Ministerul Educației și al Sănătății Sociale

Rândurile următoare sunt un fel de predică în pustiu, subiectul abordat este considerat unul marginal în agora românească. Dacă în „guvernul european” la Educație va fi desemnat (tot) un diletant care va avea ca scop popularea ministerului, instituțiilor din învățământ, inspectoratelor și școlilor cu fideli, cu personaje ușor manevrabile care reacționează la ordin, vom continua impostura educațională prezentă în România de 35 de ani.

Dacă cercurile de influență educațională vor rămâne politice și nu meritocratice, șarlatania educațională va continua.

Drama educației românești este că publicul larg nu realizează legătura de cauzalitate dintre politizare și nivelul scăzut al sistemului național de învățământ. Nici măcar corpul profesoral nu realizează dimensiunea reală a deserviciilor aduse în mod concret de politizarea sistemică a educației.

Cât timp vor fi la butoane parveniții momentului, pilele și relațiile unora, cât timp „spatele” politic va fi criteriul de eligibilitate, va continua prăbușirea.

Cât timp vor fi păstrați directorii și inspectorii numiți politic, cât timp politicienii și interpușii lor vor avea mai multe de spus în minister decât profesioniștii din învățământ, nu se va întâmpla nimic pozitiv. Mediocritatea și impostura se propagă în sistemul de învățământ - solemn și nestingherit - de sus în jos, la fel cum și competența ar avea potențialul de a o face în caz că ar fi lăsată.

Nu este normal să iei un profesor slab sau mediocru și în baza unor relații personale sau de partid să-l ungi inspector școlar general, nu este firesc să ai miniștri ai educației agramați (și nu vorbim despre un singur caz!), nu este tolerabil să ai directori de școli din zona analfabetismului funcțional, nu este acceptabil să ai profesori din zona științelor care propagă anti-știința.

Reforma „România educată” a fost un eșec colosal din cauză că a privit și tratat învățământul din perspectiva profitului politic, nu din perspectiva ameliorării sau vindecării „bolilor” din sistem; simplist spus, a fost o „reformă” de tipul „ce avantaje obținem noi și ai noștri”, o reformă care nu a avut în prim-plan interesele elevilor (și implicit interesul național!), fiind mai degrabă o mișcare în folosul unor interese de partid.

O educație profund politizată este o educație de slabă calitate care formează, așa cum vedem de peste trei decenii, generații de analfabeți funcțional. Imaginea ministrului învățământului care face reverențe și plecăciuni în fața politicului este o rușine națională cu care trăim de mulți ani.

Nu ne mai putem permite să numim impostori și profitori la conducerea învățământului. Teamă mi-e însă că exact asta vom face, nu doar acum, ci în deceniile care urmează.

Care vor fi costurile? Pentru politicieni, „mărunțiș”. Pentru elevi, viitorii părinți ai anilor care vin, costurile vor fi dramatice, pe viață.

Carențele lor educaționale vor fi propagate către apropiații lor și vor modela societatea în care trăiesc. Vor avea filtre interioare imperfecte, din portofoliu le va lipsi gândirea critică și sistemele corecte de valori și referință. Vor face alegeri nepotrivite, vor lua decizii neinspirate, vor modela lumea după chipul și asemănarea lor.

Tema alungării impostorilor din sistemul de învățământ nu există pe agenda publică a societății sau a politicului, momentan nu sunt vizibili de radarul social. Marile teme educaționale, cele profunde, rămân tabuuri.

Conform legii, profilul profesional al unui cadru didactic include ansamblul de competențe necesare pentru realizarea activității didactice. Nu avem însă conturat un profil al celui îndrituit să conducă educația, un profil solid, riguros, consistent, singura chestiune constantă este că trebuie să provină din zona partidelor politice.

Pentru desemnarea unui ministru al învățământului nu există criterii de îndeplinit, competențe de bifat, este suficient ca un decident politic să îl „endorseze” cu o formulă de tipul „el e cu educația”.

Pe scurt, în „România educată” influența bate competența. Numirea unui ministru independent ar avea efecte benefice doar dacă ar genera aceleași mecanisme de selecție în întreg sistemul.

Cât timp continuă numirile politice în eșaloanele secunde, lucrurile rămân neschimbate, iar profitorii din învățământ rămân personaje „relevante” și dau pe mai departe ora exactă în școli.

În Alandalia momentului, suntem mai aproape de numirea unui ministru al educației fără bacalaureat sau licență, decât de numirea unuia imun la comanda politică, integru, bun profesionist și dornic să construiască.

Conexiunile politice potrivite dau și pe mai departe șansa unor specimene terne, obediente, fără veleități intelectuale și goale pe interior să conducă destinele învățământului la nivel local sau național.

Dacă rămân sinecurile din învățământ, se stinge educația. Analfabetismul funcțional va deveni sufocant. Încet, dar sigur, ne vom prăbuși ca națiune.

I-aș spune Ministerul Educației și al Sănătății Sociale, dar este mai mult Ministerul Învârtelilor, Pricopselilor și Sinecurilor din Educație.

Zeno Sustac este doctor in filosofie, conflictolog, mediator, avocat, parinte, membru in Consiliul de Mediere din anul 2009, expert european in domeniul medierii, scriitor in domeniul Rezolvarii Alternative a Disputelor, coordonator & fondator al grupului "Parintii Elevilor din Romania" si Presedinte al Asociatiei pentru DepolitizareaEducatiei.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Despre ce vrei sa scriem?