"Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu"

Autor: Horia Lupu - Politolog
Miercuri, 29 Martie 2023, ora 17:56
4814 citiri

În amintirea celor peste 57.000 de victime ale cutremurelor din Turcia.

1. INTRODUCERE:

A trecut aproximativ o lună și jumătate de la cutremurele cu efect înspăimântător de cataclism din Turcia. În mod normal, mai ales în lumea actuală care se modifică și evoluează în termeni de zeci de secunde, minute, click-uri și alte apăsări pe diferite butoane, după o lună un eveniment nu mai este o știre. Cu toate acestea, mai sus-semnatul se va strădui să vă demonstreze, printr-un material bazat pe informații concrete, că analiza care urmează conține (și) o serie de știri de actualitate imediată. Aceasta din cel puțin trei considerente. În primul rând, în cadrul unor evenimente de asemenea amploare setul complet de date se adună/centralizează greu - iar eu voi încerca să vă prezint tocmaio imagine de ansamblu a celor petrecute, alături de diferite informații comparate. Apoi, vă voi aduce la cunoștință date actualizate din acest ansamblu, ultima lor aducere la zi oficială fiind făcută după 20 martie. Iar al treilea (dar nu cel din urmă) motiv vizează faptul că voi pune accentul nu doar pe impactul deciziilor politico-administrative asupra EFECTELOR cutremurelor (mai exact e vorba de MULTIPLICAREA acestora); în plus față de aceasta o să încerc să expun, argumentat (la nivel de ipoteză științifică) posibilitatea existenței unei influențe a activității umane asupra PRODUCERII/GRAVITĂȚII seismelor. Cei care se așteaptă la conținut din zona teoriilor conspirației legat de această din urmă temă vor trebui să-l caute în altă parte.

2. CUPRINS ȘI DATE TEHNICE:

Cele două cutremure cu consecințe tragice din Turcia, cu efecte devastatoare în această țară și în Siria vecină au avut loc în 6 februarie. Ele s-au produs la 04 și 17, respectiv la 13 și 24 de minute ora locală (3,17 și 12,24 ora României) Primul a avut epicentrul la 37 de km distanță de orașul Gaziantep (Antep) - construit pe situl vechii localități elenistice Antiohia (cunoscută în latinește ca Antiochia ad Taurus/Antiohia din Munții Taurus) 2 sau în apropierea lui - având aproape 1.200.000 de locuitori (peste 2.100.000 în întreaga zonă metropolitană), centru administrativ al provinciei cu același nume și situat la granița cu Siria, la o adâncime de aproximativ 10 km (5, conform altor surse). Al doilea a avut loc la 95 de km distanță de primul, în direcția nord, nord-est, în provincia Kahramanmaraş, aproape (la aproximativ 62 de km) de capitala omonimă a acesteia 3 (urbe cu populație de sub 400.000) și la doar 4 km de orășelul Ekinözü (având aproximativ 10-11.000 de locuitori) din aceeași provincie, la o adâncime estimată între 13 și 5 km (figura 2).

Fig 1: Turcia - harta fizică, politico-administrativă și vecinii.

Sursa: Worldometer

Fig. 2: Localizarea și gravitatea principalelor două cutremure, 6 februarie 2023.

Autor: yuhha.ro

Magnitudinea primului cutremur a fost de 7,8 grade pe scara Richter, conform majorității măsurătorilor 4, iar a celui de-al doilea de 7,7 5 . Pe scara Mercalli (modificată, numită și scara MM) 6 intensitatea celui dintâi s-a încadrat la clasa XII (extremă) din XII (categoriile XI și XII tind să fie contopite de seismologii din Statele Unite într-una singură, X+ sau a cutremurelor cu efecte catastrofale) 7 . iar cel de-al doilea a atins nivelul X (tot extrem).

Din punct de vedere geologic și seismologic, cele două dezastre au avut loc în proximitatea zonei de contact și interacțiune a plăcilor tectonice anatoliană, arabă și africană, mai exact aproape de zona din sud (dinspre Marea Mediterană) a faliei estice a primeia dintre ele, aflată sub presiunea celorlalte două (a se vedea figura 3). Savanții și specialiștii 8 numesc fenomenul care a generat seismele alunecare superficială de falie (orizontală), ”strike-slip faulting” în terminologia în limba engleză. Conform explicațiilor elaborate până în în prezent, în cazul cutremurelor din Turcia, acesta a avut loc într-o formă agravată 9 (asociată la unele mișcări seismice puternice cu alunecările superficiale de falie) provocată de viteza mare de propagare a procesului de rupere (”rupture”, ”surface rupture” în limba engleză), care creează un efect similar unui bang sonic 10 . Acesteia i s-a adăugat și amploarea rupturilor produse, vizibile inclusiv în imaginile transmise prin satelit imediat după seisme. Pe lângă principalele cutremure au avut loc aproximativ 10.000 de replici, dintre care cele mai serioase au provocat și ele pierderi și pagube semnificative.

Fig. 3: Plăcile tectonice anatoliană (eurasiatică), arabă și africană și zona faliilor dintre ele - reprezentare simplificată.

Sursa: Wikipedia.org

La nivel de magnitudine și intensitate similară, în regiune găsim antecedentele cele mai recente în cazul cutremurului din decembrie 1939 din estul provinciei Erzican, situat pe aceeași placă tectonică anatoliană dar în apropierea faliei de nord a acesteia, la sud de Marea Neagră (magnitudine de 7.8 grade pe scara Richter, intensitate de nivel XII - extrem - pe scara Mercalli revizuită, MM). Împreună cu acesta, cutremurele din 6 februarie sunt pe locul doi ca cele mai puternice cutremure care a avut loc vreodată în Turcia, după cel din august 1668 11, localizat tot în nordul Anatoliei. În privința efectelor produse, centralizarea datelor privind distrugerile nu s-a putut face de la o zi la alta. Abia după săptămâni bune s-a conturat o imagine de ansamblu - iar legat de această evoluție trebuie avută în vedere și existența numeroaselor replici.

Acestea au fost jalonate de alte noi cutremure de putere semnificativă care le-au succedat celor două „principale” (figura 4). Dintre acestea cele mai serioase au avut loc loc în 13 februarie (la 73 de km nord-vest de Kahramanmaraş - magnitudine 5,5 grade pe scara Richter), 16 februarie (18 kilometri de localitatea Samandag, în provincia Hatay - magnitudine 5,1 grade Richter), 20 februarie (la 9 km sud-est de Antakya, aproape de granița cu Siria - magnitudine 6,4 Richter), 23 februarie (în districtul Defne, provincial Hatay - magnitudine 5 Richter) și 25 februarie (40 de km vest de orașul Aksaray - magnitudine 5,2-5,3 Richter). Aproape toate au generat la rândul lor alte replici 12, precum și pierderi ale căror estimări variază destul de mult, dar putem vorbi de (posibil) peste 10 decese și (aproape sigur) câteva sute de persoane rănite, dintre care mai multe zeci grav

Fig. 4: Principalele cutremure care au avut loc în Anatolia după cele din 6 februarie.

Autor: yuhha.ro

Din punct de vedere al pagubelor produse, Wikipedia (în limba engleză) sintetizează în momentul actual câteva date din surse solide, și aduse la zi. Astfel, s-au înregistrat daune substanțiale pe o suprafață de 350.00 de km2, aproximativ cât cea a Germaniei, iar existența a 13.500.000 de turci și a peste 10.000.000 de sirieni (în ultimul caz, aproape jumătate din populația actuală a țării) a fost afectată semnificativ. Cel puțin 2,7 milioane de oameni au rămas fără adăpost în Turcia și peste 5 milioane (!) în Siria 13. În Turcia 164.000 de clădiri s-au dărâmat sau au fost afectate grav, 345.000 de apartamente au fost distruse și 4 milioane de clădiri afectate. Părți importante din infrastructura rutieră din zonă au devenit inutilizabile datorită fisurilor de dimensiuni mari produse. În Siria au fost afectate grav cel puțin 123 de zone rezidențiale, sate sau orașe, iar peste 453 de școli au fost distruse parțial sau total.

Ansamblul celor două cutremure este al cincilea ca număr de morți cauzate din secolul XXI, cel mai grav (cronologic) după cel din Haiti din 12 ianuarie 2010 14, iar primul dintre ele cel mai puternic din lume după cutremurul din 12 august 2012 înregistrat în zona Insulelor Sandwich de Sud 15 (7,5-8,1 magnitudine pe scara Richter). Seismele care au avut loc la distanță de puțin peste 9 ore unul de celălalt au produs cele mai multe victime în Turcia actuală de la cutremurul din Antiohia (orașul cu acest nume de pe râul Orontes/Asi, a se vedea nota de final 2) din anul 526 16(!) - fiind cel mai mare dezastru natural din istoria modernă a țării - iar în Siria de la cutremurul din Alep din 1822. Conform aceleiași pagini, la nivel de daune materiale cutremurul este al patrulea cel mai distrugător de când acest tip de dezastre naturale sunt consemnate iar pierderile cauzate înregistrate și cuantificate 17.

3. PIERDERI UMANE - DATE COMPARATE

Dincolo de detaliile tehnico-științifice (geologice, seismologice) și de datele privind pierderile materiale, ajungem la ceea ce doare și contează cu adevărat, adică la numărul de vieți omenești pierdute, Pentru câteva săptămâni s-au vehiculat în paralel două cifre totale diferite, de aproximativ 51.000 sau de 53.000 de decese. Din păcate, prin actualizări ale datelor care au avut loc succesiv (pe 10, apoi 13 martie iar ultima - până în prezent - în data de 20 a aceleiași luni) s-a ajuns la un număr total semnificativ mai mare: PESTE 57.355 DE DECEDAȚI CA URMARE A CELOR DOUĂ CUTREMURE, DINTRE CARE CEL PUȚIN 50.096 ÎN TURCIA ȘI 7.259 ÎN SIRIA 18. ACESTORA LI SE ADAUGĂ PESTE 121.704 DE RĂNIȚI, MINIMUM 107.204, RESPECTIV 14.500 ÎN FIECARE ȚARĂ. La nivel de date comparate pe acest plan, cutremurul din 1977 din România (magnitudine 7,4 grade Richter) a cauzat 1.578 de morți și 11.321 de răniți 19, iar în cadrul complexului de evenimente constituind Revoluția română din decembrie 1989, cea mai violentă schimbare de regim din fostul bloc comunist care a răsturnat unul din cei mai duri dictatori din regiune s-au înregistrat cu 1.142 de decese și 4.089 de persoane rănite (inclusiv după data de 22 decembrie - estimări maxime).

Războiul dus de sovietici în Afganistan, timp de 10 ani (1979-1989), unul din cele mai sălbatice din perioada recentă, cu efective numeroase implicate, pierderi mari și represalii puse în practică de ambele părți a produs, conform unor estimări variate, între 14.453 și 26.000 de morți în rândul militarilor sovietici, aproximativ 18.000 de decese din rândurile Armatei Populare Afgane aliate cu sovieticii (deci un total de minim 32.453 - maxim 44.000 de decese în tabăra sovietică) și între 56.000 și peste 100.000 din rândul mujahedinilor, gherilele armate de opoziție. Din păcate, greul suferințelor i-a afectat pe civilii afgani, din rândul cărora au murit, în deceniul menționat, între 562.000 și 2.000.000 de persoane, bărbați, femei și copii. Numere care ne lasă fără cuvinte.

