Primarul Capitalei Nicuşor Dan a reacţionat marți, 23 aprilie, printr-o postare ironică, după ce coaliţia PSD-PNL a renunţat la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria...
Klaus Iohannis, la final de mandat prezidential: Bilant si proiectii in politica externa a Romaniei
Sambata, 02 Noiembrie 2019, ora 17:48
16008 citiri
O fotografie analitica a mandatului prezidential actual (2014-2019) in planul politicii externe releva in prim-plan o Romanie mai izolata in plan international, cu resurse si reactii inhibate, interna, fara viziune si inapta de joc politic pro-activ si calibrat.
Unul din simptomele evidente ale insularizarii Romaniei il reprezinta, fara indoiala, pierderea competitiei pentru obtinerea unui loc de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al ONU in fata Estoniei, cand scorul sustinerii politice a Romaniei a devoalat, in spatele cortinei festiviste in care se refugiaza de obicei liderii nostri politici, un sprijin extern liliputan pentru Romania, care nu mai poate sustine/confirma de facto discursul triumfalist al Bucurestiului privind rolul sau de hegemon in plan regional.
Politica externa a Romaniei in aceasta perioada pare a fi fost plata, terna, inhibata, non-reactiva, cu profil mai degraba tehnic si decorativ si cu rare pusee de reactie si interventie. Lipsesc din fotografie gesturile coerente care pot configura un sistem sau o viziune; dimpotriva, semnele ratarii ne insotesc la tot pasul in ultimii cinci ani.
Nu ne-am consolidat profilul de nisa in UE si NATO, nu am reusit sa aducem plus-valoare politicii europene in vecinatatea sa estica si/sau in regiunea extinsa a Marii Negre, nu am catalizat politicile europene in acest spatiu, nu am depasit barierele care ne lasa a jamais la portile spatiului Schengen si nu am creat o perspectiva credibila pentru adoptarea monedei euro. Mai nou, in mod aproape firesc, Comisia ne lasa fara companie pe cojile de nuca ale Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), propunand pentru Bulgaria ridicarea acestuia, in contrapartida cu mentinerea lui pentru Romania. Romania a fost, in toata aceasta perioada, alaturi de Polonia si Ungaria, tintele predilecte ale dezbaterilor din Parlamentul European privind degradarea democratiei, libertatilor si statului de drept, creandu-se in mod sistemic perceptia unei tari corigente la examenul de creare a capacitatilor sistemice privind aplicarea principiilor normative ale Uniunii. Ocupam inca in mod sistemic locurile codase in toate ierarhiile calitative ale Uniunii, avem perceptia de stat periferic in constructia Uniunii Europene.
Marile ambitii regionale ale Romaniei, de a sustine parcursul european al R. Moldova si al Balcanilor de Vest, au devenit aproape istorie.
In raport cu R. Moldova, cartoful fierbinte si totodata hartia de turnesol a politicii noastre externe, nu ne-am creat de facto o relatie de parteneriat strategic multivectorial si nu avem o viziune sistemica de manageriere a raporturilor cu Chisinaul, rezumandu-ne ipocrit si iresponsabil la marota de a nu recunoaste ca R. Moldova este o prioritate specifica permanenta a politicii noastre externe. Fie si in conditiile in care obiectivele noastre fata de R. Moldova s-ar rezuma la sprijinirea parcursului european al acesteia (ca si cum in raport cu R. Moldova Bucurestiul ar putea avea aceeasi abordare ca si Portugalia, de exemplu), evolutiile de la Chisinau confirma ca acest obiectiv al politicii noastre externe (si deopotriva al Bruxellesului) pare din ce in ce mai indepartat, pe fondul alunecarii constante a R. Moldova in spatiul gri dintre Europa si Federatia Rusa. Expertiza Romaniei pe R. Moldova nu mai este concludenta, consistenta, actualizata, nu mai este necesara nimanui in Europa si peste Ocean. Scenariile de amplitudine pentru R. Moldova se fac deja in marile cancelarii fara nevoia de consultare prealabila sau de implicare a Bucurestiului; lipsim in continuare din formatele care conteaza pentru R. Moldova (problema transnistreana, formatul 5+2) sau pentru alte tari din regiune.
