Artist in Romania: Tara isi apreciaza valorile dupa ce au fost apreciate afara - Interviu

Vernisaje, program relaxat, meditatie si creatie, fara program 9-18, singurii patroni sunt talentul si inspiratia. Cam asta poate parea viata unui artist daca doar arunci o privire.

Ce nu se vede sunt multe framantari interioare, pe langa problemele de zi cu zi si, mai ales mult mai multa munca. Cand esti propriul tau sef nimic niciodata nu iese bine.

Despre viata in atelier, aspectele ei si deciziile ce au precedat-o Ziare.com a stat de vorba cu artistul plastic Stefan Ungureanu.

Cum te-ai decis sa urmezi artele?

In clasa a noua tatal meu m-a intrebat daca imi place la matematica-informatica si dupa un "da" cu jumatate de gura m-a intrebat daca sunt sigur ca asta vreau sa fac in continuare tot restul vietii si "da"-ul cu jumatate de gura s-a transformat in "nu".

A urmat o trecere in revista a tot ce mi-a placut sa fac in copilarie si datorita faptului ca fiecare pasiune pe care am avut-o s-a materializat in desene m-am apucat de pregatire pentru arte si inca din timpul pregatirii nu am mai vrut sa fac altceva si mi-am fixat clar ca unic scop al meu sa fiu artist.

Cat de greu este acest drum, ce sacrificii a trebuit sa faci?

Dupa terminarea faculatii totul se limpezeste, nu mai sunt cursuri si atelierul plin de colegi care toti lucreaza si langa care poti trai o liniste a unei normalitati a optiunii tale. Te trezesti intr-un program de 24 de ore de libertate cu care trebuie sa hotarasti ce o sa faci, te apuci de lucrat si anul nu se mai ordoneaza dupa sesiuni, ci dupa expozitii.

Prietenii intra intr-un program de munca si pe masura ce descoperi ca lumea nu mai are timp te sperii si iti dai seama ca de fapt tu ar trebui sa ai si mai putin timp decat ei. Marea lupta si marele conflict este cu incertitudinea a ceea ce faci si a ceea ce o sa se intample pe fondul faptului ca oricat ai munci la sfarsitul lunii nu vine niciun salariu.

Ce expozitii ai avut pana in prezent si unde? Ce tara te-a primit cel mai bine?

Am expus in Anglia cu Clubul Ilustratorilor (de fapt in multe tari din Europa), in New York la Slag Gallery iar in octombrie 2013 am avut prima expozitie personala la H'art Gallery in Bucuresti. Primitul bine nu stiu in ce s-ar masura... m-am bucurat acum doi ani cand am vandut niste lucrari la targul de arta de la Koln (cu Galleria Jecza), dar si mai mult atunci cand mi s-a explicat ca este un prag in viata oricarui artist: faptul de a fi cumparat in alta parte.

Iti garanteaza ca ce faci nu are un caracter local si ca functionezi ca artist intr-un mediu mai larg). Am senzatia ca artistii romani profita inca de un exotism estic si in sensul asta experienta in strainatate nu are cum sa fie altfel decat fructuoasa.

E piata de arta din Romania pe drumul cel bun?

Piata de arta contemporana din Romania functioneaza ca un microclimat, este emergenta (cea de arta veche e mult mai dezvoltata) si oarecum neinstitutionalizata (in sensul ca ai acces usor la galeristi si oportunitati de expunere). Profitam de o lume in care inca te poti dezvolta si in care o expozitie ramane ca eveniment social in o constiinta colectiva luni de zile. Drumul cel bun ar fi cresterea si ea se intampla. Pot sa spun, insa, ca sunt mult prea putine spatiile de tipul "artist run space" si, pe masura cresterii, devin din ce in ce mai necesare.

Ce sfat i-ai da unui elev care doreste sa imbratiseze aceasta cale?

Sa se astepte la patru, cinci ani de intrebari si incertitudini, la presiuni din jur (intrebarile clasice: ce o sa faci de acum, din ce o sa traiesti, de unde stii ca o sa poti sa...), sa isi dea seama ca stapanul timpului tau inseamna o si mai mare responsabilitate fata de ce faci (insist cu idea timpului pentru ca este problema numarul unu), managerierea activitatii in contextul in care nu exista profesor, sef, stapan, critic... tu trebuie sa iti fii toate.

Se poate trai doar din pictura?

Daca nu s-ar putea nu ar exista pictori... Raspunsul meu de regula este nu stiu dar intuiesc ca da, se poate supravietui cu mai mult sau mai putin succes, dar renunti la mai orice ar fi normalitate: ai chirie si cheltuieli de atelier, material pentru lucru si esti un fericit daca reusesti sa ai astea doua lucruri (cu mancarea te mai ajuta parintii si si tu), totul se reduce la esential si presupun ca aici ar fi sacrificiul.

Nu iti permiti niciun lifestile si niciun exces, cu orice surplus iti asiguri continuitatea muncii, ori chirie, ori material. Pe masura ce trece timpul si expui devine mai usor, dar lucrurile nu au o constanta... Daca ai bani sunt in niste momente punctuale (atunci cand vinzi o lucrare) si platesti datorii si iti cumperi panze, imi amintesc ca anul trecut am fost intrebat ce am reusit sa fac financiar in ultimii patru ani si raspunsul a fost: sa nu am nicio datorie.

Cum isi trateaza Romania valorile? Sustine statul arta?

Pentru arta plastica asteptarile vin de la o galerie cu care lucrezi sau de la tine sa te descurci cu niste abilitati (pictat, desenat, orice) si mai putin de la stat. ICR-ul functiona inainte (unele dintre expozitiile cu Clubul Ilustratorilor prin ei s-au materializat), acum nu stiu daca mai este posibil.

Incerc sa nu ma bazez pe idea unei sustineri de stat. Romania isi considera si apreciaza valorile dupa ce au fost apreciate de altii. Un succes afara are un ecou mare aici.

Cătălin Drulă, despre candidatura la prezidențiale: „Eu sunt natural un candidat posibil”. Care sunt obiectivele USR și Dreapta Unită pentru 2024

Președintele USR Cătălin Drulă a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători” și a vorbit despre obiectivele USR și ale Dreptei Unite pentru alegerile din 9 iunie, despre misiunea...

Cîrstoiu răspunde criticilor din ultimele zile: "Nişte lupi în haine de oaie încearcă să transforme oaia în lup"

Atacat în ultimele zile atât de adversarii direcți la alegerile locale, cât și de alți politicieni, dar și de ziariști, Cătălin Cîrstoiu, candidatul susţinut de PSD şi PNL pentru...