Constantina Diță împlinește azi 53 de ani! Povestea maratonului din 2008: "Adversarele mele credeau că o să mă tai"

Constantina Diță împlinește astăzi, 23 ianuarie, 53 de ani. Ea este născută în comuna Turburea, din județul Gorj.

Constantina Diță a luat lumea atletismului prin surprindere la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, când a câștigat medalia de aur la maraton, cea mai grea probă din atletism.

La 38 de ani si jumătate, "Pușa" oprea cronometrul la 2 ore, 26 de minute si 44 de secunde, trecând prima linie de sosire. A fost o cursă pe care a luat-o pe cont propriu de la kilometrul 20 și până la borna de 42 de kilometri si 195 de metri n-a mai ridicat piciorul de pe accelerație.

În spatele ei, doua dintre marile rivale, Catherine Bdereba (Kenya) si Zhou Chunxiu (China), se luptau braț la braț pentru argint, în vreme ce Constantina căuta din priviri un steag al României pentru turul de onoare.

"Românca a lăsat drama doar pentru locul doi", a scris New York Times la vremea respectiva. Constantina "Pusa" Diță-Tomescu rămâne cea mai vârstnică persoana din lume care a câștigat un maraton la Jocurile Olimpice.

Iată un interviu acordat de Constantina Diță pentru Ziare.com:

Cum s-a legat povestea dintre dvs și atletism?

La 17 ani, în penultimul an de liceu, am avut o competiție între licee în comuna Turburea, de unde sunt eu, din Gorj. Am câștigat cursa detașat, i-am bătut și pe băieți și am mers la Târgu-Jiu la faza județeană. Acolo am venit pe locul 3 și m-a descoperit primul meu antrenor - Mircea Zorila. M-a întrebat dacă vreau să fac atletism, eu de mult vroiam să fac atletism, dar știți cum era situația la tara, mama nu ma lăsa la sport.

La 14 ani am ascultat la radio cursa Maricicăi Puica de la Los Angeles și îmi doream să fac același lucru. Oricum eu alergam toată ziua pe câmp cu animalele. De la 14 ani și până la 17 eu mă tot rugam de mama să mă lase să fac sport, ea nu și nu. Dar după ce am venit pe locul 3 la Târgu-Jiu, antrenorul Mircea Zorila m-a întrebat dacă vreau să fac performanță, să mă pregătesc la Târgu-Jiu. A venit la mama acasă și a vorbit cu ea și așa am început antrenamentele.

Cum ați "dus" în paralel și școala, si sportul?

În ultimul an de liceu, eu dimineață mă trezeam la 5, mergeam 5 km până la liceu, apoi mă întorceam 5 km, după care plecam la Targu - Jiu la antrenamente cu trenul si ajungeam seara la 10 acasă. Și drumurile astea zilnice de 10 kilometri, până la liceu și înapoi, tot un fel de antrenament erau. Apoi am luat BAC-ul, am plecat la Târgu-Jiu și am început să fac doar sport de performanță.

Cum au fost primele concursuri?

În decembrie '87, domnul Zorila ne-a dus la un cross național la Deva. Primii 20 de sportivi urma să fie selectați în lotul național. Eu am venit pe 21, dar a fost bucurie mare pentru noi, pentru că nu făcusem mari antrenamente.

Și când ați trecut pe distantele lungi?

La naționalele din '91, domnul Zorila mi-a zis: Hai să încercăm, să te văd dacă reziști 42 de kilometri. Am venit pe locul 4, cu un timp destul de bun 2h 48. Eu nu mai alergasem niciodată atât, cele mai lungi antrenamente erau de 18 km. Adevărul e că le-am încercat pe toate, și 3.000, 5.000, 10.000. În elita mondială am intrat la maraton în '97-'98. În 2000 încă alergam 10.000 și am încercat să mă calific la Sydney la Jocurile Olimpice și am pierdut calificarea la 3 secunde. Și atunci am zis, gata, merg pe maraton și pe semimaraton.

Primele Jocuri, Atena 2004. O cursă infernală. Ce s-a întâmplat?

A fost la 5 după-amiază, erau 40 de grade la umbră. Ardea asfaltul. Făcusem o pregătire extraordinară, nu mă gândeam să nu vin fără medalie, dar nu am ținut cont de această căldură. Am făcut încălzirea în soare, temperatura corpului era ridicată, îmi puneam sticlele de apă rece pe mine și aveam frisoane. Chiar și-așa, eu credeam că de la kilometrul 30 o să rup norii pentru că îmi convenea traseul, erau urcări. Dar chiar la kilometrul 30 mi s-a făcut rau, am făcut hipotermie, m-am oprit, am vomitat si apoi am mers o perioada. Vedeam concurentele cum mă depășesc și m-am ambiționat să termin cursa, am terminat pe locul 20. Dacă nu aveam problemele acestea luam medalie!