Ne-am pierdut capacitatea de a produce solutii si perspective geopolitice, utile noua si Europei, pentru regiunea in care traim. In timp ce Polonia genereaza inca initiative si formule geopolitice care dau plus-valoare prezentei europene in acest spatiu, precum Initiativa celor Trei Mari sau Parteneriatul Estic, singurul nostru castig notabil pare capacitatea de raliere prompta la initiativele altora. Nisa noastra aurifera in plan geopolitic, regiunea extinsa a Marii Negre, este promovata in Uniune si in plan regional fara viziune si fara consistenta, cu instrumente rudimentare din punctul de vedere al impactului si credibilitatii.
Am ratat cu nonsalanta si cinism oportunitati de vizibilitate si joc politic rarisime in istoria Romaniei, precum exercitarea presedintiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene.
Politicile noastre in plan european au exprimat episodic si conjunctural potentialul pe care obisnuim sa spunem ca l-am detine (politic, geopolitic, demografic, economic etc.).
Marile noastre ratari in planul politicii externe sunt absenta unui profil puternic in plan regional si inconsistenta/incoerenta/fragilitatea politicilor pentru diaspora, R. Moldova si comunitatile istorice din jurul Romaniei. Simptomul relevant al acestor ratari il reprezinta, dealtfel, preconizata desfiintare a Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni, care gestiona exact aceste domenii.
Romanii din diaspora si din comunitatile istorice nu se simt protejati si sprijiniti de catre statul roman, acuzand capacitati limitate ale acestuia de onorare a angajamentelor constitutionale de sprijin (nota: potrivit art. 7 din Constitutia Romaniei, statul roman are obligatii privind sprijinirea romanilor din afara tarii); primii acuza in mod sistemic practici indolente sau chiar represive in raport cu acestia (exprimate prioritar la alegeri si in politicile-cadru privind diaspora), in timp ce comunitatile istorice acuza incapacitatea cronica a statului roman de a preveni si reactiona eficient la diferite politici si practici asimilationiste.
Singurul domeniu notabil in care politica noastra externa pare a fi credibila si eficienta este participarea la politicile si programele NATO. Romania a reusit sa consolideze politicile NATO in flancul estic, a catalizat prezenta Aliantei in spatiul extins al Marii Negre, a creat un instrument credibil de coeziune regionala / B9 etc. In siajul acestor succese poate fi contabilizat si castigul mentinerii unei predictibilitati in raporturile de parteneriat strategic cu SUA, unde sincopele si punctele slabe (d.e. mentinerea programului de vize) sunt totusi episodice si nereprezentative fata de calitatea si soliditatea relatiei bilaterale.
Celelalte parteneriate strategice (in special cele cu R. Moldova, Turcia, chiar Polonia) nu au functionat de facto. Este nevoie de o recalibrare creativa a acestora. Succese episodice, mai degraba de imagine artistica, au fost consemnate si in planul fructificarii unor oportunitati de imagine, precum Forumul Initiativei celor Trei Mari sau Summitul informal al UE de la Sibiu.
Pe scurt, concluzia fara echivoc a analizei noastre este ca politica noastra externa s-a degradat foarte mult in raport cu momentul 2014, proband in ultimii cinci ani limitari si inhibitii care au accentuat izolarea Romaniei in lume si fragilitatea acesteia in actuala ecuatie geopolitica.
