Care este motivul pentru care tinerii nu merg la vot?

La fel ca in fiecare an electoral am auzit nenumarate indemnuri adresate tinerilor de a merge la vot, dar in acelasi timp lipseste complet orice reflectie asupra conditiei concrete a electoratului tanar.

O statistica realizata pe baza sondajelor IRES ne arata ca mai mult de 70% din tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani nu s-au prezentat la vot. Iar dintre tinerii aflati intre 25 si 34 ani, au absentat doua treimi. Exista prin urmare un motiv pentru care cei foarte tineri, mai cu seama, nu se simt indemnati sa mearga la vot. Dar care este acesta?

Am auzit mai multe explicatii, dar, din pacate, ele par sa descrie un rationament circular: tinerii sunt apatici, evazionisti, dependenti de retelele sociale si prin urmare nu se simt legati de societatea "reala" si nu voteaza. Si de ce nu sunt legati de societatea "reala"? Pentru ca sunt apatici si evazionisti.

Am citit si o alta pseudo-explicatie: nu doar in Romania, ci si in SUA si in alte parti ale lumii se intampla la fel: tinerii intorc spatele scenei politice, dispretuind "participarea". Prin urmare ar fi vorba de un fenomen mai larg, ceea ce pare a fi adevarat, dar asta nu explica fenomenul in sine.

Ca sa putem da un raspuns mai convingator ar trebui sa intoarcem intrebarea. Nu "de ce absenteaza tinerii?" ci, mai curand, "care este motivul pentru care varstnicii voteaza mereu in proportii covarsitoare?". E mai relevant ce fac oamenii in conditii de libertate si nu ceea ce nu fac. Or, ni se pare evident ca varstnicii voteaza de fiecare data pentru stabilitatea sistemului public de pensii, privilegiind partidul sau partidele care au mai guvernat in trecut si care au dat dovada unei conduite responsabile.

Cu cat alegatorii sunt mai in varsta, cu atat manifesta o dorinta mai mare de a merge la vot, deoarece pensionarii din Romania au cel mai puternic sentiment de insecuritate prin comparatie cu celelalte categorii sociale. Intentia administratiei Basescu de a taia pensiile (stopata de Curtea Constitutionala) a provocat pentru prima data sentimentul ca nimic nu este sigur in Romania si ca orice se poate intampla. Chiar si varstnicii care votasera in trecut taranistii si liberalii (votanti anticomunisti asa-zicand), au inceput sa priveasca la partidele Dreptei cu circumspectie si au votat, unii dintre ei, in 11 decembrie, cu PSD. In aceeasi logica a insecuritatii, salariatii de la stat voteaza mai mult decat cei din economia privata si, in general, salariatii voteaza in proportie mai mare decat rentierii. Prin urmare voteaza cei care au interesul vital sa voteze.

Dar exista si alte interese vitale cum sunt acelea ale mediului de afaceri ai caror exponenti nu doar voteaza, ci, mult mai important, finanteaza partidele si campaniile electorale. De fapt nu votul in aspectul lui strict tehnic conteaza, ci implicarea si participarea. Oamenii de afaceri au la randul lor temeri si asteptari foarte mari chiar daca de alta natura decat cei care depind direct de politica bugetara.

Voteaza de regula cei care stiu bine de ce voteaza. Si nu voteaza, asa in general de dragul participarii si civismului, ci in favoarea partidului care le ofera cel mai mare sentiment de securitate. E un vot bine tintit si partinitor. Prin urmare, daca sunt oameni care nu voteaza, inseamna ca ei nu au un interes vital sau ca nu reusesc sa-l identifice.

Inainte de reforma constitutionala si electorala de dupa Primul Razboi Mondial, in Regatul Romaniei functiona sistemul votului cenzitar, care limita dreptul de vot dupa avere. Rezultatul era ca nu vota decat o minoritate foarte restransa a societatii: La inceputul secolului XX, la 1.644.302 de barbati majori existau pentru Camera 101.339 de alegatori, iar la Senat 24.921 de alegatori, ceea ce insemna ca nu votau efectiv decat 5-6% din cetatenii tarii, daca nu socotim femeile. Excluziunea politica era masiva (v Constantin G. Dissescu).

