Miscarea Populara, sevrajul puterii (Opinii)

De ce s-a gandit Traian Basescu la necesitatea aparitiei Miscarii Populare nu e niciun secret. Presedintele are nevoie de o majoritate de guvernare si dupa alegerile din 2012, pe care sa poata conta si cu care spera sa-si mai indeplineasca dintre proiecte. PDL a scazut mult in sondaje, deci, teoretic, nu mai poate forma guvernul doar cu un minim ajutor al catorva tradatori de prin alte partide si al UDMR.

In plus, PDL a devenit tot mai indisciplinat si tot mai putin permeabil la solicitarile presedintelui, fie ca este vorba despre chestiuni fundamentale, precum modificarea Constitutiei si regionalizare, fie de chestiuni secundare, precum cosul pensionarului. Presedintele are asadar nevoie de o noua forta care sa inglobeze PDL, dar care sa nu se reduca la PDL, pentru a recastiga si apoi pastra puterea reala dupa 2012.

Solutia ideala ar fi fost sa poate crea un partid nou, cel putin cu aparenta reformista si cu figuri proaspete, pe care sa-l ataseze PDL intr-o alianta politica preelectorala cu care sa mearga in alegeri. Acest cal tanar, inhamat la caruta de dreapta, ar fi putut ceea ce PDL cu siguranta nu mai poate, adica sa mobilizeze electoratul DA, insensibil la mita electorala, care nu se mai regaseste acum in nicio formatiune politica.

Solutia s-a dovedit nefezabila din doua motive. Pe de-o parte nu exista liderii carismatici si puternici care sa construiasca acesta noua forta, iar pe de alta parte PDL nu vrea in ruptul capului sa cedeze prim planul si sa capete concurenta. Si daca aceasta noua forta noua nu exista, cine sa formeze, alaturi de PDL, Miscarea Populara in afara de ONG-uri si fundatii, necesare, dar insuficiente, caci politica se face pana la urma cu partide si politicieni?

Primul vizat este, desigur UNPR, pentru care Miscarea Populara este chiar foarte necesara, daca nu vitala. Fostii independenti ii asigura presedintelui o reconfortanta obedienta, pe care Traian Basescu a tot dat-o de exemplu, si, in schimb, le-ar fi asigurat tractarea in Parlament. Un targ care enerveaza teribil PDL, convins ca partidul lui Gabriel Oprea va rontai astfel nemeritat din felia sa de cascaval, lucru, pe undeva, adevarat.

Ar mai fi, PPDD, creat parca tocmai pentru a smulge din electoratul cel mai sarac la minte si buzunare al PSD, tamp, dar nu nesemnificativ numeric. Ar mai fi taranistii sau macar cateva din aripile lor. Interesanta este situatia noului partid maghiar. Obiectivul sau autonomist l-ar face, teoretic, indezirabil, dar pica atat de bine pentru disciplinarea unui UDMR care ridicase cam mult glasul, incat te gandesti daca nu cumva exact aceasta ii si este, de fapt, misiunea. Iar daca la coada cativa parlamentari alesi uninominal ai PPMT ar intra in coalitia de guvernare, doar n-o fi foc. Despre autonomia secuilor se tooot vorbeste de 20 de ani degeaba.

Ar mai fi, desigur, si liberalii din jurul lui Dinu Patriciu, invitati cu subiect si predicat in Miscarea Populara de catre Sebastian Lazaroiu, cu micul lor potential electoral si marele lor potential de a-l submina pe Crin Antonescu. Cat despre Becali si Vadim, cred ca ei au aparut recent in ecuatia MP mai mult pentru a discrdita proiectul.

Asadar, Miscarea Populara se creioneaza mai mult ca o noua oaste de stransura. Daca ar fi fost o alianta cu un partid nou, ea ar fi aparut cu siguranta preelectoral. Asa insa, cred ca mai degraba ar fi, in viziunea presedintelui, post electorala. Caci electoratul de dreapta, fostul electorat DA, chiar si cel ramas fidel presedintelui, ar fugi in munti cand i-ar vedea la aceeasi masa pe Dan Diaconescu si Dinu Patriciu, ba chiar ar mai fi si pus in situatia sa ii voteze. In plus, alierea preelectorala cu UNPR, partid de stanga, ar priva PDL de marele avantaj capatat dupa ce PNL s-a "luat" oficial cu PSD.