TOTAL: între 650.453 (dintre care 562.000 civili) și + 2.144.000 (dintre care 2.000.000 de civili) de victime decedate în 10 ani de război.

Invazia din același Afganistan, desfășurată de către coaliția condusă de Statele Unite (România printre membrele acesteia) și parte a Războiului împotriva terorii/terorismului (”War on terror”) declanșat de administrația George W. Bush în 2001 a continuat cu o implicare armată semnificativă și de durată, care a prelungit conflictul (luptele cu talibanii) din această țară până în 2021. Deci 20 de ani de lupte, perioadă în care au survenit relativ puține intervale de încetare a focului și nu a existat aproape nicio zonă care să poată fi considerată „sigură” (ferită complet de violențele armate). Nu voi insista asupra fiasco-ului cu care s-a încheiat acestui episod, nu e locul aici pentru aceasta. Ci doar asupra pierderilor umane. În rândul aliaților/coaliției (americani, forțe armate și de securitate afgane, membri ai Alianței Nordului - foști mujahedini aliați inițial cu Statele Unite + parteneri ai SUA din afara Afganistanului, inclusiv „contractori”/agenți de securitate angajați pe bază de contracte comerciale, pentru bani) s-au înregistrat, în cele două decenii, 76.591 de pierderi de vieți (dintre care marea majoritate, între 66.000 și 69,095 20 în rândul forțelor regulate - armate și de Securitate - afgane). Adversarii (talibani, membri Al-Qaeda și așa-zisului ISIS/ISIL-K - organizație/filială ISIS din zona afgană a regiunii Khorasan) au suferit 55.293 de pierderi de vieți. Remarcabil, dacă putem compara două rele aproape absolute unul cu altul (un profesor de-al meu din facultate spunea că acest lucru este moralmente imposibil), este numărul mult mai redus de decedați în rândul civililor (mai exact 46.319) față de conflictul anterior, cel sovieto-afgan. Acest lucru, la fel ca statisticile oficiale exacte care includ și pierderile adverse și ale localnicilor, nu doar pe cele proprii, ne arată că în pofida eșecului înregistrat în final în această țară, SUA & aliații au dus totuși acolo un altfel de război decât fosta URSS, unul soldat cu mult mai puține hecatombe.

TOTAL: aproximativ 178.203 decedați (dintre care 46.319 civili) într-un conflict de 20 de ani aproape mereu „fierbinte”.

Ca reper comparativ mai recent avem (din păcate) războiul din Ucraina. Acțiune provocată de un personaj iresponsabil (cleptocrat, corupt și criminal) ajuns și rămas la conducerea unei țări (teoretic) puternic înarmate, inclusiv convențional, care și-a aruncat forțele prost instruite, conduse, echipate și aprovizionate asupra unei stat vecin (al doilea ca suprafață din Europa) care nu l-a provocat cu nimic din punct de vedere militar. Unde se aștepta probabil să fie întâmpinat de o cohortă de quislingi 21 și de numeroși adepți ai acestora. Inclusiv cu ajutorul lor, pomenitul lider (Vladimir Vladimirovici Putin) se aștepta să ocupe întreaga țară (sau cel puțin capitala, centrul puterii politice) într-un termen cuprins între câteva zile și trei săptămâni. Pentru a constata (încă o dată) cât de rupt de realitate este acest personaj, aflat din păcate într-o funcție importantă de putere, în Ucraina invadatorii ruși au întâlnit una dintre cele mai aprige rezistențe opuse de o țară invadată oricând de-a lungul istoriei. Principala ofensivă rusească a fost respinsă în câteva luni, iar de la începutul toamnei trecute frontul s-a stabilizat pe un aliniament care le conferă agresorilor câștiguri teritoriale minore față de situația de dinainte de declanșarea ostilităților.

Războiul, de la începutul căruia vinerea trecută s-a împlinit un an și o lună, este fără îndoială unul dintre cele mai intense din secolele XX și XXI. Dincolo de luptele în mediul urban, atacurile asupra infrastructurii și țintelor civile (locuințe, spitale, școli, teatre), execuțiile în masă ale civililor sau ale prizonierilor (ori torturarea/mutilarea cu efecte letale a celor din urmă), elementele de război asimetric, ambuscade și sabotaje (prezente și în conflictele enumerate anterior, Afganistan 1 și Afganistan 2), în acest flagel armat s-au folosit și forțele aeriene (de ambele părți, nu unilateral, ca în războaiele pomenite), forța navală, atacurile concentrate cu blindate de tipul Blietzkrieg și (pe post de „noutate” din punct de vedere militar, într-unul dintre puținele cazuri de după 1945) luptele de tranșee, pe aliniamente fixe (de tipul celor din Prima Conflagrație Mondială) cu bombardamente masive de artilerie. Nu a existat aproape nicio zi în care undeva „pe front” să nu aibă loc lupte susținute.

Bilanțurile pierderilor (care variază masiv, în funcție de sursă) sunt destul de vagi, estimative, și în plus provizorii. Dar mă voi referi tot doar la pierderile irecuperabile (decese) survenite într-un an de război feroce. Vă voi oferi trei seturi de date, cele minime, cele maxime și în final estimări medii ale numărului de decedați 22. Astfel, avem înregistrate (până la nivel de sfârșit de februarie - început de martie 2023):

- pentru forțele ruse (armată regulată, forțe de ordine/securitate, „voluntari” ceceni & alții, mercenari ”Wagner” & alții, miliții ale teritoriilor separatiste/anexate de Rusia): minimum 36.163-46.000 de morți, maximum 70.000 de morți și ca estimare medie și ponderată 50-60.000 de decese

- pentru cele ucrainene (forțe armate, Gardă națională, forțe de ordine/securitate, voluntari și mercenari): minimum 10-13.000, maximum +50.000, iar ca medie + 30.000 de pierderi de vieți

- civili decedați (doar cei din zonele de sub autoritatea guvernământului Ucrainei, pentru cei din zonele separatiste/alipite Rusiei date clare din surse relativ credibile sunt aproape imposibil de identificat, deși în mod cert și aceștia există): minimum 8.173-9.000, maximum 30.000, media 16.502 (acesta din urmă un număr confirmat din mai multe surse). TOTAL, în decursul a peste un an de război dus fără cruțare și care continuă:

- aproximativ 54.336, dintre care 8.173 de civili (minimum)

- + 96.505, dintre care 16.502 civili (o medie estimată)

- 150.000, dintre care 30.000 de civili decedați (maximum, evaluare aproape sigur exagerată)

Comparând cele peste 57.000 de morți survenite ca urmare a cataclismului care a lovit Turcia (și Siria), în două „reprize seismice” separate de mai puțin de 10 ore, și care a provocat majoritatea victimelor într-un interval variind de la câteva ore la câteva zile, cu numerele prezentate mai sus, vom realiza probabil mai bine dimensiunea acestuia și dezastrul produs în regiune.

4. REFLECȚII DE ORDIN PERSONAL, SAU CUM PUTEM SIMȚI CĂ O TRAGEDIE PETRECUTĂ (RELATIV) DEPARTE NE AFECTEAZĂ DE APROAPE

Data de 6 februarie s-a nimerit să fie într-o luni. Țin minte că a fost o zi în care m-am simțit prost, fără niciun avânt, cumva plin de neliniște fără să am un motiv pentru asta. A fost o zi destul de plină, cu activități în afara casei, și am aflat relativ târziu de cutremure. Seara, discutând cu cineva din familie și ajungând și la „știrea zilei”, mi-a spus că s-a simțit exact la fel, fără vreun motiv detectabil, și am dedus cumva cauza. Poate că sufletele zecilor de mii de semeni a căror existență în această lume a fost curmată în zeci de secunde sau câteva minute au reușit să scoată un strigăt colectiv care a anticipat trecerea sau sfârșitul. Iar cei pe care pământul i-a absorbit, acoperit și învelit într-o beznă sufocantă au dat glas la mii de strigăte individuale care-au exprimat efectul groazei și terorii, într-una din formele cele mai pure ale acestora, pe care le-au simțit drept în fața lor, orbecăind în întuneric fără să le vadă. Și poate că toate acestea au putut să fie transmise, și auzite cumva, de Universul cunoscut lor de care tocmai au fost rupți.

………………………………………………………………………………………………………

Un student din Turcia la Facultatea de științe politice din Cluj

Cu ani buni în urmă, înainte ca Turcia să devină în mod manifest o dictatură sub conducerea lui Recep Tayyip Erdoğan (în urma încercării de lovitură militară de stat 23 dejucată/înăbușită și reprimată din 2016), printre studenții străini care au optat pentru două sau trei din cursurile în predarea cărora eram implicat - în cadrul Departamentului de științe politice, linia engleză, Facultatea de științe politice, administrative și ale comunicării (FSPAC), Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca - s-au regăsit și doi turci. O domnișoară și un tânăr domn (Ö. pe numele lui), înscriși la una din universitățile din Istanbul, studiind în domeniul disciplinelor socio-umană, dar nu mai rețin la ce facultate (programul Erasmus fiind destul de flexibil și permițând alegerea unor „materii” dintr-o sferă destul de extinsă, la universitățile de destinație). Au stat în România, cred, trei semestre.

Le-a plăcut și țara, erau activi la școală iar cu Ö., mai comunicativ, am ajuns să dezvolt o relație mai apropiată. Era un tip originar din mediul rural sau suburban și, fără a corespunde neapărat prototipului studentului-model (care o fi acela?) era inteligent, participativ, respectuos (poate chiar excesiv), prietenos cu colegii. Probabil că l-au impresionat pozitiv cunoștințele (atâtea câte erau) pe care le aveam despre Turcia, inclusiv despre cea modernă, și pe care le menționam la ore pe post de exemple, încercând să mă (și le) adaptez de fiecare dată și la naționalitatea studenților. Astfel am sfârșit prin a discuta, în pauze sau în vizitele pe care a ajuns să mi le facă la birou, pe lângă problemele legate de curiculă și programul cursurilor, despre istoria Turciei, protestele din Piața Taxim din Istanbul, războiul civil din Siria, problema refugiaților, relațiile turco-române de-a lungul timpului 24, serialele turcești care se difuzau la noi pe Kanal D sau obiceiurile culinare comune 25.

Trebuie să vă mărturisesc, în paranteză, că am fost flatat când Ö. (care pe cât era de politicos pe atât era de „ce am în cap, aia zic!”), revenit în România după vacanța de iarnă (de la noi, care nu corespundea cu cea din sistemul lor), mi-a spus cumva frustrat că profesorii de la universitatea-mamă (una dintre cele mari, vechi și cunoscute din Istanbul) nu se compară cu ai noștri, adică cu colegii mei. La început am crezut că sensul celor spuse de el este invers. Dar nu, bietul Ö. era supărat pentru că, mergând la unul din profesorii lui de acasă, pentru a-l întreba ceva (o chestiune destul de complicată din domeniul acestuia de specialitate, în privința căreia care avea nelămuriri), în timpul orelor de audiențe, respectivul i-a deschis, l-a ținut în ușă și i-a spus sec „Ai trei minute la dispoziție din partea mea!”.