Evolutii pe plan extern in perioada 2014-2019
In 2014, la momentul preluarii mandatului de presedinte, scena politica internationala manifesta grade medii de impredictibilitate. Impredictibilitatea acesteia a sporit in mod progresiv si chiar accelerat in ultimii cinci ani, generand lebede negre geopolitice precum anexarea Crimeei, Donbasul, criza siriana, imigratia masiva, deconstructia Uniunii Europene, Brexitul etc. Este cert ca arhitectura geopolitica se afla intr-o dinamica rapida ce nu mai permite vacante. Este nevoie de politici externe pro-active, anticipative, preventive si de reactie imediata pentru a tempera efectele nocive ale acestei dinamici asupra intereselor noastre nationale. In toata aceasta perioada, s-a preferat o politica externa mai degraba soft, inerta/plata si fara riscuri, iar in mod sistemic acest tip de politica externa a fost generat si preferat de Cotroceni. Beneficiile acestui mod de operare par a fi partiale (stabilitate interna, mentinerea riscurilor si amenintarilor externe la un nivel redus etc.), in timp ce dezavantajele au prevalat fara dubiu (ratarea unor oportunitati, izolarea in plan international, absenta unei politici regionale, degradarea profilului extern, mentinerea in periferic etc.).
Ultimii cinci ani au produs numeroase oportunitati de consolidare a politicii noastre externe in sensul cresterii pantagruelice a nevoii de valoare adaugata a politicilor nationale, in domenii si pe teme de o relevanta ridicata (constructia europeana post-Brexit, reconfigurarea interna a Europei, relatia transatlantica, degradarea sistemica a situatiei de securitate in regiunea Marii Negre etc.). S-au accentuat provocarile la adresa coeziunii europene, a securitatii ei (interne si in vecinatate) si chiar la adresa capacitatii ei de a supravietui in situatii de criza (provocari de natura ontologica precum imigratia, Brexitul, dublajele si rivalitatile sectoriale UE-NATO). As aprecia ca rolul si raspunsul Romaniei a fost ridicat in planul coeziunii europene si euroatlantice (Bucurestiul a produs politici de coeziune formala, raliindu-se la solutii coezive si abtinandu-se de la gesturi si conduite inflamante) si modest in planul participarii creative la reconfigurarea Europei si la substantializarea proiectelor ei de viitor.
Presedintele Romaniei a reactionat mai degraba tehnic si moderat (soft) la aceste provocari, preferand puseelor si viziunii echilibrul si temperarea riscurilor; a preferat preventia constructiei. Poate ca este nevoie de o chimie mai inspirata a celor doua dimensiuni.
Fotografia actuala devastatoare a politicii noastre externe este totusi rezultatul intersectiei a trei factori majori care nu permit intotdeauna delimitari clare ale responsabilitatilor: actiunea externa a Presedintelui (care exercita un rol constitutional originar in materie de politica externa), actiunile premierului/Guvernului/ministerului de resort (care au un rol constitutional derivat, cel putin de jure) si modificarile de facto ale lumii geopolitice, fara legatura directa cu politicile Bucurestiului.
As aprecia ca, in acest mandat, din diferite ratiuni, presedintele Romaniei si-a indeplinit in mod limitat prerogativa constitutionala de a exercita un rol originar in politica noastra externa, lasand astfel un loc de manevra exponential Guvernului.
Deciziile din 2012 ale Curtii Constitutionale confirma ca presedintele Romaniei se bucura de prerogative constitutionale extrem de largi in domeniul politicii externe, in pofida perceptiei publice contrare; acestuia ii revine un rol originar in materie de politica externa; "potrivit art. 80 alin. 1 din Constitutie, Presedintele Romaniei reprezinta statul roman, ceea ce inseamna ca in planul politicii externe conduce si angajeaza statul. Acest text constitutional ii permite sa traseze liniile viitoare pe care statul le va urma in politica sa externa, practic sa ii determine orientarea in planul relatiilor externe, tinand cont, desigur, de interesul national".
Precizarile Curtii clarifica astfel si detaliaza responsabilitatile presedintelui Romaniei in domeniul politicii externe, maresc libertatea de actiune a acestuia in plan extern si demonstreaza ca, pana in prezent, mai degraba sefii de stat nu s-au folosit de aceste prerogative in mod explicit si sistemic. Bunaoara, in actualul mandat prezidential, au fost stabilite in mod generic cateva prioritati de politica externa (Parteneriatul Strategic cu SUA, Romania in NATO, Romania ca membru UE si relatiile bilaterale) si a fost adoptata Strategia Nationala de Aparare a Romaniei pentru 2015-2019 (O Romanie puternica in Europa si in lume), care contine cateva prevederi punctuale specifice zonei de politica externa, la frontiera cu politica de aparare si cea de securitate.
