Bolnavi de ura si furie. Mostenirea

Marti, 18 Februarie 2020, ora 08:19 27559 citiri

Nu stiu sincer daca decizia ministrului Culturii sa o desemneze pe Irina Rimes ambasadorul Zilei Nationale Constantin Brancusi 2020 este buna sau rea. Exista argumente pro si contra, ca in cazul oricarei alte alegeri.

Ceea ce ma surprinde este rezerva de ura si rautate care iese la suprafata in locul unei discutii calme si rationale. Si cred ca aceasta este cea mai urata mostenire a epocii Dragnea: incarcarea cu ura si violenta, care, ramasa fara tinta initiala, se revarsa in toate directiile.

Argumentele pro si contra au fost deja intoarse pe toate fetele, motiv pentru care doar le voi mentiona.

Pe de-o parte, poate ar fi trebuit aleasa o persoana cu expertiza in domeniu sau macar ar fi trebuit sa fie mai bine pregatita pentru preluarea acestei pozitii cu incarcatura simbolica mare.

Pe de alta parte, ideea nu este sa-l faci pe Bancusi cunoscut celor care-l cunosc, ci acelora care nu stiu daca joaca la FCSB sau la Viitorul. Si ca sa reusesti asta, trebuie sa intri in lumea lor, sa vorbesti pe limba lor, da, cu "chestii". Macar de ar auzi de "chestia" Coloana Infinitului.

Si cred ca misiunea Irinei Rimes nu este sa le predea "brancusologie", ci sa le starneasca interesul pentru aceasta "chestie". Apoi, "brancusologia" este la un click distanta. Important este sa provoci acel click.

Este un lucru pe care nu il prea inteleg multi dintre parinti si profesori: daca nu ii vorbesti copilului pe limba lui, nu ai nicio sansa sa ajungi la el. Il "apuci" de unde il intereseaza si-l duci spre ce vrei tu. Asta este ideea unor opere clasice modernizate spre oroarea conservatorilor.

Nici eu nu gust variantele moderne de Shakespeare, dar cred ca este singura cale ca o anumita parte a publicului sa ajunga la marile texte.

Fapt este ca deocamdata se vorbeste despre Brancusi mai mult decat oricand de la campania Cumintenia Pamanatului. Este, ca ne place sau nu, un prim succes al campaniei. Daca va mai fi si altul depinde cum va intelege dra Rimes sa actioneze in calitatea pe care o are, cum va intelege si va reusi sa straneasca interesul pentru Brancusi la milioanele de urmaritori pe care ii are.

Criticile ar trebui sa o ambitioneze.

In ceea ce-l priveste pe ministrul Culturii, nu aceasta incercare i-o reprosez. Cum nu am lesinat de indignare nici la poneiul roz si am incercat sa inteleg mai intai fenomenul, nu o voi face nici acum.

Ceea ce ii reprosez ministrului de la inceputul mandatului este limbajul de lemn si pe alocuri schingiuirea limbii romane total atipice unui autentic intelectual.

Dar, uitandu-ma la reactiile indignate starnite, constat doua categorii.

Pe de-o parte, sunt cei care sustin ca nu au auzit in viata lor de Irina Rimes, intre care pe foarte multi ii suspectez de ipocrizie si snobism. I-as crede daca Vocea Romaniei nu ar avea o audienta nationala atat de mare si daca rezultatele concursului nu ar fi subiect de intense discutii pe Facebook la fiecare editie.

Mi-e foarte greu sa cred ca toti cei care acum sustin ca ei asculta doar de la Maria Calas in sus n-au dat niciodata peste Vocea Romaniei, macar pentru ca ai lor copii se uitau. Eu, de exemplu, asa am aflat ca Irina Rimes exista si, ulterior, am gasit si o piesa a ei care mi-a placut, fara a deveni o fana a cantaretei.

Si chiar daca nu te uitai la Vocea Romaniei, era destul de greu sa ratezi promovarea show-ului temeinic facuta de Pro TV.

Pe de alta parte, nu pricep de ce Irina Rimes trebuia umilita. Fata a acceptat sa faca ceva gratuit. Ca-i iese sau nu, vom vedea. Dar pana la urma este un voluntariat in incercarea de a compensa, poate naiv, ceea ce scoala nu a reusit, inclusiv pentru ca nu a ales instrumentele potrivite.

Da, este o fata de conditie modesta, din R. Moldova. Nu e o rusine. Este asemeni multora dintre cei carora li se adreseaza. N-a avut parte de cine stie ce educatie de arta. Nici asta nu e o rusine. Rusine ar fi sa respinga ideea, sa nu vrea. Rusinea, repet, e a scolii. Pentru cei asemeni ei campania ar trebui sa aiba succes.

Am auzit acuzatia ca isi face astfel publicitate pe banii ministerului. Sa fim seriosi! Irina Rimes are o publicitate cu mult mai mare decat ii poate aduce aceasta campanie si cei care chiar aud astfel pentru prima data de ea cu siguratna nu fac parte din cei care ii pot aduce un benefciu ulterior.

Cand ajungi vedeta a unuia dintre show-urile de varf ale Pro TV, credeti-ma, nu te tracteaza Ministerul Culturii.

Deci o vedeta a publicului tanar accepta gratuit o incercare de a atrage spre o zona culturala un public total dezinteresat de asa ceva si, in schimb, primeste galeti de laturi in cap. De ce? Nu pricep.

Nu critica in sine e in neregula, ea face parte din, culmea!, succesul oricarei campanii publicitare al carei principal succes este sa nu treaca neobservata. Ci violenta ei, insulta, injuria, placerea de a nimici un om, chiar daca nu a facut nimic rau. Pe alocuri, atacul a capatat tuse obscene si sexiste. In numele lui Brancusi?

Epoca Dragnea a activat toata zgura din noi. Neputinta, frustrarea, revolta acelor ani de nedreptate, de abuz, de sfidare ne-au obligat la reactii pe care altfel le-am fi evitat cei mai multi dintre noi, cel putin ca exprimare publica, precum placuta suedeza.

A fost o trauma colectiva pe care o decontam inclusiv prin aceasta incapacitate de a reveni la normal, la reactii firesti.

Nu e vorba doar despre acest episod. In general, reactia publica, mai ales pe Facebook, a devenit foarte putin rationala, foarte putin atasata de argument si in jurul argumentului. Este despre umori, despre nevoia de a strivi inamicul, oricare ar fi el, real sau imaginar.

Cata ironie pentru ca Irina Rimes s-a referit la Brancusi ca la "domnul sculptor". Inteleg ca in R. Moldova asa se vorbeste. Bine ca ne deranjeaza "domnul", dar suntem incantati de tot felul de injuraturi, de am ajuns sa ne decoram si mancarea de sarbatori cu placuta suedeza.

In mod ironic, vorba unui cantec al Irinei Rimes, suntem bolnavi. De ura si furie.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News