Îmi povestea mai tânărul meu prieten că a vrut să iasă pe loc, dar n-a făcut-o din pur respect, că omul l-a făcut să se simtă ca un nimic și că pornind de la asemenea atitudini (zicea el în engleza lui nu chiar perfectă - dar nici a mea nu era, și nici nu este) nu poate exista un „parteneriat educațional” real sau o atmosferă favorabilă învățării. Or, aici la Cluj (la Științe politice, FSPAC) profesorii (și se referea la colegii mei mai degrabă decât la mine, cu care oricum avea o relație mai apropiată) sunt nu doar politicoși ci și amabili, cordiali, empatici, mereu gata să ajute și să-și rupă oricât pot din timp pentru a-ți explica ceva.

M-am bucurat să aud asta, dincolo existența relațiilor noastre amicale. Am intrat și rămas în contact cu Ö. pe Facebook, după ce perioada lui de stagiu „Erasmus” s-a încheiat. Discutând din păcate sporadic spre rar/foarte rar, așa cum se întâmplă de multe ori, prinși fiecare în rutinele lui. Totuși am aflat că Ö. s-a angajat în forțele armate turce, că a rămas interesat de România în continuare (și chiar a început un curs de limba română) iar acum aproximativ un an s-a și căsătorit.

După cutremure, și văzând imagini ale dezastrului, i-am scris, firește, el fiind unul dintre puținii mei cunoscuți trăitori în Turcia (și singurul de pe Facebook). Voiam mai întâi să aflu dacă el și familia sunt bine. Mi-a răspuns că, desi erau într-una din regiunile puternic calamitate când seismele au avut loc, au scăpat cu toții neatinși Din fericire și-a putut trimite familia la niște rudenii dintr-o zonă sigură (Ö. a crescut și trăiește, din câte am realizat, în familii tradiționale, multigeneraționale, de tip mai patriarhal). Dar aici se cam încheiau știrile bune. Mi-a spus modest că el a rămas în zonă (provincia Malatya), pe teren/în prima linie a salvatorilor, pentru că „cineva trebuie să ajute, și e datoria noastră să o facem”.

Situația, mi-a spus Ö., e mult mai gravă față de ceea se vede (se difuzează/permite să se filmeze) la TV. Salvatorii se confruntau cu o criză acută de utilaje grele care să poată fi folosite la descarcerare, cele existente având de făcut față unei zone mult prea întinse pentru numărul lor. Mi-a mai vorbit, pe scurt, despre importanța solidarității (”Sir - așa mi se adresează el, într-un exces de respect manifest la care n-am reușit să-l fac să renunțe - all that matters in these circumstances is to feel that the people like you are near you” 26 ) și despre cum faptul că trebuie să aștepți, uneori o zi întreagă, lângă o placă groasă de beton sau o grămadă de moloz compactat de sub care se aud, nedefinit, la câteva sute sau zeci de centimetri distanță, murmure și vaiete înfundate, pentru a ajunge la tine un utilaj suficient de puternic potrivit pentru îndepărtarea acestora; și cât de sfâșietor și frustrant e acest lucru.

Adesea vorbești cu cei „de dedesubt” și pare că ei te aud, iar dacă taci sau te îndepărtezi vaietele par să se intensifice, de spaimă că i-ai abandonat. Uneori utilajul de care e nevoie sosește (câteodată însă după ce gemetele au încetat de la sine…), alteori nu. Iar dacă ajunge, după excavare se poate întâmpla nu mai găsești pe nimeni viu, și-ți vine pur și simplu să-ți iei câmpii.

Dar, în alte dăți, vezi unul, trei, cinci oameni „găsiți” sub pământ ai căror ochi vii transmit parcă impresia că s-ar fi născut din nou, și asta face ca toată oboseala, tensiunea, nesiguranța, inconfortul fizic propriu-zis sau riscurile (când intri pentru „verificare și căutare” printre ruine și n-ai certitudinea că vei mai ieși) să merite să fie acceptate. Și te face s-o poți lua de la capăt a doua zi. Sper sincer ca amicul Ö. să fi avut parte de cât mai multe asemenea momente, iar în viitor să poată reveni în România ca ofițer de legătură în cadrul NATO. Și să ajungă, dacă e posibil, până la gradul de general. General turc!

………………………………………………………………………………………………………

„Am muncit cu pământul o viață întreagă, și cel mai greu e să lucrezi cu el. Pentru că nu poți anticipa niciodată exact cum poate reacționa”

Acum niște ani, într-un context mai aparte în care ne-am „refugiat” cu fratele meu într-o locuință provizorie pentru a face posibile niște renovări, am cunoscut și chiar am fost oarecum vecini cu ruda mai în etate 27 a unui prieten. Acesta reprezenta, așa cum destul de rar am mai văzut, încarnarea tuturor stereotipurilor pozitive legate de intelectualul maghiar. Educat și bine pregătit, cu cultură generală extinsă, de o politețe ireproșabilă, riguros, cu spirit practic, modest și cu simțul umorului. Și corect 100%. Pensionar, omul era/este de meserie inginer constructor, și fusese o mare parte din activitatea profesională director de șantier. Era interesat de oameni și un bun povestitor și ascultător. Iar aparența ușor ursuză ascundea un suflet mare, alături de multă empatie și putere de înțelegere. Din păcate în acea perioadă eram prins cu multă treabă și aveam și niște tremene-limită care mă pândeau după colt, așadar majoritatea discuțiilor au avut loc cu fratele meu, căruia îi plăcea mult să-l asculte. Afară, în curte, (ca) între fumători - pe atunci fumând amândoi.

De câte ori apucam să fac câte o pauză, mă alăturam lor (și cățelului prietenos din curte), la o gură de aer curat. Cum dincolo de gard se renova și extindea un imobil (muncitorii și meșterii mișunând mai tot timpul prin zonă - inclusiv cu utilaje) iar în apropiere mai erau și alte șantiere deschise - cunoscutul nostru pregătindu-se el însuși pentru o astfel de întreprindere în viitorul apropiat - o parte din discuții erau legate de construcții. Am aflat de la domnul pomenit nu doar anumite subtilități tehnice care au făcut/fac ca piața imobiliară clujeană 28 (și nu numai) să fi ajuns (din punct de vedere al investitorilor și constructorilor) în mare parte pe mâna unei/unor găști de rechini cartelizați pe model mafiot. Ne-a explicat și motive din care prețul manoperei în construcții și amenajări ajunsese aproape astronomic, în timp ce calitatea muncii prestate era în scădere (sau chiar cădere liberă).. Dar parcă cele mai importante și interesante informații au fost cele tehnice, dar și de cultură generală, legate de activitatea din domeniu în sine.

Vorbeam odată despre materialele de construcții, avantaje și dezavantaje și despre rezistența lor. Și atunci noul nostru cunoscut ne-a spus câteva lucruri în al căror miez s-a regăsit pentru mine un citat memorabil. „Eu am lucrat o viață întreagă cu pământul, și e materialul cu care se lucrează cel mai greu. Până nu ajungi să încerci să construiești pe el, la propriu, nu știi cum poate reacționa.” Poți folosi modele teoretice corecte aplicate impecabil, poți avea prospecții făcute cum trebuie și totuși, după ce deschizi șantierul, e posibil ca planurile întocmite aparent fără cusur să nu funcționeze. Asta pentru că ai găsit o pânză freatică care e mai aproape de suprafață decât se anticipa, un strat de rocă care n-a fost detectat, o zonă nisipoasă sau una cu infiltrare mai mare de apă care să o facă să devină o o mocirlă. Am construit zeci de clădiri și m-am confruntat de multe ori cu asemenea situații, ne spunea prietenul nostru mai înțelept. Am avut și eșecuri și a trebuit să învăț din ele. Așa am ajuns să respect cu adevărat pământul/solul ca bază și fundație a construcțiilor, și să fiu de fiecare data gata să caut soluții creative și inovatoare.

Îi mulțumesc (și îi mulțumim) domnului S. pentru această lecție concisă dar cuprinzătoare de sustenabilitate (în domeniul de expertiză al domniei sale), rezultat al unei experiențe de-o viață. Să-i dea Dumnezeu multă sănătate!

5. UN CATACLISM ÎN DOUĂ REPRIZE ȘI COMPLICAȚIILE SALE GENERATE DE DECIZII UMANE. ȘI O POSIBILĂ MORALĂ

Revenind la cutremurele din Turcia, efectele lor distructive au fost multiplicate de o serie de factori contextuali. Faptul că primul, cel mai puternic (7,8 grade pe scara Richter, 8 conform altor estimări - vedeți nota 4 de final) a avut loc noaptea i-a surprins pe mulți dintre rezidenții ariei afectate dormind în locuințele lor. Apoi, au urmat șocul și surpriza generate de cel de-al doilea cutremur, aproape la fel de serios, survenit cu puțin după nouă ore. Producerea lor iarna (și într-o perioadă în care în zonă s-a înregistrat o vreme geroasă) nu a ajutat deloc, îngreunând situația celor prinși sub dărâmături (mai ales pentru mai multă vreme), a sinistraților și a celor rămași fără locuințe dar și a salvatorilor. Iar criza economică globală (având și aceasta cauze multiple) a complicat lucrurile în mod suplimentar.

O serie de precizări suplimentare necesită situația din Siria. Din cele 14 provincii (guvernorate) în care țara este divizată din punct de vedere administrativ, cele mai afectate au fost Alep, Latakia și Idlib, toate situate la granița cu Turcia (a se vedea figura 5). Dacă prima a fost mai protejată de efectele războiului civil din acest stat, fiind ferită de lupte de durată (locuitorii, în majoritatea lor alauiți, poziționându-se politic pro-Assad), cea de-a doua, mult mai diversă și divizată etnic și religios, fost una dintre cele mai afectate de către acesta. În privința celei de-a treia, aceasta este considerată în prezent ca adăpostind ultima zonă de rezistență semnificativă a rebelilor.

Dacă orașul Alep, cu o istorie bogată și fascinantă, a cunoscut o creștere economică și tehnologică remarcabilă până la finalul primului deceniu al anilor 2000, din 2012 urbea a devenit scenă a protestelor anti-guvernamentale și apoi, într-o spirală accelerată a escaladării violenței, a luării cu asalt de către milițiile rebele și al luptelor pentru controlul său între forțele guvernamentale și aliații lor pe de o parte și opoziția armată și sprijinitorii acesteia pe de alta, ambele grupuri în conflict cunoscând de-a lungul timpului o configurație variabilă care a complicat și mai mult lucrurile.

Luptele pentru Alep (al doilea oraș ca număr de locuitori din Siria) s-au desfășurat cu intensitate ridicată din 2012 până în 2016, o mare parte din oraș fiind distrusă și peste 500.000 de locuitori siliți să se refugieze. În cea ai mare parte din acest interval metropola s-a aflat sub asediul trupelor regimului Assad și ale aliaților săi. Conflictul a continuat intermitențe și într-o formă mai atenuată până la începutul anului 2020, când, după progrese graduale ale acestora, întreg orașul a ajuns sub controlul forțelor guvernamentale. Ulterior, conform mai multor surse, s-a încercat o reconstrucție (parțială) a infrastructurii urbane distruse, și o parte din foștii refugiați au revenit în oraș.

