PNRR: Până la 200.000 de euro pentru fiecare școală aflată în risc de abandon școlar. Gabi Bartic, BRIO: ”Excelent, dacă banii nu ajung pe pereții școlii, în renovări”

Joi, 27 Ianuarie 2022, ora 17:02 2893 citiri
Gabi Bartic

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat de PNRR, este conceput să aducă granturi de maximum 200.000 de euro celor 3.325 de unități de învățământ cu risc mare de abandon școlar din România.

Programul, în valoare de 543 de milioane de euro, vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde. Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani.

Banii vor fi utilizați în mai multe scopuri: burse pentru elevi, mese calde, asigurarea accesului la platforme online, programe de formare pentru profesori, echipamente sportive sau IT.

Gabi Bartic, CEO Brio, a explicat pentru Ziare.com cât de gravă este problema abandonului școlar în România, dar și care sunt cauzele principale. Mai mult, susține că programul finanțat de PNRR este ”extrem de bun”, dar cu condiția ca banii să nu ajungă ”pe pereții școlilor și pe renovări”, ci să fie folosiți în beneficiul direct al elevilor.

Ziare.com: Cât de gravă este problema abandonului școlar în România și cum a fost influențat fenomenul de pandemia de coronavirus?

Gabi Bartic: Există mai multe seturi de date legate de această problemă dar toate spun că, pe lângă problema abandonului obișnuit deja la noi (în mod trist ne-am obișnuit să cam „pierdem” pe drum undeva între 30 și 35% din fiecare generație), pandemia a generat creșteri masive pentru abandonul școlar în zone defavorizate. E evident că, în cazul copiilor cu posibilități materiale reduse, cu părinți aflați în situații dificile, accesul la educația online a fost încă și mai dificil.

Nu mai spun despre faptul că există date concrete ce vorbesc despre școli din mediul rural care nu au desfășurat, în perioada pandemică, aproape nicio activitate didactică (dacă nu socotim că furnizarea către elevi a unor xerocopii ale lecțiilor e activitate didactică). Și atunci, lipsurile materiale ale copiilor conjugate cu incapacitatea școlii de a se adapta au dus la un abandon crescut pe perioada pandemică.

Ca să concluzionez așadar, problema abandonului școlar e extrem de gravă și are două cauze: prima, sărăcia familiilor din care provin copiii și a doua, lipsa de implicare a comunității locale (școală, autorități locale) în această problemă. E extrem de simplu să ridicăm din umeri și să spunem „Asta e, oamenii sunt săraci și nu văd la ce-i ajută cartea”. Dar extrem de greu de răspuns la cealaltă întrebare: ”Ok, autoritatea locală ce a făcut în această problemă? Cum s-a implicat în identificarea de strategii astfel încât copiii aceia săraci și fără posibilități să ajungă totuși la educație și să vadă măcar cum e să știi, în loc să nu știi?”

Ziare.com: Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar” se vor acorda granturi de până la 200.000 de euro/școală, pentru unitățile de învățământ eligibile. Am văzut că include acces la platforme online, programe de formare a profesorilor, ajutoare financiare pentru elevi, echipamente sportive sau IT. Cum ați comenta punctual utilitatea principalelor măsuri prevăzute în program?

Gabi Bartic: E un program excelent. DACĂ, și subliniez acest aspect, dacă banii vor ajunge în programe centrate pe elevii în risc de abandon, nu pe pereții școlilor, pe renovări de grupuri sanitare și mai știu eu ce s-ar mai putea inventa, acești bani ar putea fi cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla învățământului, educației din școlile cu copii aflați în risc de abandon școlar. Și voi explica încrâncenarea mea legată de centrarea pe elevi, și nu pe clădiri sau orice alte corolare, importante, fără nici cel mai mic dubiu, dar nu în acest aspect specific legat de combaterea abandonului școlar.

E clar că, în măsură mai mare sau mai mică, tot ce ține de școală și mediul în care se desfășoară actul educațional e important pentru elev: și aici vorbesc despre calitatea spațiului (și spun eu ca să nu mai apară discuții, da, chiar și toaletele din curte trebuie să dispară), însă în problema specifică a unui copil care e prea sărac să se încalțe, să aibă rechizite, să mănânce un prânz sau să aibă instrumentele necesare derulării școlii online, faptul că la școală toaleta e în curte e posibil să nu mai ajungă să fie remarcat. Pentru că e un greu prea mare pentru acel copil să ajungă la școală.

Așadar, dacă reușim să creăm programe prin care părinții copilului să conștientizeze șansa în plus pe care școala i-o dă, dacă elevul ajunge să aibă rechizite, manuale, haine și încălțăminte și eventual primește o masă caldă, avem ceva premise pentru ca școala să nu mai fie pentru familia aceea o investiție pe care nu și-o poate permite, cum e acum, ci o utilitate, așa cum ar trebui să fie. Și apoi, sigur, putem vorbi și despre calitatea clădirii, despre materiale de calitate, despre profesori mai pregătiți, mai motivați și mai fericiți. Dar abandonul școlar nu e legat direct de aceste aspecte.

Abandonul școlar e determinat în proporție covârșitoare de sărăcie, de faptul că școala, așa gratuită cum spunem noi cum e, nu e gratuită pentru acești copii pentru care încălțămintea, hainele groase, două caiete și câteva manuale și eventual o masă normală la prânz sunt niște vise la care nu au acces.

Ziare.com: Cum ar trebui abordat acest program pentru a avea un impact real și pentru a diminua cu adevărat rata abandonului școlar?

Gabi Bartic: Am început să spun mai sus: evident, pornesc de la presupunerea că fiecare școală își cunoaște copiii cu risc de abandon și va găsi modalitățile specifice pentru a combate specific aceste probleme. Însă, în termeni generali, să investești în, să spunem, cursuri de perfecționare pentru profesori, e o măsură cu bătaie atât de lungă în problema aceasta specifică, încât, dacă aș fi în fața unui atare dosar eu una, l-aș respinge.

E evident că profesorul e important în orice proces educațional și sunt prima care spune că actul educațional de calitate nu poate fi livrat de profesori nepregătiți. Dar problema specifică a abandonului școlar ține de elev, de mediul din care vine el, și abia mult mai târziu pe lanțul de cauzalitate de profesor, de calitatea educației livrate de acesta, de cunoașterea sau necunoașterea instrumentelor digitale etc. NU cred că există nici măcar 5% dintre motivele de abandon „calitatea lecțiilor predate la școală”.

În România de azi, în problema aceasta specifică, sărăcia e cea mai mare problemă. Deci, repet. Elevul, nu profesorul, nu clădirea, trebuie adresat cu aceste fonduri. Și cred că ne-am face un mare bine, ca societate, dacă am gestiona programele acestea cu acest gând.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News
Comentarii