Povestea unei prietenii intense începute și sfârșite la oncologie. "Nu ai auzit, Cătălin? Mihaela nu mai este"

Vineri, 04 Februarie 2022, ora 13:26 7181 citiri
Catalin Urdoi, într-o fotografie autoportret făcută în timpul tratamentului pentru cancer FOTO Facebook/ Cătălin Urdoi

Cătălin Urdoi, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din România, a povestit un episod pe care l-a trăit la secția de oncologie unde a ajuns pentru a-și trata cancerul.

Cătălin Urdoi (38 de ani) relatează șirul de întâmplări pentru a sublinia că data de 4 februarie a fost stabilită la nivel internațional drept Ziua Internațională de luptă împotriva cancerului.

"Era o liniște surdă pe coridorul de la oncologie, întreruptă doar de gemetele înfundate ale pacienților din saloane.

Așteptam pe canapeaua din hol terminarea tratamentului, numărând picăturile din soluția perfuzabilă, când se deschide larg ușa unuia dintre saloane și astfel o văd pentru prima dată pe Mihaela, o puștoaică de 22-23 de ani, însoțită de mama ei. Imediat mi-a sărit în ochi bandajul chirurgical pe care îl purta pe cap. Ajunge în dreptul meu și mă întreabă dacă se poate așeza lângă mine, șoptindu-mi: "Am auzit că noi doi suntem cei mai tineri pacienți de pe secție".

Am zâmbit și am invitat-o lângă mine, încercând să mă prefac că nu m-au cutremurat vorbele ei. Am povestit mult în după-amiaza aia. Țin minte că am râs și am plâns împreună. Mihaela avea o tumoră pe creier, operată în primă fază, urmată de o recidivă. După recidivă, tumora a devenit și mai mare, inoperabilă.

Știa toate aceste detalii, însă spera că tratamentul o va face bine. I-am aratăt fotografiile mele, ne-am bucurat împreună și i-am promis că într-o zi mă va însoți pe coclauri spre a simți tot ce vede în fotografii.

Mi-a povestit despre băiatul pe care îl iubea și care a fost un laș când Mihaela a descoperit boala, părăsind-o. O înțelegeam, o ascultam dar în interiorul meu urlam de furie și nedreptate. I-am luat mână și i-am promis că toate lucrurile astea vor trece, iar ea va întâlni pe cineva care o va iubi exact așa cum este. Brusc, suferința mea pălea în fața poveștii copilului ăsta...

Ne vedeam în fiecare zi și deși o încurajam și îi promiteam tot ce-mi trecea prin minte, starea ei de sănătate se agrava. Durerile erau constante și o măcinau. Avea zile când nu se ridica din pat, le vizitam în salon, pentru că mama ei era nedezlipită de ea.

În ziua când îmi terminam a patra cură de chimio, urmând să plec acasă, am trecut să o văd înainte de plecare. Era în pat, m-am așezat lângă și am luat-o iar de mână, abia vorbea din cauza durerilor. I-am spus că plec pentru câteva zile, dar am să mă întorc, la care ea: "Pe mine cui mă lași? Ia-mă cu tine". M-am blocat, nu știam ce să-i răspund, am zâmbit și îi spun: "Am să mă întorc și-am să te iau cu mine pe dealuri la fotografie, promit!".

Am ieșit din salon cu inima cât un purice și cu sufletul făcut bucăți pentru că știam în sinea mea că mint și nimic din tot ce am promis nu voi duce la bună îndeplinire....

M-am întors după o săptămână la tratament, iar prima întrebare pe care am adresat-o asistentelor a fost unde e și cum se simte Mihaela: "Nu ai auzit, Cătălin? Mihaela nu mai este, zilele trecute a avut loc înmormântarea ei".

Ce am simțit după, am să țin doar pentru mine...

4 februarie, Ziua Internațională de luptă împotriva cancerului, o zi care dacă pentru cei mai mulți nu înseamnă nimic, pentru noi înseamnă totul.

Ai fost un erou Mihaela și într-o zi ne vom reîntâlni spre a-mi duce la îndeplinire toate promisiunile făcute ❤️

Trăiți ca și cum ziua de mâine nu mai vine!", scrie Cătălin Urdoi în postarea de pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News
Scrie pe Ziare.Com