În același timp părți ale provinciei (guvernoratului) Alep (cea mai populată din Siria, având drept capitală orașul cu același nume) sunt controlate de forțele de opoziție 29, precum, de exemplu, întregul district Afrin (situat în nord-vest, la frontiera turcă), care se află sub autoritatea coaliției numite „Armata Națională Siriană” (fosta „Armată Liberă Siriană”), intrată sub influența puternică a Turciei. Alte zone mai mici (localități) sunt situate sub dominația unor forțe islamiste radicale apropiate/controlate de ISIS. O parte din teritoriile deținute de rebeli erau, în momentul producerii seismelor, afectate de o epidemie de holeră, potrivit unor surse din ONG-uri internaționale umanitare. Dincolo de distrugerile provocate de războiul civil, acest puzzle politic regional intern a complicat și mai mult lucrurile. Districtele și localitățile aflate sub controlul opoziției nu au beneficiat de ajutor guvernamental („sponsorul” principal al majorității acestora, Turcia, fiind la rându-i în dificultate și neputând ajuta substanțial), unele iar unele dintre acestea (în special cele dominate de facțiuni de orientare fundamentalistă) nu au permis trecerea ajutorului destinat altor regiuni aflate sub autoritatea regimului Assad.

În cea mai mare parte dintre ele ajutorul umanitar efectiv s-a bazat pe activitatea și devotamentul voluntarilor Organizației „Căștilor Albe”/„Apărarea Civilă Siriană”, constituită în perioada de început a războiului civil (2013) din sirieni (și câțiva cetățeni străini), acționând încă de atunci în domenii precum căutarea, descarcerarea și salvarea, ajutorul umanitar, medical etc în zonele de sub controlul opoziției. Mai puțin, potrivit unor relatări, în localitățile în care „fervoarea religioasă” (auto-atribuită și izolaționistă) a unor lideri a încercat să-i convingă pe concitadini/consăteni că sprijinul acestora nu ar fi necesar.

În plus, situația umanitară de după cutremure din Siria a fost și este afectată și de relațiile acesteia (mai exact ale regimului Assad) cu vecinii și cu membrii comunității internaționale. Geografic, Siria se învecinează, în sensul acelor de ceasornic, de la nord la sud, cu Turcia, Irakul, Iordania, Israelul și Libanul, având ieșire la Marea Mediterană către vest (vedeți figura 5). Din partea Irakului și Libanului nu existau oricum mari așteptări de ajutor, datorită situației interne complicate a celor două state. Turcia a blocat relațiile cu regimul Assad la scurt timp după izbucnirea războiului civil; chiar dacă între cele două state au existat unele tentative de normalizare a raportului, după 6 februarie statul turc se afla în situația de a solicita și a primi, iar nu în cea de a oferi ajutor. Iar Israelul, cu care relațiile sunt înghețate practice din 1948, a avut (din păcate) o reacție de populism de manual (conformă cu natura primului său ministru, din fericire temporar - între altele anchetat penal în câteva dosare - Benjamin ”Bibi” Netanyahu) 30.

Singura țară dintre vecinii direcți a cărei atitudine s-a ridicat la înălțimea așteptată într-o asemenea situație a fost Iordania. Deși relațiile bilaterale erau in stand-by din 2011, în 15 februarie 2023 ministrul de externe al Regatului Hașemit s-a deplasat la Damasc pentru a se documenta care sunt nevoile cele mai importante și urgente ale Siriei. De asemenea, Iordania a acordat ajutoare substanțiale ambelor țări lovite cel mai puternic de cutremure.

Fig. 5 a: Siria - harta fizică.

Sursa: Worldometer

Fig. 5 b: Siria - harta politico-administrativă și vecinii.

Sursa: Wordatlas

Înspre o morală de final veche de când lumea, dar pentru mult timp uitată:

Dincolo de factorii agravanți naturali reprezentați de noapte și de iarnă/frig, sau de impactul indirect al unor variabile precum criza economică și dezastrul politic și umanitar de după războiul civil din Siria (precum și de o nouă și recentă fază de cădere a economiei din această țară), SEISMELE ȘI EFECTELE LOR N-AU ÎNSEMNAT DOAR FAPTUL CĂ „PĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU” S-A CUTREMURAT, I-A ÎNGHIȚIT ȘI ACOPERIT PE OAMENI. Privirile noastre nu pot, și nu trebuie să fie ațintite doar în zona de care se ocupă geologia și seismologia/seismografia.

Mișcarea plăcii tectonice anatoliene nu a cauzat în mod automat un număr de victime umane. Ar trebui să pricepem cu ușurință faptul cu n-am avut două cutremure (produse în mod aleator, de o combinație de factori asupra cărora nu deținem - încă, vor spune unii - controlul) și CA URMARE DIRECTĂ A PRODUCERII ACESTORA oamenii au murit. În calea înțelegerii faptului simplu că EFECTELE CUTREMURELOR au depins mult de activitatea (sau inactivitatea) umană stă o mentalitate adânc și deja de demult înrădăcinată în mințile noastre.

Revoluția industrială ne-a făcut să uităm de faptul că depindem de natură, accentuând porniri și impulsuri mai vechi existente în noi. Am tins să ne ștergem din minte ceea ce membrii culturilor străvechi 31, care se bazau în principal pe natură ca atare pentru existență (culegători, vânători) știau: că aceasta e (într-un fel) mama noastră, și că suntem înrudiți/legați (într-o anumită manieră) cu/de toate vietățile. Odată cu progresul Revoluției industriale, mai ales în perioada marcată de inventarea motorului/mașinilor cu aburi și la trecerea de la manufacturi la fabrici propriu-zise (prima jumătate a secolului XIX) ne-a cucerit și umbrit din ce în ce mai mult mințile și judecata un antropocentrism 32 de-a dreptul păgubos, pentru că nu conținea nici măcar premisele sustenabilității. Mai exact, în limbaj uzual, am ajuns să ne considerăm ca specie „buricul pământului” (fără ca acest lucru să fie legat de vreun fel de responsabilitate privind restul lumii vii care să ne revină), să credem că natura înseamnă exclusiv o sumă de resurse și să subordonam exploatarea acestora exclusiv interesului (a se citi profitului material) generațiilor prezente, fiind practic complet dezinteresați de cele viitoare.

Capitaliștii, liberalii, socialiștii (atât autori ai teoriei 33 cât și reprezentanți ai socialismului real, aplicat), cu toții gândeau și au gândit la fel pentru multă vreme. Așa am ajuns să judecăm, la mijloc de secol XX (și până mult mai târziu) că apa vine de la robinet, gazul de pe conductă, benizna/motorina de la pompă, iar carnea, ouăle și pâinea provin din magazin sau supermarket…. și atât. Mai profund, progresul științelor, mai ales al celor exacte (de la fizică, chimie sau geologie la aerodinamică sau cercetarea medicală) n-a mai fost privit ca O DESCOPERIRE DE CĂTRE NOI A UNEI PĂRȚI A TAINELOR UNIVERSULUI (implicit niciodată completă), ci ca UN MOD DE A CONTROLA NATURA. Gradul acestui control asupra naturii, și a luării sale în stăpânire, a devenit o măsură a nivelului civilizației, care aproape că a ajuns să se fie considerat echivalent cu întinderea suprafețelor acoperite de beton și asfalt.

N-am înțeles la timp că nu putem controla niciodată complet natura, și că acest lucru devine cu atât mai greu cu cât mărim scara la care dorim să ne impunem „dominația” asupra ei. Iar dacă în felul în care acționăm în ceea ce o privește îi ignorăm legile, acest lucru se va întoarce cu siguranță împotriva noastră, într-un mod cu atât mai distrugător cu cât mai intense au fost „dezvoltarea” și „creșterea” noastră ca specie în detrimental ei.

Am ajuns în același punct ca vrăjitorul Saruman din Isengard, din al doilea volum (Cele două turnuri) al trilogiei Stăpânul inelelor de J. J. R Tolkien, care distruge pământul și pădurile pentru a crea, cu ajutorul magiei negre, al focului și unor mașinării, puternicii, groteștii nemiloșii și înspăimântătorii uruk-hai, cea mai puternică specie de orci. Folosindu-se de ei, el urmărește să cucerească Pământul de Mijloc, dar ajunge să fie nimicit de o revoltă a enților, un fel de copaci însuflețiți și lideri ai acestora, care, văzând dezastrul produs de Saruman, fac fortăreața lui din Isengard una cu pământul. După cum spune, în filmul omonim regizat de Peter Jackson, unul dintre cei mai de seamă enți, ”A wizard should know better!”/„Un vrăjitor ar trebui să înțeleagă lucrurile mai bine!”.

Primii pași către o deșteptare i-au făcut, in secolul XIX, unii autori care, oarecum instinctiv, au adăugat legăturii dintre specia noastră și natură latura ei identitară pentru oameni. Unii, precum poeții britanici William Wordsworth și Samuel Taylor Coleridge, datorită faptului că au criticat capitalismul pentru ruperea legăturii dintre om și mediul natural și transformarea celui din urmă în „sumă de resurse” au fost numiți „conservatori culturali”. Din această perspectivă, în această categorie ar putea fi integrat și Mihai Eminescu 34.

Mai târziu, părinți ai gândirii ecologiste precum un Aldo Leopold sau un Arne Næss ș.a. ne-au reamintit remarcabil de convingător lucruri demult uitate sau neglijate precum importanța fiecărui lucru/a lucrurilor mici (ghindele plantate care încolțind se transformă in stejari puternici, sau paharele ori pungile de material plastic aruncate în natură care au nevoie de sute de ani să se descompună), interconexiunea între toate lucrurile/elementele din ecosistem, însemnătatea bunei gestionări a raporturilor din cadrul acestuia (prin implicarea responsabilă a factorului uman - ”stewardship”), caracterul necesar pentru „întreg” al oricărei forme de viață, cât de măruntă (a se vedea studiile recente legate de importanța capitală a albinelor sau gărgărițelor privind polenizarea, și posibilitatea de reproducere și regenerare a florei și a culturilor), valoarea în sine a vieții și a păcii.

Nu cred că de aici se poate aluneca la interpretări biocentriste 35 radicale, precum cea propagată/propăvăduită de membrii și susținătorii „Mișcării pentru Extincția Voluntară a Speciei Umane”/”Voluntary Human Extinction Movement”, care, aparent plini de voioșie (cel puțin după cum ne arată prezentarea paginii Mișcării de pe Wikipedia; pagina proprie de internet în română: https://www.vhemt.org/roindex.htm), vor să ne convingă că biosferei, planetei și Universului le-ar fi mult mai bine fără noi.Cred că ne putem revendica, fără ca prin această afirmație să fac incursiuni normative în filosofia sau ideologia ecologistă sau verde, același drept de a FOLOSI și TRANSFORMA mediul natural în acord cu cerințele proprii pe care în au, în mod normal, TOATE SPECIILE. Iar acestei revendicări îi putem cred circumscrie și faptul că nevoile specie noastre sunt mai mari și mai diverse decât ale altor specii, incluzându-le de exemplu pe cele cultural-estetice, inclusiv manifestările lor arhitectonice, cum ne arată de pildă existența piramidelor egiptene sau mayașe, a ziguratelor, a moscheilor din perioada de înflorire culturală a Califatului arab ori a catedralelor gotice, sau construirea, mult mai recentă, a Sagradei Família.