Ce ați schimbat la Beijing?

În primul rând nu am mai repetat toate greșelile de la Atena. Antrenamentele ca volum au fost mai reduse, dar foarte intense. Am plecat în Osaka, la Japonia cu două săptămâni înainte. Am ținut cont de tot, de temperatură, de atmosferă, de adversare. În satul olimpic am intrat doar cu 3 zile înainte.

Bun, haideți să trecem la cursă, s-a plecat de la 7 dimineața din Piața Tiaannmen...

Exact. Eu m-am trezit de la ora 3, pentru că trebuia să mănânc cu trei ore înaintea cursei. Planul meu cu Vali (n.r. - Vali Tomescu, antrenorul și soțul Constantinei din acea perioada) a fost să încerc sa ma desprind pe la kilometrul 25. Doar ca se alerga destul de încet și nu înțelegeam de ce se merge totuși în acest ritm slab. Atunci, la kilometrul 20, după ce am luat băutură hidratanta, m-am decis sa o iau in fata, sa vad ce se întâmplă, cine se tine după mine. Spre surprinderea mea, nu m-a urmat nimeni, probabil ca ele credeau ca o sa ma tai pe parcurs.

Vali mergea după mine pe bicicleta, îmi spunea mereu cum sa alerg, la ce distanță sunt. Doar că de la kilometrul 30 nu l-am mai vazut pe Vali, am aflat apoi ca organizatorii chinezi i-au oprit pe toți antrenorii pe la kilometrul 27. Si eu mă tot întorceam să văd dacă vine cineva din urmă, nu știam unde sunt adversarele mele, nu înțelegeam dacă fac bine ce fac, eram cumva speriată. M-am tot întors pana la kilometrul 40, când mi-am zis, eu de aici nu mai pierd medalia de aur. Când mai aveam 800 de metri până la finalul cursei, am făcut o întoarcere, eu ma duceam spre stadion si ele veneau pe partea cealaltă. Era o distanta cam de 300 de metri, dar nu m-am relaxat pentru ca ele se băteau între ele și veneau destul de tare.

Cum a fost intrarea pe stadion?

În momentul intrării pe stadion, Cuibul de Pasăre, să vezi atâția oameni la 9 jumate dimineața, efectiv mi se face și acum pielea de găină. Când am luat curba să intru pe stadion am și dat mâna cu câțiva oameni care erau aplecați la gard, atat de fericită eram. Am zis totuși să nu mă relaxez, pentru ca mi s-a mai întâmplat să mă cred prea repede învingătoare. M-am dus pana la finiș, apoi am făcut un tur de stadion cu un prosop pe care l-am primit la final, pentru ca nu aveam steagul României. Am ajuns apoi la delegația noastră, am luat un steag și am mai făcut un tur de stadion. Ma dureau atât de tare brațele, pentru că eu ma ajutam mult de brațe la alergare, abia reușeam să țin steagul. A fost copleșitor.

Cursa s-a terminat dimineața. Ce ați făcut în restul acelei zile în care ați devenit campioană olimpică?

Am dat câteva interviuri, am fost la antidoping, apoi am fost invitată la sediul celor de la Asics, unde am fost foarte frumos primită și felicitată de toată lumea. Pe seară, nici nu apucasem să mănânc nimic, băusem doar apă, m-a rugat Dan Alexe să intru în direct la TVR si n-am putut sa refuz. Am mai dat apoi un interviu la radio si era cat pe ce sa intarzii la ceremonia de premiere, care a fost seara. A fost epuizant totul, dar adrenalina m-a ajutat sa rezist.

Credeți că se mai poate câștigă maratonul la 38 de ani?

Da, se mai poate. Sunt mulți sportivi acum, în special africani, care încep atletismul pe probe scurte și apoi cresc treptat până la maraton pe măsură ce înaintează în vârstă. Din păcate, pe aceste distanțe mari în Romania nu mai stăm așa bine.

Cine e botoșăneanul care s-a clasat pe locul 20 în maratonul de la Boston, fără ajutorul Federației

Sportivul Alexandru Corneschi a ocupat săptămâna trecută un remarcabil loc 20 la celebrul maraton de la Boston. Corneschi a declarat, pentru News.ro, că este dificil să ajungă la astfel...

Prima ședință de Guvern care se desfășoară la Timișoara. Ce proiecte vor fi discutate în întâlnirea de astăzi

Guvernul se reuneşte joi, la Timişoara, într-o şedinţă specială, în cadrul căreia urmează să fie aprobate o serie de proiecte de infrastructură cu impact regional, precum şi plata în...