Comunităţile locale din jurul marilor oraşe - nivel de civilizaţie urbană, după 20 de ani de la invazia “orăşenilor”

La cinci ani de la schimbările politice importante din 1989, în urma acumulărilor firave de resurse financiare, locuitorii capitalei, şi nu numai, au început să-şi pună problema unei locuinţe mai mari, apartamentele din blocurile construite înainte de 1989 având standarde care, cu greu, puteau fi considerate măcar funcționale. Căci până la “confortabil” era cale lungă.

Din cauza că în Bucureşti era destul de greu să găseşti terenuri în zone care te-ar fi atras, la un preţ convenabil (probabil că asta s-a întamplat în toate oraşele mari ale țării), s-a trecut la găsirea de soluţii locative în localităţile limitrofe, pe o rază de 30-35 km faţă de limita administrativă a oraşului.

Cum au înflorit zonele Băneasa, Pipera, Otopeni

Începutul dezvoltării zonelor a fost dat de zona Băneasa-Pipera. Deja în 1992 începuseră să se construiască proprietăți care au dus la o dezvoltare rapidă a comunelor, unele devenind oraşe în scurt timp. Dacă în primele luni, cotaţiile terenurilor erau relativ rezonabile, acestea au crescut exponenţial, astfel că, din 1994, îţi trebuiau resurse importante să porneşti o investiţie locativă în zonă.

Cu cât te depărtai de limita capitalei, valoarea terenului scădea. Dar trebuie spus care era starea localităţilor în acea perioadă, inclusiv în oraşul Otopeni.

Administraţiile locale nu aveau nici un fel de servicii care să poata facilita viitorilor proprietari, documentele, taxele şi autorizaţiile necesare ridicării unei locuinţe. De servicii pentru utilităţi – să uităm. Telefonie, dupa zona Otopeni, nu exista, servicii ca TV nici nu se punea problema.

Furnizorii de utilităţi energie şi gaze, nu aveau echipe suficiente pentru realizarea branşamentelor, nu aveau reţele trase măcar pe străzile care existau, ce să mai vorbim dacă terenul era extravilan, erai terminat de avalanşa de costuri, pe care, cred eu, că numai cineva diabolic din zona fiscală, le-a introdus, ştiind că, în avalanşa de dorinţe de civilizaţie şi confort a populaţiei, pot fi strecurate şi taxe sau costuri de lucrări, care depăşeau cu mult limita bunului simţ, dar care puteau acoperi salarizarea aparatului stufos din administraţiile locale.

Am văzut, ca turist, câteva dezvoltări imobiliare în Canada. Beneficiind de apartenenţa la Commonwealth, şi legislaţia era aplicată, urmare a experienţei istorice a Marii Britanii, un imperiu care a rezistat sute de ani, totul părea simplu, logic şi chiar te încuraja să devii proprietar. Creditul imobiliar era susţinut şi dobânda era rezonabilă, dar nu era chiar pentru toată lumea.

După ce am văzut ce simplu e sistemul canadian, venind acasă, mi-am zis: Bun, nu suntem în Canada, dar cât poate să fie de greu să fac şi eu ce am văzut acolo.

M-am apucat de treabă, ca fire fiind un încăpătânat, odată ce-mi intră în cap ceva, nu mă las până nu rezolv.

Toată odiseea construcţiei casei a durat cca. 4 ani. În zona unde era amplasat terenul, în intravilanul unei comune, eram ultima casă spre un lac, care era la cca. 1 km.

Autorizaţiile de branşament la energie au durat vreo 4 luni, taxa de conectare a fost de cca. 13.000 lei, devizul de tras cablu electric de la stâlp la locul contorului, alte 11.000 lei.

Gazele au intrat în comună la cca. 2 ani după ce m-am mutat, iarna fiind un coşmar, încălzirea casei făcând-o cu motorină.

A venit şi vremea branşării la gaze. Un SRL era cel care făcea branşamentul, dar pentru că nu eram pe strada principală a comunei, a trebuit să plătesc cca. 2.400 lei pentru legătura în zona casei, după care, branşamentul şi contorul, alţi 4.000 lei. Toate costurile de mai sus, în lei actuali, trebuiesc analizate în raport de salariul mediu net din 1998-99, de 1.200.000-1.500.000 lei vechi, ca să înţelegem fractura de logică a autorităţilor faţă de semenii lor.