Doar că aceste drepturi suplimentare, date de natura noastră unică în ecosistem, aceea de FIINȚE RAȚIONALE, trebuie DUBLATE DE O RESPONSABILITATE PE MĂSURĂ. Care nu ne permite, pur și simplu, prin amploarea pe care trebuie să o aibă și să o dobândească, cantonarea într-o abordare strict antropocentrică. Responsabilitatea ne obligă la SUSTENABILITATE CARE SĂ INCLUDĂ CRITERII ECOLOGICE în tot ce înseamnă politice publice sau private, altfel este destul de clar că viitorul urmașilor noștri este periclitat.

Iar acum, când se pare că într-un final ne-am trezit 36 (sau, ar spune unii mai sceptici, am făcut-o cât de cât) realizăm că cerințele RESPONSABILITĂȚII și POLITICILOR SUSTENABILE CU PRIVIRE LA MEDIU pot fi (și sunt) costisitoare. Ne impun investiții suplimentare, modificări ale mentalității de „Stăpâni ai planetei” și ne pot afecta (poate lucrul perceput ca fiind cel mai grav) confortul vieții cotidiene și nivelul de trai. Totul ar fi decurs mult mai bine și mai puțin abrupt dacă noi, sau mai exact liderii omenirii (unii dintre ei aleși în mod democratic de către noi) am/ar fi elaborat politici publice care să INCLUDĂ CRITERII EFICIENTE ȘI SUFICIENTE LEGATE DE PROTECȚIA MEDIULUI mai întâi DIN TIMP, și apoi în MOD PREVENTIV/PROSPECTIV, și nu doar responsiv. Pornind de la informațiile extinse legate de criza ecologică la care au avut acces de destulă vreme.

Eșafodajul mentalitar și factual prezentat mai sus reprezintă motivele generale datorită cărora „zguduiturile puternice din adâncului pământului” Anatoliei s-au transformat în zeci de mii de morți și sute de mii de răniți, la care se adaugă distrugerile material aferente. Voi împărți aceste cauze în două categorii, primele fiind certe iar în privința celor din a doua categorie putându-se lansa, deocamdată (și recomandabil cu prudență) mai mult ipoteze. Însă cu atât mai mult în acea zonă sunt cu certitudine necesare cercetări suplimentare.

a) Cauze care au agravat efectele cutremurelor:

În februarie 2023, ca întotdeauna, seismele au afectat zonele construite. În timp, progrese în tehnica construcțiilor, precum și prevederi incluse în regulile de urbanism, au căutat (și în bună măsură au și reușit) să crească siguranța la cutremure a clădirilor. Nu putem vorbi de această rezistență sporită la evenimente seismice la modul absolut, ea fiind condiționată de o sumă de variabile, de la magnitudinea/intensitatea cutremurului și distanța față de acesta la tipul de sol pe care clădirile sunt construite, etc etc. Ceea ce este clar e însă faptul că, de decenii bune, există o serie de reguli care plasează OBLIGAȚIILE oricărui constructor (și ale AUTORITĂȚILOR care aprobă ridicarea construcției respective undeva între bunele practici din domeniu (ceea ce se poate realiza la nivel maxim, din punct de vedere tehnic, dar de regulă cu costuri sporite, în domeniul protecției antiseismice a imobilelor) și prevederile legale obligatorii privind normele de protecție a clădirilor împotriva seismelor - cel mai adesea mai aproape de cele din urmă.

În Turcia și Siria, din acest punct de vedere, s-au manifestat pe scară largă două tipuri de probleme (mult mai evidente în cazul Turciei, pentru că în Siria și imobilele au fost afectate de cei aproximativ 8 ani de război civil, purtat în cea mai mare parte în interiorul zonelor construite și locuite), care în bună măsură au funcționat în mod complementar:

- NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE DE SIGURANȚĂ (deci minimale) privind construcțiile, nivelul de protecție antiseismică asigurat locatarilor acestora fiind mult mai redus decât gradul stabilit ca obligatoriu prin lege. Legat de aceasta va trebui să intrăm (din nou) în zona politicului și să săpăm puțin în trecutul recent al Turciei. Ca urmare a valului de nemulțumire publică privind de rezistența scăzută a multor clădiri în caz de seism, care s-a manifestat după cutremurul din 17 august 1999 de lângă orașul Izmit, centrul provinciei Kokaeli (magnitudine de 7,6 grade pe scara Richter, soldat cu peste 18.300 de morți și pagube materiale masive), autoritățile au legiferat un set strict de reguli privind standardele în construcții. Adoptarea sa 37 a fost susținută și de către actualul președinte al Turciei, care a ajuns la putere ca premier în urma alegerilor parlamentare din 2002 și datorită nemulțumirii generale provocate de seismul din 1999.

Cu toate acestea, după adoptarea lor un număr mare de imobile, majoritatea cu destinație rezidențială, s-au construit cu încălcarea setului de standarde menționat. În campania electorală pentru alegerile locale din 2019 același Recep Tayyip Erdoğan, sprijinind propriul partid, lua apărarea unui pachet legislativ vizând amnistierea privind construcțiile neconforme cu regulile legale de siguranță promovat de către acesta. La mitingurile care au avut loc în provinciile Hatay, Kahramanmaras și Malatya (cele mai afectate de cutremurele din februarie), Erdoğan afirma că legislația în discuție a rezolvat problema locuirii pentru peste 438 de mii de proprietari. În acea perioadă, cel puțin aparent, legile privind amnistia în construcții s-au bucurat de sprijinul majorității populației.

Printr-o nouă schimbare de direcție a discursului și acțiunii, tot cu 180 de grade, către jumătatea lunii trecute Erdoğan a dispus/impulsionat arestarea (pentru anchetare) a unui număr impresionat de dezvoltatori imobiliari. Potrivit unor surse, numărul acestora ar fi mai mare de 130. Acest tip de acțiuni este specific populismului 38, posibil în dictaturi și uneori folositor pe termen scurt, chiar dacă despre cine e principalul lor beneficiar și utilitatea pe termen lung se pot discuta mai multe. Impulsul pentru președintele-dictator al Turciei l-a reprezentat numărul extrem de mare și în continuă creștere de victime, iar mobilul principal alegerile prezidențiale din 14 mai a. c., în urma cărora personajul politic pomenit dorește să mai obțină un mandat.

- HAOSUL CVASI-GENERAL DIN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR din Turcia (și Siria), care nu respecta principii urbanistice general-acceptate și valabile, ori în limbajul uzual actual al clujenilor modelul de dezvoltare urbană de tipul „blocuri între blocuri”, ori “,urbanismul’ de tip oriental” (ultimul reprezentând un stigmat nedrept și un stereotip nemeritat, întrucât îl putem regăsi și în zone din București, Cluj, comuna limitrofă/cartierul acestuia Florești, precum și în majoritatea țărilor „în curs de dezvoltare” - conform unei categorii ușor depășite - ba chiar în zone din falnicul și mândrul Los Angeles). Acesta, între altele, încalcă și o serie de condiții de siguranță legate de evenimente precum seismele, în cazul producerii cărora de pildă prăbușirea unui imobil nu ar fi permis să angrezeze și prăbușirea altora (prin coliziune ce el/ele) etc.

Cele două sub-categorii de cauze prezentate mai sus au un corolar, care din păcate e o realitate cât se poate de clară și dovedită, și nu doar un (fost) slogan al mișcării #rezist: CORUPȚIA UCIDE. În Turcia și Siria (în cadrul primei, sectorul imobiliar - blocuri de locuințe, mall-uri - fiind unul din principalele piloane ale avântului economic recent al țării, iar magnații imobiliari unii dintre antreprenorii/bogătașii favoriți ai lui Erdoğan) corupția a ucis la propriu, rapid, nemilos și în masa, provocând o adevărată hecatombă. Nu putem decât să sperăm (și să ne rugăm) ca politicienii din alte părți (inclusiv cei de la noi) să învețe din greșelile altora (deși nu le prea stă în obicei) măcar atunci când ele sunt masive sau monumentale. Și nădejduim în același timp că vom fi confruntați - noi toți, restul lumii, precum și Turcia și Siria pe viitor - cu cât mai puține catastrofe naturale. Pentru că nu știu în ce măsură „soluții” de tipul aplicării unor „buline roșii” ne-ar putea proteja, dacă acestea ar avea loc.

b) Posibile cauze care ar fi putut contribui la PROVOCAREA/intensificarea GRAVITATĂȚII cutremurelor (ipoteză și studiu de caz):

Nu, nu vom discuta aici despre posibilitatea ca rușii sau americanii să posede „arme secrete” cu care să genereze mișcări tectonice. Pentru că pur și simplu nu avem informații credibile legate de așa ceva, iar ca (parțial) jurnalist și analist nu intenționez să intru în competiție cu „Dan Diaconescu în exclusivitate, în direct și în reluare”. Nici cu influența stranie și aproape magică (dificil de explicat) pe care a exercitat-o asupra (aproape) tuturor televiziunilor de știri autohtone. Ori cu amintirea lui ca „jurnalist”.

Mă voi referi mai degrabă la idei și elemente de genul celor evidențiate de părinții intelectuali ai gândirii ecologiste, care se referă la interdependența dintre componentele ecosistemului, sau la legătura dintre acestea și acțiunile umane. Cum ar fi de exemplu faptul că inundațiile nu sunt provocate pur și simplu de ploi, de cantitatea de precipitații căzute pe m². În această ecuație pot interveni mulți alți factori, diverse variabile. Inundațiile recente din România (din ultimele decenii), unele cu efecte grave, au avut drept cauze facilitante, alături de ploi, despăduririle extinse și abuzive, gradul redus/modul inadecvat de regularizare a unor cursuri de apă sau construcția (ilegală) de locuințe și anexe ale acestora în luncile inundabile, după retrocedările unor terenuri post-1990.

Barajul și lacul de acumulare Atatürk (figurile 1 și 6) reprezintă un ansamblu remarcabil de lucrări hidrotehnice (cel mai mare din Turcia și al treilea cel mai mare din lume). Acesta a fost construit între anii 1983 și 1990 pe fluviul Eufrat, fiind unul dintre cele șapte baraje construite de Turcia pe cursul acestuia (ultimul dintre ele, finalizat în 2013), încă patru fiind planificate doar pe Eufrat, ca parte a unui proiect al Turciei („Planul Anatolia de Sud-Est”) de a construi 19 baraje pentru a folosi apele Tigrului și Eufratului în scopul de a produce energie hidro și a fertiliza zona prin irigații.

