Contrarevolutia de la Bucuresti: In anul 2020, Romania va avea o economie de anii 90

Toti conducatorii tarii, de 30 de ani incoace, se lauda constant ca avem "o forta de munca inalt calificata si ieftina", momeala cu care vor sa atraga prea-sfintele si mai-rare-ca-trufele-in-nisip investitii straine. Numai ca, ce sa vezi!, investitorii ori au retinut doar partea cu "ieftina", ori au invatat sa citeasca statisticile romanesti, drept pentru care am devenit o tara de supermarket-uri si de industrie textila si a pielariei. Trei din primele zece companii romanesti sunt hypermarket-uri, unde sarmanele casiere lucreaza pe salariul minim. Unde mai pui ca Romania este cel mai mare producator de haine si incaltaminte din Uniune, cu 9.000 de firme si 400.000 salariati, platiti si ei tot cu salariul minim pe economie (Sursa: AICI).

O sa-mi ziceti ca bat campii si ca nu am citit despre industria auto romaneasca, aflata in plin avant. Asa este, am devenit al noulea cel mai mare producator auto de pe continent, cu aproape jumatate de million de masini produse pe an. Dar as indrazni sa va supar din nou cu un mic deranj statistic:

Carevasazica, mandria noastra, industria auto, sta cam la coada clasamentului cu randamentele productive? Cum asa? Pai uite-asa: un spaniol dintr-o fabrica de automobile produce 18,9 masini pe an, un ceh 8, un ungur 4,8, un polonez 3,4, iar un roman abia 2? Cred ca banuiti acum de ce salariile la noi sunt mici si in industria auto.

Acum, cine-o fi de vina ca, la Mioveni, 14.000 de oameni produc o cifra de afaceri de vreo 5 miliarde de euro, iar in Ungaria o fabrica cu 2.000 de angajati are o cifra de afaceri de 8 miliarde de euro? Oare cine o fi instalat la Pitesti linii cu tehnologie de acum 30 de ani spre deosebire de Ungaria, Cehia sau Slovacia, unde sunt linii de anii 2010? Pai nu politicienii cei descurcareti care ne-au vandut gogoasa cu pastrarea locurilor de munca? Iata ca le-am pastrat si dupa privatizare, dar la niste salarii infime, specifice productivitatii inerente tehnologiei invechite.

Ei, incet-incet, ne apropiem si de miezul problemei: cam cat de "inalt calificata" este forta noastra de munca si cam cat de mare e numarul celor "inalt calificati"?

In lucrarea "Labor force projections up to 2053 for 26 EU countries, by age, sex, and highest level of educational attainment" a cercetatoarei germane Elke Loichinger, publicata in anul 2015, Romania imparte ultimul loc, impreuna cu Italia, in Uniunea Europeana, in clasamentul tarilor dupa ponderea fortei de munca cu educatie tertiara (universitara) in ansamblul fortei de munca:

Iata si explicatia salariilor prea mici din Romania, adica a productivitatii scazute din Romania: forta de munca aia "inalt calificata" nu se prea vede, e doar o patura subtire, prea subtire pentru a sustine o economie demna de anul 2020, adica o "economie a cunoasterii". Oare de ce or fi crezut vajnicii nostri conducatori ca prea-vanatii investitori straini nu vor citi asemenea statistici?

Poate am inteles, totusi, mesajul pietei si vrem sa oprim exodul, prin cresteri de salarii datorate unor calificari mai inalte si mai temeinice. Ei, as, povesti de campanii electorale! Iata cum va arata situatia in anul 2050, daca nu schimbam ceva dramatic: tot cam la fel, nu vom mai fi ultimii, ci antepenultimii, la mica distanta de cehi si de italieni.

Intr-o alta lucrare, "An overview of higher education at the European level" a Ralucai Mariana Dragulescu de la ASE, aflam cifrele exacte ale unui alt indicator relevant: procentajul populatiei active, cu varsta intre 30 si 34 de ani, avand studii superioare (adica patura cea mai dinamica dintre creatorii de PIB); si aici Romania imparte ultimul loc cu Italia, cu doar 21,8% (situatia era din 2012). Media europeana era atunci de 35%, in vreme ce concurentii nostri stateau cu mult mai bine: Polonia 39%, Ungaria 30%, Cehia 25% si pana si Bulgaria avea un 26%.

Poate ne amintim de aceste cifre atunci cand citim discursuri sforaitoare despre potentialul nostru de dezvoltare, despre minunatele noastre scoli cu toaleta in fundul curtii si cu majoritatea orelor didactice facute de suplinitori. Poate ne amintim aceste cifre atunci cand mai apar sa ne dea lectii nenumaratii ministri ai educatiei, cu coada plina de titluri si medalii...

