Dificultatea românilor de a privi consensual un film ca ”Don't Look Up”

Autor: Hari Bucur Marcu - Expert international in materia apararii nationale
Marti, 28 Decembrie 2021, ora 06:50
7728 citiri

Civilizația românescă se încăpățânează să rămână o civilizație a oligarhiei anti-meritocratice. Așa că, în România de astăzi, nimeni nu discută nicio problemă comună, nu participă la întocmirea vreunei liste cu soluții posibile pentru acea problemă, nu se interesează de vreun mecanism de ierarhizare a soluțiilor posibile și nici nu îi pasă de ce oligarhii aleg o anumită soluție, despre care publicul național nu știe nimic.

Nimeni însemnând că nu se scriu și nu se citesc cărți despre cum se identifică o problemă, cum se definesc, cum se evaluează soluțiile posibile, cum se rezolvă problema și cum se revizuiesc deciziile luate în fiecare dintre aceste etape ale procesului social de rezolvare a problemelor comune. Nici cărți serioase, nici cărți de ficțiune, nici măcar eseuri/opinii nu se scriu și nu se citesc, despre așa ceva.

Dar nici filme nu se fac. Nici documentare, nici reportaje, nici filme „artistice”.

Nici măcar în biserici nu se ascultă predici, pericope, lecții, îndemnuri legate de problemele cu care se confruntă sau ar putea să se confrunte națiunea română, așa cum nu se ascultă nimic despre mecanismele de identificare, evaluare și rezolvare a unor asemenea probleme.

De aceea, civilizația românească de astăzi este la fel ca cea de ieri sau de alaltăieri: o civilizație a oligarhiei anti-meritocratice, oligarhie care face ce vrea cu națiunea, fără să dea vreodată socoteală, decât în lupta pentru putere dintre facțiunile oligarhice naționale.

Nici vorbă ca cineva din public să nutrească cel mai modest interes pentru a vedea ce probleme reale, presante și majore, ca să nu le spunem strategice, are națiunea română de înfruntat și de rezolvat, pentru a-i fi mai bine. Ori pentru a mai fi o națiune și după apariția și rezolvarea lor.

La noi, oligarhia anti-meritocratică știe oricum mai bine. Și când vine vorba despre pace și război, și când vine vorba despre pandemie, și când vine vorba despre educație și viitorul inteligenței colective a nației, și când vine vorba despre integrare sau izolare de restul lumii civilizate occidental. Iar dacă nu știe, restul publicului supus oricum consideră că nu e treaba lui să știe în locul oligarhilor, că de aia sunt ei oligarhi, să decidă, indiferent dacă înțeleg ceva sau nu.

La alții e altfel. La alții, din clubul nostru euro-atlantic, piața de idei este practic inundată de o literatură despre „cum ar fi să fie” (what if). La ei găsim și literatură serioasă, chiar filosofică, și literatură de ficțiune, și filme de toate felurile.

Mai mult chiar. La ei se produc jocuri on line pe diferite teme de pace și de război, cu scopul declarat de a analiza problemele pe care jucarea jocurilor le poate pune, dar și soluțiile posibile.

Așa încât publicul larg este vrând-nevrând părtaș la o dezbatere națională ori internațională despre ce ar putea să ne facă să nu mai fim cum eram. Și ce am putea noi face, în fiecare caz, oricât de ireal sau de puțin probabil ar fi el.

Dintre toate problemele expuse astfel discuției publice, cele iscate de guvernanții înșiși sunt cele care atrag atenția celor mai mulți, din public.

Desigur, în clubul de națiuni civilizate occidental, nimeni nu are pretenția că guvernanții știu mai bine decât ceilalți. Ca să nu mai vorbim că nimeni nu se așteaptă ca guvernanții să fie cei mai inteligenți, cei mai onești și cei mai pricepuți dintre toți rezolvitorii de probleme de stat, de națiune sau de umanitate. Nimeni nu ar zice vreodată că guvernanții lor ar fi infailibili în decizii.

În schimb, între problemele discutate sub formă de ficțiune, de reportaj sau de documentar, problemele prin care guvernanții fac încercări de a se transforma în oligarhi care nu mai dau seama nimănui pentru calitatea deciziilor luate de ei pentru toți sunt cele mai atent supuse discuției publice, formale și informale, totodată.

Ceea ce este exact opusul la ceea ce se întâmplă la noi, în România. Unde nu există nici măcar concepția că guvernanții ar putea isca probleme pentru întreaga națiune, prin simpla lor decizie proastă, incultă, neinformată și mai ales indiferentă la consecințele ei pentru toți.

De unde și dificultatea românilor de a privi consensual un film ca Don't Look Up!

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Respect, d-le Cîrstoiu: "un medic nu abandonează niciodată"! Câți antreprenori gândesc la fel?
Respect, d-le Cîrstoiu: "un medic nu abandonează niciodată"! Câți antreprenori gândesc la fel?
Nu l-am cunoscut niciodata pe medicul Cirstoiu, nu am avut nicio legatura ce el. In schimb, ca si voi, am avut ocazia sa-l vad la lucru pe scena politica damboviteana. Dupa parerea mea, responsabil...
Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"
Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"
Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....
#civilizatia romaneasca, #consens, #dont look up, #film artistic, #documentar , #stiri sociale