Barajul de umplere propriu-zis e construit din roci compactate, cu un „miez” impermeabil de beton-armat. Uzina hidroelectrică aferentă barajului a fost pusă în funcțiune în 1992 (după umplerea lacului de acumulare) și are o putere totală de 2.400 de MW, furnizată de un ansamblu de opt turbine și generatoare cu capacitate de 300 de MW fiecare (primele două find date în uz în 1992, iar restul anul următor) producând în medie 9.800 de GW anual. În afară de producerea de energie electrică „curate”, și cel puțin la fel de important, construcția hidrotehnică este folosită pentru irigații, alimentând cu apă teritoriul turcesc al câmpiei Mesopotamiei. Lacul de acumulare Atatürk, al treilea ca mărime din Turcia, este numit de către localnici „mare”.

Fig. 6: Barajul și lacul de acumulare Atatürk - poziționarea acestora (în chenar).

Sursa: The Flood Observatory

Cu toate beneficiile furnizate Turciei, construcția barajului Atatürk și punerea în aplicare a ”Planului Anatolia de Sud-Est” în sine a stârnit, în repetate rânduri, critici ale vecinilor din sud ai acesteia, Siria și Irakul, aflate în aval pe cele două fluvii. Aceștia au acuzat în repetate rânduri faptul că debitul Eufratului și Tigrului pe propriile teritorii este afectat în mod exagerat de construcțiile hidrotehnice din Turcia și de practica acesteia de a menține/reține cantități excesive de apă în lacurile de acumulare. În pofida faptului că Turcia a respins și respinge aceste acuzații, declarând că a furnizat anual spre fiecare din cele două state cantitatea de apă prevăzută în angajamentele încheiate cu acestea, iar lucrările de regularizare pe care le-a efectuat pe cele două fluvii au un efect benefic care se răsfrânge și asupra Siriei și Irakului (prevenirea inundațiilor și secetelor sezoniere), cele două țări au reclamat de mai multe ori statul turc în fața instanțelor internaționale, acuzându-l că folosește apa pe post de armă.

În revista științifică ”Frontiers in Earth Science” - serie a publicațiilor științifice ”Frontiers” - volumul 9 din 14 iunie 2021 a apărut un articol al autorilor Pınar Büyükakpınar, Simone Cesca, Sebastian Hainzl, Mohammadreza Jamalreyhani, Sebastian Heimann și Torsten Damm 39 cu titlul Reservoir-Triggered Earthquakes Around the Atatürk Dam (Southeastern Turkey), care poate fi accesat aici: https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/feart.2021.663385/full. Preocupări legate de efectul activităților umane asupra seismicității au existat și anterior, în special odată cu intrarea în secolul XXI, fie că s-au referit la exploatarea de resurse naturale (gaz, petrol, minerit), folosirea energiei geotermale pentru a produce electricitate (prin generarea de aburi) sau la lucrări hidrotehnice. 40

Autorii articolului (a cărui parcurgere, sau măcar răsfoire mai atentă, o recomand tuturor cunoscătorilor de engleză) menționează diferența pe care specialiștii din domeniu tind să o facă, simplificând, între cutremure produse/generate de activitatea umană (”induced seismicity”) și cutremure influențate (din punct de vedere al declanșării, modului de desfășurare/evoluție, magnitudinii) de către aceasta (”triggered seismicity”). Ei își însușesc distincția, efectul pe care, conform cercetării lor, barajul și lacul Atatürk îl exercită asupra seismicității din zonă, dată fiind apropierea lor de o falie tectonică activă, fiind de ultimul tip.

Materialul și cercetarea pomenite mai sus nu se suprapun în niciun fel cu zonele mele de expertiză. Nu voi folosi limbajul științific utilizat în articol 41, ci voi încerca să explic, cât mai simplu și clar, ipoteza enunțată de autori și concluziile acestora. Dincolo de faptul că ei se referă la un caz de influențare a cutremurelor de către activitatea umană (specificat mai sus, făcând distincția față de producerea lor) relația științifică la care autorii se referă nu e una de cauzalitate (cauză și efect: variabila independentă A, prin modificarea ei, determină modificarea variabilei dependente B) ci una de tip corelație (relație de reciprocitate între două fenomene: testarea faptului ca variabilele A și B se modifică în același timp; simplificat, dacă variabilele se modifică simultan în aceeași direcție avem o corelație pozitivă, dacă fluctuează simultan în direcții opuse una negativă, iar dacă între fluctuația lor nu există nicio relație corelația este zero).

Pentru a explica simplu conținutul principal al articolului, voi preciza că termenul de ”pore pressure” este o proprietate și se referă la presiunea exercitată de un lichid sau fluid asupra porilor unei suprafețe (de sol de diferite tipuri sau de roci - cea din urmă, mai exact un strat de roci compactate, constituind principalul material din care este construit barajul Atatürk), iar ”pore pressure diffusion” reprezintă un mecanism și are în vedere, simplificat, consecința/consecințele presiunii lichidului sau fluidului care se exercită asupra unui material (în cazul cercetării avute în vedere, asupra barajului). Articolul, care face parte dintr-un șir remarcabil de lung de articole care studiază efectul potențial presiunii lichidelor (”pore pressure” și ”pore pressure diffusion”) asupra activității seismice din apropierea lucrărilor hidrotehnice are ca principală ipoteză faptul că, odată cu construirea și darea în folosință a barajului Atatürk, a apărut și se manifestă o corelație pozitivă între presiunea exercitată de apa din barajul de acumulare asupra acestuia și activitatea seismică din zonă.

Conform autorilor, care întreprind un studiu longitudinal pe o perioadă de 115 ani, (vedeți figura 7) această ipoteză, privind corelația (pozitivă) dintre presiunea cumulată în timp de exercitată de apă asupra barajului și intensificarea activității seismice în zonele din apropierea acestuia se confirmă. În schimb, infirmând aparent cercetări anterioare efectuate pe aceeași temă (care sugerau lipsa unei corelații între gradele de umplere ale lacurilor de acumulare și activitatea seismică), ei observă o corelație negativă pe termen scurt între nivelul de umplere a lacului Atatürk și activitatea seismică, datorată potrivit acestora efectului stabilizator al încărcării solului (probabil reprezentat de masa de apă) asupra faliei principale (falia anatoliană estică) și a altor falii secundare situate în zonă.

Autorii mai atrag atenția asupra unui fapt, anume că poziționarea ansamblului lac de acumulare - baraj, datorită cursului pe care îl are Eufratul în zonă, este exact pe direcția nord-vest - sud-est, cea pe care a avut loc alunecarea superficială a faliei est-anatoliene (”strike-slip faulting”, aceea care a provocat cele mai multe cutremure din regiune în secolele XX și XXI. În acest caz, dat fiind faptul că forței exercitate de apa din lacul de acumulare asupra barajului i se adaugă și presiunea proiectată de Eufrat (unul dintre ele mai importante fluvii din lume) din amonte, și datorită apropierii relative a lucrării hidrotehnice pomenite de locurile unde au avut loc cutremurele din februarie anul acesta, ne putem întreba dacă n-ar fi de datoria cercetătorilor din domeniu să formuleze, nu fără prudență, câteva întrebări suplimentare. Eventual luând în calcul ansamblul barajelor existente pe Eufrat.

Întrebările ar putea suna cam așa: Cutemurele produse în apropierea lacului și barajului Atatürk, posibil influențate/”triggered” de existența acestuia, n-ar fi putut declanșa la rândul lor, propagate de-a lungul falilor existente, evenimente seismice mai grave precum cele recente? Impactul estimat al barajului/barajelor și lacurilor de acumulare construite pe porțiunea pe care Eufratul curge paralel cu falia anatoliană de est, și în sensul în care a avut loc de-a lungul timpului (și în mod repetat) „alunecarea” acesteia n-ar fi putut/n-ar putea genera sau influența producerea de cutremure precum cele din februarie? Iată doar două mostre de asemenea interogații, care au cred un miez care să le facă să merite a fi formulate. Pe cât pot părea (și sunt) de nefolositoare speculațiile în acest sens la nivelul simțului comun, pe atât ar fi de util și chiar necesar, în opinia mea, un demers științific/de cerctare, sistematic, de amploare și cât se poate de serios pe exact această temă.

Fig. 7: Activitatea seismică în proximitatea barajului și lacului Atatürk, înainte și după darea celui dintâi în funcțiune - conform lui Büyükakpınar, Cesca, Hainzl, Jamalreyhani, Heimann și Damm (2021). Mai multe detalii și explicații în articolul acestora (figura 2)

Sursa: "Fronters în Earth Science" (vol. 9), 14 iunie 2021

Primii oameni care au descoperit (și apoi inventat) focul rămăseseră niște primitivi, dar în același timp au început să devină stăpâni ai naturii. Cred că astăzi, deși avem o istorie plus o preistorie distanță sau în avans (în timpul nostru) față de acel moment, în raporturile noastre cu Universul, cu nelimitarea și complexitatea acestuia, situația noastră nu s-a modificat prea radical. Paradoxal, știm mult mai multe dar în același timp înțelegem mai mult din ceea ce „știm că nu știm”, că să parafrazez ideea atribuită lui Socrate. Iar aceste cutremure, la fel ca pandemia de Covid înaintea lor, ne arată că sunt (încă) multe, foarte multe lucruri pe care nu le înțelegem pe deplin.

Sunt desigur de acord că trebuie să fim de mândri de progresele cunoașterii în ansamblu, ale științei și tehnologiei, ca realizări ale eforturilor noastre de a ne autodepăși. N-ar trebui însă, cred, în niciun caz, ca volumul mai semnificativ al avansurilor recente obținute în aceste zone se ne facă să credem că am intrat în vreun fel într-o epocă „post-cunoaștere”, în care orice a devenit posibil pentru noi oamenii. Ca idee de ordin general, fără a se renunța la optimism, consider că cercetătorii și oamenii de știință ar trebui să accentueze o dimensiune inerentă epistemologiei - teoria cunoașterii științifice - aceea a umilinței, în sens pozitiv-admirativ, față de complexitatea lumii în toate aspectele sale. Și să o externalizeze în afara zonelor de specializare. Iar noi - oamenii din media, de pildă - să o diseminăm. Deși propagarea ei ar fi cam împotriva spiritului vremii și ne-ar putea genera chiar un oarecare inconfort, un asemenea demers ne-ar proteja cu siguranță mai bine de unele iluzii periculoase și/sau dezamăgiri viitoare.

Cred că o nuanță pozitivă importantă legată de evenimentele triste (eufemistic vorbind) descrise și analizate mai sus, potrivită cu finalul acestui material, o poate aduce amploarea solidarizării cu această catastrofă în mai multe episoade și volumul ajutorului umanitar internațional oferit. Date oficiale avem mai ales privind de Turcia, unde celor 95 de mii de cetățeni turci (pompieri, specialiști în descarcerare, căutare și salvare, militari și forțe de siguranță și ordine, medici și paramedici, 30,000 dintre ei voluntari) li s-au adăugat aproximativ 141.000 de salvatori din 94 de state.

