Centrele de plasament, cimitire pentru suflete abandonate

În timpul perioadei de cercetare, mi s-a permis accesul pentru aplicarea chestionarului în 47 de centre de plasament și rezidențiale la nivel național, din 22 de județe și din Sectorul 4 - Municipiul București. La studiu au participat 627 de tineri aflați în grija statului, cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani. În perioada de dinaintea aplicării chestionarului, dar și după, am purtat discuții informale cu tinerii despre pregătirea pentru ieșirea din îngrijire și satisfacția lor cu privire la condițiile de viață din centru.

Această analiză se bazează doar pe observațiile notate în urma discuțiilor avute cu tinerii și a comportamentului expus de educatorii/ specialiștii din centrele vizitate.

În majoritatea cazurilor, condițiile fizice în care trăiesc copiii în centrele de plasament și rezidențiale sunt decente, acoperind nevoile de bază ale acestora. Am plecat de la premisa că mai ales atitudinea personalului din centre influențează într-o măsură destul de mare comportamentul copiilor cu privire la studiu, la interacțiunea cu ceilalți și la probabilitatea de a se integra în societate și de a avea o viață normală, după ce părăsesc aceste centre. În susținerea acestei ipoteze, doresc să vă prezint observațiile sumar notate, în cadrul vizitelor efectuate:

• Vrancea este complet diferit față de tot ce am văzut până acum. În primul rând, am sesizat lipsa gratiilor și voia bună încă de când am intrat pe poartă. Tinerii și şefa de centru, M. L., ne așteptau cu nerăbdare. Și nu o făceau pentru că veneau persoane din afară, ci pentru că așa se comportau ei când se întâlneau. Cum mi-au spus și tinerii, discret, când am avut discuții tête-à-tête, erau exact ca o familie numeroasă, zgomotoasă, dar iubitoare.
• În Giurgiu condițiile de trai nu erau dintre cele mai rele, chiar decente, însă suferința lor venea din cu totul altceva. Dacă ar fi să vorbesc despre un singur lucru care m-a frapat din cele trăite ieri, ar fi faptul că acești tineri mi se par a fi foarte puțin integrați în societate. Spun asta pentru că am fost în patru astfel de locuințe și mai toți se cunoșteau, indiferent de vârstă și sex – îi cunoșteau pe toți asemenea lor, ca și când ar fi o comunitate marginală a unei societăți complexe, copii care trăiesc într-o lume a lor, o lume a tinerilor instituționalizați.
  Ads

  Dacă mutăm discuția spre personalul însărcinat cu îngrijirea lor, pot spune doar că sunt niște persoane care încearcă să epateze în bune ascultătoare, în persoane capabile să se confrunte cu temerile și problemele acestor tineri. Pentru a justifica ceea ce spun mai sus, îmi aduc aminte de una dintre întrebările chestionarului: „Care este persoana de referință?“ – o persoană de care acești tineri intervievați să se simtă apropiați și alături de care să poată discuta orice problemă pe care o au. Pentru că una dintre tinerele cunoscute nu înțelegea întrebarea, am încercat să explic la ce se referă, iar fata a întrebat la rândul ei dacă este neapărat să fie o persoană din centru sau oricare alt om de care ea se simte apropiată. Psihologul centrului s-a grăbit să răspundă la întrebare înaintea noastră, spunându-i acesteia că trebuie să fie o persoană din centru, probabil în speranța că această tânără o va trece pe ea ca persoană de referință, pentru a căpăta legitimitate și pentru a demonstra că este o persoană capabilă, care se îngrijește corect de acești copii.