Prerogativele constitutionale actuale i-ar permite presedintelui Romaniei sa stabileasca, preferabil la inceput de mandat, un document conceptual-cadru privind liniile de politica externa care urmeaza a fi realizate in perioada mandatului sau - bunaoara, sub forma unei Conceptii de politica externa pentru mandatul 2019-2024. Prin acest document, presedintele poate fixa, pentru mandatul sau, liniile directoare ale politicii externe a Romaniei, asa cum permit interpretarile mentionate ale Curtii. Mai mult, prevederile acestei Conceptii vor prevala asupra conceptiei informale de politica externa realizata in prezent de catre ministerul de resort - MAE, care realizeaza/implementeaza, atat de jure cat si de facto, Programul de guvernare adoptat in Parlament (aspectele ce privesc politica externa).
As aprecia ca, fata de anul 2015, cand au fost stabilite actualele prioritati de politica externa, situatia geopolitica s-a schimbat fundamental in jurul Romaniei, pe continent, la nivel regional si global. Principala modificare o reprezinta cresterea in intensitate a amenintarilor hibride, coroborata cu accentuarea riscurilor si vulnerabilitatilor specifice in cazul acestor amenintari, precum si producerea periodica a unor lebede negre (evenimente imprevizibile, cu impact devastator in plan geopolitic), mai ales in regiunea extinsa a Marii Negre (anexarea ilegala a Crimeei, razboiul hibrid din raioanele de est ale Ucrainei / Donbas, Maidanurile de la Kiev si orientarea strategica declarata a Ucrainei catre UE si NATO, conflictele si tulburarile periodice din acvatoriul Marii Negre si Marii Azov etc.).
O a doua modificare o reprezinta tendinta de transformare a regiunii din vecinatatea estica a UE (prioritar R. Moldova si Ucraina) intr-o zona gri, intr-un cordon sanitar care ar functiona (potrivit tendintelor si acordurilor prezumtive in acest sens intre marile capitale europene si Moscova) hibrid si confuz d.p.d.v. geopolitic cel putin pe termen scurt (indicii privind existenta unor astfel de tendinte se exprima deja plenar, in prezent, la Kiev si Chisinau); transformarea regiunii intr-o zona gri ar bloca practic, pe termen scurt, procesul de apropiere a R. Moldova si Ucrainei de UE (si/sau NATO), facand redundanta/desueta preocuparea pozitiva a Bucurestiului si a Bruxellesului pentru extinderea UE in regiune si creand posibile noi amenintari securitare in regiune (in actuala Strategie de aparare a Romaniei, sprijinirea parcursului european al R. Moldova reprezinta un obiectiv al securitatii nationale).
Noua fizionomie geopolitica impune responsabilitati sporite ale Romaniei fata de vecinatatea estica a Uniunii Europene, in particular fata de R. Moldova, care constituie prioritatea specifica (dupa numerosi alti experti chiar prioritatea absoluta) a politicii noastre externe.
Este deci obligatorie reformularea prin nuantare a prioritatilor de politica externa, in cadrul unui eventual document programatic intitulat Conceptia de politica externa a Romaniei pentru 2019-2024, coroborata, desigur, cu adoptarea unei noi Strategii Nationale a Apararii pentru 2019-2024 (noua Strategie ar redefini si ea riscurile, obiectivele si interesele de securitate ale Romaniei in noul context securitar din vecinatatea Romainiei, din regiune, de pe continent si din lume).
