile la energie ca la păcănele”. „Plătim facturi mai mari decât pe piaţa liberă”
USR a transmis joi, 28 martie, că Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor. Partidul susține că de fapt Executivul...
#Rusia Stalin germani istorie , #istoria culturii si civilizatiei