Şi după ce am plătit tot ce v-am spus, vine surpriza cea mare. Ca să am gaze şi energie pe proprietatea mea, înainte de punerea în funcţiune, a trebuit să semnez un proces-verbal prin care am cedat furnizorilor de utilităţi, tot ce ţine de legătura cu reţeaua lor (cabluri, ţevi,fitting-uri) echipamentele de măsură, cu titlu gratuit. Cred eu ca furnizorii de utilităţi din Canada, crapă de invidie, când aud de aşa ceva.

Şansa a făcut ca în zona să existe o comunitate de “strămutaţi” ca noi, care, cum am ajuns, ne-au invitat şi asimilat, amintiri mai mult decât plăcute, legându-mă de liderul cartierului, un om deosebit, pe care sunt tare bucuros şi onorat că l-am cunoscut.

Inutil să vă spun cât a costat autorizaţia de construire, cei care au avut îndrăzneala să facă la fel ca mine ştiu bine.

O nouă zi, costuri noi. Sună cunoscut?

Fiecare zi în coşmarul în care intrasem, ridica noi costuri, care nu le estimasem. Şi parcă nu se mai terminau. Toţi cereau, nu puteai să mergi mai departe fară să plăteşti.

Probabil că, de bucurie că m-am mutat la pamant, cu terasă şi garaj, la casă, când am terminat casa şi m-am mutat, slăbisem 13 kg. Şi nu eram un supraponderal, de la 87 la 74kg la 181 cm, numai nervii şi nopţile nedormite…

După vreo 3 ani, cartierul meu s-a populat până la lacul din apropiere, acum fiind în jur de cca. 2500 de proprietăţi.

Deşi au fost încasate o mulţime de taxe pe autorizaţiile de construire, pe impozitul pe proprietate, pentru traficul până la DN1 nu s-a facut nimic de 15 ani, acum, în orele de vârf, viteza de deplasare este de 5-10 km/h, dacă nu stai şi aştepţi.

DN1, şi aşa aglomerat din cauza navetei pe care o fac prahovenii la Bucureşti, este încărcat şi cu localităţile, nu puţine, până la Snagov, posibilităţi de lărgire neexistând.

Noroc că autostrada A3, care ar fi trebuit să fie construită pe la Buftea, datorită unor raţiuni greu de justificat tehnic, a fost mutată pe zona Şos. Gherghiţei (în estul capitalei), o zona foarte “populată”, care avea nevoie de acces la A3. Şi după 6 ani au făcut şi conectarea, aşa de importantă era.

Răi cetăţenii noştri, se pare că toţi au auzit de teoria drumurilor critice – deh, cultura ce omoară agricultura. De când a fost dată în funcţiune, are vreo 10 ani, la început nu circula nimeni, după vreo 6 ani au început să circule 10-20 de maşini pe oră. Argumentul care îi dă de gol pe cei care au făcut această greşală grosolană, este că furnizorii de servicii conexe autostrăzii, de 10 ani nu au deschis nici o benzinărie, o ceainărie, nimic. Şi are 68 de km. Pentru că studiile de trafic, probabil, nu le permit să aprobe investiţiile necesare sau că proiectul n-a prevăzut şi aceste dezvoltări.

Şi nimeni nu răspunde. Iar noi, cei care am îndrăznit să speram că se poate trăi făcând naveta scurtă ca să avem puţin aer curat, verdeaţă şi confort, să fim pedepsiţi pentru curajul şi nebunia de a pleca din oraşele dormitor, către comune dormitor, să fim lipsiţi de singura variantă care ar fi preluat tot traficul prahovenilor cu descărcarea în nordul Capitalei, nu în est.

Probabil că DN1 ar fi fost suficient pentru traficul local de la 30-40 km, să nu trebuiască să vezi în fiecare zi dopuri de trafic, A3, pe vechiul amplasament, putând prelua tot traficul dinspre Ploieşti şi înapoi. Poate, se va găsi cineva să promoveze măcar un drum expres pe vechiul amplasament al A3. Din folcorul local, se pare că despagubirile pentru expropieri au generat relocarea. În loc să găsească soluţii de limitare a valorii retrocedărilor, invocând interesul strategic naţional, s-a preferat mutarea pe alt amplasament, aruncând la gunoi planurile, studiile de fezabilitate, etc. De timp, nu vorbim, căci se pare că pe meleagurile noastre, avem tot timpul din lume. D-aia nu ne grabim. Cu nimic.

“Aici sunt banii dumneavoastră”

N-am uitat fermecătorul panou cu “Aici sunt banii dumneavoastră”, demn concurent în efectul subliminal, interzis, de altfel în marketing, “Dormiţi liniştiţi, FNI lucrează pentru dumneavoastră”.