Privind cazul Siriei, legat de care informațiile sunt mai sărace și mai puțin verificabile, e notabilă realitatea că o sumă de state care întrerupseseră anterior relațiile diplomatice cu regimul Assad au trimis ajutoare semnificative, iar echipe de salvatori internaționali s-au deplasat la fața locului în pofida faptului că, dincolo de pericolele specifice activităților de căutare, descarcerare și salvare s-au expus și unui risc suplimentar legat de siguranța personală, într-un mediu politic și de securitate în cel mai bun caz incert și nu arareori chiar ostil. Oricum, pentru Siria poate cel mai ilustrativ exemplu de dedicare este cel al „Căștilor albe”/„Apărării Civile Siriene”, pentru care cele două cutremure în succesiune temporală scurtă și efectele lor au reprezentat doar un episod în cadrul unei activități începute din 2013. Reuniți în jurul unui nucleu de 3.000 de oameni, voluntarii acestei organizații au salvat, de când au început să acționeze, (cu mult) peste 120.000 de vieți, cel puțin 204 dintre membrii săi pierzâdu-și viața în cadrul misiunilor specifice.

Rugămintea mea de final pentru dumneavoastră, toți cititorii care ați rezistat până aici (și vă mulțumesc că ați făcut-o) este să vă opriți câteva minute sau zeci de scunde din șirul activităților fizice și mentale pentru a să dedica/trimite, împreună, trei reflecții sau trei urări: un gând de regret, rămas bun și odihnă în pace zecilor de mii de victime, o urare de sănătate și putere sutelor de mii de semeni ai noștri răniți în sau afectați de cutremure și un sentiment de mulțumire îndreptat către toți salvatorii. Nu vreau să devin ieftin (sau cabotin)-lacrimogen la sfârșit, dar cred că o asemenea scurtă meditație empatică e de datoria noastră ca oameni. În plus sunt convins că ea și contează/se contabilizează undeva. Mulțumiri și multă sănătate tuturor!

PS: Doresc să-i aduc mulțumiri personale speciale bunului meu prieten de o viață Nicolae („Nae”) Bendea, absolvent de Științe politice (UBB Cluj), expert în cooperări internaționale și programe europene în cadrul Adiministrației Naționale Apele Române pentru ideile sugerate, ajutorul în alcătuirea sa și mai ales timpul investit în lectura critică riguroasă a acestui articol.

Muzica vieții și a jocului acesteia cu moartea (veche de milenii) și cea (clasică) a regretului, despărțirii și aducerii-aminte:

-------------------------------------------

1Titlul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” e o replică de roman. Ea apare în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (Camil Petrescu), aparținând unui subordonat al personajului principal, Ștefan Gheorghidiu (sublocotenent în rezervă), care a fost confruntat cu un bombardament masiv al artileriei germane și este în stare de șoc în urma acestuia, repetând obsesiv aceste cuvinte. Întâmplarea are loc, în carte, spre sfârșitul lunii septembrie 1916, în Primul Război Mondial, și dă de asemenea numele unui capitol din volumul doi al romanului. Pentru autor, întâmplările prin care trece personajul Șt. Gheorghidiu în perioada mobilizării și a războiului au o tentă autobiografică certă.

2Parte, la fel ca mai cunoscuta „Antiohia de pe (râul) Orontes (râul Asi în limba turcă)”, azi Antakya, din Regatul/Imperiul seleucid (stat sucesor al marelui imperiu creat de Alexandru I Macedon, supranumit „cel Mare”), ulterior ambele ajungând sub stăpânirea romană.

3Oraș numit până în 1973 Maraș, când i s-a adăugat prefixul ”kahraman”, care înseamnă în limba turcă erou, în memoria bătăliei de la Maraș (1920) din timpul Războiului de independență al Turciei (1919-1923). Aceasta s-a soldat cu o victorie destul de controversată (ca efecte) a forțelor turcești și cu eliberarea/reocuparea orașului.

4Conform observatorului GEOSCOPE, o rețea globală formată din 35 de stații de măsurare a activității seismice situate în 18 tări, ale cărei date sunt colectate și gestionate de către Institutul Francez de Fizică a Pământului din Paris/Institut de Physique du Globe de Paris (http://geoscope.ipgp.fr/index.php/en/) magnitudinea acestui prim seism a fost de 8 grade pe scara Richter.

5 7,6 grade Richter conform Observatorului și Institutului de Cercetare a Cutremurelor din Kandili - http://www.koeri.boun.edu.tr/new/en - (situat în zona cu același nume din districtul Üsküdar, din zona asiatică a Istanbulului), afiliat Universității Boğaziçi, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Turcia.

6Cunoscută la nivel internațional sub acronimele de MMI - Mercalli Modified Intensity (Scale), iar în română ca MM - (scara) Mercalli modificată, aceasta a fost ajustată/inventată de seismologii americani Harry Wood și Frank Neumann la începutul anilor 1930.

7Pentru comparație, cutremurul având epicentrul în Munții Vrancea, produs în seara zilei de 4 martie 1977, cel mai grav ca efecte cu care s-a confruntat România, a avut o magnitudine 7,4 grade pe scara Richter și a cauzat 1.578 de morți și 11.321 de răniți. Cel din noiembrie 1940, desi mai puternic (magnitudine 7,7 grade Richter) a produs un număr mai mic de victime. Sursa: Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFS) - Cutremurele din România și efectele lor (aplicație): https://infp.maps.arcgis.com/apps/Cascade/index.html?appid=b49bc333fd1b4755ae887f00db578137&folderid=9cb5fc997b174746a70d69cd69cfd609

8În cazul de față mă refer la cei aparținând Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite/United States Geological Survey, Universitații Tehnice a Orientului Mijlociu (din Ankara), Univesitații Tehnice din Istambul, Institutului de Tehnologie din California/California Institute of Technology (Caltech), Rețelei Seismice din Pacificul de Nord-Vest/ Pacific Northwest Seismic Network (organizație localizată în SUA, cu rol de monitorizare și cercetare a activității seismice) etc.

9Nu e cazul să intrăm în detalii tehnice sau științifice suplimentare, care nici nu sunt de competența mea. După producerea lor, seismele au generat o dinamică a căutării și furnizării de explicații în rândul experților și cercetătorilor care, la nici două luni de la producerea acestora, e în mod firesc încă în plină desfășurare.

10Șocul creat de un obiect care depășește viteza sunetului (1 Mach, 1,235 de km/h la 20° Celsius).

11Cum în acea perioadă nu se făceau măsurători seismice, lipsind (în mod evident) tehnica necesară acestora, cutremurul a fost evaluat ulterior ca având între 7,8 și 8 grade magnitidine pe scara Richter.

12Doar cel din 20 februarie a generat peste 90 de replici.

13Estimare timpurie, și care nu poate fi verificată în mod corespunzător. Numărul e posibil să fie supraestimat/ imprecis, în sensul că include și o parte a celor rămași fără locuință ca urmare a războiului civil sirian.

14Estimările minime în cazul acestuia sunt de 100.000 de morți, făcute de Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite/United States Geological Survey. Cele maxime/maximale, variind între 220.000 și 316.000 de decese, provenind din surse guvernamentale haitiene, sunt dificil de verificat și posibil substanțial supradimensionate.

15Teritoriu britanic de peste mări, situat în Atlanticul de Sud (Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud) format din Arhipelagul Georgia de Sud și insulele menționate.

16Produs în Imperiul roman de răsărit/Imperiul bizantin, cu un an înainte ca Iustinian I (527-565), supranumit și „cel Mare”, să devină împărat al acestuia.

17Pierderile s-ar cifra la +104 de miliarde de dolari SUA în cazul Turciei, și + 5,1 miliarde în cel al Siriei. De pildă, doar în Turcia peste 25.000 de clădiri s-au prăbușit.Însă aceste daune sunt cumva ”prima facie” (la prima estimare), constând în cele provocate direct și nemijlocit de cutremure. Lor li se adaugă și li se vor adăuga multe alte costuri: cele provocate de distrugerea sediilor și infrastructurii (birouri, depozite, hale de asamblare) unor companii din diverse domenii sau unor instituții, cauzând încetarea/întreruperea afacerii/activității instituției și a angajaților acestora (deci oprirea generării de profit și a plății salariilor - în plus, să ne imaginăm complicațiile adiționale dacă ne referim la instituții și acestea sunt unele precum spitalele sau școlile), impactul celor deja enumerate asupra rețelelor economiei verticale și orizontale (cauzând probleme și pierderi suplimentare), efectele distrugerii infrastructurii dedicate asupra transportului și mobilității, nevoia de reconstrucție a fondului locativ afectat sever (milioane de oameni fiind rămași fără locuințe), nevoia asigurării de asistență umanitară (și financiară) pentru cei care au pierdut aproape tot ce aveau din cauza seismelor etc.

18Potrivit unor martori, citați Observatorul pentru Drepturile Omului în Siria/Syrian Observatory for Human Rights (SOHR), ONG fondat în Coventry, Anglia, Regatul Unit de un refugiat politic sirian (https://www.syriahr.com/en/), activ de la începutul războiului civil din această țară, martori oculari au asistat la situații în care cei decedați erau înhumați imediat după ce erau descoperiți, fără a fi înregistrați/a li se întocmi actele de deces. Informație preluată via Wipipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/2023_Turkey%E2%80%93Syria_earthquake)

19Sursă: Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFS) - Cutremurele din România și efectele lor (aplicație): https://infp.maps.arcgis.com/apps/Cascade/index.html?appid=b49bc333fd1b4755ae887f00db578137&folderid=9cb5fc997b174746a70d69cd69cfd609

20Nu e clar dacă această diferența dintre cele două numere prezentate se adaugă sau se scade față de totalul general al decedaților din rândul Coaliției.

21Pe scurt, termenul provine de la numele lui Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling (pe scurt Vikdun Quisling), militar și politian norvegian pro-fascist și care a încercat să dea o lovitură de stat pro-germană în timp ce Norvegia se afla sub atacul Germaniei naziste (aprilie 1940), pentru ca apoi, din 1942 să conducă un guvern pro-german (împreună cu un politician german, membru al Partidului nazist) pe post de prim-ministru marionetă al Norvegiei, calitate în care el și administrația din subordine au participat la sprijinirea efortului de război al Germaniei, la luptele împotriva partizanilor și la Holocaust, în pofida existenței unul guvern legal și legitim al Norvegiei în exil. La scurt timp după 1940, numele său a devenit un substantiv comun care semnifică trădarea (în forma sa cea mai gravă) și colaboraționismul (în varianta cea mai compromițătoare).

22Datele minimale (privind pierderile proprii), respectiv maxime (legate de cele ale adversarului) aparțin de regulă combatanților, Rusia și Ucraina, și entităților subordonate acestora. Eu nu le consider de încredere pe niciunele (dintr-o serie de motive întemeiate pe care nu le voi enumera aici), la fel cum nu le consideră nici presa internațională serioasă (cu excepția unor episoade clar delimitate și verificabile), dar ele reprezintă niște repere. Vă sfătuiesc, deci, să le luați și dumneavoastră ca atare. Pentru estimările medii nu voi face o simplă medie aritmetică între „minim” și „maxim”, ci o voi pondera (desigur, din păcate, cu o marjă considerabilă de eroare) cu date neutre. Care provin nu neapărat de pe filieră NATO, ci și din surse internaționale mai puțin implicate (Israel, India, chiar China etc), din date centralizate de ONG-uri și think-tank-uri internaționale (precum, de pildă, prestigioasele ”Institute for the Study of War”/„Institutul pentru Studierea Războiului” britanic sau ”Center for Strategic and International Studies”, CSIS /„Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale” din Washington, DC.).

23Reală, provocată sau înscenată - nu știm încă cu siguranță.