Cand mai visam la revolutii digitale, la informatizarea ANAF sau a asigurarilor de sanatate, poate mai citim inainte aceste statistici. Cand ne miram de nivelul scazut de tehnologizare din fabricile noastre, poate citim din nou aceste statistici. Sigur ca nu e usor sa faci ceea ce au facut si altii, sigur ca e mai comod sa te faci ca maresti salarii si pensii din pixul Mariei-sale Guvernul, decat sa aduci pe piata educatiei o treime din copiii Romaniei, uitati de ministri prin sate rarefiate, in scoli fara toalete, fara profesori si fara incalzire. Credinta, desprinsa parca din tehnicile woodoo, ca poti sa cresti salariile prin legi, nu prin investitii care sa creasca productivitatea, este similara cu increderea ca poti sa lungesti o patura daca tai o bucata de la un capat si o cosi la celalalt capat.

Ce lucruri mai interesante am putea gasi noi despre forta de munca "inalt calificata" din Romania? De exemplu, cam care este structura studentimii si cum va conduce structura respectiva la propulsarea turbo a tarii noastre direct in clubul natiunilor cele mai avansate: pai, de exemplu, domeniul care produce valoare adaugata cu viteza cea mai mare se cheama "Science, mathematics and computing field", adica IT si stiintele asociate, are o medie la nivel UE de 10,4% din numarul total de studenti, iar la noi de doar 5,2% (la jumatate adica, pe ultimul loc in Europa!). Polonezii au 8% din numarul de studenti in aceasta zona, ungurii au 7,2%, cehii 11,5%, iar bugarii 5,4%. In schimb, suntem si noi campioni la un domeniu: "Social science, business and law field", unde avem jumatate (49%) din numarul total de studenti, desi media europeana este de 33,7%, iar polonezii au acest indicator de 38,3%, ungurii au 39,8%, cehii 32,9% si bulgarii 42,4%. Acum, cred ca exista si o explicatie: la cate emisiuni dedica televiziunile noastre dezbaterilor despre coduri penale, recursuri compensatorii sau sectii speciale, tinerimea studioasa cum sa inteleaga fenomenul decat studiind?

E drept ca nu prea stiu la ce rubrica sa incadrez nenumaratii doctori in studii de securitate, nenumaratii doctori in stiinte politienesti sau nenumaratii politehnologi care ne tin intr-o campanie electorala continua in studiourile TV. Ca ei nu sunt nici cu "economia cunoasterii", dar nici cu "cunoasterea economiei".

La fel de elocvent este ca ponderea celor pregatiti sa fie profesori este de 4 ori mai mica la noi decat media europeana (lasa ca avem suplinitori!), precum si faptul ca ponderea studentilor la medicina este cu o treime mai mica decat media europeana (cine se plange oare de deficit de medici? In niciun caz politicienii care isi trateaza si banalul guturai la Paris sau Viena).

Ei, si-acum sa vedeti nenorocirea: causa causarum, cauza tuturor cauzelor, cum ar traduce (corect) onorabilul Liviu Pop-Genunche, este simplu exprimata in intelepciunea populara: "Atatia bani dai, atatia bani face!", adica, dragii mosului, asta cheltuim noi pentru educatie, asta primim: Eurostat ne spune ca ne aflam pe ultimul loc in Uniunea Europeana ca procentaj din PIB acordat de marinimosul guvern educatiei. (Sursa: AICI).

Sa fie clar: in anul 2017, de exemplu, singura tara din UE in care guvernul cheltuia mai putin de 3% din PIB pentru educatie era chiar tara noastra, despre care noi credem in continuare ca are o "forta de munca inalt calificata"! Iliberalii polonezi cheltuie aproape 5% din PIB pentru educatie, iliberalii lui Orban Viktor peste 5%, cehii peste 4,5%, iar bulgarii aproape 4%. Si, totusi, din putinii bani cheltuiti pe educatie, s-au gasit cateva firimituri si pentru doctoratele de la Academia de Politie si pentru cele in "securitate nationala", ba chiar si cele pentru ale unor politicieni ridicoli...

De data aceasta, pentru ca ne paste un nou guvern, inchei cu o altfel de concluzie, cu un tabel care spune totul: cam ce procentaj din forta de munca tanara, respectiv cea matura, are studii universitare (tertiare) in cateva din tarile de pe glob si incotro se indreapta aceste procentaje:

Americanii, canadienii, finlandezii si japonezii au (printre cei de peste 55 de ani, deja) peste 40% cu studii tertiare! Turcii si sud-africanii nu depasesc 10% (noi nici nu ne apropiem, daca intreaba cineva). Printre tineri (25-34 de ani), 70% dintre sud-coreeni au studii tertiare, 60% dintre japonezi si 50% dintre americani si numai 20% dintre sud-africani sau 30% dintre turci si unguri...

Acum, dragii mosului, ia ganditi-va: n-o fi, oare, o legatura intre procentajul celor cu studii superioare si succesul unor tari, respectiv insuccesul altora?

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Despre ce vrei sa scriem?