Dar ca MP sa fie alianta post electorala, trebuie ca toate componentele ei sa devina parlamentare. Pe cifrele de acum, asta ar presupune cam doua conditii. In primul rand, scaderea sau chiar disparitia pragului electoral. A doua conditie ar fi necomasarea alegerilor. Alegerile comasate avantajeaza partidele cu multi primari in functie, ceea ce nu ar fi decat cazul PDL. De altfel, presedintele s-a aratat foarte rezervat, as zice chiar opozant, al comasarii, pe care care ar fi acceptat-o doar in schimbul regionalizarii. Dar nu stiu cat mai conteaza ce ar accepta sau nu presedintele.

Asadar, premisele crearii MP sunt imposibile fara implicarea activa a PDL, care sa voteze scaderea pragului si sa renunte la comasare. O va face? In acest moment, democrat liberalii par mai degraba sa refuze constructia asa cum a fost gandita de Sebastian Lazaroiu (daca n-o refuzau, oare l-ar fi evacuat atat de dur pe artizanul ei?), pe care o socotesc in avantajul presedintelui si al UNPR si in dezavantajul lor. PDL este convins ca alegerile se castiga cu bani publici. Acum ei au banii publici pe mana, ei pot da mita, deci ei pot cumpara si singuri ceea ce MP le-ar impune sa imparta cu UNPR.

E drept, PDL doreste o rebranduire cromatica, de la portocaliu la verde. I-ar placea si o Miscare Populara cu ONG-uri, sindicate si persoane fizice, dupa cum explica Sorin Frunzaverde, dar in care sa se inveleasca preelectoral fara a avea nimic de impartit postelectoral si fara a avea de urmat vreo indicatie din afara.

Apoi PDL are alergie la oamenii presedintelui. Monica Macovei si Cristian Preda sunt inca tolerati si numai pentru ca si-au temperat tonul. Sebastian Lazaroiu a fost insa executat exemplar. Dupa cum PDL are alergie si la proiectele presedintelui pentru ca nu are niciun chef de reforme care, inainte de a aduce beneficii pe termen lung, implica costuri electorale mari pe termen scurt. S-au parlit cu reforma educatiei si asteapta primul prilej sa scape de Daniel Funeriu si intransigenta lui paguboasa, iar acum sufla si in iaurt. Alegerile nu se castiga, ci se pierd cu reforme, asa ca le-au acceptat scarsnind din dinti doar cat timp Traian Basescu putea sa le impuna pentru ca era locomotiva electorala vitala a partidului. Nu mai e.

Aici e, de fapt, marea linie de ruptura intre presedinte si PDL. Traian Basescu a scapat de griji electorale si se lupta pentru locul sau in istorie. Vrea acum reforme si nu are cu cine sa le faca. De 20 de ani in Romania se guverneaza pentru bani si PDL nici nu se gandeste sa iasa din logica aceasta pentru a guverna, ce prostie!, pentru tara.

Dar daca Traian Basescu se gandeste ca are vreo sansa sa faca reforme cu oastea de stransura care ar fi Miscarea Populara se inseala din nou dramatic, asa cum s-a inselat crezand ca poate face reforme cu un PDL care nu visa decat sa devina PSD. Reforme se fac cu oameni determinati si gata de sacrificii electoale, de tip Monica Macovei, sau nu se fac deloc. Nu faci reforme cu mercenari, care pentru fiecare deget ridicat asteapta recompensa in bani publici.

Miscarea populara este o miscare a disperarii lui Traian Basescu. Prin ea, presedintele incearca sa-si conserve iluzia puterii, umbra puterii pe care a avut-o candva si cu care nu a stiut ce sa faca, de fapt. Dar iluzia aceasta va deveni tot pe mai subtire pe masura ce sfarsitul mandatului sau va fi mai aproape, mentinerea ei va costa tot mai mult in compromisuri grele si pana la urma tot se va destrama. Caci din momentul in care a ratat posibilitatea de a incepe reforma politica cu propriul partid si a beneficiat el insusi de practicile electorale mizerabile ale politicii romanesti, presedintele a pierdut, de fapt, partida cu istoria.

Vot interzis la locale pentru unii alegători cu domiciliul în străinătate. Decizia aparține Biroului Electoral Central

Alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară, începând cu data de 11 aprilie 2024, nu vor putea vota la alegerile pentru autorităţile administraţiei...

AUR se plânge că George Simion nu are acces la comisia de control a SRI. "PNL-PSD continuă acapararea statului român"

Deputata AUR Gianina Şerban acuză că, de patru luni, Birourile permanente reunite al Camerei şi Senatului refuză, fără nicio justificare, să numească un membru al partidului în comisia...