24Inclusiv în perioada interbelică. Atunci când, în ciuda unui lung trecut de conflicte, Turcia a fost cel mai constant și serios aliat al României din cadrul „Înțelegerii balcanice”.

25La ore, în grupa lui de studenți, Ö. provoca mai mereu și evenimente amuzante, unele memorabile. Astfel uneori folosea cuvintele cu rădăcini turcești din limba română (în loc de termeni din engleză), mirându-se cum de și-au găsit locul într-o limbă latină care „seamănă atât de mult cu italiana”. Iar cu un prilej, după ziua/zilele libere de 1 Decembrie, când alături de unii colegi români și o parte din restul studenților străini a asistat la festivitățile organizate în oraș cu prilejul Zilei naționale, la începutul orei următoare a cerut voie, cu un zâmbet mai șugubăț, să-mi pună o întrebare, pentru că are o nelămurire: „Domnule profesor (dialogul a avut evident loc în engleză), România e un stat laic?” „Desigur, Ö., e un lucru prevăzut în Constituție și stipulat legal, dar de ce mă întrebați asta (deja colegii români începuseră să zâmbească și ei mai pe ascuns, în semn că știau de dilema lui Ö.)?” „Pai - mi-a răspuns el inocent - am fost ieri cu colegii la sărbătorirea Zilei naționale și am văzut, alături de autorități,, un batalion de preoți’ - formulă folosită de el, la auzirea căreia a trebuit să mă controlez bine ca să nu izbucnesc în râs, alături de colegii lui români - făcând cruci și sfințind/stropind tot. Să știți că în Turcia, deși mulți cetățeni sunt practicanți și chiar eu sunt o persoană credincioasă, așa ceva nu e posibil, ba chiar cred că e interzis (vorbim desigur de Turcia de dinaintea instituirii neo-sultanatului neo-otoman al lui R. T. Erdoğan).” Prin urmare, am putea concluziona, nu toate statele laice arată la fel. Recunosc că a trebuit să mă întrebuințez destul de serios pentru a-i explica mai tânărului coleg student cum că, deși statul român e laic și separat de biserică/biserici (cel puțin în teorie, ar zice unele voci mai sceptice și critice), spiritul relațiilor dintre cele două seturi de instituții este, inclusiv legal (potrivit Legii cultelor), unul de parteneriat. Și mai mult s-au mirat tinerii mei colegi când, în pauză, le-am povestit istoria crucii de pe peretele din spatele tribunei din Camera Deputaților, și originea plasării sale în acel loc în acțiunea regretatului Ioan Alexandru (poet și om politic, membru al PNȚ-CD) de a-i opri și „pacifica” pe minerii pătrunși în mod intempestiv în sediul acelei instituții legislative, cu scopul de „a face ordine”, în timpul celei de-a patra Mineriade din septembrie 1991.

26 „Domnule, tot ce contează în asemenea împrejurări e să simți că oamenii ca tine îți sunt aproape.”

27În Ardeal, inclusiv pe vremea bunicilor mei, să spui că cineva e „în vârstă”, sau „mai în vârstă” era considerat un lucru care nu se cuvenea. Eufemismul acceptabil era „în etate”/„mai în etate”. Politețe de sorginte austriaco-maghiară, cred.

28Legat de care credeam că știm destule detalii, inclusiv de substrat/subterane. Ascultându-l pe interlocutorul nostru, ne-am dat seama că ne scăpau unele de substanță.

29La fel, aproximativ jumătate din provincia (guvernoratul) Idlib, afectată și aceasta de cutremure (situată la granița cu Turcia, poziționată între provinciile Latakia și Alep) se află sub controlul rebelilor.

30Guvernul israelian (de coaliție) al momentului (incluzând o serie de personalități controversate și contestate) avea două opțiuni care ar fi putut trece drept oneste. Prima, să-i spunem a realismului politic nelimitat, prin care situația din Siria să fie ignorată din cauza relațiilor aproape constant ostile cu această țară de la începutul existenței Israelului ca stat modern, iar a doua, cea umanitar-empatică, prin care să se acorde ajutor unor semeni care trec prin încercări extrem de grele, indiferent de regimul politic în care trăiesc și de relațiile statului Israel cu acesta. Guvernul Netanyahu a ales o a treia soluție, cea a populismului ieftin, deșănțat și iresponsabil - în plus, evident, și cea mai proastă. Comunicatul oficial al acestuia anunța că, în pofida relațiilor tensionate cu Siria și a ostilității manifestate de conducerea acesteia față de Israel, statul israelian a decis, la cererea Siriei, că va trimite ajutorare umanitar acesteia în situația grea prin care cetățenii săi trec. B. Netanyahu știa bine că oficialii sirieni nu au trimis niciun fel de cerere pentru sprijin umanitar Israelului, și la fel (ca un om care a fost caracterizat de toți cei cu care evoluția sa intelectuală și cariera s-au intersectat ca având o inteligență vie, mult peste medie) a anticipat cu certitidine reacția cuiva ca Bashar al-Assad (cel acuzat, cu probe, că și-a atacat cu gaze a căror folosire e interzisă de convențiile internaționale proprii cetățeni, opozanți/rebeli sau familii ale acestora) la o asemenea „provocare” . Într-adevăr, Siria a replicat oficial că nu a adresat nicio cerere de ajutor umanitar Israelului și nu va accepta („nu are nevoie de”) niciun sprijin din partea acestuia. Un joc de sumă zero deci, practicat de Netanyahu, din care a pierdut toată lumea (cel mai mult cetățenii sirieni afectați de cutremure), și nu e deloc cert că singurul câștig posibil, câteva procente în plus de popularitate „cerșite” de premier, prin faptul că „a demonstrat” ceea ce deja știa întreaga lume, și anume că al-Assad Junior e un dictator fără milă, a fost (măcar acesta) obținut. În lunile februarie și martie manifestațiile masive de protest începute în orașele mari din Israel încă din 7 ianuarie, îndreptate împotriva guvernului Netanyahu și a modificărilor legislative pe care premierul vrea să le impună legat de justiție (parcă ne sună vag cunoscut tema, nu?) s-au intensificat, ajungând să mobilizeze, în cadrul unui singur miting, până la peste 100.000 (sau chiar 150.000) de protestatari (potrivit presei israeliene si străine). Acest lucru mă face să revin, în concluzie, la o vorbă pe care, din păcate, am prilejul s-o folosesc destul de des: e destul de grav când cineva care e prost/stupid se comportă ca un prost, dar e mult mai grav când un om inteligent face asta. În altă ordine de idei, dar pe aceeași temă, în criza generată de cutremure Israelul a sprijinit umanitar în mod masiv, material, cu salvatori specializați și medical Turcia.

31Termenul de cultură fiind folosit aici în sensul de ansamblu de cunoștințe, tradiții, obiceiuri, credințe și valori ale unei societăți/comunități.

32Pe scurt, plasarea în centrul relațiilor dintre specia umană și mediu/natură a omului.

33În Manifestul Partidului Comunist (1848), elaborat și lansat în plină revoluție industrială, al doilea dintre meritele capitalismului ca forță a progresului (trei în total, pe care - dincolo de critica acestuia - K. Marx și Fr. Engels le evidențiază) este reprezentat de gradul fără precedent în care acesta a adus natura sub controlul omului, supunându-i forțele intereselor acestuia.

34Toți autorii menționați au aparținut, din punct de vedere literar, curentului romantismului.

35Pe scurt, plasarea în centrul relațiilor dintre specia umană și mediu/natură a naturii.

36Idei legate de ecologie/protecția mediului fiind (deja de decenii) încorporate/preluate de ideologiile politice în ansamblul lor, și vehiculate de către aproape toate partidele. Relativ puțini mai sunt aceia care (în domeniul politicii) le resping în mod fățiș - aici avem de a face mai puțin cu un negaționism cât cu nuanțări și interpretări diferite. Acest fapt nu anulează însă distincția de ordin general, pe care majoritatea dintre noi o cunoaștem, sau dacă nu o putem observa cu ușurință, între retorica și acțiunea politică. Pe de altă parte, și având o importanță mai mare decât cele menționate anterior, am ajuns la punctul în care, la nivel internațional, criterii legate de protecția mediului reglementează deja politicile publice, activitățile economice și acțiunile indivizilor.

37Potrivit ”The New York Times” din 12 februarie 2023 (https://www.nytimes.com/2023/02/12/world/middleeast/turkey-syria-quake.html), informații preluate și de știrile TVR din 13 februarie același an.

38Mă refer la repoziționări politice de tip „stânga-mprejur” sau „suciri”, cum sunt ele numite mai recent în limbajul popular de la noi. În politica autohtonă avem exemplul relativ proaspăt și încă celebru al „sucirii” distinsului (actual) europarlamentar PNL Rareș Bogdan în privința primarului Iașului, Mihai Chirica, ex-PSD, actualmente PNL. În acel caz, mișcarea de „stânga-mprejur” (repoziționarea radicală) a fost realizată după un an.

39Apartenența instituțională a autorilor la organizații academice sau de cercetare relevante din domeniul geologiei sau seismologiei poate fi găsită la începutul articolului, în linkul acestuia.

40Îngrijorări în acest sens (la care s-au adăugat controverse legate de alte posibile efecte detrimentale pe care le-ar avea asupra mediului) au fost exprimate (în perioada construirii, dării în funcțiune a acestuia și ulterior) în privința celui mai mare baraj din lume, barajul „Celor Trei Defileuri” sau barajul Sanxia (”Three Gorges Dam”, în limba engleză), situat în provincia Hubei din China, pe fluviul Yangtze. Acesta este poziționat, la fel ca barajul Atatürk, în proximitatea unei falii seismice.

41Mulțumiri prietenei M., cercetător și doctor în fizică, pentru răbdarea arătată și pentru că m-a ajutat să mă asigur că înțeleg în mod corect conținutul acestuia și terminologia folosită în articol.

Horia Lupu.Politolog. Cu amintiri din copilarie din "socialismul real". Absolvent al Facultatii de stiinte politice din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca (infiintata cu sprijinul USIA, United States Information Agency), beneficiind de expertiza unor profesori remarcabili din UBB si de la universitati din SUA, Germania, Franta etc. 15+ ani de experienta de predare si cercetare in invatamantul universitar si cateva stagii in strainatate. Contactul cu politica reala inceput (suprarealist) la 23 de ani (neafiliat politic, director de campanie electorala la nivel de judet), continuand peste timp cu cativa ani in conducerea locala a unui partid care la aderare era in opozitie si de stanga, iar cand il paraseam ajunsese la putere si tindea spre dreapta. Cu expertiza in (sub)domeniile teoriei, ideologiilor, partidelor, regimurilor si istoriei (toate politice), a nationalismului si relatiilor interetnice. Compenente in zona aparare&securitate (inclusiv aspecte tehnice).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea privată, în creștere, în luna februarie – TradeVille
Creditarea Privata, In Creștere, In Luna Februarie Conform datelor BNR, creditarea privata a crescut, in luna februarie 2024, cu 4.9% fata de aceeași perioada a anului precedent, soldul...
#analiza, #cutremur Turcia, #cutremur siria, #efecte cutremur , #cutremur