Prioritatile viitorului presedinte
In opinia mea, prioritatile de politica externa pentru urmatorul mandat ar trebui sa includa: Republica Moldova si romanii din afara tarii; rolul regional al Romaniei; consolidarea credibila a dimensiunii europene a Romaniei si a profilului ei de tara europeana, coroborat cu asumarea unui rol coeziv in relatia transatlantica; recalibrarea si exprimarea creativa a parteneriatelor strategice (exploatandu-se prioritar cel cu Statele Unite); rafinarea capacitatilor de raspuns national si colectiv la riscurile, amenintarile si provocarile hibride actuale.
Am detaliat si justificat intr-un studiu anterior, publicat tot pe Ziare.Com, aceste propuneri, identificand totodata, acolo, principalele oportunitati in domeniul politicii externe care vor marca noul mandat prezidential si principalele riscuri/amenintari pentru urmatorul mandat prezidential.
In contextul prerogativelor de care dispune, potrivit precizarilor si interpretarilor mentionate ale Curtii Constitutionale, ar fi nevoie ca, la inceputul noului mandat prezidential, 2019-2024, sa se realizeze la nivelul Administratiei Prezidentiale un document integrat de politica externa, sub forma unei Conceptii de politica externa a Romaniei pentru perioada 2019-2024, care sa stabileasca/traseze liniile directoare ale politicii noastre externe in perioada respectiva si in perspectiva.
Simultan/coroborat, apreciez ca este nevoie de un proiect de tara exhaustiv al Romaniei, initiat si mediat de catre presedintele Romaniei prin largi consultari colective, cu o puternica proiectie de politica externa, care sa valorifice resursa nationala (prioritar a celei care isi asuma valorile si principiile europene, precum si a celei instrainate in afara tarii, asa-numita "diaspora economica") si oportunitatile externe; nucleul dimensiunii externe a acestui proiect de tara ar trebui dezvoltat si consolidat pe directiile mentionate anterior.
Romania se afla acum intr-un moment in care are nevoie de oameni de stat puternici si implicati. Exista o criza a elitei politice pe care romanii si Romania o resimt din plin. Romania are nevoie la varf de un profil puternic si responsabil, cu viziune si angajamente geopolitice de lunga durata, capabil sa managerieze elaborarea si implementarea unui profil de tara, asa cum va rezulta acesta din dezbateri publice de substanta. In ultimele decenii, dupa aderarea la UE si NATO, avem o politica externa deficitara, care nu valorifica suficient potentialul geopolitic de care dispunem, care nu construieste viziuni, care nu genereaza initiative de impact in plan regional. Ambitia noastra de lider regional este nesustinuta faptic. Nevoia de elita politica responsabila este cheia viitorului nostru, iar presedintele trebuie sa fie expresia la varf a elitei respective.
Provocarile securitare din imediata vecinatate a Romaniei, de pe continent, regionale si globale obliga (Romania) la o politica externa pro-activa, flexibila, responsabila, vizionara, capabila sa exploateze oportunitati, cu un aport creativ si eficient la reconstructia Europei si a viitorului ei, implicata in marile politici europene, apta pentru contributii majore la nivel regional, credibila si predictibila in mediile partenere, parte a coeziunii transatlantice si a raspunsului acesteia la provocarile hibride actuale; presedintele (Romaniei) trebuie sa fie creatorul, promotorul, girantul, garantul si managerul permanent al acestui tip de politica externa.
Dorin Popescu
Dorin Popescu este presedinte al Asociatiei Casa Marii Negre / Black Sea House - Constanta, singurul think-tank geopolitic din Dobrogea si singurul din Romania destinat geopoliticii spatiului extins al Marii Negre. Este analist politic, expert in geopolitica, fost diplomat, publicist, cadru universitar si doctor in Filologie.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
Alianţa PSD-PNL este creditată că 46,6% din intenţiile de vot la alegerile europarlamentare, AUR cu 16,7%, iar Alianţa Dreapta Unită cu 13,8%, conform unui sondaj realizat de INSCOP în luna...
Parteneri Ziare.Com
Top stiri din Politic
Recunosc ca am abandonat lectura... Vezi tot