De ce trebuia umilit Adrian Nastase? (Opinii)

Colaborator:Petru Tomegea
Miercuri, 08 Mai 2013, ora 08:494605 citiri
De ce trebuia umilit Adrian Nastase? (Opinii)
Foto: Adevarul

O intreaga literatura s-a nascut in urma procesului fostului prim ministru Adrian Nastase si a condamnarii sale la doi ani de inchisoare cu executare.

Una din ideile socante ale discursului jurnalistic si avocatesc este ca "arogantul" trebuia sa se arate plin de cainta si de umilinta pentru a merita eliberarea conditionata inainte de indeplinirea sorocului.

Nu stiu daca sursa ideii o constituie desfasurarea sedintelor de judecata, cu acuzatiile procurorilor si pledoariile avocatilor ori va fi fiind inventia jurnalistilor. Nici nu are mare importanta.

De fapt, aparitia unei astfel de interpretari la aproape doua secole de la apusul feudalismului ne discrediteaza ca societate moderna, ca act de justitie sau atitudine morala, ca traitori in epoca manifestarii depline a drepturilor cetatenesti si a libertatii castigate cu atatea sacrificii. De demonstrat.

Umilintele supusilor

De ce se acrediteaza ideea ca statul, prin instrumentele sale coercitive, trebuie sa-si oblige cetatenii liberi si egali in drepturi sa se umileasca in fata organelor sale? Sa fi cazut in desuetudine sentimentele de demnitate si mandrie inclusiv nationala? Statul este cumva de sorginte divina, este egalul lui Dumnezeu?

Nicidecum. Romania are nevoie de cetateni demni si mandri caci Statul este creatia lor. Ei ii intretin existenta prin contributii deloc de neglijat. Necesitatea sa a aparut pe o anumita treapta evolutiva a societatii cand atributii ca aparare, reprezentare... i-au fost delegate.

La o privire sumara prin Constitutie si legi se observa ca termeni precum "cainta", "umilinta" si altii din acelasi camp semantic nu apar, ceea ce inseamna ca, spre onoarea facatorilor de legi, ne aflam alaturi de concetatenii europeni. Or asta nu se vede din limbajul procurorilor care au declarat recurs la hotararea instantei ICCJ de eliberare conditionata a detinutului Adrian Nastase.

Asadar sa ne caim!

Iata o mostra: "Inculpatul nu a dat dovezi de indreptare, iar postarile sale de pe blog arata ca nu. Este singurul detinut cu blog din Romania". Ce legatura exista intre "indreptare", "recunoasterea autoritatii justitiei", blog poate si cainta ori umilinta si cuantumul pedepsei e foarte greu de decelat, de aceea vom lasa-o in seama acuzatorilor si a aparatorilor. Unul dintre ei recunoaste totusi ca "recursul denota mentalitatea de 50 de ani a DNA. Pe atunci condamnatii trebuia sa multumeasca pentru sentintele primite". Sa fi trecut mai bine de jumatate de secol degeaba?

Apare insa o intrebare la fel de importanta si la fel de chinuitoare: cui foloseste umilirea propriilor cetateni? Statului? In niciun caz, ci unor muritori obisnuiti, ca si umilitii de azi. Au poftit cu orice pret sa-l vada pe fostul prim ministru, arogantul care-si invita detractorii sa-i numere ouale, umilit. Situatia o recunoaste "insusi" Nastase: "nu am vrut umilinta catuselor", "nu perspectiva inchisorii m-a deranjat, ci acest gest de umilinta dupa doua decenii de munca".

Care mai e rolul pedepsei?

Aici e chestiune de fond si de semnificatie a pedepsei intrata in obisnuinta. Caci rolul sentintei corecte date de Justitie nu este acela de a-i umili pe cetateni, nici acela de a le desfiinta conditia umana, ci unul nobil, de a-i face mai buni, de a-i purifica si de a-i reaseza dupa executarea pedepsei alaturi de semenii lor.

Insa, din pacate, cetateanul Adrian Nastase nu a putut fi convins de atat de multele infatisari in fata instantelor, nici de cei aproape 1.000 de martori de justetea sentintei date in baza unor probe indirecte. Nu cumva vina apartine in exclusivitate justitiarilor care n-au fost in stare sa realizeze un probatoriu in afara de orice dubiu?

Oameni liberi, demni si mandri

In aceste conditii, pentru justificarea sentintei, a fost nevoie de politizarea demersului juridic, nu atat prin desfasurarea procesului cat prin reflectarea sa partizana in presa. Nu este doar cazul fostului prim ministru, ci al tuturor acelora care au detinut o anume functie sau demnitate publica.

Asta face ca rolul educativ al pedepsei sa ramana unul discutabil, nefiind exclus ca imaginea Justitiei insesi sa aiba de suferit, iar credibilitatea acesteia sa scada in ochii justitiabililor.

La fel cum nu este normal ca in spatiul public sa se vorbeasca de cetateni penali, puscariabili, hoti, corupti, delapidatori ordinari fara ca vreo instanta sa-i fi gasit vinovati.

Nu cumva politizarea actului de justitie, de care vorbeste presa, nu cumva justitia televizata au mers prea departe, alterand fibra morala a poporului roman?