Şi uite aşa, pentru orgolii şi interese meschine, am fost lipsiţi de şansa unei evoluţii fireşti, o autostradă care să folosească locuitorilor, nu diverselor argumente subiective sau intereselor de grup.

După ce am plătit cca. 15-20 de salarii medii numai pentru utilităţi, taxe locale şi branşamente, fiecare, din cei care ne-am mutat, suntem în continuare condamnaţi să stăm pe şoselele vechi, care nu mai fac faţă traficului actual, invidia celor rămaşi în capitală fiind mai mare decât dorinţa celor în măsură să decidă, să facă ceva pentru decongestionarea traficului. Şi dacă banii colectaţi ar fi rămas al autorităţile locale, tot ar mai fi fost ceva, ei bine, nu, conform principiului – centrul ia tot – colectarea s-a făcut la Bugetul de Stat, după care s-au distribuit în teritoriu la autorităţile locale. Criteriile – clare, echitabile şi principiale, dar, vă rog, nu cercetaţi aceste legi, căci eşti…

E bine că se construieşte centura A0, cu descărcări şi încărcări în fiecare zona importantă, dar asta nu rezolva problema navetiştilor de pe DN1, traficul feroviar, din cauza subfinantarii, nefiind în măsură să preia călătorii. Nu rămâne decât să sperăm că oameni serioşi şi responsabili din Consiliul Judeţean Ilfov, împreună cu specialiştii din Ministerul Transporturilor, vor gândi şi realiza noi căi de acces şi legătură cu Capitala, după rezolvarea problemei navetiştilor prahoveni. Pentru că impozitele şi taxele plătite de noi, cei veniţi în mediul rural, trebuie să ne folosească şi nouă, contribuabilii, nu numai celor din administraţiile locale care, văzând cât se colectează, se bucură şi mai măresc un pic salariile. Nu condamn acest lucru, e firesc, ca să ai servicii bune trebuie să plăteşti salarii civilizate, încât să poţi angaja personal calificat. Dar să nu uitam scopul autorităţilor locale – să servească cetăţeanul contribuabil – şi atunci, problemele cu care acesta se confruntă, trebuiesc rezolvate. Răbdarea nu este un elastic pe care să-l întinzi cât vrei, este o stare, care odată pierdută, greu poate fi controlată. Nenumărate ştiri în media relevă acest adevăr, temele fiind diverse, desfăşurarea fiind relative identică-de o parte protestatarii de cealaltă forţele de ordine.

Nivelul de civilizaţie în mediul rural, faţă de acum 20 de ani, a crescut exponenţial, există canalizare şi apă curentă în multe gospodării, de gaze şi energie nici nu se mai discută, drumurile comunale în mare parte sunt asfaltate, iluminatul public este prezent, dând siguranţă şi încredere locuitorilor. Poliţia locală e din ce în ce mai prezentă pe străzile comunei. Supermarket-uri s-au deschis, unul după altul. Există servicii CATV în toate localităţile, internetul are viteze rezonabile, inclusiv pentru streaming, farmaciile sunt multe şi bine aprovizionate. Discrepanţele care erau între mediul urban şi cel rural s-au micşorat mult, civilizaţia se vede în toate curţile, ceea ce arată un nivel de educaţie ridicat şi la localnicii satului şi la noii veniţi.

Dacă şi problema acestui trafic local ar fi rezolvată, multe frunţi ar fi descreţite, timpul pierdut în trafic ar fi folosit la activităţi gospodăreşti, căci niciodată nu se termină treaba într-o casă la curte, sau la relaxare.

Şi lumea toată ar fi un pic mai fericită.

Chiar nu putem încerca?

Doru Sinca este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic București, în prezent pensionar

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Circulația feroviară, dată peste cap după ce o locomotivă s-a stricat. De la Pitești până în București un tren a făcut peste 5 ore

Bine ați venit în România! Avem o mică întârziere! Așa se salutau călătorii care mergeau cu trenul de la Pitești spre București după ce au aflat că au de așteptat câteva ore pentru a...

Instructor de yoga din București implicat în trafic de persoane. Ar fi câștigat 1,4 milioane de euro după ce a exploatat sexual 8 victime

Cinci persoane au fost reţinute, în dosarul care vizează infracţiuni sexuale şi în care este implicat un instructor de yoga din Bucureşti. Anchetatorii au dispus sechestru asupra a 10...