Vadim, inamicul perfect al democratiei, a ratat la mustata

Miercuri, 16 Septembrie 2015, ora 15:41 7946 citiri

"Tribunul" nu mai e. In opinia mea, nicio paguba. Viata profesionala a jurnalistilor intrati in presa dupa 1990 s-a desfasurat in paralel cu viata lui publica.

Romania Mare a fost un saptamanal lansat in 1990 impreuna cu maestrul sau, Eugen Barbu, si a fost protejata de Ion Iliescu, de Virgil Magureanu si de puternicii acelor zile care si-au dorit o maciuca prin care sa-i tina la respect pe liderii partidelor istorice, pe cei de la GDS (Grupul pentru Dialog Social), pe cei din Alianta Civica si, in special, pe toti cei care se saturasera de comunism.

Romania Mare si Vadim Tudor nu au aparut ca un efect al economiei de piata, ci au fost instrumente de blocare a ei. Si, in scurt timp, au avut si succes comercial.

Toate frustrarile unei societati dezorientate, toata ura celor neadaptati, toata rezistenta la schimbare se oglindea in paginile revistei si in textele lui Corneliu Vadim Tudor.

In opinia mea, el a fost promotorul urii si a lipsei de repere din societatea noastra. A introdus in discursul public injuratura, mistoul, grobianismul, minciuna si le-a ridicat la rang de religie. Una pe care a practicat-o zi de zi pana la ultima suflare.

Vadim a fost dusmanul perfect al pluralismului si al democratiei, le-a minat fara intrerupere vreme de 25 de ani. A fost ca un virus care a incercat mereu si mereu sa distruga organismul tanar si neadaptat al noii societati romanesti ce s-a nascut din praful unei lovituri de stat si al miscarilor de strada din decembrie 1989.

Si, din fericire, n-a reusit. Dar a reusit, in schimb, sa ne dezbine, sa ne faca sa ne uram si sa nu acceptam puncte de vedere contrare, a reusit sa ne puna piedica si sa ne tina pe loc, a reusit sa promoveze o politica a neincrederii, fara reguli si fara orizont.

Discursul sau violent a devenit comun in dezbaterea publica din societatea noastra si multi lideri l-au imitat pe Vadim. Pot spune chiar ca si succesul lui Traian Basescu s-a bazat, in fapt, pe o naratiune de tip Vadim, dar intoarsa pe dos, una care sustinea valorile democratice, modernizarea si integrarea europeana.

Calea indicata de cel alintat de apropiati drept "Tribunul" a fost mai usoara si de mare succes. Cu cat injurai mai tare, cu atat deveneai mai popular, mai cunoscut. E greu sa te remarci ca politician, ca lider, cu un discurs de bun simt, unul in care ii indemni pe oameni sa fie modesti, ponderati si gospodari. Cine te asculta?

E mult mai usor sa propagi ura, sa stergi cu Corneliu Coposu pe jos, sa-l injuri pe Plesu si sa-l faci tradator pe Liiceanu.

Toata lumea ramane cu gura cascata: "Bai, ce curaj are Vadim!". Iar sistemul avea grija sa nu i se intample nimic si l-a protejat atat de mult incat era sa ajunga presedinte in anul 2000. Si atunci toata lumea s-a speriat. Dintr-o maciuca devenise un real pericol pentru societate.

Astazi sunt oameni care-l lauda, care striga ca a fost patriot, oameni care-i canta osanale la fel cum au facut-o si pe vremea cand avea putere, n-a mai fost cazul in ultimul timp, oameni care s-au hranit din ura lui si care au dus mai departe proastele lui obiceiuri, dar, cumva, viata va face dreptate.

Asa cum a fost uitat Eugen Barbu, maestrul lui Vadim sau marele lui inamic, Adrian Paunescu, asa va fi uitat si el.

Din fericire, specia noastra nu poate valoriza mizeria, nu poate respecta ceea ce nu uneste si nu genereaza prosperitate. Frica noastra de disparitie, daca vreti, instinctul nostru de conservare, ne face sa ne tinem departe si sa-i uitam pe cei care ne-au dezbinat, ne-au infricosat, chiar daca uneori ne-au distrat.

Si, la urma urmei, ce ramane dupa Vadim, un fost poet talentat care si-a inecat maiestria in ura si si-a vandut sufletul unui batran farsor?

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News