• Dâmbovița: m-am întâlnit pe hol cu D., o tânără de 14 ani, foarte curajoasă, dezghețată la minte, intuitivă și sinceră, care mi-a mărturisit tot ce i s-a întâmplat, în timp ce ne plimbam prin centru sau afară prin curte. Mi-a spus că a fost abuzată sexual de către un angajat D.G.A.S.P.C., că a fost sedată, amenințată, jignită, bătută și legată de pat de către angajații sau medicii cu care a interacționat aici. Din cauza comportamentului agresiv pe care îl are șeful de centru (un individ obscur, care afirma că este nou în centru când îi prezentam o situație strigătoare la cer, deși era șef de centru de peste 2 ani), tinerii instituționalizați trăiesc cu spaimă. Conform mărturiei pe care mi-a făcut-o D., și pe care o cred, tinerii sunt amenințați că vor fi dați afară din centru dacă nu merg la școală sau dacă nu ascultă de personal. Tot ea mi-a spus că cei 5 colegi alături de care a completat la început chestionarul au fost influențați negativ de prezența șefului de centru și nu au putut să răspundă onest la unele întrebări.
• În Bistrița, prima vizită a avut loc la Centrul din localitatea Beclean (desființat azi) și ultimul centru a fost cel din localitatea Teaca. Aici directorul a fost ofensiv încă de la început. Directorul acestui centru ne-a prezentat o imagine perfectă, unde copiii desfășoară activități favorabile dezvoltării lor, însă atitudinea tinerilor prezentați a intrat oarecum în antiteză cu prezentarea directorului. În urma discuțiilor purtate cu acesta s-a putut observa foarte ușor atitudinea pesimistă și neîncrederea pe care o are în copii. De altfel, a încercat să ne explice cum unii dintre acești tineri au aspirații prea mari pentru ceea ce reprezintă ei, ceea ce mi s-a părut total de prisos. Remarcile de acest tip descurajează total un copil/ tânăr. A fost cea mai scurtă vizită, întrucât directorul ne-a adus la cunoștință că au alte planuri.
• Sălaj: mergând pe lângă curtea liceului „Octavian Goga”, am avut sentimentul că trec pe lângă un centru de detenție. Erau garduri cu grilaj din sârmă ghimpată deasupra. Această imagine o vedeam când făceam teatru cu deținuții de la penitenciarul Jilava. Mă rugam să nu fie implicat și centrul de plasament în această imagine. În spatele liceului se afla centrul de plasament Jibou. Un centru vechi, așa cum le știți din imaginile de la Spighel Tv sau alte posturi internaționale, care au scris/ vorbit despre viața copiilor abandonați în instituțiile de stat - copiii lui Ceaușescu.
• Călărași: Un model de segregare. De ce? Motivul este simplu: Centrul Perișoru se află în mijlocul unui câmp, lângă gară ce-i drept, însă la vreo 10 km de Drajna. Adică, foarte departe de orașul Călărași, de zona urbană, de parcuri, de magazine, de școli, licee ș.a.m.d. Practic, acești copii sunt dispuși unui proces lent, dar sigur de segregare. Ajunși la poarta centrului, m-am simțit exact ca într-un film de groază. Imaginea unei porți mari, ce avea în spatele ei imagini rupte și vechi cu personajele Disney, m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte să intru. Cam trist pentru un loc pentru copii, zic eu.

În concluzie, s-a observat că, în special în centrele în care copiii și personalul au o relație bazată pe respect reciproc și comunicare, există un interes mai mare al tinerilor atât pentru educație, cât și pentru respectarea regulilor din cadrul centrelor. Majoritatea tinerilor doresc să termine liceul, unii se gândesc să finalizeze studii superioare. Au tendința de a se îngriji mai bine și sunt capabili să relaționeze mai ușor cu cei din afara centrelor. În cazurile aflate la polul opus, tinerii comunică deficitar, au o atitudine preponderent defensivă și nu consideră educația o necesitate. Precizez de asemenea că, în toate cazurile, la completarea chestionarelor, personalul centrelor a fost de față, iar în unele centre angajații au intervenit denaturând veridicitatea răspunsurilor copiilor. Totuși, având în vedere și aceste limitări, considerăm că analiza chestionarelor, coroborată cu observațiile personale și discuțiile private avute cu tinerii, ne oferă o analiză empirică concludentă asupra modului în care copiii din centre sunt influențați de mediul de viață și de comportamentul celor care îi îngrijesc.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Alertă cu privire la un sirop de tuse pentru copii. Produsul ar fi foarte toxic, arată testele

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că este probabil să extindă avertizarea cu privire la siropul de tuse pediatric Benylin, produs de Johnson & Johnson dintr-un lot descoperit în...

De ce postul nu este pentru toată lumea. Medicii îl interzic pentru anumite persoane

Postul Paștelui este cel mai aprig și mai lung de peste an. Puțini știu însă că postul nu este pentru toată lumea, iar anumite persoane nu trebuie să țină post deoarece le poate face...