Potrivit doctrinei politice de atunci, dreptul de vot nu era propriu-zis un drept, ci o functiune sociala exercitata in conditii bine definite. Daca s-ar fi admis ca este un drept, ar fi trebuit, fireste, ca el sa fie extins la toti cetatenii indiferent de avere. Dar sa observam, fara prejudecati, ca ideea de functiune nu era cu totul lipsita de sens, caci ii investea cu exercitarea ei numai pe aceia care aveau interesul vital sa voteze si, in general, sa participe la viata politica.

Saracii lipsiti de proprietati, cum erau pamantul sau o profesiune liberala, nu puteau vota direct, dar nici nu ar fi avut interesul real sa voteze in cadrele unui sistem politic care veghea cu strictete la conservarea regimului de proprietate. Votul in colegii cenzitare era neindoielnic prin el insusi o bariera in calea oricaror transformari sociale, dar sa observam ca el era motivat si de imposibilitatea celor lipsiti de proprietati de a da un vot relevant pentru ei insisi. Caci situatia lor ar fi ramas, fundamental, neschimbata cu oricine ar fi votat. Votul ar fi fost o operatiune pur mimetica, o forma goala. Acesta este de altfel motivul principal pentru care sufragiul universal si improprietarirea taranilor au fost gandite dupa 1918 ca parti ale aceleiasi reforme. Improprietarirea ii deschidea taranului un orizont politic pana atunci inexistent.

Dar sa ne intoarcem la absenteismul de astazi. In conditiile unei indelungate practici a votului universal si a unei consolidate constiinte a egalitatii politice, asistam din nou la situatia in care mai mult de jumatate din populatia tarii nu participa la alegerile legislative (60,51%). Chiar daca proportiile autoexcluziunii de astazi nu sunt la fel de mari ca cele ale excluziunii din trecut, situatiile au ceva in comun. Nici atunci si nici astazi nu voteaza aceia care nu castiga nimic prin votul lor sau care nu reusesc sa identifice un castig.

Daca admitem ca votul este si un drept, dar si o functiune, atunci observam ca in secolul XIX dreptul era subordonat functiunii sociale, in timp ce in doctrina si practica moderna functiunea urmeaza dreptului. Asta inseamna ca, desi ai dreptul sa votezi, nu iti exerciti functiunea de alegator daca nu ii intrevezi consecintele sau daca ele chiar nu exista in mod obiectiv. Multa lume spune ca "nu are cu cine sa voteze" si acest lucru ar trebui luat in serios. X crede ca Y ar trebui sa mearga la vot si sa voteze cu cine doreste el, numai sa voteze, dar X vorbeste fara sens, caci nu are cum sa se puna in situatia concreta a lui Y.

Faptul ca absenteismul se manifesta masiv printre tineri (peste 70%) ne arata ca ei sunt supusi unui soi de cens natural. Tinerii de azi sunt pur si simplu privati de "proprietatea" care le-ar oferi motivatia votului si care i-ar transforma in agenti activi ai societatii. Chiar daca nu li se interzice sa voteze (ba dimpotriva), ei nu voteaza, caci nu vad in aceasta actiune decat o forma goala, un pur mimetism.

La acest lucru ar trebui sa ne gandim. Este deceptionant insa ca, in loc sa reflectam la conditia concreta a atator tineri care nu stiu ce sa faca cu viata lor, care nu vad in jurul lor nicio perspectiva menita sa le insufle entuziasm, preferam sa emitem la nesfarsit aceleasi inpetii didactice despre datoria de a vota si despre "dreptul" pentru care au murit atatia oameni.

PNL și PSD așteaptă "clarificări" de la Cătălin Cîrstoiu, "în această săptămână". Când va fi anunțată decizia în privința candidatului la Primăria Capitalei

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în acest moment, Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL, dar acesta trebuie să clarifice public toate aspectele care...

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...