Opinii: Prima zi fara Ceausescu
Duminica, 26 Decembrie 2010, ora 18:22
Vrem - nu vrem, Craciunul nostru va fi legat mereu de un binom la care cugetam din momentul aparitiei sale pana cand uitarea ne va ajuta sa-l eliminam din framantari: Nasterea Domnului si executia sotilor Ceausescu.
Dupa unii, alaturarea calendaristica nu a fost intamplatoare, cu toate ca a savarsi destin cu instrumentele unor comunisti, fie ei si cu fata umana, este cel putin bizar. Si asta deoarece dictatorii erau considerati simbolul raului, prelungirea sau intruparea personajului din seria Harry Potter, al carui nume nu era rostit in film si, ma credeti sau nu, l-am uitat momentan - mintea nu joaca feste, ci corecteaza uneori, ce straniu fenomen!
In urma cu 21 de ani, romanii au intrat in epoca post-Nicolae Ceausescu. Era intaia zi fara dictator, dar imparteau bucuria primului Craciun liber cu guguloiul ivit in gat, imposibil de descris, imposibil de inghitit sau de scuipat afara, format dintr-un sentiment de vinovatie combinat cu constiinta posibilitatii zborului.
Atunci il regretau 1 la suta dintre romani, cei pentru care un sistem perfect aducator de privilegii se naruia si trebuiau sa-si mobilizeze mintea pentru a-si pastra o viata la fel de usoara. Compromisul pupatului in dos era minor, beneficiile erau incomparabil mai multe.
Acum nostalgia a cuprins aproape doua treimi dintre noi. Cat de reala este ea, cat din fenomen poate fi pus pe seama imitatiei sau a unui sentiment de fronda? Aparent, nu conteaza. Exista o stare de fapt, cu ea opereaza sociologii. Atata vreme cat nu se schimba, e masurabila. Cu cauzele ei opereaza psihologii, dar ii asculta cineva? Si chiar daca ar face-o, si s-ar gandi sa schimbe lucrurile, cui foloseste?
Ajuta la ceva explicatia ca de la mura in gura, poporul a fost invitat, daca nu i s-a dat branci intr-o alta realitate, la sapa? Ca pe vremea lui Ceausescu, tot nerodul capata un loc de munca si locuinta, iar acum minimul de confort se obtine cu sudoare, fapt care activeaza nostalgia si o ingroasa pana la proportii dureroase?
Nu are nicio trebuinta o asemenea constatare, dar numai daca intentionam sa o desavarsim. Sa o transformam in constanta, moment de la care vom fi pierduti din lumea celor suficient de puternici incat sa-si depaseasca destinul.
Daca vrem sa meditam, daca ne cuprinde lehamitea pentru neputinta de-a vedea dincolo, spre constructie, si ne limitam sa zacem intr-o tara devenita spital de boli cronice, exista o portita. Si am sa simplific lucrurile: Ceausescu nu se mai intoarce, nici comunismul (desi exista teoreticieni care anticipeaza ca in 10-15 ani il vom admira sub alta forma). Nu ne da nimeni mura in gura, eventual ne ajuta sa evitam pomana. Ca e criza - ce prost a picat...
Cum nu poti lupta impotriva imposibilului - de fapt, poti, dar fara izbanda, si cu pierdere de timp si sanatate mintala - , imbosibilul trebuie transformat. Impartit in etape. In prima, transformam lesinul. Urmeaza rezistenta, apoi studiul de fezabilitate si la final, desprinderea.
Suntem condamnati la Ceausescu doar daca limitam destinul tarii noastre la spusele lui Emil Cioran. E drept, deocamdata n-am reusit de unii singuri. Dar privind dincolo, spre natiunile care si-au cusut aripi la glezne pana au ajuns sa faca posibili fluturii de la genunchi, putem reinvata sa gandim. Pana cand vom spune fericiti, printre firele de barba alba, privind la nepotii nostri, "Buna dimineata, Romania!"
Sursa: Ziare.com